duminică, 20 mai 2012

Bucegi cu lapte



Meniu: Jepii Mici cu lapte
              Babele cu cer albastru
              Plaiul lui Pacala cu ploaie
              Poiana Stanii bine insiropata la desert

Ei...ce v-ati impacientat asa ca nu intelegeti nimic? Aveti "putintica rabdare" si va spun toata povestea.
Pana una alta un preview: Pe platoul pustriu, alergatoare de ocazie (Claudia) cu privirile pierdute spre alte zari
Traseul: Busteni-Jepii Mici-Cabana Caraiman-Cabana Babele -Pestera (CA)-Piatra Arsa-Piciorul Pietrei Arse-Poiana Stanii (BA)-Poiana Tapului (PG)

Echipa:  echipa fantastica de la 7500: eu si Claudia
Dis de dimineata pe strazile pustii ale Busteniului
Si se facea ca printr-o aliniere a astrelor si din cauza inceptului matinal al semimaratonului organizat de CPNT in Brasov, eu si Claudia, debarcam in Busteni (cu ajutorul lui Cosmin) la incredibila ora 7.30.
Deci sa ma intelegeti-la ora aia nu reusesc sa plec nici la serviciu in fiecare zi iar in Busteni nici nu erau deschise decat cateva magazine si la Fornetti aveau niste chestii ramase din ziua anterioara!

Bucegiul arata misterios invaluit in fuioare de ceata. Plecam spre Silva si ne oprim la intrarea in Jepii Mici. Long time no see (de acum 2 ani de la 7500). Totul musteste de apa in jur.

Ne echipam si la  7.50 o taiem din loc. Jepii Mici arata intr-un mare fel azi dimineata. In primul rand sunt pustii. Apoi sunt plini de apa si plini de verde.
Aici plini de apa
Proba de boulder...e motivant rau suvoiul ce curge la picioarele tale
Nici nu ne grabim dar nici nu luam pauze lungi. Cat de o poza, cat de un cadru caci apa si umezeala asta are parca de gand sa iti intre in oase.

Asa arata si acum 2 ani la 7500...ceata parca a ramas pe loc, nici noi parca nu ne-am schimbat prea mult
Padure pe stanga, padure pe dreapta, lant pe stanga, intrarea in Braul lui Raducu, cablurile de pe partea dreapta, grota si deodata ceata se incalzeste...undeva in spatele ei trebuie sa fie cateva raze timide...mai intai ne vaitam de sauna dar cand suntem sub cabana Caraiman vedem primul petec de senin...
Bucurandu-ma de senin
Avem noroc, Claudia, mare noroc, pe platou e senin!

Si unul din cainii cabanei, unul negru si jucaus se bucura cot la cot cu noi...
De pe poteca aceea aninata venim
Si impartim bucuria vremii bune cu caprele negre
Albastrul pe care il vedem deasupra capului si inainte spre Babele este ireal. Asa ca pornim repede inspre el, privind periodic in urma. Ceata isi intinde brate lungi, amorfe, translucide, de stafie incercand sa inhate seninul...Stim ca nu ii va rezista dar ne grabim parca spre Babele, manate de entuziasm, de parca am putea sa prindem seninul de o latura si sa tragem de el sa ramana pe cer.
Alerg cu cainele dupa mine spre senin
De as putea imprumuta albastrul gentianei si cerului de deasupra noastra...
Ajungem la Babele si analizam situatia in zare. Nori albi si pufosi, dincolo de Saua Strunga. In rest o atmosfera usor apasatoare de la toata umezeala din aer. Contracaram umezeala cu un ceai la Babele. Un ceai banal, intr-o cabana rece si pustie (telecabina nu functiona).

Dupa 10 minute de pauza pornim spre Pestera ca sa ne bucuram de platoul liber. Zburam la vale pe o poteca ce nu ne inspira prea tare insa si numai florile de toate felurile ne opresc (mai ales campurile de branduse). Imi place cand e liniste pe aici, parca tot muntele e al meu. Un sentiment de posesie, un sentiment de exclusivitate ma incearca.
Campuri de branduse
Si muntele meu
La Pestera analizam norii si hotaram sa nu mai dam ocol si pe la Padina caci ne intindem prea mult cu o ciorbita si pornim pe BA spre Piatra Arsa. Cand, in final, ne intram si noi in ritm la urcare incep primii stropi. Stiind cum e cu ploile astea capricioase de vara ne aranjam lucrurile si ne pregatim sa intampinam potopul caci in ultimele saptamani, in Bucuresti, numai de torentiale am avut parte.
Totusi muntele e bun cu noi astazi. Ii pare rau probabil sa ne taie avantul de cutezatoare-exploratoare si ne lasa doar cu o ploaie mocaneasca, ce pana ajungem la Piatra Arsa s-a si oprit.
O ipostaza care o prinde pe Claudia- exploratoare
Ne-a udat putin,dar doar asa la suprafata si noi cum suntem intr-o continua miscare avem sanse sa ne uscam.
Ramanem pe marcaj si pornim spre Piciorul Pietrei Arse. Stau si calculez, analizez si constat ca am urcat de 3 ori pe aici si nu am coborat niciodata...Acum insa e un bun moment, din cate imi aduc aminte, poteca e relativ domoala, merge mult pe curba de nivel, deci ar trebui sa ii priasca domnului"genunchi drept". Si chiar asa este, mai ales dupa ce intram in padure, urmeaza o coboarare absolut superba.
O poteca de burete :)
 Sunt incantata si as vrea oarecum sa lungesc tura desi stiu ca nu are sens sa ma intind prea mult. Sunt inca in faza in care ce e prea mult, strica. Asa ca in Poiana Stanii mergem sa cautam marcajul spre Poiana Tapului ...E un PG care coboara prin padure, evitand astfel drumul de dale si pietre spre Sinaia...Toate bune si frumoase doar ca intrarea in poteca nu are nicio legatura cu sageata indicatoare. Noi am scanat toata poiana aceea, printr-o iarba uda si printr-un pamant mustind de apa si tot entuziasmul s-a scufundat.
Poiana de cosmar...un burere mustind de apa si noi pe el
Am gasit marcajul dupa legea lui Murphy, acolo unde il cauti la urma (sfat-mergeti chiar pe langa cabana  si nu va apucati sa urmati potecile ce duc spre centrul poienii pentru ca acolo se si pierd). Odata gasita intrarea, traseul se dovedeste:
- alergabil
- usor si rapid si clar ca si poteca
- bine marcat pana la un punct (pana cand traseul se intersecteaza cu un drum forestier) care probabil trebuie urmat spre stanga. Noi insa am continuat in jos, pe un marcaj forestier proaspat, ca doar trebuia sa ne luam portia de balaureala si am iesit la DN, ca evadatii/urmaritii de politie, dintre tufe...

Norocul nostru ca am nimerit fix langa Petromul dintre Poiana Tapului si Sinaia si am avut cui cere sfaturi.
Hotaram sa mergem spre Poiana Tapului, cand trece microbuzul pe langa noi si bagam un sprint ca sa il prindem si sa ne duca pana in Busteni.

In Busteni stiam eu de un tren personal (acum regional) la 15.46 dar cand ma uit pe tabela era la 15.24. Inca sunt relaxata, 2 clipe, pana cand instinctiv ma uit la ceas si vad ca e 15.20....

Ok, deci nu mai avem timp, deloc. Fugim la case si luam bilete (ne-am incadrat in alea 3 min pentru ca a intarziat o leaca si pe drum avem timp sa motaim, sa vorbim pe indelete si pe indestulate (ne facem norma de 40-45.000 de cuvinte pe zi), sa sevim pranzul si sa ne uitam si minunam cu ploua in campie.

Am avut deci noroc, mare noroc, ce continua pana acasa caci Andrei a venit sa ne ia de la gara cu masina.

Astfel am incheiat aproape o zi de lucru (inceputa mai matinal, dar terminata la program)....Pentru o astfel de zi as face cu drag si ore suplimentare!

Foto by Claudia

Jurnal Claudia

2 comentarii:

  1. Imi place la nebunie titlul ales, iar din meniu mai lipseste Desertul bine insiropat a la Poiana Stanii :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, mersi de sugestie, am trecut si poiana in meniu.

    RăspundețiȘtergere