Nu, nu, nu m-am apucat sa invat (si) poloneza. Ba din contra! Primele doua cuvinte din titlu fac parte din slabutul meu repertoriu in poloneza, repertoriu ce numara cuvinte cat degetele de la doua maini. Este interesant deoarece daca stai putin sa citesti printre randuri gasesti unele cuvinte asemanatoare cu romana, gasesti cuvinte pe care atunci cand le vezi scrise, le intelegi, insa pronuntia ramane un mister...De exemplu cu verbul din titlu m-am chinuit cateva minute bune si dupa ce limba mi s-a incurcat in gura de cateva ori, m-am lasat pagubasa. Daca google translate nu ma si nu se insala, titlul compus de mine s-ar traduce prin: "Atentie, Sokoliki, venim!". De veti avea rabdare cat negru sub unghie caci jurnalul de fata e unul scurt, va elucidez misterul cuvintelor si de unde mi-a venit ideea de a compune un asemenea inceput.
Componenta echipei: Monica, Stefan, Mike si Radu
Sambata: treking in Riesengebirge
Duminica: escalada la Krzyżna Góra
Monica si Stefan venisera cu propunerea unui weekend in Polonia. Ne vorbeau de o zona de catarat aflata la 300 km de Berlin (totul e departe de Berlin). Chef din cale afara nu aveam noi, mai ales ca veneam dupa un concediu in Alpi si parca mai vroiam sa mai visam putin pereti si peisaje marete inainte sa ne reintoarcem la pietrele ascunse prin padure ce formeaza zonele clasice de catarare de langa Berlin. Dar cum alte idei pentru weekend nu aveam, nu a fost greu sa ne hotaram inca de...marti (total neobisnuit pentru noi). Asa ca sambata dimineata vecinii polonezi ne intampina cu aceeasi bucata groaznica de autostrada, plina de limitari de viteza, ce ne ureaza "Bun venit in est, bun venit acasa!". Nu e nevoie decat de cativa kilometri ca sa ne simtim in elementul nostru, mai ales ca dupa ce iesim de pe autostrada, GPS-ul are grija sa aleaga un drum intortocheat prin sate, numai bun de readus aminte cum e acasa. Ne hotaram din mers ca sambata sa facem o tura in Riesengebirge si desenam pe harta un traseu care sa ne conduca pe cel mai inalt varf al acestor muntisori (si in acelasi timp cel mai inalt varf la Cehiei): Sněžka or Śnieżka (in ceha, respectiv poloneza).
 |
| Intr-o parcare gasim 2 monitoare antice abandonate, asa ca inginerii isi ocupa locurile, simtindu-se in mediul lor |
 |
| Intr-un magazin (un fel de cooperativa) abandonat dintr-un sat din Polonia. |
Traseu: Karpacz (Wiclza Poreba)--BG-->PTTK Nad Lomniczka-->BR--> Pod Śnieżka--BA-->Śnieżka-- BA--> PTTK Samotnia via Pod Śnieżka si PTTK Strezecha Akademicka--BA--> Polna Bronka Czecha--BV (banda verde)-->Wiclza Poreba
Cum incepem traseul, ochii ne cad pe un panou cu "Uwaga!" si din modul in care era scris si locul in care era amplasat, ne dam repede seama ca trebuie sa insemne ceva de genul atentie. Cum cuvantul ne-a distrat pe toti, incepem sa facem presupuneri de pronuntie si il trecem prin toate registrele, de la tribul african ce ne imaginam ca il foloseste in cine stie ce dans ritualic repentand mereu "Uwaga, Uwaga" (cu accent pe U), trecand prin strigatul razboinic al unui trib necunoscut (cu accent prelung pe ultima silaba) si neelucidand pronuntia in poloneza.
Poteca ne da sperante de alergat, dar sperantele se termina in padure in spatele unui copac, caci dupa o scurta pauza necesara, parca peste noapte, in loc de pamant, pe poteca au rasarit...pietre. Pietre, asa, ca in
Tatra, una langa alta! O poteca pavata cu pietre. Urcam pe ea (baietii in fata, fetele mai la urma) pana la prima cabana PTTK Nad Lomniczka ce ne aminteste putin de cabanele din Retezat.
 |
| Pe poteca plina de sperante |
 |
| La prima cabana |
 |
| Sperantele dispar. Asta e "poteca" de urcare si in stanga, pe curba de nivel se vede drumul spre varf |
Schimbam marcajul BG (orizontala) cu BR (tot orizontala) si nu reusim sa avansam prea tare caci ne proptim in niste tufe de afine. Monica da tonul, Radu o urmeaza, Stefan culege din niste tufe aflate la nivelul mainii, chiar langa poteca si in final eu ma aciuez pe o buturuga in mijlocul unei tufe cu afine imense si coapte. Astfel incat nu observam ca drumul pe care suntem chiar are ceva trafic si la urcare si la coborare. Cand in sfarsit ne oprim din mancat afine dam piept cu puhoiul ce cobora dinspre varf. Parca Śnieżka s-ar fi transformat in Mecca pentru ca oameni de toate varstele, cu felurite echipamente (paleta include de la bocanci de iarna, la sandalute de oras) urcau sau coborau de pe varf. Cu ritmul nostru alert ne facem cu greu loc printre oameni si tintim spre o sa innierbata unde vroiam sa ne regrupam.
 |
| Monica si Stefan au adus "Maratonul Apuseni" pana la granita intre Cehia si Polonia |
In sa insa ne asteapta o cabana, in jurul careia, evident, roia lumea...De aici vedeam si drumul spre varf, la fel de plin pe ambele sensuri. Tropaim putin si pana pe varf, panorama reprezentata de paduri si drumuri ne lasa reci si coboram din nou la cabana din sa si apoi, mai departe pe drumul pietruit de pe culme. Desi
in Riesengebirge mai fusesem de 2 ori cu Radu, ambele ture au fost iarna trecuta, zapada, draga de ea ascundea drumul pietruit, iar numarul turistilor cu care ne-am intalnit a fost infim fata de ce se intampla azi. Astfel in mintea noastra, in lista turelor pusesem si o revenire aici cu bicicletele, dar acum, dupa ce am vazut cum sta treaba, am taiat-o repede de pe lista.
Gandisem traseul de trekking astfel incat sa ajungem la o cabanuta draguta descoperita in turele trecute, aflata intr-o caldare glaciara usor stancoasa, pe malul unui lac, unde luam si pauza de masa. Ne refacem puterile (eu si Radu cu cartofi prajti si Cola (mancare campionilor)) ca sa luam in piept continuarea drumului pietruit ce ne va cobori in localitate. La fiecare bifurcatie credeam ca voi scapa si picioarele mele vor calca in sfarsit pe pamant (sau macar nisip ori pietris marunt) dar nu a fost sa fie si am suferit in tacere pana in Karpacz unde am fost salvata... de asfalt.
 |
| Ultima cabana din turul nostru |
Seara ne indreptam spre
campingul de langa falezele de catarat (Tabor Pod Krzywą) unde ne simtim ca acasa. Loc de cort cu iarba, dotari simple "home made", confort basic insa un iz de cunoscut. Radu ne povesteste pentru a n-a oara despre
cartea pe care tocmai a citit-o si despre una din expeditiile lui Schackelton spre Polul Sud. Sunt salvata de ploaia care ne forteaza sa ne refugiem in cort si care incheie brusc seara de povestit.
Ziua de duminica era dedicata cataratului. Zona vizata se afla undeva la NV de Riesengerbirge si se numeste
Krzyżna Góra (sau Sokoliki in mod curent) si este constituita din 20-30 de mici stanci ascunse in padure pe dealul de deasupra campingului, numit Góry Sokole. Pentru ca nu sunt multe de zis despre ziua de catarat in sine, voi rezuma mai jos principalele informatii gasite/principalele constatari de la fata locului si voi indica principalele surse de informatii in cazul in care cineva doreste sa mearga in zona.
- Prezentare generala: articol Summitpost
- Topo
- carte "Góry Sokole", autor Wojciech Tadeusz Wajda, editura Sudetica Verticalia (in poloneza). Majoritatea celor care catara acolo au acest ghid, l-am rasfoit si noi si chiar daca este doar in poloneza, este bine realizat, usor de folosit si de inteles
- online (cu o impartire pe grupe si curpinzand si zonele de Boulder)
- Grade: cotatiile poloneze sunt putin diferite de cele UIAA. Diferentele incep de la gradul VI in sus si corespondentele le puteti vedea aici
- In zona exista unde atat trasee echipate cu ancore chimice cat si trasee de trad.
- Se permite utilizarea asigurarilor mobile de orice fel si a magneziului.
 |
| Hai si o fotografie de la catarat. Stefan, cap de coarda pe un traseu de trad de 5+ |
3 comments:
Salut Alexandru. M-am uitat putin pe blogul tau (pe harta blogului si prin categorii) si tematicile blogurilor noastre nu se prea potrivesc. Eu scriu exclusiv despre calatorii, despre timp petrecut in natura si nu am nimic de-a face nici cu fotbalul, nici cu fotografiile pentru revista Playboy, nici cu multe altele din subiectele pe care le tratezi la tine pe blog. Asa ca nu voi da curs cererii tale.
Mult succes in continuare.
Eram putin curioasa daca dupa Alpi stati acasa (sa scrieti jurnale) sau porniti din nou la drum :P
Am mai vazut si eu trepte amenajate, dar astea parca intrec orice masura... mai lipsea balustrada. Ajung la conluzia ca parca intre delasarea marcajelor si excesul de zel, mai bine prima varianta. Cu un gps sau spirit de orientare bun razbesti si te mai simti bine descoperind poteca, balaurind etc.
Cum spuneam si in RT, intentionam sa stam acasa (ma rog, Radu intentiona). Asta pentru ca trebuie sa schimbam si un rulment la masina si pentru ca e foarte prins cu site-ul. Dar cum am avut oferta de destinatie si transport de la Monica si Stefan am zis ca nu ne displace sa mai fim si noi pasageri in spate (am si uitat cum e asta). Cu ocazia asta am mai taiat si piticul "mers cu bicla in Riesengebirge" de pe lista si asa lunguta cu ce mai vrem sa facem in Germania. Dar am pastrat ideea unei ture de cicloturism in Polonia, pe la poalele acestor muntisori caci locurile sunt faine, usor deluroase si cred ca la toamna vor arata superb.
Trimiteți un comentariu