marți, 14 mai 2013

Castele, un fluviu si doua biciclete


"Le Rhin réunit tout. Le Rhin est rapide comme le Rhône, large comme la Loire, encaissé comme la Meuse, tortueux comme la Seine, limpide et vert comme la Somme, historique comme le Tibre, royal comme le Danube, mystérieux comme le Nil, pailleté d'or comme un fleuve d'Amérique, couvert de fables et de fantômes comme un fleuve d'Asie." -Victor Hugo
"Rinul reuneste totul. Rinul este rapid precum Ronul, larg precum Loara, strans in menghina stancilor precum Meuse, meandrat precum Sena, limpede si verde precum Somme, istoric ca Tibrul, regal ca Dunarea, misterios ca Nilul, cu sclipiri aurii precum un fluviu american, plin de fabule si de fantome precum un fluviu din Asia." -Victor Hugo
Cu asa prezentare nu am mai stat pe ganduri si ne-am suit in sa sa pedalam pe malul acestei ape de poveste....Am uitat si de Elvetia cu ai sai munti inzapeziti, si de pasuri inalte si de coborari vertiginoase si am revenit la pasiunea concediului din 2011: biciclitul pe malul unei ape. De data asta a fost o apa mare, un adevarat fluviu pe care l-am insotit pret de 3 zile bune.In timpul raului, zilele acestea sunt o sutime din infinit, pentru noi, muritorii, sunt ore si ceasuri pline, sunt sipet de amintiri si o tolba plina de povesti. Cateva din povestile Rinului le-am retinut si noi, pe altele le-am lasat, poate pentru o intalnire ulterioara caci e loc de revenit. In 3 zile abia daca am parcurs 25% din lungimea pistei ciclabile ce se intinde de-a lungul a 4 tari. Si sunt toate tari frumoase, pline de istorie, astfel incat calatoria voastra nu o sa aiba de suferit la capitolul diversitate. Dupa ce veti lasa in urma Elvetia cu ale sale varfuri si va veti mangaia auzul cu vocalele rotunde ale francezei, veti manca istorie pe paine in Germania si va veti odihni abia la tarmul marii Nordului, cand Rinul se pierde in mare si mai apoi in ocean. Noi ne-am rezumat de data asta doar la mancatul istoriei pe paine si am parcurs doar portiunea din Germania cuprinsa intre Koblenz si Wörth am Rhein (granita cu Franta), din aval in amonte, desi cam toate descrierile sunt date din amonte in aval.
Puteti alege orice directie doriti, cu siguranta veti gasi o nava sau un cargo cu care sa va insotiti drumul si cu care sa va luati la intrecere!

Cum spuneam, povestea noastra a inceput in Koblenz si am ales aceasta localitate ca punct de pornire din doua motive:

- unul pur organizatoric: ceva mai putini kilometri de condus
- altul strategic: cei 60 de kilometri dintre Koblenz si Bingen sunt inclusi in Patrimoniul Unesco pentru caracterul lor romantic extrem de bine pastrat. Aveam deci sa intram direct in paine si ce e drept, atata ne-am minunat de cate castele, cetati si fortificatii am vazut, incat nici macar aceasta distanta nu am fost in stare sa o dovedim din prima zi. Si numai de la nenumaratele popasuri ni se trage! Bucatica aceasta de traseu se numeste in germana: Oberes Mittelrheintal dar tare greu imi vine sa o traduc in romana (ceva de genul "sectorul superior al partii mijlocii a vaii Rinului". Observati pasiunea nemtilor pentru claritate si sistematizare si lipsa de originalitate in acelasi timp) . Iar pentru ca  zona are atat de mult de oferit, nu s-au putut hotari ce sa lase la o parte si ce sa considere demn de Patrimoniul Unesco, asa ca au introdus-o in intregime. Astfel fiecare localitate are la intrare o mica borna verde cu o scurta descriere, cu obiectivele interesante si activitatile posibile din zona, scrisa in 4 limbi (germana, engleza, franceza si...nu, nu olandeza pentru ca toti olandezii ar intelege oricum engleza, ci in italiana, pentru ca putini italieni ar intelege una din celelalte patru limbi).

Dupa cum va istoriseam, n-am plecat bine de la masina, caci dupa ce dam 2 pedale pe malul apei, ne intra in campul vizual o statuie imensa postata la confluenta intre Rin si Mosel.



Este statuia ecvestra a imparatului Wiliam I, iar locul in care se gaseste (confluenta celor 2 rauri) se numeste Deutsches Eck (in traducere apoximativa: "Coltul German").

Acest monument, ridicat in 1897, s-a dorit a fi asociat cu fondarea Imperiului German si cu refuzul Germaniei de a raspunde la pretentiile teritoriale ale Frantei. Dar roata se invarte intotdeauna si dupa ce in Al Doilea Razboi Mondial statuia a fost distrusa in bombardamente, zona a revenit sub protectoratul Frantei, care s-a gandit sa o stearga de pe fata pamantului si sa o inlocuiasca cu alta, mai adaptata noii situatii. Pana la urma insa finalul este fericit pentru nemti. Statuia a fost ridicata in forma ei initiala si acum este inconjurata de steagurile fiecarui Land in parte, simbolizand oarecum unitatea nationala.
Am gasit si ursul berlinez printre steaguri
Si totusi monumentul de care vorbim e tanar din cale afara daca e sa ne raportam la varsta orasului, ce si-a serbat in 1992 aniversarea cu numarul 2000. Da, da, nu va uitati lung la cifra asta! Cam tot ce va urma va data din primul mileniu/cel tarziu inceputul celui de-al doilea mileniu. V-am avertizat doar, istorie pe paine! 
Orasul mai detine si alte obiective printre care si o cetate fortificata ce initial mi-a atras privirile. Totusi a fost foarte bine ca nu ne-am abatut pe la ea, deoarece pe masura ce aveam sa inaintam pe Valea Rinului, vom gasi alte cetati si castele, care mai de care mai vechi si mai chipese.

De exemplu Stolzenfels (in traducere libera "Piatra Mandra". Castelul de astazi este o reconstructie a celui de la 1259 si initial a fost construit pentru a proteja vama de pe Rin unde navele trebuiau sa opreasca si sa plateasca taxele. In ciuda unei istorii zbuciumate, castelul a avut noroc si dupa ce 150 de ani a stat in ruine, a renascut ca Pasarea Phoenix dupa planurile unui celebru arhitect german Karl Friedrich Schinkel (cel care a proiectat cam toate cladirile, castelele, palatele si bisericile importante din Berlin si Postdam). Acum chiar ca se inalta mandru din padure, mult deasupra firului apei. Cu gandul la panorama ce o vom avea de sus, schimbam foaia si pinioanele si ne punem pe urcat cele cateva serpetine ce ne conduc la castel. La final putem spune ca urcarea a meritat.


Iesind prin poarta castelului, calare pe...doua roti.
Detalii
Urmatoarea oprire este cativa kilometri mai sus pe Rin, in Spay, o asezare din secolul 9, al carui nume de origine celtica ii tradeaza istoria indelungata. Spay se lauda cu un turn al vrajitorilor/varjitoarelor-de fapt o inchisoare pentru acestia, iar orasul este impanzit de povesti despre varjitori si vrajitoare si despre procesele lungi si chinuitoare in care erau tarati de multe ori pe nedrept, finalizate evident cu condamnari la moarte.

Case construite in stil Fachwerk
Pista de pe malul Rinului, decorata pe ici-pe colo cu cate un castel
Intre timp, pentru diversitate, au intrat in peisaj si dealuri intregi plantate cu vita de vie. Butucii sunt aninati pe niste dealuri cu panta mare si sunt mangaiati de soare de primavara devreme pana toamna tarziu. Wikipedia ne lamureste repede si indica soiuri ca Riesling si Pinot noir, asa ca papilele gustative deja sunt in extaz si creierul produce scenarii de vis cu o terasa plina cu flori, un pahar de vin rosu, vechi si bun in care este ascunsa intreaga caldura a soarelui de vara si intreaga catifelare a inceputului de toamna.

Biserica Sf. Severus din Boppard (exterior)
Biserica Sf. Severus din Boppard (interior)

Casa din Boppard
Stop,stop cadru! Imi chem gandurile de pe coclauri caci am material nou pentru ele: stanca (lui) Loreley.

Merrily we sailed along 
Though the waves were plenty strong 
Down the twisting river Rhine 
Following a song... 

Legend's faded storyline 
Tried to warn us all 
Oh, they called her "Loreley" 
Careful or you'll fall... 



Acum ce varianta vreti sa va asten? Realitatea sau povestea?

Realitatea e simpla. In dreptul aceste stanci ce se inalta la 120 m desupra apei, malurile Rinului sunt foarte apropiate.De fapt e cel ma ingust sector al raului, iar raul ajunge aici si la 25 m adancime. Acest fapt combinat cu zona stancoasa pe care o strabate, da nastere la curenti destul de periculosi, in zona producandu-se de-a lungul vremii mult accidente. Toate astea sunt adevarate, dar plictisitoare, zau asa. Unde e aventura, unde misterul?

Legenda initiala nu era deloc misterioasa, insa povestea inventata de Heinrich Heine si transpusa in poemul "Lorelei", a prins atat de bine la public, incat oamenii au inclus-o deja in folclorul locului. Cand va povetesc de o sirena cu par auriu ce sta pe o stanca deasupra Rinului si momeste cu cantecele sale naivgatorii, o sa ziceti ca va spune povesti marinaresti.

You would not believe your eyes, how a voice could hypnotize 
Promises are only lies from Loreley 
In a shade of mossy green, seashell in her hand 
She was born the river queen, ne'er to grace the land... 

Asa ca va invit sa cititi singuri intreaga poveste si alegeti ce versiune va place mai mult.

Noi am scapat de vraja lui Loreley pentru ca...eram pe malul nepotrivit al Rinului si nu ne-am mai obosit sa luam bacul pentru a ajunge pe partea cealalta. In schimb alegem sa urcam pana la o alta cetate-fortificatie numita Rheinfels pentru a avea o perspectiva de ansamblu asupa vaii Rinului.

Deasupra vaii Rinului

Urmatoarea localitate care ne-a atras atentia a fost Oberwesel cu ale sale 16 turnuri si mare parte din zidul de aparare construite in secolele 13-14 si ramase inca intacte. Asa ca aici am intrat de la bun inceput in oras, si am mers pe langa turnuri, paralel cu drumul, pana la iesirea din oras.


Ghidul nostru spune ca orasul este prosper nu atat datorita zidurilor si turnurilor, cat datorita productiei de vin: 500.000 l de vin anual. Si asta inca nu e nimic, urmatoarea localitate nu se sfieste sa isi dea arama pe fata: Bacharach. Il recunoasteti sper in radacina cuvantului pe zeul Bachus. Iata ce cred locuitorii despre vin:

Vinul, vinul are valoare de aur. El alina toate durerile. El face din prosti deseori invatati si impaca inimile suparate
Oraselul ne-a placut mult. Piata centrala, desi mica, ascundea o terasa in curtea postei de unde, stand la un pahar de vin se puteau admira cetatea Stahlberg si ruinele unei capele: Wernerkapelle din secolul 13. 


Wernerkapelle

In plus, la momentul cand am ajuns noi, in oras, pe malul Rinului, avea loc un festival/piata medievala (Vierthälermarkt).



De aici am mai avea inca 15 kilometri pana in Bingen, insa ne va prinde noaptea pe drum, ca atare, gasind un loc bun de cort pe malul raului, decidem sa ne oprim mai devreme. Avem parte de un sfarsit de zi petrecut pe malul apei, gatind la primus si facand baie goi in Rinul inca rece (ce e drept).

Locul de cort
Dupa o mica ploaie
Apus
A doua zi, incepem lansati si ajungem repede in Bingen. Ne oprim in dreptul ultimei borne verzi, ce marcheaza sfarsitul zonei incluse in Patrimoniul Unesco si stam putin sa admiram. 


Orasul are ce povesti. Si sunt povesti vechi de peste 2000 de ani pentru ca zona era locuita inca inainte de sosirea romanilor aici, avand o amplasare favorabila la confluenta a doua rauri: Nahe si Rinul. Sosirea romanilor inseamna si progres, ei construiesc un pod de lemn peste Nahe, ce mai apoi va fi inlocuit cu un pod de piatra-unul din cele mai vechi poduri de piatra din Germania. Tot romanii, contruiesc din interese militare un drum intre Bingen si Trier. Secole mai tarziu, deasupra orasului se ridica o cetate ce acum domina tihnita imprejurimile, cu curtea plina de flori. Accesul in turn este liber si merita sa urcati pana sus.
Turnul din Burg Klopp
Bujori in inima cetatii
Insa punctul de atractie a orasului este Turnul Soarecilor (Mäuseturm).


Este un turn alb si solitar ridicat pe o insula in mijlocul apei ce atrage imediat privirea. Legenda spune ca prin 968, arhiepiscopul de Mainz (Hatto II) nu era deloc o fata bisericeasca model, asuprind taranii ce ii munceau pamanturile. In 974, in timpul unei foamete crunte, desi arhiepiscopul avea hambarele pline de grane, le vindea doar la niste preturi exorbitante, pe care oamenii nu si le puteau permite. Asa ca, acestia au vrut sa se rascoale. Dar Hatto, plin de siretenie, le-a promis ca le va da de mancare. Saracii oameni, creduli, au ascultat si l-au urmat intr-unul din hambarele sale. Aici, Hatto a comandat servitorilor sau sa ii inchida pe oameni in hambar, sa zavorasca usile si sa le dea foc afirmand: "Auzi cum chitaie soarecii!".
Insa razbunarea nu a intarziat sa apara caci reintors la castel, arhiepiscopul a fost invadat de o aramata de soareci. Ingrozit, acesta a incercat sa fuga pe insula din mijlocul raului, sperand ca soarecii nu vor reusi sa innoate pana acolo, insa desi unii au pierit pe drum, mereu apareau altii si altii, care l-au urmarit pana la ultimul etaj al turnului si l-au mancat acolo, de viu.
Da stiu, nu e foarte placuta povestea, dar vorba romaneasca: dupa fapta si rasplata.

Rasplata noastra dupa atata drum plin de pauze, a fost o bucata intreaga pe malul Rinului, prin zone protejate, cand pe pista asfaltata, cand pe drumuri de pietris si pamant, pe care am recuperat ceva din timpul pierdut si am mai strans ceva kilometrii.

Ruinele unui vechi pod de cale ferata peste Rin distrus in razboi
Prin zone protejate
Lanuri de rapita, ca in Romania
Pedalam catre Mainz- capitala Landului Rheinland-Pfalz si urmatorii 200 de km ii povestesc in episodul II: Domuri, un fluviu si doua biciclete.

Foto by Radu
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox
  • Descriere folosita de noi+harti: aici (in germana doar)
  • Distante:

    Koblenz: 0 km
    Rhens: 11.5 km
    Spay: 16 km
    Boppard: 23.5 km
    Bad Salzig: 28 km
    St Goar: 38 km
    Oberwesel: 44 km
    Bingen: 65 km

  • Legaturi: 
    • in Koblenz se poate continua pe Moselradweg spre Trier
    • in Bingen se poate continua pe Naheradweg
  • Transport: Intre Bingen si Koblenz circula din ora in ora un tren regional ce parcurge aceasta distanta in 50 de minute. Se poate lua si bicicleta in tren, fara sa fie necesar bilet suplimentar pentru bicicleta.
  • Informatii despre zona cuprinsa in Patrimoniul Unesco: aici


2 comentarii:

  1. Ce tare! Tocmai am dat de blogul vostru şi m-am bucurat să văd pe alţii ca noi. Anul trecut am mers şi noi pe biciclete pe Valea Rinului de la Koln la Bingen, iar în urmă cu doi ani am făcut vreo 150 de kilometri din Valea Loarei tot pe bicle.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, am descoperit pasiunea cicloturismului in 2011 cand am stat 3 saptamani in sa in timpul concediului de vara.
    Acum, locuind in Berlin, cicloturismul e la mare cautare pentru ca muntii sunt departe si in plus, sunt atatea locuri interesante de vazut in Germania, incat nu mai prididim.

    RăspundețiȘtergere