Via Classica (5), Fleischbank

<--Din aceeasi serie: Trekking in Wilder Kaiser (II)

Have you suffered, starved and triumphed,
groveled down, yet grasped at glory,
Grown bigger in the bigness of the whole?
"Done things" just for the doing, letting babblers tell the story. 

(The Call of the Wild - Robert Service)

Via Classica era un traseu pus pe lista inca de acasa. Desi nu era "un clasic" fiind deschis relativ recent (2002), desi a fost deschis pe spituri, linia e una clara, naturala si frumoasa, urmand fisuri si hornuri, iar asigurarile nu sunt deloc "scara de pitoane". In ciuda tuturor acestor plusuri, traseul ma stressa din 3 motive:

1. lungimea (nu mai catarasem nicioada 15 l.c.)

2. aglomeratia din traseu (marti, desi Radu nu vazuse pe nimeni in traseu, pe hornurile acestuia s-au ascuns 5 echipe si nu gasesc lucru mai enervant decat sa stea cineva dupa mine sau sa il vad cum cauta moduri de a ma depasi (si reciproca este valabila)).

3. retragerea se anunta a fi epica pentru ca marti, in jur de ora 22.00, 2 din cele 5 echipe din traseu au ajuns la refugiu foarte obosite, din ceea ce spuneau, nu atat din cauza traseului, cat a retragerii, vehiculandu-se cifre de genul 4-5 ore.

Partea din mijloc a retragerii e de fapt un traseu de via ferrata

Incercarea promitea a fi una aventuroasa din seria Punta Innominata si tare imi era frica sa nu se lase cu urmari de genul "nu mai cataram nimic concediul asta",  "nu mai cataram nimic luni sau ani buni". Mie cand nu-mi place ceva, nu imi place si basta, si cand mi se pune pata nici tot soarele din lume nu poate sa alunge norii negri de furtuna stransi deasupra capului meu. Pentru piticii 1 si 2 de mai sus, solutia era sa fim primii la intrarea in traseu pentru a pune ceva lungimi de coarda intre noi si echipele din spate si pentru a ne da timp si o oarecare intimitate a catararii. Asa ca, avand in vedere ca aveam sa ne sculam odata cu zorii (mai precis al 4.30), am urmat exemplele de langa noi si am pus cortul direct in parcare. La ora la care plecam noi, turistii se intorceau ultima oara pe partea cealalta.

Peretele estic din Fleischbank in lumina rasaritului

La 5.30 porneam la drum si la 6.45 Radu pleaca in prima lungime. Avem sub ochi intreaga vale, accesul la perete si coborarea de la Stripsenjochhaus si cu exceptia unui turist solitar ce coboara spre parcare nu e prea mare agitatie. Ulterior mai apare o echipa la faleza de vizavi cu trasee de 2-3 l.c. si un tip si o tipa ce vin doar pana la intrarea in traseu si apoi isi aleg altceva pe versantul opus. 

Pe primele lungimi (usoare) din Via Classica

Usor, usor lungimile se scurg, traseul coteste oarecum dupa muchie si orizonul ni se limiteaza vizibil. Ajungem sa cataram in lumea noastra si in ritmul nostru: filat capul de coarda, plecat din regrupare, catarat, ajuns in regrupare, predat materiale si tot asa. La 3-4 lungimi facem o pauza pentru a bea ceva apa si pentru a manca ceva dulce. In a doua jumatate a traseului catararea e chiar frumoasa pe 2 l.c. de gradul 5, lungimi sustinute si verticale, ce merg pe un sistem de fisuri din care trebuie mereu sa o alegi pe cea potrivita.

Una din lungimile de 5 

Linia traseului este logica si schita iti oferea "la purtator" multe informatii pretioase. In regruparile comode in care pot sa ma descalt arunc o privire papucilor mei lipiti cu prenandez al caror varf s-a gasit sa se roada/toceasca fix la ultima iesire la panou inainte de a pleca. Asa ca nici gand sa ii repari de pe o zi pe alta (cel putin nu in Germania, unde fie iti programezi chiar si gaura din papuc, fie esti prevazator si ai o pereche de rezerva). Kit de reparatie nu am gasit, sambata in Kufstein parea ca norocul ne va surade caci langa magazinul de articole sportive am gasit un cizmar ce insa nu lucra sambata, asa ca nu a fost sa fie si aplicam varianta de rezerva: prenandez/Moment sau cum vreti sa ii spuneti. Si din fericire, pana acum, coafura rezista. Ca sa vedeti ca totusi sederea in Germania nu a fost zadarnica si s-a prins ceva de noi, inainte de a pleca Radu a cumparat 2 perechi de papuci SH (pentru cazul in care ni s-ar fi umflat prea tare picioarele si nu mai puteam catara in espadrilele noastre) dar niciuna din perechi nu ne vine ca turnata, asa cum se intampla cu perechea cu care ai stat 6-9 luni in picioare.

Din traseu iesim suprinzator de repede (la 13.45), cu un total de 7 h de stat in perete, dar distractia abia acum va incepe. Din topo si descriere parea ca restul va fi banal: 150-200 m diferenta de nivel pana pe varf pe o poteca ce numai lui Radu i se pare clara, cu pasaje de catarat de gradul II-III in adidasi si mai ales, cu mult descatarat.

Urcand spre varf, initial pe iarba

Apoi luand muchia intre picioare 

Si mai dovedind cativa pasi de II-III

Dupa varf incepe o serie de rapeluri si cand sa respiri usurat ajungi sub un perete surplombat ce da nastere unui grohotis imens pe care coboram pana in Ellmauer Tor. Radu, in adidasi, ori  se straduie sa il imite pe Kilian Jornet, ori se antreneaza pentru o reclama la Asics caci dus a fost si a ajuns in sa/in poteca marcata cand eu eram inca la jumatatea coborarii.

Incepem coborarea 

Ultimul rapel (lung) 

Adidasii lui Radu au vazut multe pana acum

Locul in care suntem (Ellmauer Tor/Steinerne Rinne) e practic linia ce imparte masivul pe directia E-V, iar coborarea e amenajata aproape integral cu cabluri si e luuunga. Mai ales cand vine dupa 12 ore in care ai tot fost pe drum. Din senin (sau poate nu era chiar asa de senin) ne prinde si ploaia, poteca urca si eu imi doresc sa coboare, sunt un fel de Don Quijote care se lupta cu morile de vant! Odata ajunsi in poteca lata si primitoare se risipesc si norii de furtuna de pe cer si cei din mine, si parca prin empatie iese un superb curcubeu.

Elmauer Tor 

Si inchierea traseului si a zilei

Desigur, acum, inapoi pe teren sigur, viata e frumoasa si am in sfarsit timp sa fac switch din modul "survival" si sa imi ascult corpul care zice ca e obosit si stomacul care spune ca ii este foame. Parcarea aurolacilor e hotel de 5 stele in seara asta, cand deja suntem 4-5 corturi cantonate acolo, iar pastele cu sos sunt o mancare de nota 10.

Parcarea aurolacilor, amplasarea ei geniala si atmosfera de acolo

Plictisita de pietre as vrea pajisti si culmi innierbate spuzite cu flori, iar singura destinatie care ar intruni cerinta mea e Zillertalul, insa nu prea stiam ce puteam face acolo si nu aveam nimic pregatit cu care sa il momesc pe Radu, asa ca nu ne ramanem decat sa urmam planul de acasa si sa schimbam piatra de Wilder Kaiser cu cea de Dolomiti. Singurul lucru ce ar aminti de pajistile cu flori e o baie in Wachsee (un frumos lac de munte cu vedere spre Zahmer Kaiser), joi, inainte ca toti turistii sa apara.

Wachsee

Apoi pornim spre Dolomiti pe o caldura absolut infernala, cu geamurile larg deschise pentru ca freonul din instalatia de aer condtitionat a Filiofteei s-a decis sa ne paraseasca si sa ne lase deci sa ne topim sub tabla incinsa a masinii. 

Si ce daca, viata e frumoasa!

In continuarea seriei Din linistea Marmarolelor in valtoarea Cimelor-->

Foto by Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

• Via Classica (5), 15 l.c. (in Fleischbank)
• Detalii zona:
• Fleischbank este unul din marii pereti din Wilder Kaiser aflat pe partea nordica a masivului. Accesul se realizeaza din poteca ce urca de la Griesener Alm la Stripsenjochhaus, poteca ce se urmeaza pana la intersectia cu poteca spre Steinerne Rinne/Ellmauer Tor. De aici, urcand spre dreapta se ajunge la traseele aflate in peretele nordic, iar urmand spre stanga poteca marcata, spre traseele din peretele estic (aici sunt deschise o serie de trasee de referinta pentru aceasta zona, cele mai usoare avand gradul 6 impus).
• Acces traseu: de la Griesener Alm pe poteca ce urca spre Stripsenjochhaus pana in punctul in care din aceasta, spre stanga, se desprinde poteca spre Steinerne Rinne. De la cabana Stripsenjochhaus se coboara aproximativ 15-20 minute pentru a prinde aceasta poteca. De aici ne orientam spre dreapta, pe langa perete pana in dreptul unei limbi de zapada ce se mentine chiar si vara
• Linia traseului (cu aproximatie): aici
• Schita si descriere: nu am gasit nimic relevant online, vezi ghid topouri.
• Observatii traseu: regrupari pe spituri, asigurari suficiente pe traseu (pitoane si spituri) in umbra, traseu parcurs frecvent, chiar aglomerat in weekendurile de vara
• Retragere: din zona de jnepeni unde se incheie traseul, urmam poteca slab conturata, ocazional marcata cu momai sau puncte rosii ce ne va conduce spre crucea de pe varf. Mai sunt de parcurs aproximativ 150-200 m diferenta de nivel, alternandu-se scurte pasaje de stanca (gradul II-III0) cu zone innierbate/valcele. Parcursul este destul de sinuos, incluzand si zone de descatarare. Timp aproximativ: 1 h. Pe varf ajung si traseele din peretele estic si poetca este ceva mai bine conturata, insa in continuare expusa. Dupa ce pierdem putina diferenta de nivel, ajungem la o serie de cateva rapeluri legate, din care ultimul de 60 m, peste un perete friabil si surplombat ne va conduce la baza peretelui. De aici pe limba de grohotis, coboram spre saua de sub noi unde intersectam poteca marcata 812 ce ne va conduce inapoi in poteca spre Stripsenjochhaus. Timp total retragere:4-5 ore.

• Ghid catarare/topo: Kletterführer Wilder Kaiser, Band 1 (Niveau 3–6), 3. Auflage, Panico-Alpinverlag, autor Markus Stadler (cel mai bun ghid pe care l-am avut pana acum).

Observatie: Daca aveti nevoie de ajutor pentru traducerile din linkurile indicate de mine (in germana), scrieti-mi un email pe adresa de contact din pagina Despre, indicandu-mi ce traseu/pagina/zona va intereseaza si voi incerca sa va ajut.