Astazi suntem matinali. Aveam de ales
intre o jumatate de zi de catarat sau un traseu de via ferrata si
treking in Sella. In mod surprinzator eu as fi mers la catarat (mi-ar
fi placut sa catar cate un traseu in fiecare turn din Sella) desi in
primul turn probabil ca am fi ales cel mai scurt, mai usor si mai
lustruit traseu (Trenker, V-) pentru ca eu inca nu ma vad catarand gradul
VI in Dolomiti (chinuindu-ma pe gradul VI in schimb ma vad...). Totusi, in
mod neasteptat, sau poate pentru a se asigura ca maine nu am cum sa
dau inapoi si merg sigur la catarat in Wilderkaiser, Radu alege via ferrata.
Oricum ruta pare interesanta si cunoscuta pentru ca baietii care au
dormit in parcare si tocmai isi uscau echipamentul intentionau sa
mearga pe acelasi traseu si vorbeau cu destul de mult respect despre
el. Pe principiul cine vrea sa ajunga departe (respectiv in cazul nostru in Wilder Kaiser) se scoala de
dimineata, plecam primii in traseu, dar dupa 20 -25 de minute, pe
cand ne echipam la baza acestuia, suntem ajunsi de alte 2 echipe de 3
persoane care vroiau sa intre in aceeasi via ferrata.
Se afișează postările cu eticheta via ferrata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta via ferrata. Afișați toate postările
vineri, 2 august 2013
joi, 20 august 2009
Dolomiti-ziua 12-Punta Ana
Traseu: Rif. A. Dibona (2083 m) - Rif. Pomedes (2303 m) - Punta Ana (2731 m) - Rif. Pomedes - Rig. A. Dibona
Astazi Radu si Mihai
doreau sa parcurga un traseu de nenumarate lungimi de coarda (se
numarau cu zecile, in Tofana).
Asa ca plecam cu
totii, dar eu si Oana plecam spre o via ferrata, recomandata de toti (Catalin
din Iasi, pinguinii etc)-Punta Ana.
Se zice despre traseu ca e
lung, mai dificil dar nespus de frumos.
Asa ca manate de
curiozitate vrem sa stim ce inseamna asta greu in via ferrata.
Suntem tare
matinale, ne mai delectam cu o VF intermediara (Sentiero
Astaldi, 1 A, ca vorba aceea, tot era in drumul nostru) si intram pre devreme in Punta Ana.
Sentiero Astaldi, 1 A
Punct de pornire: Refugiul Dibona
Urcare: 300m, coborare 300 m
Lungime portiune VF= 400 m
Durata 2h
Altitudinea maxima : 2303 m
Via ferrata poate fi parcursa atat inividual, cat si ca o modalitate mai atractiva de a ne apropia de Via ferrata Punta Anna
De la refugiul Dibona, intram pe poteca nr 403 ce urca la Giussani si urcam pana la un indicator ce ne arata ca directie o sa inverzita (singura din zona), spre dreapta. Acesta este inceputul traseului.
Partea interesanta a acestui usor traseu sunt straturile de roca, in nuante verzui, de mineral.
Dupa ½ , la iesirea din sectiunea de cabluri, spre stanga se formeaza o poteca turistica ce merge spre Refugiul Pomedes, iar spre dreapta, pe o alta poteca se poate cobori la Refugiul Dibona (421).
Punta Ana nu e un traseu greu, dar e frumoas. Si pentru ca suntem matinale, nici nu ne grabim.
Desi nu sunt putine locuri de regrupare si popas, gasim cateva pentru poze, pentru o pauza de ciugulit etc.
La un moment dat incep sa se adune norii si ne grabim spre una din iesirile de urgenta caci nu doream sa ne prinda vreo ploaie de vara ,pe aici printre cabluri.
VF Punta Ana- 5C
Urcare: 1200 m
Coborare: 1200 m
Diferenta de nivel pe partea de VF= 800 m
Timp: 8-9 h
Altitudinea maxima: 3244 m (vf Tofana di Mezzo)
Ajungem repede la refugiu si stam alaturi de alti gura-casca sa admiram Tofana, sa ne bucuram ca turistii de frumusetea acestor munti deosebiti.
Apoi la fel de relaxate coboram la picior pe o poteca frumoasa. Sfarsitul concediului se apropie cu pasi repezi si noi planuim o ultima zi originala, de bicicleta (nu de alta dar doream sa exploatam toate ofertele zonei).
vineri, 14 august 2009
Dolomiti-ziua 7-Catarare Averau (Fisura sinistra (parete ovest))
Locatie: Monte Averau, 2467, Punta Nord, Gruppo Nouvolau
Prima ascensiune: 1967,
U.Pomarici et R.Vedovato
Dificultate: IV, un passaj
V-
Diferenta de nivel: 170 m
Lungime: 205 m
Lungimi de coarda: 6
Durata: 2 ore.
Acces
Var 1: autobuz spre Passo Giau, transport pe cablu de la Refugiul Fedare, pana la Refugiul Averau (2413m)
Var 2 : cu masina spre CinqueTori si de acolo, pe drum, pe langa Refugiul Scoiattoli (2280) si apoi pe drum si pe poteca 439 spre Refugiul Averau (2413m).
Echipa 1: Mike,
Radu, Oana
Echipa 2: Vio,
Octavian, Mihai
Astazi hotaram sa schimbam
putin abordarea echipelor si formam echipe de 3.
joi, 13 august 2009
Dolomiti 2009-ziua 6-Lagazuoi
Echipa: Vio, Oana, Eu
Cum baietii s-au hotarat
sa atace in 3 un traseu de mai multe lungimi de coarda, asa cum nu au si nu vor avea ocazia sa catere in Romania, noi fetele avand in grija
o masina, ne hotaram sa o intindem spre Parco della Grande Guerra -
Museo all’aperto.
Muzeul in aer liber din
Lagazuoi , dedicat primului razboi mondial este o via ferrata in sine.
Despre importanta istorica
a locurilor va rog sa cititi putin in articolul meu de introducere.
Punctul de plecare este
Pasul Falzarego (2109 m), unde putem ajunge pe un drum interactiv,
plin de serprentine si care castiga in 16 km, 900 m diferenta de
nivel, fie cu masina personala, fie cu cursele de autobuz.
Pentru masina personala
sunt parcari amenajate si in pas, si in statia de la telecabina, dar
si cu 1 km mai jos de pas, destul de incapatoare, chiar si daca
ajungeti la ore inaintate (de ex ora 11) cum am ajuns noi (parcarile
sunt gratuite).
Drumul in sine este in
egala masura frumos, dar si destul de frecventat, din el se desprind
drumurile spre Passo Giau, Marmolada, Cinque Torri, Rifugio Dibona
(Tofanna).
Via ferrata se poate parcurge in
ambele sensuri, fie in urcare, fie in coborare (fiind una facila),
putandu-se combina cu o urcare/coborare cu telecabina (9.5 euro
/pers) /pe jos.
Date tehnice VF Tunelurile Lagazuoi
Dificultate 1A
Diferenta de nivel: 650 m
Diferenta de nivel doar pe
sectiunea de VF: 200 m
Durata:1-1.5 h
Altitudinea maxim: 2752 m
Echipament: kitul de VF nu
este necesar, dar e necesara o lanterna si recomandat casaca.
Noi am ales sa parcurgem
VF in urcare si i functie de ora la care ajungeam sus, sa coboram fie
pe poteca (adica un super drum amenajat si terasat) sau cu cabina.
Pana la galerii se urmeaza
poteca nr. 402 si e imposibil sa te ratacesti deoarece sunt sageti
indicatoare peste tot.
Galeriile sunt circulare,
noi am strabatut practic ½ din ele cu cateva deviatii optionale.
Pe toata lungimea sunt
amenajate trepte, urcusul fiind continuu si cabluri pentru asigurare.
Desi in cartea de VF eram
sfatuiti sa le parcurgem la coborare, in acelasi timp cu fluxul de
oameni, nu au fost probleme de aglomerare, asta si pentru ca
tunerlurile sunt destul de late pentru a fi parcurse de 2 oameni si
inalte de 1.9 m. Strabatem la racoare si pe intuneric galerii,
dependinte, camere ce serveau acum aproape 100 de ani ca dormitoare,
depozite de armament, puncte de artilerie si posturi de observatie.
Ne strecuram capetele prin gaurile prin care acum 90 de ani, soldatii cuprinsi de frig, fara hrana suficienta, poate doborati de umiditatea si intunericul permanent, scrutau valea cautand cu ochii inamicul, ducand un razboi prea putin util la nivel individual si uman si pierzandu-se in noianul de nume, pe care le vor cinsti oamenii doar la comemorari.
Nu se poate sa nu te
intrebi cum era viata acelor oameni, care locuiau tot razboiul, zi si
noapte, in inima muntelui, 20 de oameni imparteau o camera de 9mp,
isi odihneau oasele pe un prici de lemn neincapator si gateau ratia
zilnica pe o sobita in miniatura. In schimb se “delectau” facand
plantoane la -25 de grade sau coborand pe scari metalice in cine stie
ce cotlon pentru a pandi inamicul, pentru a executa un ordin dar de
vre-un comandant, ce traia la lumina, intr-un stil sumar dar cu flori
si vin pe masa...
![]() |
| Comandamentul |
Tot drumul este insotit de
explicatii in engleza, italiana si germana, cuvintele si imagini
incercand nu sa recladeasca o atmosfera, ci sa o zugraveasca cat mai
fidel.
Mi se pare remarcabil
(asa cum nota si Marian Anghel intr-un articol recent, dedicat
muzeului alpin din Munchen) cum vesticii gasesc puterea sa faca
ordine si lumina prin colturile cele mai tenebroase ale istoriei
proprii, sa o priveasca detasat si analitic, sa arate cel putin ca au
invatat ceva din ea.
Pe ultimii 200 m
urcusul este sustinut, dar galeriile ne scot la 5minute de Rifugio
Lagazuoi unde bate un soare arzator si desi
perspectivele spre Marmolada sunt incantatoare, pielea nostra fina nu
ne da ghes sa ramanem. In mod neasteptat, marturiile istorice
continua si pe banalul drum de coborare si acum parca luptele si
conflictele incep sa capete sens si din punct de vedere geografic,
din cauza asta recomand chiar circuitul de parcurs la pas.
Acum ne
ies in cale grote sapate in stanca, in care sub troienele inalte se
adaposteau soldatii, culoarele de pe care erau declansate in mod voit
avalanse, varful-tinta intregii inclestari, o lume de piatra ramasa
mutilata dupa razboi, cu ranile inca vii si cu o istorie ce face
parte din La Grande Guerra, cum zic iatlienii Primului Razboi
Mondial.
Circuitul dureaza
cam 4 h si este pe langa o lectie de istorie si una de civilizatie
si socializare-despre cum, o poteca cand
larga cand ingusta,poate sa curpinda atatea tipuri de turisti,
imbracati si echipati pestrit, dar pe care i-a atras ceva la locurile
acestea, copii care invata pe viu istoria, batrani ce retraiesc poate
povestirile parintilor, un drum fara gunoaie materiale sau umane desi
este imprumutat pentru 2 h de sute de turisti...Un turism civilizat,
o demonstratie ca se poate inclusiv la un popor latin ca noi.
Foto: Vio, Cristi, Andrei
marți, 11 august 2009
Dolomiti 2009-ziua 4- Ivano DIbona
Echipa: toti pinguinii: Oana, Radu, Mihai, Eu, Vali, Muha, Andrei, Cristi, Vio si Octavian
![]() |
| Individual |
| Si insirati pe sarma |
Am ales pentru azi cea mai
frumoasa VF din descrierile oamenilor si care sa nu fie chiar in
capatul celalalt al Dolomitilor: Sentiero Ivano Dibona (prin Sentiero
se intelege in general o VF usoara ca dificultate, gradele 1 sau 2
din 5 dar nu neaparat scurta).
Din punctul meu de vedere
aceasta VF reprezinta o destinatie extraordinara pentru orice turist
care viziteaza Dolomitii. Nu cere decat o minima conditie fizica dar
ofera o calatorie magica in istoria primului razboi mondial si in
frumusetile acestor munti, inclusi exact in acelasi an 2009 in Patrimoniul Unesco.
duminică, 9 august 2009
Dolomiti 2009-putina istorie si putina tehnica
1. Putina istorie
Traseele de Via Ferrata (voi folosi de acum inainte prescurtarea de VF) din zona sunt fara indoiala legate de istoria locurilor si mai ales de primul razboi mondial (La Grande Guerra cum zic italienii).Iar Dolomitii au constituit un important teatru de razboi intre Italia si Austria in cele doua Razboaie Mondiale.
Desi Italia a fost aliatul imperiului german și austro-ungar începând cu 1882 ea avea o serie de interese in zonele Trentino, Istria si Dalmatia (aflate pe teritoriu austriac). Astfel Italia a efectuat un pact secret cu Franța care a nulificat datoriile țării față de alianța anterioară si la inceputul Primul Razboi Mondial refuza sa intre in razboi alaturi de Austria si Germania (Puterile Centrale) si intra in razboi de partea Antantei semnând Pactul de la Londra, în aprilie și declarând război Austro-ungariei în mai 1915.
Mentinerea granitei dintre Austria si Italia s-a dovedit a fi dificila pentru austrieci si acestia au ales astfel sa se retraga si sa apere varfurile si pasurile (locuri din care puteau opri cu usurinta orice ofensiva a italienilor).
Multe localitati, desi aflate initial in Austria (precum Cortina d’ Ampezzo) au ajuns sa se gaseasca astfel in spatele liniilor inamice si sa fie ocupate de italieni in vara anului 1915.
Totusi, fiind o zona extrem de izolata si departata de autoritatile centrale, oamenii fiind nevoiti sa indure conditii dure si sa faca eforturi sa supravietuiasca intr-un mediu ostil, trupele de pe ambele parti ale baricadei au ajuns sa fraternizeze si sa schimbe pana si provizii. De exemplu soldatii italieni trimiteau mesaje familiilor soldatilor austrieci, care nu isi puteau vizita rudele din satele natale (acum aflate in spatele liniilor italiene).
Ambele armate au dat dovada de multa ingeniozitate pentru stabilirea pozitiilor, cu transee, puncte de observatie, mii de metri de tunele si galerii care duceau spre camerele in care se depozita munitia, spre punctele de observatie si de tragere, constituiau cai de acces si de retragere, aceste lucrari schimband definitiv peisajul alpin.
Spre exemplu austriecii care s-au retrag in Falzarego, au inceput sa faca galerii si fortificatii in zona Lagazuoi unde s-au si dus o parte din batalii. Timp de doi ani austriecii au aparat pozitiile inalte din zona, in timp ce italienii atacau din pozitiile lor.
Pe 20 iunie 1917 dupa 6 luni de sapat 1100 m de tunele, italienii au detonat 33000 kg de explosiv pentru a distruge pozitiile austrice. Austriecii insa erau la curent cu evolutia « lucrarilor » si s-au retras la timp, toate eforturile italienilor fiind in van.
Pe langa tuneluri, zona Lagazuoi poarta inca urmele proiectilelor trase de ambele parti cu scopul de a declansa avalanse.
Iarna lui 1916 a fost o iarna extrem de dura, au cazut peste 10 m de zapada si peste 10000 oameni si-au pierdut viata in avalanse naturale sau, in cele mai multe cazuri, provocate de inamici (o asemenea avalansa din Marmolada a ucis 4000 de oameni???) .
Multe din refugiile actuale au fost initial construite de cluburile alpine germane si austriece, pentru a sustine razboiul din zona. Dupa incheierea ostilitatilor ele au revenit Italiei iar dupa 1973 s-a inceput si reabilitarea acestora.
Ca si refugiile, multe din traseele actuale de via ferrata au fost initial construite pentru a sustine miscarile unitatilor militare din zona, in primul razboi mondial.
Rutele sunt acum verificate si intretinute in mod regulat de CAI si de catre SAT (Societa deghi Alpinisti Tridentini ) cea mai mare sectiune a CAI, cu 20.000 membrii, 76 de sectiuni, 39 de refugii, 12 bivuacuri si 6000 km de poteci si trasee de via ferrata pe care le administreaza.
Perioada optima pentru ture in zona: iunie-septembrie
2. Putina tehnica
a) Echipamentul de via ferrata
- bun-simt fata de locuri si de oamenii cu care impartim traseele :)
- casca
- ham
- manusi
- carabiniere (2 bucati)
![]() |
| - carabiniere (2 buc). |
Carabinierele aprobate de UIAA pentru VF sunt cele pe care este notata (si incercuita) litera K (de la Klettersteig (via ferrata in germana)).
De ce neaparat aceste carabiniere? Pentru ca au:
- deschidere mai mare
- sunt autoblocante (nu e nevoie sa strangi de fiecare data filetul)
- pot fi folosite cu usurinta cu 1 singura mana chiar si de turistii mai putini obisnuiti cu echipamentul tehnic
- kitul de VF
Desi este cel mai important element, am decis sa il las la urma deoarece necesita cea mai lunga discutie.
Exista 2 modele:
- in V (mai vechi)
- in Y (in Y si singurul aprobat in prezent de UIAA deoarece sunt mai mici sansele ca acesta sa se foloseasca gresit si sa nu functioneze in cazul unei caderi)
Ambele modele incorporeaza atat coarda cat si dispozitivul care va abosrbi socul caderii (de cele mai multe ori numit in engleza Shock absorber si doar ocazional il veti gasi desemnat cu acornimul KISA- kinetic impact shock absorber)+ 2 carabiniere. Toate produsele de acest gen trebuie sa indeplineasca standardul EN958 sau, preferabil, standardul UIAA 128, care este optional dar este un standard mai ridicat.
Modelele mai vechi (in V) folosesc o singura coarda, lunga de 2 m. In acest sistem doar una dintre carabiniere trebuie sa fie atasata de cablu, astfel incat in cazul unei caderi, capatul de coarda care duce la carabiniera libera, sa poata fi tras prin dispozitiv (in romaneste-disipator de energie) care datorita frecarii absoarbe mare parte din socul caderii.
![]() |
| Disipator de energie |
![]() |
| Camp Classic |
Exista un singur moment in care ambele carabiniere sunt prinse de cate un cablu.
Asa cum stiti cablurile sunt fixate din loc in loc in perete. Atunci cand ajungem intr-un asemenea punct, carabiniera libera sa va prinde pe noul cablu si cea de mai jos se va detasa de pe cablu si se va purta in asa fel incat intreaga lungime a corzii liberea sa fie dispobibila si sa poata la nevoie sa gliseze prin disipatorul de energie. Asta inseamna ca nu o vom prinde de un inel port-material din spatele hamului.
Exemple:
In modelele mai noi (in Y) fiecare carabiniera e atasata de un segment de coarda (lonja), iar acele 2 segmente individuale sunt apoi reunite, astfel incat formeaza un Y. In acest sistem se poate merge cu ambele carabiniere pe cablu. Astfel in momentul in care trebuie sa schimbam cablul, mai intai vom muta 1 carabiniera pe noul cablu, iar apoi si pe a doua.
![]() |
| Petzl- Scorpio Vertigo |
Gasiti o schita reusita aici:
Unele modele in Y functioneaza dupa prinicpiul clasic si implica in cazul unei caderi doar dispozitivul care disipa energia (de exemplu kitul de VF in Y de la Ocun), dar cele mai noi au 2 sisteme de a disipa/absorbi energia rezultata in urma unei caderi (Scorpio Vertigo). Pe de-o parte lonjele care se pot desira, iar energia ramasa este disipata cu ajutorul dispozitivului dedicat. Aceste kituri desi sunt simple, intuitive etc, trebuiesc scoase din uz daca cel care le purta a fost implicat intr-o cadere.
Exemple
Kong KKE Via Ferrata Set
b) Cotatii
Cea mai mare partea a ghidurilor de VF din Dolomiti folosesc un sistem de gradare format din 2 indicatori.
Astfel dificultatea este cotata cu cifre romane de la 1 la 5, iar angajamentul necesar abordarii unui asemenea traseu (lungime, acces, retragere,retageri de pe traseu etc) cu litere de A la C.
Astfel rute usoare si scurte pe un teren relativ simplu vor fi cotate 1 A, pe cand o ruta lunga si foarte dificila, 5 C.
Ca si reper cei care au notiuni de alpinism si escalada si ceva experienta in domeniu, pot parcurge de la bun inceput trasee de peste 3B.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)










