Dupa o dupa-amiaza de luni in care am traversat frontul, in speranta ca mergand spre vest, ne vom apropia de capatul lui si vom castiga niste ore bune de soare pe miercuri-joi, ajungem pe o ploaie hotarata in Cortina si reusim sa ne instalam cu catel si purcel pe unul din nenumaratele locuri libere. Daca citesti review-urile, locurile in campingurile din Cortina se dau ca inscrierile la Gentelemen's Race, nu alta.... Adica daca nu esti acolo dimineata, pana in 10, ramai pe afara. Si in Dolomiti, nici wild camping nu poti sa faci (cel putin nu in 3, impartind un Logan MCV)...
Doar ca zilele de vreme proasta anuntate, i-a gonit pe multi spre casa sau spre destinatii mai uscate/ calduroase, astfel incat campingul e ocupat la maxim 30% din capacitate. Dupa ce ne gasim locul perfect, aproape de baie, de locul de joaca, cu bancuta, copaci si iarba, satula de impachetat si despachetat, decretez ca de aici mai plecam abia sambata, direct spre Romania.
 |
| Adevarul e ca Dolomitii sunt spectacol |
 |
| Daca tot am traversat in Italia, se cerea o pizza |
 |
| Parcela noastra din Camping Olimpia |
Cinque Torri
Dimineata zilei de marti ne intampina cu vreme uscata. Prognoza anunta ploaie abia dupa 12, asa ca in orele ramase ar merge perfect o drumetie de 3 ore la Cinque Torri.
Daca campingul e gol, muntele e si mai si. Musteste de apa la nivelul padurii, dar potecile din partea de sus, cu substrat de pietris / grohotis ii sunt uscate. La fel ca si zona de platou. Telescaunul circula mai mereu gol.
Pentru ca Marius e cumva interesat de povestile cu Primul Razboi Mondial, dam o tura si pe la Muzeul in Aer Liber, ne uitam putin la oamenii care se catara pe niste trasee SF de grele din Torre Grande si apoi ne asternem pe coborare.
Via Ferrata Ra Gussela
In prima zi cu vreme buna (adica fara ploaie), ne indreptam atentia spre o via ferrata usoara, pe care nu mai fusesem niciunul din noi anterior, dar pentru care am gasit suficiente descrieri si filmulete, cat sa ma conving ca este usoara, dar spectaculoasa. 3 ore timp normal, traseu in circuit, care pleaca deja de la 2200 m cat are Passo Giau. Portiunea de Via Ferrata, in sine, e scurta si usoara, interupta de un platou selenar cu o poteca plina de pietre, grohotis si stanci. Pentru cineva cu o minima experienta in mersul pe munte, se poate parcurge fara niciun fel de echipament de asigurare, in ambele sensuri.
Insa e ideala pentru initierea copiilor in via ferrata.
Iar daca nu mergi pentru via ferrata, apoi merita sa mergi pentru panorama si pentru un strudel sau un burger la refugiul Nuvolau, primul refugiu construit in zona Cortinei, inca din 1883.
 |
| Un platou selenar la 2400 m |
 |
| El voia cartofi prajiti, noi i-am luat strudel |
Tunelurile Lagazuoi
Prin tunelurile din Lagazuoi sunt in teren cunoscut, astfel incat imi permit sa merg doar eu cu Marius.
Profitam de faptul ca pentru copiii sub 8 ani nu trebuie platit bilet si urcam sus cu una din primele telecabine, la 9.24, pe cand parcarea era inca goala. Urcarea cu telecabina nu e uau, nu e nici lunga, nici expusa. Insa locul unde ajungi este din nou desprins dintr-o alta lume. Din lumea aceea de piatra cu care ochii nostri in a caror retina se reflecta mereu si mereu verdele padurilor si rotunjimea culmilor din Carpati nu sunt deloc obisnuiti. Si totusi, chiar si in acest desert de roca, flori puternice isi croiesc drum spre lumina si soare si te iau cumva prin surpindere cu curajul lor. Cam despre acelasi lucru e vorba si in bucatica asta de istorie. Despre curajul si rezilienta soldatilor italieni care au sapat cu uneltele anilor 1900 tuneluri prin calacarul dolomitic, cat sa ii ia pe austrieci prin surprindere. Traseul (considerat via ferrata) merge fix prin aceste tuneluri. Din nou, pentru cineva cu experienta, parcursul este elementar, insa am preferat ca in anumite locuri mai expuse sa il asigur pe Marius, de unde si echipamentul pe care l-am carat cu noi. Ma asteptam cumva sa ii placa mai mult prin tuneluri, dar a avut mereu motiv de nemultumire. Ca ii era frig, ca i se udasera manusile de la toata apa de acolo, ca il durea gatul de la casca + frontala. Cert este ca a gonit literalmente prin tuneluri, ca sa iasa mai repede afara, la lumina si caldura.
 |
| La statia superioara a cabinei, dupa ce ne-am echipat regulamentar |
Via Ferrata Fanes
Sa mergi la cascadele Fanes intr-o zi de sambata cu vreme buna, pe la ora 11, e o dovada de usoara inconstienta, dar dupa o prima baie de multime pe forestierul ce urca spre cascada, pe portiunea de via ferrata suntem oarecum singuri, sau oricum, nu ne simtim deloc presati de vreun sir nesfarsit de oameni. Desi nu este un traseu de altitudine, cele doua via ferrata scurte, din care una in musai in coborare si cealalta in urcare, capteaza cu usurinta atentia copiilor si implicit a parintilor. Pentru un adult, parcursul este elementar, insa cum scarile sunt gandite pentru picioarele de adult, copiiii mai mici pot avea nevoie de ceva ajutor. In orice caz, combinatia dintre apa si catarat este castigatoare si ne lasa o amintire chiar faina legata de ceea ce se poate face pe langa Cortina, cu un copil activ de 6 ani.
