Cu caiacul pe Havel

"The cure for anything is salt water -- sweat, tears, or the sea. -- Isak Dinesen"

Dedic acest jurnal in primul rand Pinguinilor, in amintirea turelor din Delta si in al doilea rand Oamenilor Muntilor, pentru ca nu credeam ca o sa ajungem sa ne dam cu caiacul.

Imaginea turei: cu caiacul pe langa castelele din Postdam

Dupa ce am descoperit Havelul de pe mal, biciclind, ne-am gandit sa ne aprofundam cunostintele si de la nivelul apei.

Asa ca am rezervat sambata un caiac, am ales cel mai lung si mai frumos traseu recomandat de oameni pe site-ul lor (48 de km pentru 2 zile) si noi, oamenii Deltei, fara prea multe vorbe ne-am urcat dimineata pe biciclete sa pedalam pana la balta de unde urma sa inchiriem caiacul.

Tura intreaga este desenata cu rosu, cat am parcurs noi-cu portocaliu

Ne place muntele tare, dar aici nu e nici urma de el, asa ca il tradam, cochetand cu apa. E multa apa in zona. Rauri si lacuri mai mici sau mai mari, ce uneori aduc in aer miros de sare si de mare.

Vroiam noi demult sa vedem cum e sa mergi cu caiacul.

Radu are o fantezie cu barcile alea rapide de la JO dar alea nu prea sunt de inchiriat, caci sunt mai sportive,asa, nu pentru agrement.

Cam asa visa Radu sa vasleasca

Asa ca trebuie sa ne multumim cu un caiac de 2 persoane.

Ne-am trezit cu el, 2 vasle si 1 sac de plastic direct in brate.

L-am parcat in fata garii sub privirile uimite ale celor cativa trecatori din zona si ne-am pozat cu el. Simteam noi ca avea sa fie o tura memorabila.

In fata garii

Primul hop, sa traversam drumul si sa coboram caiacul pe cele 30 de trepte ce duceau la apa.

Dupa ce am dovedit scarile, am parcat caiacul pe iarba

Cum caiacul e usor (25-30 kg) razbim sa ajungem la balta, dam barca la apa si ne urcam cu grija in el.

De la nivelul apei viata pare mai simpla si cunostintele de vaslit stranse dupa 3 ani de Delta romaneasca ne ajuta sa ne miscam din loc. Totusi tehnica e diferita, de fapt la noi lipseste cu desavarsire.

Eu una dupa 10 minute credeam ca imi cad mainile si nu intelegeam cum o sa vaslesc eu pana la 6 seara.

Surazatoare, dar fara sa inteleg eu prea bine care e treaba cu vaslitul

Si nici nu mergeam ca vantul si ca gandul cum visa Radu...mergeam domol ca sa zic asa. Radu, in fata, parea mai stapan pe situatie, asa ca eu in spate, imi permit sa mai trag putin chiulul.

Dupa 30 de minute si dupa ce ne intalnim cu 2 nave mari si scapam nerasturnati, eu mai fac o descoperire.

Nici nu ma sincronizez si nici nu ma asincronizez cu Radu...adica cum o dai, nu pot sa vaslesc nici i nacelasi timp si nici in contratimp cu el.

Deja presimteam o lupta pe viata si pe moarta cu apa asta...un fel de mortal kombat, cum a dus Claudiu cu bicla in Delta.

Canalul (Teltow Kanal) care pleaca de la Griebnizter See este linistit si pitoresc. Vile mari si cochete, propietati de lux ne insotesc pe malul stang. Este o colonie de vile (Neubabelsberg), iar o parte din aceste vile au fost resedinte temporare pentru nume importante ale istoriei:Stalin, Truman si Churchill. Pe malul drept troneaza padurea flancata de salcii. Doar apa le uneste, le spala si le curata inainte de toate.

Nu suntem noi prea pregatiti si prea documentati pentru tura de azi, doar suntem oamenii Deltei si trebuie sa ne descurcam...va mai amintiti? Linie de copaci=canal...Da doar ca aici in loc de un rau, e un fluviu aproape si o salba de lacuri astfel incat canalutele mai mici sunt mai greu de ochit, mai ales ca nu avem inca ochii bine formati.

Asa ca la prima bifurcatie ne ajutam de tehnologie si ne pozitionam in spatiu.

Suntem chiar la intrarea in Postdam, la Glienicker Brücke, pod ce despartea pe vremea zidului, enclava din Berlinul de Vest, de restul Germaniei de Est si pe malul stang ne insotesc castele si fortarete pitoresti.

O parte din castelele din Postdam

Pana la urma reusim sa ne asincronizam si vreo 2 ore vaslim asa, pana cand vedem un alt caiac de 2 persoane de unde furam meserie. Astia se sincronizeaza si parca merg mai repede ca noi.

Asa ca incerc si eu sa schimb abordarea si dupa un timp de tatonari (ca si in casnicie) reusesc sa ma sincronizez cu Radu si la vaslit si deja diferenta se simte.

Captam incredere si sa vedeti voi, cum noi, cei mai mici dintre toate ambarcatiunile de pe balta vaslim fix pe mijlocul fluviului :).

Si vreau sa va spun ca ne-am intalnit cu cele mai diverse ambarcatiuni, de la taxiuri pe apa, vase de croaziera, restaurante plutitoare, 2 Bac-uri, nenumarate yachturi, tot felul de ambarcatiuni originale de agrement (casuta din copac a lui Huckleberry Finn, un trabant transformat in barca cu motor, o pluta cu mese si fotolii de cafenea si cate si si mai cate).

Ambarcatiuni care mai de care mai originale

Nori de ploaie la orizont

Cu norocul incepatorului, cand ajungem la Postdam, la Freundschaftsinsel (Insula Prieteniei), unde exista 2 variante (una pentru barci cu motor si una pentru barci de agrement), o alegem pe cea pentru agrement.

Pe aici ne prinde si ploaia, care nu se stie de unde a aparut, caci vremea proasta era prognozata pentru seara.

Asa ca profitam de un pod si ne adapostim cam 15 minute.

Apoi, cand ploaia se mai opreste, plecam mai departe si cu tehnica rafinata, parca avansam ceva mai bine.

In gandul meu barem avansam ca vantul si ca gandul, abia atingem apa de pe canale. In realitate caiacul asta imi baga repede mintile in cap cand vad ca am ajuns abia la Caputh.

Localitatea asta e draguta. E legata cu un bac de drumul principal, are o promenada faina pe  langa un canal linistit si se lada cu faptul ca acolo se gaseste o vila-resedinta de vara a lui Einstein.

Sentimentul general este de liniste, pacat ca spiritul ne este tulburat de norii grosi si cenusii spre care mergem lansati.

Ne ploua, ne ploua mult si bine. Torential. Si nu gasim niciun fel de protectie la timp. Se pune si vantul, se fac valuri. Traficul s-a oprit pe canal, noi cautam malul si mergem inainte sperand sa treaca ploaia. Apa intra peste tot prin caiac, dar cea mai trista e aia care se scurge pe spatele gecii, direct pe scaun. Curand stam amandoi cu fundul intr-o balta, ce macar are o mare propietate...e calda. Ploaia e calda, apa e calda.

Cand ploaia da semne ca se opreste gasim si noi o plaja privata, dar pustie pe o asemenea vreme la care tragem.

Trebuie sa ne dezmortim caci aceeasi pozitie neschimbata pentru 3 h jumate se resimte la genunchi si la spate.

Mancam ceva si Radu sacrifica patalonii si scoate apa in caiac...Inutil sa spun ca nu aveam la noi niciun burete, ci doar prosopul pentru facut baie. Normal, suntem oamenii Deltei.

Scotand apa din caiac...cu pantalonii

Homless bine dispus

Cand suntem gata, se opreste si ploaia si mai mergem 30 de minute in speranta ca vom ajunge in  Werder si vom face tura in circuit.

La 14 suntem abia in dreptul localitatii de dinainte de Werder (Geltow), asa ca alegem cu juma' de gura varianta mai sigura a intoarcerii.

Partea buna este ca acum vremea da semne de indreptare, si tipic pentru Berlin in 30 de minute apar primele bucati de cer albastru si in alte 30 de minute soarele mult asteptat ca sa ne usuce. 

Asa e vremea la Berlin, ploaie, soare si tot asa

Imediat, si berlinezii ies la balta, la soare, in apa, canalele si micile plaje sunt din nou animate.

Asa ca drumul de intoarcere se anunta a fi placut.

Ne simtitm bine si ne gandim ca Pinguinii sigur nu ar zice nu la o aventura cu caiacele.

Canal-doar ca nu e din Delta-pe asta il cheama Teltow Kanal

Doar ca trebuie si pentru asta ceva antrenament caci ne dor mainile si spatele in ultimul han si probabil ne asteapta o febra de zile mari.

Reusim sa facem si ceva masuratori din care reiese faptul ca vaslim cam cu 4 mile pe ora, lasand si ceva timp de pauza. Nu e foarte rapid, dar e cu 50% mai repede decat cu barca lui Mos Artiom. In comparatie, oamenii de la JO faceau in regim de concurs, 1 km in sub 4 minute.

Cand ajungem la locul de start de azi dimineata si ne intalnim si cu alti vaslasi de agrement mai furam meserie.

O perna la spate, o husa de pus peste gaura de la kaiak ca sa nu bagi apa si sa nu te ploua in kaiak, as mai adauga eu si un burete, se face usor usor un mic arsenal.

Dar na, daca vrem aventura pe apa si vrem sa fim zmeii apelor, trebuie se ne mai rafinam si tehnica dar si dotarile in domeniu.

In dulcele stil clasic, acum, ce ne-am facut botezul si cu kaiakul, nu ramane decat sa gasim trasee faine si canale mici si sa avem parte si de alte aventuri...probabil una si de 2 zile, cu cortul, ca sa fim siguri ca ne udam tot echipamentul, cum am vazut la ceilalti navigatori de weekend ce au venit dupa noi si s-au apucat sa scuture la chestii ude si pline de nisip :).

Foto by  Radu