sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Quedlingburg


Arhitectura si istorie. Acestea sunt cele doua ingrediente cu care acest mic orasel de provincie m-a vrajit. Niciunul din aceste domenii nu imi este familiar, dar un ghid audio plin de povesti pentru oameni mici si mari, a facut sa uit de ziua mohorata si ploioasa de noiembrie si sa ma pierd pe stradutele mici cu ochii pe pereti-la propriu. Pe peretii caselor. Case vechi de 600 de ani construite in stil traditional si care reprezinta unul din motivele pentru care orasul vechi este inclus in Patrimoniul Unesco din 1994.



Casele, in numar de aproximativ 1400, sunt construite folosind o metoda deosebita dar ale carei radacini se trag din vechime si nu ne sunt chiar straine asa cum o sa vedeti in cele ce urmeaza. Partea cea mai grea este ca din cate am intrebat, noi in limba romana nu avem un termen pentru acest stil de constructie (si folosim expresia sistem fachwerk). In engleza exista un termen pentru acest procedeu: Timber framing (sau Fachwerk in germana), precum si un cuvant ce desemneaza casele construite astfel: Half-timbered Houses (Fachwerkhäuser).
Despre aceste case este vorba
In principiu este vorba de un schelet de lemn, ridicat din capriori destul de grosi (avand in sectiune intre 10 × 10 si 18 × 18 cm, materialul folosit fiind stejarul, gorunul sau bradul), dispusi vertical/orizonal si stabilizati cu capriori dispusi oblic (o imagine sugestiva gasiti aici). Ulterior, suprafetele ce raman intre acestia sunt umplute cu lut ranforsat pe orizontala/verticala cu o "tesatura" de surcele mai groase (varianta traditionala), structura ce aminteste de bordeiurile de la noi. Exista si constructii mai noi unde aceste spatii sunt umplute cu caramida. 
Cum procedeul este interesant, ridicat la rang de arta in zona si existand scoli de meserii specializate pe acest tip de constructii, exista si un muzeu in zona pentru cei ce vor sa intre in mai multe detalii, in care nu am avut din pacate timp sa intram pentru ca in lunile de iarna, aproape totul e cu program scurt si am preferat sa exploatam la maxim orele de lumina pe care le aveam.

In curtea muzeului
Cladirea propriu-zisa in care este gazduit muzeul, este ea insasi o piesa de muzeu,
atand din 1310 si locuindu-se aici pana in 1965
O alta particularitate a orasului- multe case au etajul superior iesit putin in exterior, pentru a mai castiga spatiu.Dupa cum vedeti casele sunt inghesuite una in alta, asta pentru ca terenul era scump in permietrul protejat de cetate, asa ca parcelele cumparate nu erau mari, iar constructorii trebuiau sa exploateze la maxim spatiul disponibil
Mai tarziu, s-au dezvoltat si preocupari estetice legate de aceste constructii, impunandu-se o serie de modele de sculptura in lemn: cruci stilizate,X-uri, sori,frunze stilizate, stele in 5 colturi, unele din ele avand o insemnatate aparte si avand rol de protectie a casei in fata spiritelor rele si definind simultan anumite stiluri/anumite perioade.



Decoratiuni exterioare in forma de soare
Desi imi imaginam ca  aceasta modalitate de constructie este o particularitate a Germaniei, Wikipedia mi-a aratat ca ea se intalneste in multe tari europene si nu numai. O lista completa puteti gasi aici.

Nici istoria oraselului nu trebuie insa ignorata. In primul rand pentru ca este foarte lunga si in al doilea rand pentru ca de aceasta locatie se leaga numele unui rege al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germanica (Heinrich I) si pentru ca o "manastire de maici" a avut o mare influenta politica si administrativa asupra acestui oras.
Sa incepem cu regele...Care credeti ca sunt preocuparile unui viitor rege? Bunastarea regatului, razboaiele ce trebuiesc purtate ca modalitate de expansiune?Ei...Vorbe! Heinrich, Duce de Saxonia, vana pitigoi atunci cand a fost anuntat de o delegatie oficiala ca a fost ales Rege al Germaniei.
Casuta asta fotogenica se afla la picioarele unui castel,
si cam pe aici spune legenda ca ducele era la vanatoare de...pitigoi
Astfel, timp de doua secole, aceasta zona si oraselul Quedlingburg au reprezentat centrul puterii politice in Germania, facand parte din primele patru cele mai importante orase din Germania de la acea vreme.

Si acum sa revenim la manastirea de maici. Cuvantul manastire este totusi exagerat, fiind vorba de un asezamant pentru femei (Frauenstift este termenul in germana), din care faceau parte mai ales vaduvele nobililor. Exista o practica religioasa curenta insa apartenenta la aceasta "miscare" nu excludea neaparat barbatii din ecuatie. Femeile puteau intalni barbati in timpul zilei, singura cerinta fiind ca acestia sa paraseasca zidurile manastirii-cetate-castel la caderea noptii.
Manastirea din castelul-cetate
Mai exista o cerinta pentru a face parte din acest "ordin" aparent exclusivist. O donatie substantiala (in bunuri sau pamant), pe care nu si-o puteau permite decat femeile cu o situatie materiala buna, asta pentru ca acest ordin a fost infiintat de nimeni alta decat sotia lui Heinrich I si vorba aceea, regina fiind avea si ea oaresce pretentii. Si cum stiti voi vorba aceea: in spatele fiecarui barbat de succes se ascunde o femeie puternica, pot sa va spun ca pe aceasta o chema Mathilda. Un nume autentic german, nu e asa?
Ei bine, nemtoaica asta stia ce vrea de la viata si de la istorie, caci asezamantul pastorit de ea, a reusit sa conduca orasul cateva sute bune de ani, s-a razboit cu orasenii in 1477 (pe vremea aceea era o alta stareta, dar se pare ca la fel de hotarata), manastirea a castigat (e adevarat caci cu ajutorul unora dintre cei mai importanti nobili la momentul respectiv) si a condus mai departe orasul, pana pe la 1802.

Oras ce s-a dezvoltat initial pe la anul 1100,protejat de castelul-cetate si de un zid de aparare. Zona respectiva acum poarta numele de Orasul Vechi (Altestadt), Orasul Nou (Neustadt) avand si el venerabila varsta de 700 de ani (dezvoltare in jurul anului 1310).
Viata in orasul vechi era dominata de comert, ce se desfasura in piata mare din fata primariei actuale.
Primaria dateaza de la 1320, iar piata din fata ei a fost folosita inca din secolul 10
Aici mestesugarii si comerciantii isi desfaceau marfurile, dar pentru acest privilegiu trebuiau sa plateasca niste taxe ce ajungeau in buzunarul manastirii de maici. Normal, trebuiau sa traiasca si ele din ceva! (recunoasteti modelul nu e asa?). Doar ca nu toti mestesugarii castigau suficient de bine ca sa isi permita sa isi prezinte marfa in piata. De exemplu pantofarii, ale caror produse par de maxima utilitate nu puteau practica preturi prea mari si nu puteau plati taxele. Asa ca lor li s-a permis sa isi vanda marfa direct de acasa. Astfel in spatele pietii, pe o ulita linistita, casele inghesuite una in alta, serveau si ca spatiu de locuit si ca spatiu de prezentare. Marfa era expusa la geam, obloanele se deschideau si se inchideau in functie de program si toata lumea era multumita.

Aleea pantofarilor
Dar nu numai pantofarii erau saraci. Existau si pe atunci oropsiti ai soartei, pierde-vara, oameni fara un acoperis deasupra capului, ce nici gand sa isi permita o bucata de teren din interiorul orasului. Asa ca ei s-au refugiat pe un deal invecinat (numit acum Münzenberg) si prin 1525 exista acolo un adevarat "cartier" populat de paria societatii (hoti, rapsozi, clovni), ce si-au ridicat casele langa ruinele unei vechi manastiri. Ce s-a ales din aceasta mahala? Pai a devenit un loc fascinant, linistit, cu alei inguste, panorame frumoase inspre oras si case dichisite



Munzenberg-reinventat, precum Cenusareasa din poveste
O vizita in Quedlingburg?  Se merita oricum pentru ca el mai ascunde inca multe mistere: galerii de arta, este locul in care a trait Dorothea Erxleben (1715-1762) (prima femeie medic din Germania) si mai avem doua muzee ce ne-au ramas restanta de vizitat si ne-au aprins in egala masura imaginatia: Fachwerkmuseum si un Muzeu al Jucariilor vechi (si al trenuletelor de jucarie).

Si nu imi e greu sa imi imaginez o seara friguroasa de decembrie, cu lumini galbui palpaind bland, cu zarva din piata mare, cu copii cu obrajii rosii si caciuli bine trase pe cap, cu gust de vin fiert si miros de mere coapte pudrate cu scortisoara si cu ninsoarea ce impresoara precum acum sute de ani casele neschimbate. E o imagine reala, sau e doar un glob descoperit pe un raft de biblioteca si agitat de o fetita blonda, cu ochi albastri si cu obrajii bucalati? Nu stiu nici eu, ramane sa descoperim asta odata cu prima ninsoare si speram sa fiti si voi acolo.


Foto by Radu
In continuarea seriei: Hanovra-->

Un comentariu:

  1. Ca sa folosesc o sintagma romaneasca, "neam de neamul lui" n-a mai vazut orasul asta o asa pledoarie!
    Ai scris frumos, emotionant, generos, documentat dar intr-un dialog lejer virtual cu noi cititorii, eu una simtindu-ma ca la o sueta culturala intre prieteni pentru care magia gaseste intotdeauna loc sa se strecoare.

    Inainte de sarbatori va fi feeric acolo, presimt, si cred ca incepand cu 1 decembrie vor aprinde deja luminitele si vor deschide targurile de cadouri si tot felul de produse, cu adevarat traditionale.

    RăspundețiȘtergere