vineri, 12 aprilie 2013

Muntii, o pasiune neinteleasa


In 2007 cand am vizitat pentru prima data orasul de pe malul Innului, ochii mi-au fost furati de inaltimile din jur iar mintea faurea planuri cum sa ajung sa petrec ceva mai mult timp aici si sa ma bucur de tovarasia muntilor ce se gaseau, asa…peste drum, cum s-ar zice.
Cu imaginea Innsbruckului in cap ne-am apucat sa invatam si germana dar conjuncturile favorabile ne-au retrasat drumul si desi am revenit de mai multe ori in Innsbruck (doar in trecere) nu ne-am satisfacut niciodata dorinta de inceput…sa urcam pe muntii din jur. In plus, la cati munti sunt in jur, ti-ar trebui ani buni sa ii cunosti. Dar am pastrat in minte un alt gand din 2007, care parea fezabil in orice anotimp-sa vizitam Muzeul Alpinismului din Innsbruck. Auzisem/sau citisem noi in 2007 despre un asemenea muzeu dedicat activitatilor ce ne erau de pe atunci atat de dragi, activitati care daca nu ne-au devenit mai dragi, le privim noi mai de aproape (poate si datorita unui interesant fenomen de maturizare in gandire). In anii ce s-au scurs am mai trecut prin Innsbruck, dar cand am avut timp de pregetat, nu am gasit expozitia deschisa, iar cand poate ca era deschisa, treceam noi prin oras ca vantul si ca gandul.

In final, acum dupa 7 zile pe munte gaseam ca o vizita in Innbruck avea sa fie incheierea perfecta a concediului nostru de schi de tura ivit pe neasteptate si acum o vizita a muzeului era cap de afis. De fapt muzeu este un temen cam larg-ceea ce am vazut este o expozitie de poarta numele «Muntii-o pasiune neinteleasa». 
Impresia la cald: Mie una expozitia de fata mi-a amintit de perioadele mele de pionierat in ale mersului pe munte cand totul era un mix de aventura, incantare, durere si peste tot si toate ramanea dorinta de a reveni…si amintirile puternice.
Daca va imaginati ca veti gasi acolo fapte «de vitejie », mari ascensiuni, povesti care sa va lase visatori sau cine stie ce artefacte valoroase, redefiniti-va asteptarile ! Povesti puteti citi pe larg in atatea carti de literatura montana, puteti vedea chiar si filme pe acest subiect, informatia este acum prezenta peste tot. Si atunci va intrebati: « La ce sa mai vizitez o expozitie»?
Raspunsul nu vine usor si o expozitie, chiar si cea de fata nu este doar o alaturare de vitrine si panouri de informare. As putea spune ca ceea ce mi-a placut cel mai mult la aceasta expozitie este chiar punerea ei in practica. Arta de a aduna informatii (destul de variate) si de a le da un sens, de a le aseza intr-o poveste, de a le face atractive. Aceasta este o expozitie in care ambalajul valoreaza peste 50% din ultima impresie dar asta nu este neaparat un punct negativ.

O expozitie (si prin extensie un muzeu) trebuie sa fie o calatorie a cunoasterii intr-un anumit domeniu. Si oricat de invatati suntem, tot ne mai ramane mult de aflat. Astfel ca ideea s-a nascut usor : expozitia ca si calatorie, cu toate etapele ei.

In 12 camere generoase (aproximatic 700 mp) vizitatorul incearca sa inteleaga viata de weekend a montaniardului. Iar montaniardul o priveste doar de la distanta si realizeaza cat de universale sunt multe din gesturile pe care le face tura de tura. Ceea ce este fascinant in sporturile/pasiunile ce tin de natura este ca desi nu ne dam seama urmam anumite tipare, anumite reguli si totusi relatia cu mediul este mai puternica decat tot si toate si ne face sa uitam de reguli de constrangeri, ne elibereaza.

Calatoria propusa de expozitie era in mod placut o paralela a propriului nostru mini-concediu si din aceasta cauza cred ca aici, intre patru pereti am incheiat ciclic o superba tura in munti inalti dar atat de simplii ca esenta.

Preludiul si prima camera este imaginatia. Dorinta de a fi acolo, in locul acela descoperit in urma unei prezentari, in urma unei carti, in urma unei imagini. Este «piticul» tau si visezi si strangi informatie si te documentezi si toate acestea nu fac decat sa aprinda si mai tare dorinta in tine. Camera dedicata imaginatiei strange astfel pe langa tablouri cu munti, pictate in perioada romantica, si multe fotografii alb-negru din Alpi, proiectate pe trei pereti, fotografii ce noua ne-au placut foarte mult.

Cu dorinta in suflet, cu planul facut, mai nou cu zilele de concediu luate, te apropii cu pasi repezi de marea plecare.Asa cum se intampla cu fiecare dintre noi la inceput, facutul bagajului era un preludiu al calatoriei…era precum uvertura menita sa te introduca in atmosfera unui spectacol de opera. Pe langa cateva obiecte mai noi sau mai vechi, impresionanta este lista de « echipament » cu care se mergea pe munte in perioada pionieratului-ce se intindea pe un …perete intreg.

Din dotari, special pentru pinguini am gasit pe lista: vin deshidratat (promit ca in cazul in care gasesc aici in Berlin, sa fac rezerve).
Vin la plic. Rosu.
Odata plecat la drum nu mai ramane decat incantarea…daca esti intr-un loc nou, ceea ce vezi, te vrajeste, daca ai mai fost pe aici, gasesti mereu noi detalii atractive in ciuda tuturor greutatilor.

Cand ajungi la cabana te bucuri de atmosfera, iar camera dedicata cabanei beneficia de un fond sonor autentic (inregistrat intr-un asemenea loc) ce cuprindea de la zarva din sala de mese, trecea prin accesele de sforait si ajungea pana dimineata devreme cand cu ochii carpiti de somn te tarai in papuci pana la toaleta. In plus intr-un model 3D era refacuta atmosfera de epoca dintr-una din cabanele ce tin de de DAV Berlin-Berliner Hutte (situata pe valea Zillerului de care ne leaga atatea iesiri la schi). 
Povestea cabanei incepe prin 1878, trece prin toate etapele constructiei si inca inainte de 1900 cabana se bucura de linie telefonica si de telegraf. Imediat la inceputul secolului 20 se infiinteaza inclusiv un oficiu postal la cabana (ma intelegeti, o vedere din zona face cat 1000 de cuvinte povestite)…Iar la sfarsitul secolului cabana este plasata sub protectie, fiind declarata monument.
Ca sa zic asa nici acum nu arata rau deloc (vezi aici).

Iar daca pentru cea mai mare parte a turistilor, o plimbare sau o tura pe munte e oarecum o activitate egocentrista, facuta pentru propria stare de bine, oamenii de stiinta nu vad lucurile mereu din aceasta perspectiva poetica. Si este bine si asa…Expozitia ne arata o serie de cercetari efectuate in perioade diverse ale ultimilor 200 de ani pentru catrografierea Alpilor (inclusiv calatorii cu balonul efectuate in acest sens), pentru cercetarea fiziologiei umane la altitudine ori in scopuri geologice. 
De exemplu Fratii Schlaginweit au facut cercetari topografice si biologice ale muntilor Himalaya timp de 3 ani (au fost trimisi acolo la recomandarea lui Alexander von Humboldt). Au revenit cu atat de mult materiale informative incat au planificat publicarea a 9 volume cu informatii amanuntite privind aspectele naturale studiate in zona. Insa aparent o viata nu a fost suficienta pentru publicarea intregului material caci au vazut lumina tiparului doar 4 volume din 9 si despre aceste prime carti se afirma ca sunt….imposibil de citit!

Apoi sa nu uitam expeditiile de descoperire a marilor munti din Himalaya. Daca francezii si-au ales Annapurna, englezii Everestul, obsesia nemtilor s-a indreptat spre Nanga Parbat. Si cum frumoasele sale nume « Muntele Golas » ori « Diamir » (regele muntilor) nu erau suficiente, nemtii l-au supraumit „muntele-destin al germanilor/ muntele destinat germanilor“. Si expozitia urmareste pe larg (asa cum era de asteptat) intreaga epopee a ascensiunilor germanilor/austriecilor pe acest varf, trecand de la… jocuri de cabana dezvoltate de o firma ce producea baterii si care se axeaza pe «cucerirea» acestui varf si pana la ascensiuni serioase, reusita lui Hermann Buhl sau ascensiunea in care a murit fratele lui Reinhold Messner.

O ultima camera pe care v-o recomand insa cu mare caldura este dedicata «amintirii». Fiecare tura aduce cu sine o salba de amintiri si acest proces este suprins intr-o serie de interviuri in germana (dar subtitrate in engleza si italiana) cu diversi oameni ce si-au legat viata de munte intr—un fel sau altul, de la sociologi ce analizeaza fenomenul, la oameni cu deschidere ce vad ca pe munte este loc pentru toata lumea, responsabili din cadru OAV, ghizi montani, tineri teribilisti si, «cireasa de pe tort», un interviu cu Eugenie Buhl (sotia lui Hermann Buhl) ce vorbeste despre ea insasi si despre sotul ei. E o poveste faina, spusa cu sinceritate dar si cu umor, despre o perioada pierduta pentru noi dar totusi o perioada ce a dat nasterii timpurilor prezente. Si in ciuda povestilor putin «eroice» ale acelor vremuri, ramane in prim-plan o viata de familie desfasurata in ritmul muzicii muntelui. 

Muntele are atat de mule atribute pe care nu le-as putea cuprinde in niciun blog si pe care nu le-ar putea surprinde nicio expozitie in totalitate.El iti arata viata asa cum este in realitate, simpla, si nu cum ne-o complicam noi in fiecare zi. Te invata sa apreciezi si sa te bucuri de lucruri de baza precum apa, mancare, un acoperis deasupra capului, soare, vreme buna sau ploaie atunci cand esti insetat si ars de soare, sau uneori chiar si de asfalt, de securitatea imaginara a orasului, de o viata tihnita in caminul tau. Te invata sa «bati» in ritm cu el si te slefuieste ca om. Te arata gol si autentic si din aceasta cauza relatiile intre oameni devin mai puternice pe munte. Iti ofera prieteni de o viata, oameni cu care te legi in coarda si pornesti in calatorii nebanuite…Iar o relatie in care muntele este la mijloc nu poate sa nasca decat o viata in doi capabila sa dainuiasca precum muntii, peste toate capriciile existentei si autenticitatea ei sa iasa mereu deasupra plafonului de nori.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
INFOBOX

-> Pret intrare: 4 euro/3 euro (redus pentru membrii unui club alpin)
-> Durata vizitare: noua ne-a luat 4 ore (si ne numaram printre vizitatorii tip melc)
-> Publicatie atasata: Berge, eine unverständliche Leidenschaft (germana)
-> Siteul expozitiei (cu imagini): aici
-> Deschisa pana in 2014

3 comentarii:

  1. Habar nu aveam ca exista asa un muzeu in Innsbruck! Sper sa mai ajung si eu sa vad expozitia inainte sa sa inchida. Sau poate se muta in alta parte?

    Anyway, excelenta incheiere! Excelent e putin spus de fapt...

    RăspundețiȘtergere
  2. Un muzeu, multa nostalgie si-un om pe cat de meticulos in observare, pe atat de sensibil in traire si cuvinte: Mike :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc de aprecieri :).
    @Alexandra-avand in vedere ca noi stim de expozitia/muzeu de acum 6 ani, cred ca va mai dura ceva. Din modul in care este organizata nu mi-a dat impresia unei expozitii temporare.
    @Claudia-ma cunosti doar foarte bine; sunt o asociere de ratiune si impulsuri, de sensibil si spirit tehnic..asa am ramas din scoala generala cand nu am excelat in niciun domeniu, dar m-am descurcat binisor la aproape toate. Si modul acesta de a fi m-a urmarit iata peste ani devenind parte din mine, devenind eu.

    RăspundețiȘtergere