marți, 20 august 2013

Rügen sau marea salbatica a nemtilor



"Si am visat o casuta de paie pe plaja
in care o sa stau si iarna si vara
Si mai e cineva in ea?
Suntem numai noi doi...Aaa si marea!"


Vama Veche-Dragostea



Prin liceu, am ascultat si fredonat si eu alaturi de alti colegi melodiile celor de la Vama Veche. Poate ni se tragea de la parcul Cismigiu, de la apropierea de vechiul hotel "Cismigiu", de la libertatea pe care o simteam prin clasa a 10-a cand in pauza de dinaintea orei de limba romane dadeam o fuga in parcul Cismigiu deja pustiu si ascunsi de intuneric ne dadeam in leagan. Sau poate doar pentru ca formatia era la moda? Chiar si la munte, in camera noastra de la cabana se putea intampla sa auzi:
"Nisipul sa fie ud
Iar marea un pic amara
Nisipul sa zgarie lin
Iar marea sa fie murdara".
Eram tineri, eram copii chiar si ne cautam drumul prin viata. Totusi, din duelul imaginar mare-munte (spun imaginar pentru ca nu a existat niciodata un asemenea duel) a castigat muntele fara drept de apel. Marea ne cheama cel mult o data pe an, uneori chiar mai rar, iar statiunile de pe malul marii au ramas doar in amintirea mea de copil ce isi petrecea 7 zile din vacanta de vara la mare. Zile plictisitoare, cu program de facut plaja si de intors pe toate partile, cu sesiuni de dat cu namol si negocieri privind timpul de stat in apa. Si as vrea sa pastrez toate asta asa, cu zgomotele, mirosurile, hotelurile si oamenii de atunci. Litoralul romanesc s-a "degradat" parca de la an la an. A devenit mai plin, mai murdar si mai necivilizat. Nici marea nu mai miroase a mare, nici zgomotul valurilor nu il mai poti auzi din cauza muzicii de pe plaja, nici curatenie nu mai gasesti. De cand l-am cunoscut pe Radu am ales locatii mai linistite (Corbu, Navodari, 2 Mai cu prietenii), apoi am migrat spre malul bulgaresc unde gasisem cateva plaje faine, insa marea ce frumoasa, marea salbatica am descoperit-o in....Germania. Tranzitand doar statiunile construite cu infinit mai mult gust, ne oprim indelung in colturi pustii de plaje, pe plaje pietroase, la ore atipice, dormim pe plaja si castigam o bucatica de mare doar pentru noi. Trebuie doar sa stii cand sa te duci, sa stii cand sa o intalnesti, ca sa o poti aprecia. Daca ar trebui sa parafrazez o vorba ce caracterizeaza stilul de viata si modul de a gandi al nemtilor, as putea afirma ca: "Perfect planning prevents a dissapointment". Tura noastra nu a fost planficata chiar in detaliu dar ne-a dat posibilitatea sa ne bucuram de o impletire de mare, natura, salbaticie, libertate, miscare. Ca si anul trecut am revenit la Marea Baltica pe bicicleta, alegand doar o alta destinatie: Insula Ruegen, cea mai mare insula a Germaniei. Dupa ce am citit sumar pe internet ce ar fi de vazut pe insula, am marcat pe harta locurile respective si am incropit o idee de ruta care sa le atinga pe toate si sa fie sub 200 km. Si cam asta a fost pregatirea. Restul e aventura, caci doar nu o sa stric toata placerea descoperirii citind rand cu rand descrierile, urcate insa ca backup pe kindle.
Aparent si nemtii ne impartasesc parerea: "3 zile in Ruegen, ar trebui sa fie suficiente"
Ruegen nu este o insula de vis, insa este un loc in care ai marea aproape. Este o insula mica, si din centrul ei, in 20 de km, in orice directie, esti la mare. Deci anul asta nu mai alergam dupa mare, ci o simtim si vedem inca de la intrarea pe insula si o vom lasa sa ne insoteasca kilometri buni din tura asta, bucurandu-ne de tot ce aduce cu ea: vant potrivnic, miros de alge, miros de namol. Insa Rugen nu e doar mare. Ruegen e si paduri (paduri de pini sau vechi paduri de foioase), e ierburi si arbusti pitici, macesi, zone cultivate cu grau si baloti fotogenici de paie tocmai stransi, sate de pescari, case cu acoperis de stuf, case albe cu obloane si fereastre vopsite in albastru ca in Letea, porturi cochete, cel mai mic bac din Germania, un parc natural, morminte preistorice, cand statiuni cu o arhitectura unitara, cand ruine comuniste si cel mai nord punct al Germaniei. Si desi lista e lunga, insula nu este neaparat un ocean de diversitate, insa ai mereu un loc nou ce promite ceva interesant spre care sa pedalezi. Si in ciuda parerii generale de pe siteurile germane, ai si locuri in care sa faci wild-camping.
Daca ar trebui sa aleg o singura fotografie care sa reprezinte insula, atunci aceasta ar fi



Drumuri diverse prin Rugen
Unde e pustietate gasesti si daruri ale naturii: mere, pere, iar acum este sezonul corcoduselor
Din cauza unui trafic "nemiscat" si al becului de benzina, ce se gaseste, nenorocitul, sa se aprinda fix cand nu mai e nici urma de benzinarie pe o raza de 50 km, ne incepem tura mai din sud decat am programat. Si mai tarziu, pentru ca din nou, fiind numai noi doi, nu am reusit sa ne sculam la ora propusa. Asta inseamna o distanta mai mare de pedalat si variante originale de intoarcere. Primii 5-10 kilometri ii dibuim cu ajutorul GPS-ului, pana ajungem in Putbus si intram pe descriere. De acasa nu prea imi dadusem seama cum este infrastructura ciclabila din zona, daca sunt sau nu piste ori trebuie sa ne multumim cu descrierea (ce e drept detaliata) pe care o aveam la noi si sa fim atenti sa nu pierdem cumva drumul. Din fericire la fata locului gasim piste si chiar daca nu exista neaparat o ruta ciclabila speciala care sa le lege pe toate, sunt indicatoare, din loc in loc sunt si harti pentru a te ajuta sa te pozitionezi in spatiu, nu iti trebuie decat chef de pedalat. Drumurile sunt insa diversificate, de la piste asfaltate, pana la drumuri prin padure, portiuni de drumuri nationale, drumuri din dale de beton ce nu au moarte, ori pe un pietris marunt si enervant, astfel incat viteza de deplasare nu va fi nici constanta si nici deosebit de mare.

Primul oras in care ajungem (Putbus) si-a trait perioada de glorie acum cateva zeci/sute bune de ani. Acum in afara de casele albe, au ramas doar cateva tufe rare de trandafiri, cateva cladiri frumoase dar nepuse in valoare si multa liniste. Imi amintea oarecum de statiunile de bai, unde nu se intampla nimic, unde totul sta incremenit in clipa de ieri, de azi, de maine. Doar oamenii pleaca si lasa in urma si mai multa liniste. Din gradina englezeasca din centrul orasului, ascuns de perdeaua copacilor, domnitorul Malte I isi vegheaza in continuare tacut si imobil plasmuirea, ce incet, incet pare ca se va contopi cu el.
Malte I
O alta reprezentare pentru teremenul de "cu susul in jos"
Noi ne scuturam de impietrire si pedalam in continuare spre sud-vest, trecand prin sate pescaresti cu case frumoase. Imi place stilul unitar in care sunt construite ori renovate: case cu un nivel/maxim doua, vopsite in alb si cu acoperis de stuf. Totusi noi ne indreptam spre cateva dolmenuri de care Radu a fost extrem de incantat, mai ales ca nu se astepta sa le gaseasca fix aici, pe insula. De incantare a ajuns sa le exploreze pe toate partile, dupa cum lesne se poate vedea din fotografii.
Pentru cei care nu stiu, cam asa arata un dolmen

Radu le exploreaza pe toate partile
Acum, poate ca el ar mai fi stat, dar ziua era deja dupa-amiaza si noi nu pedalasem mai nimic. Cu vantul in pupa (la propriu) ne indreptam spre cateva sate mici: Seedorf (Satul marii) si Moritzdorf, unde aveam sa luam cel mai mic Ferry din Germania: o barca cu vasle, incapatoare, gata sa inghita si pasageri si biciclete.
In Mortitzdorf, cu cel mai mic ferry din Germania
Radu crezandu-se viking
Zona pe care o traversam este linistita si pitoreasca si ar fi un vis frumos ca toata insula sa fie asa. Totusi ca si in viata e greu sa faci alegeri echivoce pentru ca visand la existenta boema dintr-un asemenea sat, ne indreptam oarecum in goana catre o statiune, in care sa gasim un supermarket, de unde sa luam apa si mancare, pentru ca atat bidoanele cat si coburile noastre erau goale. Ne oprim la primul magazin iesit in cale si conform traditei, Radu face o baie de multime pentru a lua de-ale gurii. Acum, cu ceva in coburi, putem sa gustam din nou din libertatea si frumusetea drumului si traversam cateva statiuni cu renume de pe insula: Baabe, Sellin, Binz, in cautarea plajei pe care vom innopta.
Un restaurant sic din Sellin
Stiam ca dupa acest sir de statiuni (sincer deloc urate, cu turisti, dar curate, civilizate si cochete) avea sa urmeze o zona mai ingusta a insulei, marginita de un lac interior pe stanga si de mare pe dreapta.


Pedalam prin locuri linistite
In plus, plaja de nudisti din Prora, promitea sa fie o gazda relaxata pentru cicloturisti nonconformisti ca noi. Ajungem chiar repede la locul faptei, luam pulsul si, da, plaja promite. Decidem sa mai inaintam cateva sute de metri si gasim o alta intrare spre plaja, ce trece prin inima unui complex national-socialist. Aici, in perioada nazista s-au construit zeci de blocuri/cladiri ce trebuiau sa ofere cazare si pensiune muncitorilor din Germania veniti sa petreaca un concediu pe malul marii. 5 km de cladiri, toate identice, toate in ruine, trebuiau sa "inghita" in fiecare serie 20.000 de oameni, ce plateau pentru cazare si pensiune completa doar 2 marci/zi/persoana. Ideea era revolutionara si constructia unica in lume la vremea respectiva, insa cladirile nu au fost niciodata finalizate pentru ca intre timp a inceput Al Doilea Razboi Mondial. Din fericire insa plaja este despartita de ruine printr-o perdea ingusta de copaci si cateva sute de metri, asa ca noi ne punem cu spatele la ele, sub un mal nisipos si intram in lumea noastra...lumea marii. Plaja se goleste si de ultimii intarziati, marea ne primeste clada, mai calda decat aerul de afara si o baie nu face decat sa aduca impresia gresita cum ca am dat sarea jos de pe noi....De fapt, doar ne-am racorit si am pus peste transpiratie, ceva mai multa sare si o portie buna de nisip, caci aici este atat de fin incat intra peste tot, prin coburi, se prinde de prosop, de punga de mancare etc. E chiar frumos ca odata pe an sa mai schimb locurile clasice de gatit de la munte, de pe iarba, cu linistea plajei si sa adormi nu in tarait de greieri, ci in ritmul valurilor mici ce se sparg de mal.

Si de ce nu, sa te trezesti cu soarele in ochi, privindu-l cum iese din mare, dorindu-ti ca norul acela de la orizont sa nu fi stricat momentul tocmai acum, caci vorba aceea, rasarit sau apus la mare vad cel mult odata pe an!

Rasarit pe plaja din Prora
Impulsionati de rasarit impachetam si ne suim repede pe biciclete. Ca mai dureaza ceva pana dam nisipul jos de pe noi, aranjam totul, mesterim la bicla lui Radu si ne asternem efectiv, cu spor la drum, asta e altceva. Totusi dimineata ne gaseste pedaland spre "Scaunul regelui"-Koenigstuhl, o stanca de creta inalta de 118 m, ce pierde in fiecare zi razboiul cu mare ce inainteaza centimetru cu centimetru si macina tot ce ii sta in cale, facandu-si loc cu pricepere si perseverenta pana cand timpul si mersul lumii se va schimba.
Pedaland prin parcul national Jasumund 
Vedere spre Koenigstuhl de la un punct de belvedere numit Victoriasicht
Pe plaja
Si stanca de creta pentru care am venit pana aici
Totusi, daca peste sute ori mii de ani, stanca de creta se va dizolva pur si simplu in mare, capul Arkona (cel mai nordic punct al Germaniei) mai are inca o sansa. Capul "iese" 6 km de pe continent si este un loc batut de vanturi si de mare, iar noi pe biciclete, mergand inapoi spre continent, ne-am dori poate sa fim marinari, sa stim cum sa o scoatem la capat cu vantul nebun ce s-a pornit din sud-vest si cu ploaia ce ne mana din spate, dinspre mare.
La Kap Arkona vantul bate mereu dinspre sud (dinspre continent)
Cele doua faruri din Kap Arkona (in dreapta cel vechi construit de Schinkel) iar in stanga cel nou
Ne-au prins la mijloc si ne uda bine, pe toate partile. Dar asta e oarecum si frumusetea mersului pe bicicleta. Simti. Traiesti. Percepi natura asa cum este: schimbatoare, simpla, superba. Te vezi asa cum esti: aparent mic si neputincios, alergi in zadar de norul de ploaie, prin campul nesfarsit. Te uiti sau nu in spate, tu stii oricum ca te va prinde. Il simti in aer, simti adierea, auzi freamatul copacilor, pielea sesizeaza nemiascarea din jur, narile simt mirosul de ud. Te indrepti cu toata puterea spre un adapost ineexistent, unul mult-dorit. Speri cu jumatate din suflet ca vei gasi ceva, aparut din neant, dar acum esti mare, esti pe picioarele tale, si nu, mama nu mai e langa tine sa te astepte cu pelerina de ploaie. Asa ca cealalta jumatate de suflet asteapta...Precum intr-o lupta pe tatami, iti tii parca respiratia asteptand o miscare din partea adversarului. Este momentul sa dovedesti ca esti bun, este momentul sa arati ca ai inteles. Nu te poti pune cu natura, nu are niciun sens sa o faci. Vantul, ploaia, zapada ce iti intra in ochi sunt toate metafore ale vietii. Important este ca tu sa continui sa pedalezi. Uneori mai incet, alteori mai repede. Important este sa nu te opresti si sa pastrezi mereu in tine o farama de speranta. Putina speranta, putina rezistenta, putina cunoastere si ceva determinare te vor duce mereu dincolo de furtuna. Pentru ca dincolo de orice furtuna este intotdeauna soare, este vremea buna, este incurajarea aruncata de peste drum de alti ciclisti, uzi si ei, ce veneau de pe contrasens. Tu mergi inainte si tragi dupa tine chiar fara sa stii vremea buna, soarele si vantul ce te vor usca. Important este sa nu te opresti. Vremea buna va veni mereu mai repede daca mergi, decat daca ramai stand in loc, fara alternative, fara viziune, fara curaj, fara un scop.

Jurnal Radu
Foto by Radu

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Infobox

Traseu: Rambin--B96-->Samtens--1 km pe B96 apoi drumuri secundare>Karnitz-- drum secundar--> Kasnevitz--drum secundar-->Putbus-intram pe sistemul de piste--> Lauterbach->Groß -Stresow-> Großstein-gräber->Preetz-> Seedorf->Moritzdorf->Alt Reddewitz-->Mariendorf--> Middelhagen --> Lobbe-->Göhren-->Baabe-->Sellin-->Binz-->Prora -->Mukran-->Sassnitz -->Königstuhl (Parcul National Jasmund)-->Lohme-->Glowe-->Vitt->Kap Arkon-->Putgarten-->AltenKirchen-->Wiek-->  Wittower- Fähre-->Trent-->Gingst-->Dreschvitz-->Rotenkirchen->Rambin

Obs: din pacate nu am putut reface ruta pe bikemap, deoarece foarte multe drumuri si piste din teren nu se regasesc pe harta.
Harta si descriere trasee: aici (din pacate doar in germana, dar va pot ajuta oricand cu traducere)

Jasmund National Park:
  • program 9.00-18.00
  • preturi: 7 euro/persoana. Nu se merita sa va luati bilet daca nu sunteti dispusi sa petreceti cel putin 2 ore in centrul de documentare. Panorama si plaja sunt gratis (vezi observatie)
  • informatii despre parc, gasiti aici (din pacate doar in germana)
Obs: pentru a ajunge la Koenigstuhl nu este nevoie sa platiti taxa de intrare in parc de 7 euro. Mergand de-a lungul statiei de autobuz, la marginea padurii veti gasi o sageata "Zum Strand". Veti cobori ceva mai mult de 100 m pe trepte de lemn si veti ajunge pe plaja, de unde plimbandu-va putin spre stanga veti gasi cu usurinta stanca de creta ce va intereseaza. Iar pentru panorama, urcati din nou pe trepte, treceti pe langa o statie de pompare aflata la mijlocul drumului si veti ajunge la un panou informativ, de unde se desparte o alta poteca cu indicator spre "Victoriasicht". Urcati treptele si veti ajunge la un punct de belvedere, de unde se vede atat Koenigsthulul cat si...marea.

Campinguri: desi am facut bivuac, inainte de a pleca am strans o lista de campinguri aflate in partea de nord a insulei (preturile din paranteza sunt calculate pentru 2 persoane+ cort mic si sunt aproximative).

2 comentarii:

  1. De vis plaja aia! Si mediatia din final, a meritat ploaia, de fapt, intotdeauna merita genul ala de efort care te constrange la a fi doar tu cu gandurile tale. Tragi din greu, dar te si detasezi pe masura ce corpul isi accepta rolul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Atat in 2012 cat si anul acesta, cand am fost la mare la nemti nu am fost dezamagita.

    RăspundețiȘtergere