Barcelona fara Gaudi

<--Din aceeasi serie: Barcelona ca o poveste

Desi nu cred ca ar fi niciun turist, din cele trei milioane ce viziteaza anual orasul, care sa isi poata imagina locurile fara operele lui Antoni Gaudi, totusi Barcelona mai are si altceva de oferit si ar fi o greseala sa va opriti doar la lucrarile celebrului arhitect. Pe langa alte cladiri si monumente ce fac parte din acelasi stil modernist catalan/Art Nouveau, Barcelona vine la pachet cu un "feeling" al sau, cu piatete ascunse intre blocuri si animate la orice ora din zi, cu un caroiaj determinat de stradutele mereu perpendiculare una pe alta si cu aerul usor exotic (sau in orice caz diferit de orasele germane) dat de palmieri, de storurile colorate si de hainele intinse la uscat ce flutura nestingherit sub briza marii. A, sa nu uitam mirosurile de tot felul si oamenii volubili intalniti la orice pas.

Imaginea emblematica a partii a doua din weekendul prelungit la Barcelona-
 O fetita ce hranea porumbeii in Piata Catalunya

Sunt sigura ca nu mi-ar placea sa traiesc in Barcelona, dar turistic vorbind e o destinatie deosebita. Si la fel ca in alte escapade urbane, am incercat sa descoperim orasul in stilul nostru, evitand pe cat posibil aglomeratia, alegand stradute mai mici, ocolind arterele foarte circulate si trezindu-ne de dimineata. Nu ne-a impresionat La Rambla (chiar daca am parcurs-o la primele ore ale zilei), in schimb ne-a suprins un bulveard paralel (desi mai mic) care duminica seara forfotea de localnici (in special imigranti) ce tineau toate magazinele deschise (desi clientii cam lipseau) si vindeau orice, de la legume si paine, la telefoane si cartele ori electrocasnice. Vorba aceea, cine stie cand ai nevoie de un fier de calcat, duminica seara la ora 21.00?

Stradutele din Barcelona, ca sa continui cu ele, m-au fermecat din prima zi. Pe de-o parte pentru ca sunt strajuite de case frumoase, atat de frumoase si deosebite una de alta, incat mergeam mai mult cu ochii pe sus. Apoi pentru ca ele formeaza o retea rectangulara, precum o panza de paianjen,  ce iti permite cu usurinta sa deviezi de la arterele aglomerate si sa mergi prin universul tau linistit. Dupa monumentele si arhitectura orasului, stradutele sunt pe urmatorul loc in topul preferintelor personale. Mai mereu inguste, pline de magazine de tot felul, de parca in tot orasul acela fiecare vinde cate ceva, colorate cu cearsafuri sau prosoape ce se unduiesc dezinvolt la exteriorul balcoanelor de fier forjat si dominate de mirosuri. Uneori miros de umezeala si igrasie, alteori mirosuri grele ca intr-o vara calduroasa in care totul se altereaza prea repede, alteori primenite de mirosul sarat al marii in zilele in care vantul aduce briza pana in oras. Desi timp de patru zile am mers integral pe jos, am gasit zi de zi stradute noi care sa ne uimeasca, de parca nu s-ar fi terminat niciodata.

Pe stradute

Case cu stil

Si la tot pasul urme de nationalism catalan

Intre stradute, si marginite de case cu fatade mai ingrijite, se ascund piete mai mari sau mai mici. In Barcelona am perceput piata ca pe un element central in viata locuitorilor orasului. Daca in Germania, mai ales in orasele mai mici, piata are mai mult un rol de observatie si de defilare, in Barcelona piata e un loc dedicat eminamente socializarii. Copii incing jocuri nebune si se alearga la nesfarsit in jurul unei statui ori dupa o minge. Adultii ocupa mesele din fata micilor terase ce nu au mai mult de 25 de locuri in interior, fiind deschise la parterul blocului si respectand acelasi format ingust si lung al scarii de acces la etaj. Piata e un loc de intalnire, e un loc de petrecut timpul liber, e un loc in care se socializeaza. 

O banala piata din oras

In weekend am nimerit din intamplare intr-o piateta de langa Piata Sfanta Catarina unde se incinsese un meci de fotbal pe nisip. De fapt, ceea ce ne-a atras in directia aceea a fost zgomotul ce indica in mod clar "ca acolo se intampla ceva". Pe un teren trasat cu vopsea sau creta alba, tocmai se incheiase un meci din liga de cartier, jucatorii insetati se racoreau la o cismea, intr-un colt comentatorul asigura atmosfera, iar langa el muzica rasuna din boxele mari, cu un playlist pregatit probabil in seara de dinainte de un DJ local. La 10 metri de teren, pe o masa veche de lemn se deschisese un bar, indicat cu inscrisul BAR pe un carton cam murdar, bar ce servea suc de portocale la cutie, diluat cu apa, in pahare de plastic de 150 ml, la 1 euro. Langa bar, doi bucatari de ocazie pornisera focul sub o tigaie imensa in care sa caleau niste legume congelate, pregatite in stil chinezesc. Judecand dupa lumea prezenta, 75% din locatarii blocurilor dimprejur erau de fata. 

La meciul de fotbal

Era o atmosfera familiara de comunitate, pierduta in alte tari sau inexistenta cred in Germania. Ba chiar, dupa ce am vazut in weekend cum strazile erau pline de copii ma gandeam ca in Spania rata natalitatii trebuie sa se apropie de 2 copii/femeie. Acasa, internetul mi-a aratat ca nu e deloc asa, deoarece Catalonia e mult chiar si sub Germania, insa aprent spaniolii isi scot copii din casa, pentru ca aici parcurile erau pline de copii, pe cand in Germania ai impresia ca ori nu sunt copii, ori sunt cu totii pedepsiti in casa ori in carantina.

Bineintele ca pe langa toate aceste piete "de dupa blocuri" mai sunt si pietele mari, precum Piata Catalunya, Piata Espanya cu ale sale Fantani Magice ori Piata Reial, insa acestea sunt mai mult turistice decat locale.

Viata barcelonezilor ce traiesc in centru nu pare a fi una usoara. Asaltati de turisti 8 luni pe an, aproape ai impresia ca orasul nu iti mai apartine. Turismul e o lama cu doua taisuri: pe de-o parte aduce venituri importante, pe de alta parte, atunci cand este masiv, distruge intimitatea locurilor cu care tu, cel care traiesti acolo dintotdeauna, te identifici.

In Piata Catalunya

Aceeasi paralela turistic/local am gasit-o in pietele alimentare din Barcelona. Desi toate ghidurile recomandau Piata de Boqueria, ea nu mai este demult locala. E un fel de Piata Dorobanti, intesata de turisti cu aparatul de fotografiat la gat (asa cum am fost si noi de fapt). Insa in Piata Sfanta Catarina (aflata oarecum in afara drumului imprumutat de puhoiul de turisti) am stat minute intregi sa urmaresc forfota din zona pescariei, m-am amestecat printre localnici la standurile de legume si fructe, neintelegand de ce pe mine nu ma serveste nimeni, am descoperit ca aparenta agitatie browniana din jurul tarabei era dictata de un sistem bazat pe bonuri de ordine, mi-am luat bon si am asteptat sa vad numarul pe ecran, am cumparat o jumatate de kilogram de rosii si nestiind cum se spune i-am scris vanzatoarei cantitatea pe o foaie din carnetelul ce il port mereu cu mine, am cumparat deci rosii si piersici fara gust dar aratoase din cale afara si le-am mancat acasa, melancolica dupa gustul fructelor si legumelor din Romania. Cel putin insa la culoare, agitatie si diversitate, pietele spaniolilor nu au inca rival...Astept sa ajung in Orient.

In Piata de Boqueria

O zi intreaga a fost dedicata dealului Montjuïc aflat oarecum aproape de locul unde aveam cazarea. Desi acum dealul adaposteste o multime de locuri interesante, ele sunt produsul a doua evenimente importante care au avut loc aici: Expozitia Mondiala din 1929 si Jocurile Olimpice din 1992. Nu stiu daca jocul anilor a fost intentionat, insa aparent cele doua evenimente sunt legate macar prin faptul ca datele se retin usor prin asociere.

Barcelona si dealulu Tibidabo, privite de la inaltimea forteretei de pe Montjuic

Expozitia din 1929 desi a avut ca teme principale industria (transport, telecomunicatii, metalurgie, electricitate, industria textila, industria chimica), sportul si arta, a fost un mod prin care Barcelona si-a facut "publicitate", prezentandu-si inclusiv noile cladiri construite la inceputul secolului 20 in interpretarea locala a stilului Art Nouveau (Modernismul Catalan), evenimentul contribuind in mod direct la imbogatirea patrimoniului arhitectural al Barcelonei cu alte cladiri sau spatii interesante, ce acum fac parte din pelerinajul turistului obisnuit ce viziteaza orasul. Astfel cu ocazia acestei expozitii s-a redesenat aproape de la zero Piata Espanya si s-au "nascut": Palatul National al Cataloniei / Palau Nacional de Catalunya (acum Muzeul National de Arta al Cataluniei), Fantana Magica / Font màgica de Montjuïc (ce inca de pe atunci si-a uimit vizitatorii cu jocul de lumina si culori, primul show avand loc cu o zi inainte de inceperea expozitiei, pe 19 mai 1929), Poble Espanyol (Orasul Spaniol) si Stadionul Olimpic/ Estadi Olímpic de Montjuïc.

Fantana Magica

Pe langa cladirile implicate direct in expozitie, intregul oras a beneficiat de pe urma acestui eveniment, in anii anteriori fiind conduse o serie de lucrari de modernizare a infrstructurii rutiere, extinderea unei linii de metrou, construirea aeroportului El Prat, inlocuirea iluminatului public pe gaz cu cel electric, extinderea Barcelonei cu noi cartiere muncitoresti care sa preia fluxul de imigranti sositi in oras din toate colturile Spaniei, imigranti ce erau implicati in proiectele de reconstructie ale orasului, construirea un funicular ce leaga orasul de varful dealului si planificarea si "un tramvai aerian" ce urma sa lege portul de dealul Monjuic, si care a fost terminat la 1 an si jumatate dupa finalizarea expozitiei. Desi investitiile si costurile totale au ajuns la 25 de milioane de dolari si bilantul a iesit negativ (partial si datorita prabusirii bursei din New York in 1929 , fapt ce a redus numarul participantilor), Barcelona pierzand ceva bani pe termen scurt, pe termen lung, orasul a avut numai de castigat din renumele, afluxul de turisti si din patrimoniul dezvoltat cu aceasta ocazie.

Muzeul National de Arta al Cataloniei, seara, in timpul jocului de lumini de la Fantana Magica

Palau Nacional de Catalunya (acum Muzeul National de Arta al Cataloniei) a fost construit de la bun inceput ca principalul pavilion al expozitiei din 1929 si fiind o cladire publica ce gazduia 5000 de opere de arta spaniole, trebuia sa impresioneze prin grandoare si monumetalitate, caracteristici pe care le-a pastrat pana in zilele noastre.

Stadionul Olimipic (la momentul constructiei, al doilea din Europa dupa Wembley cu aproape 56.000 locuri) a fost construit cu gandul la Jocurile Olimpice de vara din 1936 pe care Barcelona intentiona sa le gazduiasca, insa aceasta a pierdut cursa in fata Berlinului. Spania nu s-a dat insa batuta si a planificat organizarea unor JO paralele, prin care sa boicoteze JO tinute in Berlinul controlat de nazisti, insa cu o zi inainte de inceperea acestui eveniment la care isi anuntasera participarea 49 de tari (exact la fel de multe cate au participat si la Olimpiada din Berlin) a inceput Razboiul Civil in Spania si totul a fost anulat. Totusi, in final, in 1992, Barcelona a organizat JO si cu aceasta ocazie stadionul a fost renovat si capacitatea acestuia fost marita pana la 62.000 locuri. Olimpiada din 1992 a oferit un impuls mult-asteptat autoritatilor care au schimbat multe in infrastructura urbana, fiind un foarte bun mod de promovare pentru Barcelona ce a devenit dupa JO al 4-lea oras din Europa dupa numarul de vizitatori (dupa Paris, Londra si Roma).

Pe stadion, ca pe stadion

In Poble Espanyol am petrecut cateva ore bune si plimbandu-ne pe stradutele inguste ale muzeului, am inteles pe deplin de ce acest proiect a avut mare succes la public in cadrul expozitiei din 1929, ceea ce l-a si salvat de la o eventuala demolare. Este un muzeu in aer liber, sa ii zicem un Muzeu al Satului, desi e diferit ca reprezentare de ceea ce intelegem noi romanii prin acest termen, dorindu-se a fi o sinteza a stilurilor arhitectonice si a diferitelor traditii, obieceiuri si mestesuguri din intreaga Spanie. El reuneste sub forma unui oras cu zid de aparare, porti de acces, piata, primarie, biserica, manastire, 117 cladiri (majoritatea case) ce reprezinta aproape toate regiunile Spaniei dovedind diversitatea arhitecturala, culturala si religioasa a tarii. Cei doi arhitecti care au lucrat la acest proiect au petrecut doi ani intr-o calatorie de documentare pentru a alege cladiri reprezentative din tara (de exemplu Turnul Mudéjar din Utebo (Zaragoza), Palatul Marchizului de Peñaflor (Sevilia), Manastirea Sant Benet de Bages construita in stil romanesc, cladiri andaluze vopsite in alb, prezentand influente arabe etc) pe care sa le reproduca la scara in Poble Espanyol. 

Un colt din Andaluzia

Fiecare plan din aceasta imagine isi are propria poveste de la scarile din prim-plan,
pana la turnul din ultimul plan, o reproducere a turnului din Mudejar

Detaliu cu turnul din Mudejar

Pe stradutele din muzeu

Chiar daca nu suntem fani ai mersului la mare si chiar daca nu vom sacrifica o zi sau o jumatate de zi pentru bai de soare, pentru o plimbare pe plaja se gaseste mereu o fereastra de vreme buna, putin timp si putina chemare, mai ales cand dimineata plaja e inca goala sau cand peste zi apa e suficient de placuta pentru o baie (mai calda decat este in lunile de vara la Marea Baltica).

Cladirea Portului din Barcelona

Privind din port cum soarele apune in spatele orasului

Statuia lui Columb ce priveste cutezatori spre mare

Am dat un tur si pe Rambla del Mar si bine am facut pentru ca duminica seara cand am revenit se transformase intr-un fluviu de oameni din care nu am inteles nimic. Fara sa planificam, revenind de la plaja, ne-am lasat pasii sa colinde prin Barceloneta, de fapt picioarele ne-au dus singure pe acolo, si desi noi cautam un magazin de fructe si legume, ochii ne-au ramas din nou atintiti pe strazile paralele ce mergeau toate spre plaja marginita de palmieri. Lumea era mult mai pestrita decat in centru, mai multi localnici si mai putini turisti, ceea ce evident ne-a placut din cale afara si experienta urbana din Barcelona ne-a determinat sa punem pe lista un alt concediu cicloturistic in Spania. Cine stie cand ii va veni si lui randul, dar noi avem lista pregatita pentru cazul in care vom ramane vreodata in urmatorii 10 ani in pana de idei pentru concediul de vara (mutat primvara sau toamna in cazul Spaniei). 

Atmosfera in Barceloneta, la miezul zilei

Cu asemenea ganduri in cap iesim din nou pe bulevarde si ajungem pe jumatate voit, pe jumatate din instinct in Parc de la Ciutadella unde probabil se stransese jumatate din populatia orasului. Era sambata, asa ca oamenii daca nu erau la plaja, erau in parc, mai ales cei cu copii mici, distractiile principale fiind plimbatul cu barca pe ochiul de apa din mijlocul parcului si joaca cu imensele baloane de sapun.

Fantana din Parc de la Ciutadella (pentru oamenii mari)

Pentru copii mici si mari-jocul cu baloanele de sapun interminabile

Din parc, aleile ne conduc singure spre Arcul de Triumf construit ca poarta de intrare in oras in vederea Expozitei Mondiale din 1888 si de aici suntem din nou in centru unde putem sa ne reconfiguram traseul.

Un alt loc unde va sfatuiesc sa ajungeti dimineata este in centrul vechi/cartierul gotic (in Barri Gòtic). Asta din doua motive: 

In primul rand Catedrala din Barcelona se poate vizita gratuit dimineata (altfel se plateste taxa de acces de 6 euro). Si desi nu se poate compara stilul gotic al constructiei de fata, cu interpretarea goticului pe care a faurit-o Gaudi in constructia Sagradei Familia, fatada catedralei si gradina interioara merita cateva minute. Ceea ce lipseste insa este spatiul exterior. Constructia mi s-a parut destul de inghesuita intre alte case si astfel ea nu este suficient de bine pusa in valoare. Din punctul meu de vedere, catedralele gotice au nevoie de un spatiu generos de jur-imprejur, pentru a induce acea senatie de dominatie, suprematie, respect, cum vreti voi sa o numiti.

Fatada Catedralei 

Interiorul catedralei

Apoi, pana pe la ora 10.00 stradutele din jurul catedralei sunt chiar libere si va puteti plimba in voie, fara sa fiti nevoiti sa vasliti contra-curentului sau sa fiti prinsi de curent asa cum se intampla la orele pranzului si sa nu puteti face o fotografie, fara ca in cadru sa nu apara si alte 10 capete de turisti care nici macar nu stiti cine sunt. Nu vreau sa ma intelegeti gresit, nu am nimic cu turistii, mai ales ca si noi suntem la fel ca ei, insa daca se poate, preferam intotdeauna o calatorie mai lunga prin zone mai putin cunoscute insa mai autentice, prin colturi de tara, prin orase mai mici dar care pastreaza inca istoria incrustata in cladirile ce marginesc piata centrala, prin sate si pe drumuri secundare si prafuite, caci experientele si senzatiile stranse ne ajuta sa ne formam o imagine mai apropiata de realitate a tarii/regiunii pe care o vizitam, decat cea formata intr-un oras mare/intr-o capitala.

Totusi nu pot sa mentionez si cateva lucruri "urbane" care mi-au placut in Barcelona

1. existenta si utilizarea pistelor de biciclete si a unui sistem centralizat de inchiriat/utilizat biciclete cu statii raspandite peste tot in centru, sistem ce chiar era folosit de localnici.

2. transportul (cel putin cel cu metroul si legaturile spre aeroport), bine structurat, bine prezentat pe harta si la fata locului, ce fac viata usoara oricarui turist.

3. curatenia. Bun, nu este curatenia nemteasca insa exista o doza destul de mare de bun-simt. Si asta am vazut-o mai ales duminica in zona Stadionului Olimpic unde se desfasura un amplu program de distractii pentru copii, ce dura o zi intreaga, cu standuri, jocuri, concursuri etc. Spre acest eveninemt se indrepta duminica dimineata toata suflarea Barcelonei ce avea copii in grija, si fara sa vrem am ajuns si noi pe acolo in jur de ora 16.00. Si desi atmosfera era plina de viata si programul era in toi, marea de oameni prinzandu-ne ca intr-o centrifuga, totusi pe jos nu era mizerie. Pot sa imi imaginez cum ar fi dupa 6 ore de Festivalul Berii in Piata Constituitei, dar aici, cu exceptia catorva hartii purtate de vant de colo-colo, in rest toate deseurile produse de miile de oameni, copii, bebelusi etc se odihneau bine-mersi in tomberoanele colorate dispuse in grupuri de 4 pentru colectarea diferentiata a hartiei, ambalajelor din plastic, sticlei si deseurilor menajere. Si erau atat de dese si de bine pozitionate incat oricand aveai in raza vizuala un alt grup de tomberoane. Era nevoie doar de efortul de a te deplasa pana acolo, de a salta capacul si de a arunca gunoiul unde trebuie. Si aparent spaniolii au invatat bine lectia asta, mai ales ca la fiecare colt de strada exista clopote asemanatoare cu cele din Bucuresti pentru sortarea si reciclarea deseurilor. Si acele tomberoane (ca si cel pentru deseuri menajere) nu se revarsa in strada, nu sunt intoarse "cu fundul in sus", ci chiar sunt folosite responsabil, fiecare depundandu-si gunoiul in containerul corespunzator, dimineata in drum spre serviciu, dupa-amiaza in drum spre magazinul de la colt ori seara inainte de a pleca in club.

Si ca sa inchei nu numai pe un ton optimist, ci si artistic, am pastrat pentru final o alta cladire ce ne-a placut foarte mult si care merita o vizita amanuntita: Palatul Muzicii Catalane/ Palau de la Música Catalana. De fapt in ordinea preferintelor personale, Palatul este pe locul doi dupa Sagrada Familia. Intamplator apartamentul pe care l-am inchiriat in Barcelona se gasea pe Carrer de Montaner, insa a durat cateva zile pana am aflat ca Lluís Domènech i Montaner a fost unul din cei mai importanti arhitecti modernisti din Barcelona, fiind contemporan cu Gaudi si creand cateva cladiri ce sunt incluse in Patrimoniul Unesco datorita valorii lor arhitecturale. De fapt, uitandu-ma pe lista Cladirilor Moderniste din Barcelona, primele 15 reprezinta proiectele a trei arhitecti: Gaudi (8 constructii), Montaner (4 cladiri) si Josep Puig i Cadafalch (3 cladiri). Asa ca in mod evident, Montaner merita mai multa atentie decat o ocheada spre frumoasa fatada a Palatului Muzicii Catalane. De fapt si de drept sunt sigura ca arhitectul merita mult mai mult timp petrecut cautand si admirand creatile sale, insa noi, descoperindu-l pe indelete abia in ultima zi, a trebuit sa amanam acest proiect pentru o data ulterioara. Insa cladirea de fata ne-a deschis gustul pentru realizarile sale si ne-a oferit un "inside" in stilul sau, destul de diferit de cel al lui Gaudi desi au fost contemporani si au facut parte din acelasi curent. Regasim si aici liniile curbe, formele dinamice, ornamentatia bogata si motivele naturale, dar Montaner isi are nota sa proprie. Daca creatia lui Gaudi este o simfonie a individului in cautarea luminii, ceea ce a produs Montaner este o simfonie a colectivitatii ce isi redobandeste identitatea prin muzica. Daca Gaudi a ascuns in bazilica sa o multitudine de simboluri religioase, Montaner a incercat sa reuneasca arta, tehnica si spiritul catalan.

Atunci cand vii de pe stradutele inguste, sufocate de case vechi de pe peretii carora li s-a dus orice urma de culoare, fatada Palatului te lasa fara cuvinte. Iti apare ca o corabie fermecata ce cauta alte zari si  isi croieste cu greu loc printre cladirile din zona. Odata ce ochii ti s-au obisnuit cu explozia de nuante si reprezentari, privirea iti cade involuntar spre prora corabiei, in cazul nostru pe o sculptura alegorica in relief ce se desprinde din coltul estic al cladirii, lucrare numita foarte sugestiv "Cantecul Catalan". Sub forma unei prezente feminine gratioase si darza in acelasi timp, ce se afla sub protectia Sfantului Gheorghe (protectorul Barcelonei), Miquel Bay a incercat sa intruchipeze spiritului catalan, liber ce priveste mereu spre viitor, spre mai bine, asa cum o cerea curentul inceputului de secol 20, si asa cum se regaseste si azi in diverse miscari si initiative de independenta a Cataloniei. 

De altfel tema acesta se regaste de mai multe ori in proiectul final, deoarece lucrarile au fost sustinute integral din donatii si din fonduti private, iar toti cei care au contribuit la aceasta sala de spectacole a asociatiei corale Orfeo Catala isi doreau ca rezultatul sa fie o simbioza intre crezurile politice si sociale (renasterea Catalana) si valoarea actului artistic. Montaner a inteles acest deziderat si cu maiestrie a conceput o cladire subjugata formei si culorii, fara sa piarda insa nicio clipa din vedere scopul final-uilizarea ei ca sala de spectacole. In acest sens el a combinat cele mai noi progrese tehnologice (folosirea unui schelet metalic, folosirea otelului si betonului) cu mestegul celor mai buni artisti locali ce au dat nastere decoratiunilor interioare si exterioare. 

Odata ce ati obosit sa admirati cladirea la exterior, merita sa o vedeti si in interior si biletul de intrare (desi scump) isi merita banii, pentru ca Palatul Muzicii Catalane este un fel de cutie muzicala magica. Atragatoare la exterior, ascunzand alte comori la interior. 

Sala de spectacole

Sala principala de spectacole este o sala pentru toate simturile. Aici muzica nu se asculta cu ochii inchisi, ci cu ei larg deschisi, pentru a admira toate detaliile interioare, ce inspira prin ele insele si potenteaza actul creator. Daca publicul priveste pierdut in vis jocul luminii ce vibreaza parca in aer, purtata de sunetele ce ajung sa lumineze pana si cele mai indepartate colturi ale salii, muzele, sculpturile, decoratiunile, vitraliile si toate celelalte detalii ii inspira in egala masura si pe artisti. Nu pot sa nu imi imaginez cum o pianista, complet adancita in hora notelor ce prind viata sub degetele ei lungi nu se umple de inspiratie atunci cand isi deshide pentru o clipa ochii si intalneste toata sala ce respira arta. Nu pot sa nu ma gandesc ce simte un balerin adancit in febra miscarii, atunci cand ochii ii aluneca pe muzele ce ies parca din perete si ce incing un dans nebun, intr-o lume paralela si plina de frumos. 

Muzele de pe scena

Iar ceea ce intregeste cu adevarat experienta este...tavanul (cupola inversata) ce asigura o mare parte din lumina din sala. Este foarte interesant (tehnic vobind) cum Montaner a reusit cu aceasta cupola si prin fereastrele largi din partea dreapta sa asigure o iluminare 100% naturala a salii, avand in vedere ca locatia nu era deloc favorabila si darnica cu lumina. Totusi aceasta iluminare naturala a fost un criteriu foarte important, avand in vedere ca la acea data spectacolele aveau loc preponderent ziua. Si sincer, aceasta picatura de soare din care actul artistic se naste precum un vis de forma, sunet si culoare intregeste interiorul salii, il rafineaza si trimite cu gandul la o sala de bal in care fiecare fata, copila fiind, isi imagina ca va dansa cel putin un dans alaturi de printul din povesti. Daca nu ma credeti, duceti-va sa va convingeti singuri! 

Picatura de soare

Info obiective

Fantanile Magice: spectacolul de lumina, culoare si muzica are loc in fiecare seara din Aprilie si pana la sfarsitului lui Octombrie dupa urmatorul program:

• Aprilie si Octombrie in zilele de vineri si sambata, incepand cu 7.00 pm si pana la 8.30 pm din jumatate in jumatate de ora
• Din Mai pana in Septembrie de joi pana duminica, de la 9.00 pm la 11.00 pm, din jumatate in jumatate de ora.

Poble Epanyol: pe langa biletul de intrare (informatii despre preturi gasiti aici) va sfatuiesc sa va luati un ghid audio. Acesta costa 3 euro, inregistarile totalizeaza 60 de minute, insa fara aceste explicatii nu veti intelege nimic din cladirile pe care le veti vedea pentru ca nu exista niciun fel de informatii despre case (cu exceptia numelui si regiunii din care provin). Cateva exemple de cladiri gasiti aici. Trebuie insa sa stiti ca zona are si o usoara tenta comerciala, la parterul caselor fiind deschise restaurante si mici magazine.

Stadionul  Olimpic se poate vizita gratuit.

Palau de la Musica Catalana- pentru vizitare se organizeaz tururi ghidate (preturile sunt aici) in engleza, franceza, spanioala si catalana. Tururile dureaza 50 de minute, iar tururile in engleza (din ora in ora) sunt destul de aglomerate. Totusi se merita. Se pot face fotografii in interior.

Foto by Radu