Catarare in turnurile din Sella

<--Trekking in Sassolungo si Sassopiatto

Vinatzer (V+)-  al treilea turn din Sella, peretele vestic (marti 30 iulie)

Ora 8.30 ne gaseste in pasul Sella. Astazi am fost lenesi si nu am mai prins primul tren pentru a intra devreme in traseu. In plus ne tot codim sa iesim din masina caci afara e frig si bate un vant hain. Radu e curajos si iese pentru cateva poze, eu inchid repede portiera dupa el si mai fur inca o ora si jumatate de somn, la caldura, protejandu-ma de soare cu...un tricou pus la uscat. Pe la ora 10 soarele straluceste deja darnic, eu sunt multumita cu timpul de somn furat si gata sa izbucnim in catarat. Ne indreptam spre turnurile 2 si 3 pentru a vedea ce trasee sunt libere.

Turnurile din Sella vazute de la distanta 

Turnurile din Sella, de pe poteca de aproiere. De la dreapta la stanga numaram: 1, 2, 3

Pe poteca de apropiere

Pe creasta de NV al celui de-al doilea turn sunt deja doua echipe, in schimb in cel de-al treilea turn nu este nimeni, asa ca intram in Vinatzer. Traseul merge fara probleme. Nu pot sa zic ca este un traseu deosebit de frumos, insa are cateva miscari faine, in special in lungimea 6 pe o placa spalata sunt cativa pasi frumosi de V-/V si in egala masura lungimea "tare" este iar interesanta. Lungimea incepe cu o fisura ingusta aparent spalata ce pare inspaimantatoare de jos. La fata locului constati insa ca degetele "intra" perfect, parca fisura ar fi manusa nu alta si poti inainta foarte frumos folosindu-te de fisura si pentru echilibru de cateva prize laterale. Ce e frumos se termina insa repede pentru ca pe final fisura surplombeaza si ne conduce sub un tavanel de 1.5 m ce se ocoleste cumva prin extremitatea dreapta. Pasul a fost peste puterile mele asa ca m-am folosit de toate "ingineriile" cunoscute. Dupa depasirea tavanelului/surplombei lungimea continua sa fie frumoasa, parcurgand pana in regrupare o o portiune verticala pe prize generoase ce impuneau cateva miscari in forta.

Ca specific, miscarile sunt mult mai "de forta" decat in traseele din Wilder Kaiser si chiar pe o lungime de IV+ poti intalni pasaje lasate pe spate ori surplombe. Daca in Wilder Kaiser hornurile si diedrele erau cel mult verticale, aici nu e nimic deosebit sa trebuiasca sa tragi putin de maini. Lui Radu ii convine terenul si daca el se misca bine fiind cap de coarda, ma straduiesc si eu sa vin dupa el. In orice caz insa, aici, gradul precizat in descriere este impus, posibilitatea de a urca cu A0 (tras de bucle sau pus piciorul pe piton fiind limitata).

Pe a doua lungime

Aproape de final, cu Marmolada in spate

Nu stiu exact la ce ora am ajuns in varf pentru ca lasasem tot bagajul la baza traseului si nu aveam la noi decat o jumatate de litru de apa si 4 batoane, toate inghesuite in adidasi. Probabil sa fi fost in jur de 17.00-18.00 daca e sa ma iau dupa soare si dupa viteza cu care stiu ca ne miscam.

Dovedind traseul, automat la mine in cap se instaleaza stressul numarul 2: cum ne dam jos de aici? Cum in Turnurile din Sella se catara multa lume ne asteptam sa gasim o cale facila (preferabil o linie de rapel) insa in mod evident ceea ce am gasit noi nu a fost ruta corecta. Dupa un rapel cu teama "vine/nu vine coarda", urmeaza un al doilea rapel de 62 de m cand corzile noastre au doar 60 m si un al treilea rapel in sfarsit normal care ne scoate pe brana de dinaintea lungimii tari. Poteca ducea apoi evident catre un canion intre turnurile 2 si 3 pe care am descatarat cateva zeci de metri, urmand apoi o serie de rapeluri peste cateva saritori (unele surplomate). Ultimul a fost inca cireasa de pe tort (sau bomboana de pe coliva) avand o linie extrem de interactiva pe un pod ingust de zapada ce intra adanc in canion, cu gauri amenintatoare ce se deschideau pe stanga si pe dreapta, cu un nor machard blocat pe corzile ude ce refuza sa mai alunece, in adidasi de trailrunning pe zapada si cu noaptea venind peste noi in ritm de intercity.

Ajungem la rucsac la timp pentru a scoate frontalele (de fapt frontala, pentru ca numai eu aveam frontala) si daca mie mi s-a parut ingrozitoare retragerea si Radu i-a dat o binemeritata nota de -1 pe o scara de la 1 la 10. Daca ulterior, la masina, luam in deradere descrierea traseului unde scria ca in zilele cu vreme buna echipele se insira ca margelele pe sirag pe cele 13 l.c. ale traseului, fiind siguri ca mai nimeni nu merge pe acolo din cauza retragerii complicate si socotind ca nu am vazut nicio urma pe podul de zapada, 2 zile mai tarziu avea sa ni se demonstreze cat de mult ne-am inselat: la ora 10 erau deja 3 echipe in traseu....Astfel singura explicatie este nu numai ca eu sunt antitalent la descatarat, ci si ca nu ne pricepem deloc sa indetificam retragerile...Of, tot timpul pe munte e mai usor sa urci decat sa cobori....

Kasnapoff (V+), al doilea turn din Sella, muchia vestica (joi 1 august) 

Inca de cand am frunzarit pentru prima oare ghidul de catarat pentru Dolomiti, am pus un semn in dreptul acestui traseu caci parea destinatia perfecta: la umbra, catarabil, nici prea lung, nici prea scurt, o muchie frumoasa...Cu acest traseu de fapt vroiam sa ne si incepem sesiunea de catarat in Sella insa l-am gasit deja ocupat (erau doua echipe) si a trebuit sa ne reorientam spre Vinatzer. Insa ne-a ramas in minte si ne-am intors constiinciosi. Si la a doua incercare era ocupat-cronic de ocupat, chiar. In traseu erau deja 2-3 echipe, inca una se pregatea se intre, noi stateam la rand si o alta echipa venise dupa noi. Nu, noi nu ne cataram pe aglomeratia asta! Trebuie sa aplicam din nou strategia “in contratimp”. Astfel daca:

- traseul nu este nici foarte lung si nici foarte greu (asta aprecieaza fiecare)

- accesul e facil 

- retragerea batuta

daca nu intrii primul in traseu (adica pe la 6.30, 7.00) atunci intra ultimul (dupa 12.00).

Muchia  vestica a celui de-al doilea turn din Sella

Evident la miezul zilei nu se mai inghesuie nimeni aici, desi ruta este inca in umbra. 

Plecam fara bagaj, ascunzand in adidasi o sticla de apa de 0.5 l si 4 batoane...si dusi am fost. 

Noua chiar ni se parea ca ne miscam bine si mai aveam doar 2-3 lungimi de coarda pana in varf, cand, cum stateam eu in regrupare si meditam, soseste capul unei echipe de 3. Baietii astia se miscau cu viteza luminii, pe ce puneau mana, priza se facea, au fluierat putin pe traseu, i-au zis lui Radu printre dinti ca sunt din Sudul Germaniei (din Bayern) si nu i-am mai vazut. Dupa ce am intalnit 2-3 echipe pe care atunci cand le ascultai vorbind intre ele ai fi zis ca vorbeau ceva germana dar nu intelegeai nimic din ce vorbesc, ajunsese sa ne fie clar ca toti vorbesc in dialect si din pacate Em, am o veste proasta: oricata germana o sa inveti la curs, tot nu te va ajuta sa intelegi nici macar 25% din ce vorbesc oamenii astia intre ei! E ca si cum un Francez din Paris ar asculta conversatia unor Acadieni (daca ai citit ce a scris Andrei)!

Catarand

Castigand altitudine

Ajungand aproape de varf

Daca totusi intalnirea cu cei 3 m-a lasat rece, urmatoarea intalnire a fost de o cu totul alta natura. La fel de putin volubila dar de o alta factura. Cum stateam noi pe varf si strangeam corzile, Radu imi spune ca mai vine o echipa in spatele lor, asa ca ma mut putin pentru a-i face loc capului de coarda sa asigure la bolovanul sub care se afla caietul de pe varf. Faptul ca in spatele lui nu se intindea nicio coarda nu mi s-a parut suspect pentru ultima lungime era usoara (gradul II) si se putea parcurge si la liber daca echipa stransese corzile pe platforma intermediara si cunostea traseul. Insa in spatele presupusului cap de coarda, care era un domn pe la 55-60 de ani, bronzat in stilul italienesc si cu o sapca purtata strengaresc cu cozorocul la spate nu mai venea nimeni. Nici fiul, nici nepotul, nici sotia...Omul nostru urcase singur tot traseul (probabil intr-un timp imposibil de atins de o echipa de 2), trecuse pe varf ca si cum ar fi fost la el acasa, si se pregatea sa descatare hornul pentru care exista si o varianta de rapel. Evident ca a ajuns jos inainte ca noi sa montam rapelul si nu am apucat decat sa il vedem cum a schimbat papucii de catarat cu adidasii pe care ii avea in rucsac dupa el si a pornit cu pasi siguri pe poteca de retragere. A fost pur si simplu o aparitie dintr-o alta lume, paralela cu a noastra. Era ca si cum unul din pionierii catararii in Dolomiti de la inceputul secolul trecut (Comici, Cassin, Dibona) ar fi aparut in persoana!

Strangand coarda dupa primul rapel

Din fericire pentru mine retragerea e usoara si poteca e buna, asa ca ajungem amandoi multumiti la baza peretelui.

Final de zi, soarele apune dupa Saasolungo

Jurnal Radu: Traseul Vinatzer din al treilea turn din Sella, Dolomiti ziua 11

In continuarea seriei: Via ferrata Les Meisules/Pößnecker Klettersteig (Sella, grad C/D)-->

Foto by Radu

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Infobox

• Vinatzer (V+), 13 l.c. (al doilea turn din Sella, peretele vestic)
• Detalii zona:
• Turnurile din Sella (3 la numar) sunt usor accesibile din Pasul Sella si evident foarte frecventate de cataratori. Beneficiaza de o apropiere scurta si facila (15-20 de minute din pas) si in general de o retragere scurta. Traseele regasite in ghidurile pentru zona Sella/Dolomiti sunt de regula bine asigurate si fiind parcurse destul de des stanca este compacta, fara a fi insa lustruita. O imagine relevanta cu cele 3 turnuri gasiti pe summitpost.
• Acces traseu: pe poteca 649 (spre via ferrata Les Meisules (o gasiti ca Pößnecker klettersteig in germana). Dupa 5-7 minute de la plecare, in dreapta se desprinde o poteca ascendenta ce merge spre cel de-al doilea turn din Sella si apoi spre cel de-al treilea.
• Linia traseului si cateva imagini: aici (inclusiv lungimea 7 care da gradul traseului si coborarea)
• Schita: aici
• Retragere corecta: de pe varf se observa in partea stanga cum ati urcat o cateva cordeline de rapel. Se rapeleaza pe aceasta linie pana la brana ce traverseaza turnul in diagonala de la stanga la dreapta, brana pe care am intersectat-o si la urcare si de unde incepea lungimea tare. Brana ne va conduce intr-un canion intre turnurile 2 si 3. Initial terenul este facil si friabil si se poate descatara. Urmeaza apoi o serie de saritori de 10-20 m ce se pot cobori in rapel. Unele saritori surplombeaza. Inainte de a da ultimul rapel, daca in canion exista zapada, orientati-va putin spre peretele din stanga cum coborati si veti gasi un loc amenajat pentru rapel ce va ocoli limba de zapada si va va conduce la baza canionului. De aici pe drumul parcurs la urcare, in sens invers de data aceasta, spre pasul Sella

• Kasnapoff (V+), 9 l.c. (al doilea turn din Sella, muchia vestica)
• Acces traseu: pe poteca 649 (spre via ferrata Les Meisules (o gasiti ca Pößnecker klettersteig in germana). Dupa 5-7 minute de la plecare, in dreapta se desprinde o poteca ascendenta ce merge spre cel de-al doilea turn din Sella.
• Linia traseului: aici
• Schita: aici
• Retragere: de pe varf din dreptul bolovanului sub care se ascunde carnetul de varf se observa un punct de rapel (diametral opus fata de directia din care am venit in urcare). Se poate fie da un rapel de 15-20 m, fie descatara printr-un horn (gradul II-III). Imediat dupa horn vom observa poteca pe care o vom urma in coborare. Aceasta este uneori mai bine conturata, alteori mai slab, merge pe fata sudica a turnului, este marcata ocazional cu momai. Ea mai presupune inca un rapel scurt (se poate si descatara) si cateva pasaje de descatarat. Din momentul in care face jonctiunea cu poteca de retragere dinspre Piz Ciavez pasajele dificile iau sfarsit.

• Ghid catarare/topo: Kletterführer Dolomiten, Über 100 ausgewählte Klettertouren im Schwierigkeitsgrad III bis VII in den gesamten Dolomiten mit Brenta, autori Köhler, Anette si Memmel, Norbert