marți, 9 aprilie 2013

Mittlere Guslarspitze si alte ture in jurul cabanei Hochjochhospiz

  , , ,   No comments 


Ziua 1, vineri 29 martie 2013

Traseu: Rofen - Cabana Hochjochhospiz (2413 m), 2h30 
             Cabana Hochjochhospiz-Vf. Mittlere Guslarspitze (3128m) – 2 h ¼, coborare 1h1/2 

Deschidem ziua cu un record negativ: cam doua ore ne-au fost necesare pentru a rascoli toate lucrurile aruncate prin masina si pentru a ne face rucsacurile pentru 3-4 zile. Motivul este simplu: in masina am indesat lucrurile pentru 10 zile de concediu pentru care nu aveam nici un plan si pentru care vehiculam destinatii ce se intindeau de la Frankenjura in centrul Germaniei, trecand prin Alpii austrieci si ajungand pana in calduroasa Italie. Nehotararea asta pe care noi o numim flexibilitate este greu de perceput de nemti ce probabil ne privesc ca pe niste extraterestrii. 
Sa va dau cateva exemple :
- in primul rand concediul cu pricina nu era neaparat in plan. Ideea a venit din senin (asa cam cu o saptamana inainte de a pleca) pentru ca eu aveam niste zile de consumat si ne-am gandit sa ne extindem vacanta legala de 4 zile pricinuita de Pastele catolic cu inca 4 zile de concediu.
- apoi destinatia...Pentru a petrece 10 zile in centrul Europei sunt o multime de variante. Cand am plecat la Clubul Alpin German (DAV) sa caut documentatie, in minte aveam urmatoarele alternative: 
  • centrul Germaniei (Frankenjura) -escalada
  • Alpii austrieci (Solden, Silvretta, Stubai)- schi de partie si schi de tura, eventual trasee alpine
  • Arco (Italia- Lago di Garda) si Trieste (Italia, coasta Marii Adriatice) -escalada
  • Dolomiti- schi de tura.
Am ales pana la urma Alpii austrieci si noi credem ca am ales bine
Cum nu puteam sa ma duc cu o asemenea lista la respectabila doamna bibliotecara de la DAV (nu de alta dar i-as fi distrus conceptiile de o viata privind atenta planificare a activitatilor) m-am oprit doar la variantele pentru schi de tura si la catararea in Frankenjura, insa pana la urma am comis-o oricum.

Cu schiul de tura totul parea sub control, insa s-a vazut cu ochiul liber ca nu mi-am facut temele privind catararea in Frankenjura, pentru ca la intrebarea « in ce zona din Frankenjura doriti sa mergeti ? » i-am raspuns cinstit ca nu avem niciun plan-eventual acolo unde sunt trasee mai usoare. 
Un asemenea raspuns nu a fost multumitor, asa ca bibliotecara (plina de intentii pozitive de altfel) m-a intrebat scurt: nord sau sud si eu i-am raspuns spirituala incercand sa dreg busuiocul: sud (motivand ca poate vremea e mai buna decat in nord si incercand sa leg o conversatie pe inepuizabilul subiect vreme si facand aluzie la faptul ca in Berlin iarna a parut nesfarsita).
Argumentatia mea nu a fost multumitoare, dar asta e...trebuie sa ma consolez ca nu voi gandi niciodata nemteste.

Cu ghidurile de schi de tura in mana se face insa ceva lumina dar nici pe departe intr-atat incat sa ne hotaram la o destinatie. Acum depindem de locurile libere pe care le vom gasi la cabane. Cum in tarile catolice weekendul acesta este Pastele nu ne va fi usor!
Asa ca revin la bagaje si va spun ca am indesat in masina mare parte din echipamentul nostru de munte (doar bicicletele mai lipseau), o parte din electronice, toata mancarea din frigider si mult peste (deoarece timp de 4 zile supermarketurile aveau sa fie inchise). 
Acum inchid in final acolada si cred ca intelegeti de ce ne-a fost din cale afara de greu sa alegem cele necesare pentru tura noastra din primele zile.

Cand in final dupa 2 ore de invartit cu un scop prin jurul masinii reusim sa ne urnim din loc, prindem un drum forestier atat de promitator, ce credeam noi ca ne va conduce pe ocolite la refugiul aflat 400 m mai sus.
Pregatiti de drum lung
Presupunerea noastra se corela foarte bine si cu informatiile de pe indicator ce spuneau 2h 1/2. Doar ca drumul s-a terminat tare repede in dreptul unui funicular ce transporta provizii la o cabana aflata la 2700 m. 
La inceput, valea pare primitoare
In fata noastra ne statea o poteca pe alocuri buna de mers la deal cu schiurile, pe alocuri ingusta de nu puteai sa pui schi langa schi in traverseu ori cu segmente de pamant si nisip cand era necesar sa iti dai schiurile jos din picioare. 
Dar se dovedeste in scurt timp ca aparentele insala

Partea asta cu dat jos schiuri-pus schiuri ma facea la psihic caci aplecatul ca sa imi blochez legatura si ca sa imi prind chinga de picior cu tot dulapul de 80l in spate ma lasa fara suflu. In plus o durere de cap m-a insotit tot drumul si eu refuzam sa cred ca este de la altitudine. Chiar asa efecte devastatoare sa aibe campia berlineza? Pana la urma pe urcarea spre varf am avut o discutie serioasa cu organismul meu si i-am pus in vedere sa isi reaminteasca cum e viata la 2500 m, caci vorba aceea, nu e nimic nou sub soare.
Cu toate aceste impedimente prindem cateva grupuri din urma si ajungem la cabana respectand timpul de marcaj. 



Aici constatam cu bucurie ca nu vom fi exilati sa dormim in bivuacul de iarna pentru ca s-au mai eliberat locuri la prici. 
Priciuri exemplare
Asa ca ne ducem bagajele in camera si ne refacem rucsaceii mici de tura, iar pe la ora 14.45 plecam «sa dam cateva viraje». 
Cand va zice Radu asa, sa nu il credeti- o sa se lase cel putin cu un varf urcat!

Pornim pe o panta cam inghetata din spatele cabanei pe urme gata batute. 
Pe urcarea sustinuta castigam repede altitudine
In fata noastra urcau un tip cu schiuri si o tipa cu un splitboard cu care ne-am intalnit si la urcarea spre refugiu. Ajungem impreuna intr-un loc mai plat unde incercam sa ne orientam impreuna insa avem pareri divergente si pornim fiecare pe o alta varianta. Aici merita adaugat faptul ca marcajul e majoritar pe pietre- deci la vremea aceasta in mare parte ascuns sub zapda. Asa ca nu iti ma ramane decat sa te inspri dupa alte urme de schiuri (daca pe acestea nu le-a acoperit zapada) ori sa iti desenezi tu linia traseului bazandu-te pe experienta practica de a citit terenul. Noua inspiratia ne dicteaza o anumita linie si ulterior descoperim si urme de schiuri. Asa ca Radu incepe sa deschida drumul si eu il urmez cuminte. Castigam diferenta de nivel iar o portiune inghetata ne obliga sa ne montam coltarii pentru schiuri. E ora 17 si urcam spre varf. Merg si ma gandesc in acelasi timp ca in urma cu 24 h plecam de la birou si iata, acum urc spre un varf de 3000 m. 
O, da, viata e frumoasa…
Imi place unde sunt, vantul bate cu putere si sufla zapada in jurul meu dar mototasele mele sunt incinse la maxim si eu imi deschid geaca sa las viscolul sa ma patrunda, sa ma ravaseasca, sa imi readuca aminte ca traiesc. Nu as vrea sa fiu in niciun alt loc de vacanta in momentul asta, nici macar undeva sub soarele la care tanjesc de luni bune.


Varful
La 17h17 vedem varful si Radu aproximeaza 15 minute iar eu 45 de minute pana acolo. In spatele nostru se vede si a doua echipa cum intra pe urmele noastre. Pana pe varf nu sunt nici 15 si nici 45 de minute ci undeva putin peste jumatate de ora. Cum inserarea ne mana de la spate ne grabim sa ne pregatim de coborare. Pentru mine una, simt caci greul de abia incepe caci orele si zilele mele de schi off-piste din ultimul an calendaristic (martie 2012- martie 2013) includ doar… cateva ore pe Clabucetul Azugii - mult prea putin pentru a ma simti confortabil pe un teren atat de variat ca acesta.

Radu ma incurajeaza si imi spune ca oricum nu e vorba decat de supravietuire si cam asta incerc sa fac: viraje acolo unde-i panta mai domoala ori zapada mai buna, derapaje controlate si alte practici mai putin artistice in rest. Noaptea ne prinde pe panta de deasupra cabanei si in ultima parte ma simt precum orbul care incerca sa nimereasca Braila. Nu e vorba ca refugiul nu ar fi fost vizibil, dar nu mai vedeam pe unde schiam si toate simturile erau incordate. 
Ajunsa teafara jos ma duc sa imi innec amarul de schioare nepriceputa intr-o portie de supa clara si fierbinte (consommé) si intr-o cola ce speram sa ne aduc fericirea. Eram dehidratati ca doua stafide si lichidele intrau unele dupa altele. Cu balanta hidrica refacuta putem sa ne bagam la somn in sacii de puf si sa avem un somn imparatesc.


 Ziua 2, sambata 30 martie 2013 - Spre Weisskugel 3700 m

Astazi ne straduim sa pornim mai devreme ca sa nu ne mai prinda noaptea pe traseu. In plus vremea buna se pare ca nu o sa fie decat in prima parte a zilei. 
Am plecat spre un varf de 3700 m ceva mai departat fara sa avem insa ca obiectiv clar sa urcam pe el. Drumul de acces mergea pe o vale larga si faina pe care o vazusem din seara precedenta. 


De fapt este morena unui ghetar numit Hintereisferner si pe care vom ajunge mai tarziu. Vizibilitate prea mare nu era, soarele se itea doar ca o umbra din spatele plafonului cenusiu de nori ce vesteau schimbarea vremii, dar era liniste pe vale si valea pe care mergeam putea sa fie o vale din orice munti din lume. Putea sa fie o vale larga din Fagaras ori o vale din munti inalti din Himalaya. 

La 10 minute in fata noastra urca un grup numeros de ale caror urme beneficiam din plin dar nu ne grabeam sa ii ajungem. Distanta ce ne despartea ne oferea intimitate si ne mai opream cand si cand sa mai ascutam sunetul bulboanelor ce isi faceau loc printre cotloanele zapezii bine tasate de sub picioarele noastre.Apoi plecam mai departe, inca cativa pasi pentru a ne anina privirea de un nou varf ce ne aparea in orizontul vizual. Poteca urca usor, doar rar era nevoie de inaltator , astfel incat am mers ceva pana sa castigam altitudine. Undeva pe versantul din dreapta se vede un refugiu despre care cartea ne spune ca e de fapt o statie meteo. E bine ca macar avem un reper pentru a ne pozitiona pe harta pe care nu o avem :). Statia meteo e la 3026 m, ceasul lui Radu ne arata 2800 m. Vremea s-a stricat, ninge, vizibillitatea s-a redus considerabil iar grupul din fata noastra face pauze din ce in ce mai dese si in curand ii ajungem pe ultimii intarziati. 
Desi preluam conducerea nu stim exact pe unde ar trebui sa deschidem poteca deoarece suntem deja pe ghetar si urmele au fost acoperite de zapada proaspat viscolita. Unii cu harta, altii cu descrierea incercam sa ii dam de cap dar fara vizibilitate nu e usor. Urmeaza un prag mai abrupt unde Radu taie eroic poteca (prima sectiune abrupta din descriere). Dupa ce vin si oamenii mai facem un schimb de informatii si pornim tot noi inainte, spre o sa. Am vrea sa ajungem in saua de la 3400m sa vedem cum arata varful.
Vremea da semne clare ca si-a pierdut rabdarea cu noi
Vantul nu mai bate foarte tare si noi tinem umarul din stanga vaii (cum urcam) respectand ce spune ghidul si avand in plus cateva repere date de contrastul intre pietrele de pe versanti si albul ghetarului. Ajungem intr-o sa unde drumul ni se infunda si oricat ne invartim nu stim daca am ajuns la cap de drum. Daca ma uit dupa teren nu vad unde as putea continua pe schiuri, daca varful e cel din dreapta ( destul de prapastios din unghiul din care ne uitam noi) mai ca as avea nevoie si de o coarda...in plus nici altitudinea nu se potriveste...ceasul nostru ne arata 3200 m (calculata in functie de presiunea atmosferica) iar saua ar trebui sa fie la 3400 m. Poate de vina sa fie altitudinea ce determina o scadere de presiune ori vremea ce s-a stricat si ce induce si ea o reducere a presiunii atmosferice, sau poate ambele cumulate? Nu avem raspuns si nu stim pe unde sa continuam, asa ca ne echipam de coborare. Coborarea e lina si prin zapada buna, urme dupa care sa ne ghidam avem din plin de la grupul mare ce a facut si el cale intoarsa si pe care ii prindem intr-un moment de pauza. Mergem in paralel o perioada si Radu afla ca sunt din Dresden, asa ca povesteste un timp cu cel mai in varsta dinspre ei despre Sächsische Schweiz.
Unde-s multi, puterea creste- grupul din Dresdem
In fundul vaii alegem modalitati diferite de a ajunge la refugiu, noi de-a dreptul atacand o panta mai abrupta iar oamenii pe curba de nivel. 
Tot cam pe aici mi se termina si mie bateriile si ma tarasc partial pe schiuri, partial pe picioare pana sus la refugiu. Aici ascunsa in pufoaica cad intr-o stare legumicola timp de vreo ora pana cand Radu ma salveaza cu o supa la plic buna rau (ca doar n-am mai mancat asa minune de mai bine de un an). E fierbinte, lichida si sarata- exact ce ne trebuie noua acum. 
Dupa supa imi dau un sut in fund si ma duc sa ma spal la spalator. Apa calda, gasesc chiar si un rest de gel de dus abandonat acolo de 2 zile din care ii dau si lui Radu si apoi il pun la loc pentru alti abramburiti ca noi si totul e mai roz. Noi am plecat de la masina in stilul spartan: mancare multa, mere in loc de pasta de dinti si servete umede in loc de sapun. Dar nu e problema, cu binele ne putem obisnui si stim bine din concediul BCB ca un spalat seara si haine curate sunt preludiul pentru o buna dimineata. Asa ca in urmatorul bagaj mai taiem din mancare si adaugam un prosop...
Din nou dormim regeste in sacul de puf.

Ziua 3, duminica 31 martie.

Vremea e proasta si nu e vizibilitate. Eu raman in cabana si fac Hüttentag iar Radu ce nu are stare pleaca pe la 12 intr-o tura de 4-5 ore spre ceva locul unde a fost gasit Otzi si spre un varf mai dificil numit Fineilspitze. Citesc «3 pe 2 biciclete» recomandata de Em dar nu gasesc ceva deosebit sau foarte actual. In rest timpul zboara pe langa mine ceva de speriat dar privesc orele acestea ca pe o reculegere in fata zilelor cu vreme buna ce sunt prognozate pentru inceputul de saptamana.

Ziua 4, luni 1 aprilie 

Traseu: Cabana Hochspizjoch 2413 m- Rofen, 3h

Astazi este planificata zi de tranzit: schimbam cabana, ne extindem orizonturile... Astfel coboram pe acelasi traseu pe care am urcat si ne ia destul de mult (3 ore). Suntem primii pe aici si deschidem poteca dupa ultima ninsoare. Cu aceasta ocazie facem apel la tot echipamentul din dotare. Cutite de schiuri, coltari, piolet. Desi la sosire traseul a fost monoton acum a avut de toate.

E nevoie de coltari si piolet chiar aproape de final pentru 10 pasi dar panta nu ne lasa loc de greseala. Suntem usurati cand ajungem la statia inferioara a funicularului stiind ca pe ultima jumatate de ora vom avea un drum forestier. Coboram pana la masina, refacem stocul de trufe (fructe si legume mai ales- componente ce lipsesc din mancarea de la cabana), punem in rucsac si trusa de spalat caci iata ne putem obisnui cu apa calda ce curge si la 27000 m si luam in piept un urcus hotarat…
Refacerea proviziilor
Despre sederea la cabana Vernaghütte si despre cat de mult ne-a placut acolo veti putea citi in partea a doua a jurnalului.

Jurnal Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
INFOBOX

Cabana Hochjochhospiz (apartine de DAV Berlin, 2413 m). 

->Pagina oficiala: aici
-> Pagina DAV: aici 
->Localizare: Austria> Ötztal (reper statiune schi Sölden)> Ventertal (valea raului Vent)
Amplasarea cabanei (punct verde) in raport cu principalele repere din zona
-> Capacitate cazare : 50 locuri in camere, 20 locuri la prici (4 camere la mansarda), 15 locuri in refugiul de iarna. Cabana a fost refacuta intre 2000 si 2004.
->Perioade de functionare : 
  • Sezonul de iarna : martie+ aprilie
  • Sezonul de vara : iulie-septembrie.
  • Refugiul de iarna este deschis tot timpul anului.
-> Dotari : apa curenta (si calda la spalator), toalete in cabana, camera pentru schiuri, camera pentru clapari. Papuci la refugiu. Fiecare turist este obligat sa isi aduca sac- pijama.
-> Facilitati:
  • Se pot obtine informatii privind vremea si buletinul de avalansa direct de la cabanier.
  • Se pot face rezervari la alte cabane din zona direct prin cabanier.
  • Este recomandat sa va treceti turele in registrul de la refugiu aflat in sala de mese.
-> Preturi: 
  • Cazare: 26 euro (locul in camera) si 20 euro (locul la prici). Membrii unui club alpin beneficiaza de reducere de 50% (din pacate nu m-am interest daca si CAR-ul este inclus in lista de reduceri). 
  • Mic dejun (bufet) : 11 euro
  • Demi-pensiune: mic dejun (bufet)+ cina (supa, fel principal si desert) : 28 euro
Nu poti utiliza primusul decat afara (pe terasa sau intr-un alt loc ferit din jurul cabanei pe care ti-l gasesti/construiesti singur) insa toata lumea mananca la cabana.
  • Alte preturi:
    • apa calda pentru ceai : 2.5 euro/l
    • cola/bere (0.5l) : 4 euro
    • supa : 4 euro
-> Acces : poteca nr 920 : Vent (1896m)-Rofenhöfe (2009m)- Hochspizjoch (2413 m), aprox 3 h


Rofenhoefe
Din dreptul teleschiului din Vent (gasirea unui loc de parcare este dificila) se poate urca fie pe o partie de schi fond (batuta de ratrac) ce merge pe partea stanga a vaii cum urcam (dreapta sens orografic) sau pe drumul asfaltat ce urca la restaurantul/pensiune : Rofenhöfe (o mica asezare cu 3 case, cea mai inalta asezare din Austria locuita tot timpul anului). Accesul pana la Rofenhöfe este posibil si cu masina si sunt posibilitati de parcare in zona. Din capatul drumului asfaltat (indicator) poteca merge initial pe un drum forestier (30 min) pana in dreptul statiei inferioare a unui funicular. Ulterior drumul se transforma in poteca ce merge de-a coasta (pe versantul stang orografic/drept cum urcam). Anumite pasaje sunt asigurate cu lanturi. Se traverseaza cateva zone cu pericol de avalansa. Se castiga usor, usor altitudine insa cea mai importanta urcare (cam 100-150 m diferenta de nivel) este chiar sub cabana.
De la cabana se pot face numeroase trasee (pe timp de iarna cu schiurile de tura iar pe timp de vara de treking) . Anumite trasee se desfasoara pe ghetar deci se impune echipament specific in functie de conditii si de perioada anului.
Cabana este inclusa si in circuitul de schi de tura Venter Skirunde (din pacate doar in germana) sau http://www.tourenwelt.at/skitour/399-venter-skirunde.html 

Trasee in zona:

Mentiune : traseele se recomanda a se parcurge pe vreme buna, orientarea pe ceata fiind dificila.
In general la 1-2 zile dupa o ninsoare importanta apar din nou urme spre majoritatea varfurilor din zona.
Nu voi furniza aici o descriere a rutei deoarece varianta aleasa pentru urcare/coborare depinde de nenumarate conditii si se stabileste la fata locului.
Echipament complet de schi de tura, sonda, lopata, DVA, coltari, piolet de tura, in functie de traseu ham, coarda, suruburi de gheata (daca traseul se desfasoara pe ghetar)

Cabana Hochspizjoch 2413 m-Vf. Mittlere Guslarspitze (3128m) – timp aproximativ 2 h ¼ (depinde insa de conditiile meteo si de zapada, de prezenta sau absenta urmelor).

  • Marcaj invizibil pe timp de iarna (exista cateva repere : 1-2 stalpi si o momaie).
  • Urcus sustinut
  • Se poate urca cu schiurile pana pe varf
Cabana Hochspizjoch 2413 m - Vf. Weisskugel 3700 m, 4h 1/2
Ca linie generala de la cabana se coboara pe morena ghetarului Hintereisferner.Terenul este aproape plat si inaintarea este facila, traseul mergand cum mici variatiuni pe fundul vaii. Odata intrati pe ghetar (momentul este dificil de observat pentru ca la vremea aceasta majoritatea crevaselor sunt acoperite) vom remarca o statie meteo pe versantul drept cum urcam. In fata ne sta o treapta a ghetarului pe care o depasim ramanand oarecum pe partea stranga a acestuia. Ulterior ne mentinem in apropierea unui umar stancos (in partea stanga cum urcam) pana ce ajungem intr-o sa. Altitudine aproximativa 3200-3300 m. Din pacate de aici datorita conditiilor foarte proastede vizibilitate ne-am intors la cabana (urmand acelasi drum ca si la urcare)

-> Documentatie:

Share This:    Facebook Twitter Google+ Stumble Digg
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)