<--Via Classica (5), Fleischbank
They have cradled you in custom,they have primed you with their preaching,
They have soaked you in convention through and through;
They have put you in a showcase; you're a credit to their teaching --
But can't you hear the Wild? -- it’s calling you.
Let us probe the silent places, let us seek what luck betide us;
Let us journey to a lonely land I know.
There’s a whisper on the night-wind,
there’s a star agleam to guide us,
And the Wild is calling, calling. . .let us go. (The Call of the Wild - Robert Service)
Cu Dolomitii nu e treaba usoara caci greu mai e sa te hotarasti intre atatea destinatii:
zona cu Cortina d'Amepzzo in care am mai fost ori locuri noi precum Sella, Rosengarten, Brenta? Trecem granita cu Italia pe o caldura infernala si ne amintim cu placere chiar si din goana masinii de locurile faine prin care am trecut
in 2011 cu bicicleta, caci ruta spre Dolomiti ne poarta exact prin
Brunico si pe Val Pusteria. In Brunico gasim in sfarsit si o harta (de fapt am luat doua care sa acopere intreaga zona vizata) si pentru a rezolva un pitic mai vechi, alegem un bivuac la care sa urcam si sa petrecem noaptea: Bivacco A. Musatti, aflat undeva intr-un colt de harta unde nu mai fusesem pana acum:
Gruppo delle Marmarole.
Masivul este destul de izolat neexistand decat doua refugii (si acelea in sud), partea din nord fiind astfel deservita de 3 bivuacuri: Comici, Musatti si Voltolina. Dintre toate acestea noi l-am ales pe cel care era cel mai aproape de parcarea unde ne-am lasat masina (Musatti) de care ne desparteau 3h30 si 1000 m diferenta de nivel.
Acum, faptul ca o zona anume este izolata are avantaje (esti singur) si dezavantaje (poteca nu e deloc batuta, uneori e mult spus poteca).
 |
| Salbaticie maxima (a doua zi) |
Panta de inceput, din padure, am luat-o direct in piept goniti sincron de tantari si de norii de ploaie. Panta prostului paleste in comparatie cu versantul asta pamantos unde a durat ceva pana cand am gasit poteca in serpentine, marcata discret cu puncte rosii. Padurea trece repede si nu se remarca decat prin urcusul sustinut. Distractia incepe insa dupa aceea, cand locurile devin din ce in ce mai salbatice, panta creste constant, ploaia se apropie vazand cu ochii si persistenta cum este, ne uda fara drept de apel, racorindu-ne si in acelasi timp crescand dificultatea potecii ridicata acum la rang de nemarcat din Crai. Incep sa regret potecile nemtilor/autriecilor atent intretinute si ma jur ca pe aici nu o sa cobor.
 |
| Ploaia vine |
 |
| Ploaia trece |
Supararea mi se topeste insa cand vad in saua aflata 50 m mai sus bivuacul mult asteptat. Ceasul se opreste la 2 ore, semn ca nu am ruginit chiar din cale afara si vad inca de departe ca nu este nicio miscare in jur. Bivuacul e inchis si oricum temerile precum "vom gasi bivuacul plin" mi-au fost spulberate in urcare cand mi-am dat seama ca nu sunt prea multi drumeti care sa ajunga pe aici. In registru primesc confirmarea: cam 10 intrari pe anul acesta, ultima fiind de acum doua zile. Locatia este insa excetionala: pe buza unei trepte stancoase, cu valea la picioare si cu varfurile fotogenice ale
Cadinilor di Misurina in fata. Iar de jur-imprejur, o caldare spuzita cu flori si marginita pe toate partile de varfuri si trecatori inalte, pe la 2400 m.
 |
| Ajungand la refugiu |
 |
| Cu tablouri ca acesta nu are cum sa nu iti treaca supararea: varfuri si flori la un loc |
Noaptea s-a scurs relativ linistita si in afara de 1-2 purici care probabil misunau prin patura si pe saltea si care au migrat toti la mine lasandu-l pe Radu in pace, nu am alte obiectii sa ridic refugiului.
Ziua de
sambata incepe, cum altfel daca nu cu soare, asa ca ne facem cu greu curaj sa incepem urcusul spre
Forcella di Mescol. Traversarea spre Bivuacul Voltolina si spre refugiul San Marco promitea a fi una spectaculoasa printr-o zona foarte putin umblata, insa urcusurile spre diversele sei (mai multe decat pe harta), atentia cu care trebuia sa cauti mereu poteca, pasajele expuse si doar partial amenajate cu cabluri, soarele, caldura au transformat plimbarea pe creste planuita initial intr-o tura de o zi destul de obositoare. Aproape fara repere, urcand intr-o sa stancoasa, coborand apoi intr-o caldare pietroasa si tot asa, parea ca drumul nu se mai sfarseste.
 |
| Locurile din jurul refugiului, dimineata |
 |
| Pornind urcusul |
 |
| Urcand din greu |
 |
| Prin lumea de piatra |
Deja semnele de pe harta au inceput sa capete un sens foarte clar in mintea mea:
- poteca cu 2 liniute (care merge preferabil spre un refugiu) reprezinta o poteca normala;
- poteca cu punctulete daca e intr-o zona turistica, e bunicica, altfel e slab conturata si dificila/expusa. Poate contine cabluri.
- portiunile cu cruciulite sunt portiuni de via ferrata si au deja scari, insa pot fi mai bine asigurate si mai simple decat potecile cu puncte.
Lectia asta invatat-o si genunchii mei, mai ales cel stang, care dupa 7 zile full cerea pauza.
Asa ca
duminica si luni planuiam pauza insa am fost deturnata din gandul meu nobil de Radu care mi-a explicat ca nu puteam schimba zona (planuiam sa trecem in Sella) fara sa fac un tur al Cimelor. Am ratat asta in 2009, nu se putea sa ratez si a doua oara. In plus imi garanta o baie de multime, poteci alde drumuri si tot ce a lipsit in Gruppo delle Marmarole. De aceste "amenintari" nu ma indoiam nici eu si a fost greu sa renunt la o zi de tolanit la firul ierbii cu o carte in mana si cu muzica preferata in urechi si sa pornesc din nou la drum, dand piept inca devreme cu caldura sufocanta de vara. Se pare ca pur si simplu nu conteaza ca suntem la 2000 m (am urcat intre timp la refugiul Auronzo) si doar vantul mai indulceste (a se citi racoreste) atmosfera. Alerg zadarnic dupa umbra asteptandu-l pe Radu sa vina de pe o varianta mai lunga a potecii, asa ca ma hotarasc sa ma apuc de treaba si sa dau ocol Cimelor.
 |
| Tre Cime sau simbolul Dolomitilor |
 |
| Caut umbra |
Cum aparent pelerinajul se desfasoara in sens invers acelor de ceasornic, eu il incep in sens ora in speranta ca unii se vor intoarce totusi din drum. Si nu gresesc caci pe la mine pe aici la traficul e relativ normal si in curand norocul imi surade, suna si Radu si gasesc si un bolovan sub care sa il astept la umbra. Pauza o prelungim inadmisibil de mult pe poteca ce mergea pe la baza Cimelor, unde Cima Mare facea o umbra generoasa.
 |
| Uite, la umbra acolo trebuie sa ajungem |
Dupa ce ne plictisim de stat Radu imi prezinta o poteca de coborare aflata in afara hartii noastre dar care intrunea criteriul "2 liniute" si care avea sa se dovedeasca una foarte frumoasa. De fapt mai mult poteca de legatura intre Valea Rienza si drumul asfaltat spre Auronzo ne-a placut in mod deosebit. Dupa ce urcai 200 m diferenta de nivel prin padure urma o nesfarsita pajiste pe malul unui parau (Rinbianco) pe care am savurat-o la maxim. Uite ca se poate si in Dolomiti cu iarba si floricele!
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox
Traseu Gruppo delle Marmarole: SS48 cota 1135 (inainte de Palus S. Marco)--279--> Biv. A. Musatti--280 (Dolomitenhoehenweg)-->Forc. di Mescol-->Forc. Croda Rotta--> Forc Vandel--278-->226-->SS48
Traseu Tre Cime: Drumul asfaltat spre Tre Cimme/Auronzo->Mautstelle--119--> Auronzo--105-->102-->108--> Rist. M.ga Rinbianco
 |
| Localizarea Marmarolelor in raport cu celealte grupe din Dolomiti |
Un site foarte folositor cu
refugiile si bivuacurile din Dolomiti (date generale, date de contact, cine le administreaza etc) gasiti
aici . Un exemplu pentru bivuacul A. Musatti
aici (in italiana insa perfect inteligibil).
0 comments:
Trimiteți un comentariu