duminică, 4 noiembrie 2012

Hanovra



<--Din aceeasi serie:  Quedlingburg

Cum poti sa iti ocupi cateva ore din lungile seri de toamna, cand soarele apune devreme si tu calatoresti monoton pe autostrada perfecta, cu ochi pe turometru si pe consum, cand gandurile hoinaresc pe campii verzi dar spatele tau e lipit de spatarul scaunului de la masina, iar mainile sunt aliniate pe volan?
Ochii iti aluneca pe bord dar singurul buton rosu sunt avariile. Nici urma de "Eject". Si deodata vocea aceea impasibila a GPS-ului sparge linstea asternuta de 100 de kilometrii si iti spune sa tii stanga. Dar tu, sudist nenorocit ce esti, cu sangele cald umblandu-ti prin vene alegi sa il ignori, sa incalci regula...cine mai stie a cata regula incalcata mai e si asta si iesi de pe autostrada, intrand cat ai clipi intr-un oras...Mare...Ca nu am vazut pana acum, pe langa autostrazile germane, orase mici.

Hanovra...Bun,ce stim despre Hanovra? Ca e un fel de poarta de intrare spre vestul Germaniei...Atat? Cam da...dar ce vrei, sunt aici ca sa descopar...Nu mi-am facut temele prea bine, dar o sa vezi ce elev silitor sunt. Ma pricep mai bine la practica decat la teorie. Stai numai sa ma imbrac bine: doua perechi de pantaloni, polar, geaca de iarna, caciula, manusi. E toamna tarziu si nu uita, tin la sangele meu cald.

Asa ca pornim la pas prin Hanovra pe un bulevard larg, fara sa stim exact daca directia in care mergem este buna sau nu. Nu avem harta, oficiul de informare turistica e inchis deja si noi cautam acul in carul cu fan...de fapt cautam o linie rosie :). Oamenii astia au avut o idee foarte inspirata si au desenat pe asfalt o linie rosie de 4.2 kilometrii ce te poarta prin tot centrul orasului. O ora si jumatate, 36 de obiective turistice...Simplu de urmat. Sunt sigura ca nu s-au gandit in mod special la turisti intarziati ca noi dar tot e bine.

Dupa doua statii de tramvai ajungem la opera si de acolo incepe o zona pietonala.
Cladirea Operei, despre care cei de pe site-ul http://www.roterfaden-hannover.de/index.en.htm afirma
 ca s-ar afla printre cele mai bune 20 de Opere din lume
Mergem in vizita la eleganta Luiza (nimic altceva decat o Galerie comerciala imensa). Centrul vechi si casutele fotogenice au fost transformate in amintire in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
80% din centrul vechi si 50% din intregul oras au fost facute una cu pamantul  in urma bombardamentelor Aliatilor.

Aici suntem in regatul magazinelor si consumatorismul e la putere, ba chiar se si lauda cu asta. Firme renumite, vitrine mari si luminoase indeamna la shoping salbatic.Strazile sunt pline si populatia tanara se alcoolizeaza putin inainte de a intra baruri si cluburi. 
Oare asta inseamna vestul?
Hmmm in cazul asta mai bine ma intorc la padurile mele nesfarsite si la pustietatea din est. Meditatia ne e intrerupta de un ceas ce anunta ora fixa. Daca e ceas, e turn, e biserica si poate dam si de linia aceea rosie. Asa ca mergand pe acest fir nu dupa mult timp descoperim o biserica ridicata in stil gotic (secolul 14)- Marktkirche (Biserica pietii), ce a fost oarecum norocoasa. Nu a scapat de bombardamente dar a fost reconstruita in 1950 in forma ei originiala. 

Marktkirsche
Langa ea, vechea Primarie (Altes Rathaus) spune si ea o poveste veche de 600 de ani.
In apropiere o alta biserica Aegidien Kriche si-a avut si ea dramul e de noroc. Aflat intre zidurile ei neregulate, deasupra capului tau singurul acoperis este cerul. Imaginea este trista, ciuntita, asa cum sunt toate victimele razboiului si violentei in memoria carora, ruinele bisericii au fost transformate in monument.

Raul Leine separa aceasta lume a trecutului, de lumea actuala: Primaria ridicata intre 1901 si 1913 in stil  neo-baroc (desi eu prefer varianta glumeata a celor de la Lonley Planet-"tortul de nunta") si  cele trei Nana, voluptoase si vesel colorate.
Primaria
Sophie, Charlotte si Caroline (simboluri-ale maternitatii) opere ale unei frantuzoaice  (Niki de Saint Phalle) au starnit valuri de plangeri cand au fost instalate de primarie, in 1974, pe malul raului Leine dar pana la urma au fost acceptate, adoptate si acum sunt chiar apreciate de locuitori.


In fond nu toate lucrurile in viata sunt dragoste la prima vedere si multe se accepta, se invata, se educa si abia mai apoi vine si aprecierea. Iar eu, turist de patru ore nu am niciun drept sa judec un oras, pentru ca el poate ascunde mult mai mult in spatele catorva monumente vizitate pasager. Orasul nu apartine neaparat turistilor ci apartine locuitorilor si este o oglinda a acestora, intruchipeaza prin locuri, stiluri arhitectonice un mod de viata si un mod de a gandi la care, tu, turistul, vei ramane pe veci doar spectator.

Foto by Radu

Din aceeasi serie: Köln-->


0 comments:

Trimiteți un comentariu