Comarnic cu bicicleta-la crème de la crème

Cam de pe la inceputul lui aprilie tot am in minte tura de la Comarnic, dar am amanat-o mereu, ba pentru ca nu era vreme buna, ba pentru ca era rost de un weekend complet pe undeva. Dar stiam eu, ca ii vine si ei, la un moment dat, sorocul. Timpul i s-a implinit la Pasti, cand o iesire de jumatate de zi pe bicicleta, era perfecta pentru a curma mesele imbelsugate si statul degeaba, specific sarbatorilor. 

In mod neasteptat, dar nespus de placut, Cristi a raspuns si el "prezent", asa ca luni dimineata, mai devreme decat imi incep in mod normal programul de munca, ne asternem deja la drum, pe urcarea usoara ce porneste de la Spitalul de Psihiatrie Voila. De fiecare data cand dimineata unei zile de saptamana ma prinde pe munte si nu la birou, nu pot sa imi stavilesc gandurile despre ce bine ar fi sa imi incep fiecare dimineata asa. 

Nu atat din lipsa de inspiratie, cat mai ales din cauza ploilor nesfarsite din ultimele zile, tura de fata, va fi repetarea la milimetru a unei ture din 2011 ce mi-a placut in mod deosebit. Nu prea ne permiteam sa improvizam acum, cand toate drumurile neasfaltate erau probabil un noroi continuu. Dar si satele imprastiate in zona (si mai ales urcarile dintre ele) au un farmec al lor si se vehiculeaza nume grele: Sotrile, Secaria, Valea Fiarelor. De data asta nu putem sa murim. Trackul e pe GPS, eu stiu cat de cat traseul, am plecat la 8.30 din Campina, deci ar trebui sa revenim la masina pe la 14.30, bicicletele merg bine, vremea se anunta perfecta! Totul e la superlativ, se pare.

Fiind cu Nasu', e evident ca ne vom alerga unul pe altul. Pauze de bere nu facem, pentru ca doar Cristi bea bere si el e si sofer, asa ca nu ne ramane decat sa bem apa chioara si Cola si sa mergem. Nu, nu, Em. Astazi vom contrazice zicerea cu "apa bei, apa poti!" Cu primul deal impadurit, abia ne facem incalzirea si apoi, pe tronsonul valurit de pana in Sotrile ne jucam cu foile si pinionele. Cand o coborare rapida, cand o urcare abrupta si culmi verzi ce se deschid frumos in stanga si in dreapta noastra. Din cand in cand, in diverse unghiuri ni se arata fie o mica portiune din Baiului, fie Costila, mai alba la vremea asta decat am vazut-o toata iarna. Dar, Costila, draga, pentru anul acesta am pus schiurile in cui, mie mi-e dor de verde si de cald, de zile lungi cu soare bland. Asprimea iernii se dovedeste mai usor in doi, dar caloriferul meu e momentan plecat, cica bicicleste printr-un cuptor de 33 de grade. Mie imi place mai mult cum e la noi astazi, pe dealurile dintre Campina si Comarnic. 

In prima parte suntem relativ singuri. Ne intalnim rar cu cate cineva, caci e dimineata si e zi de sarbatoare, cand lumea sta mai mult pe acasa. Primul biciclist apare aproape de finalul urcarii spre Secaria, dar apoi, ne vom tot intersecta cu grupuri de ciclisti, fie pe MTB-uri, fie pe cursiere (pe Valea Doftanei). Motoarele trag la deal, iar ceasul de la mana, contorizeaza fiecare metru urcat si pana sa ne trezim noi bine, deja trecem de jumatatea turei (si in lungime si in diferenta de nivel). In mod cert, una din cele mai frumoase privelisti le avem dupa Secaria, in varful dealului, inainte de a cobori in Valea Doftanei. Aici tot Baiului e sub ochii nostri, alb, nins, frumos, bland, asortat parca cu dealurile din jur ca profil, doar ca la o alta dimensiune. Biciclete, oua rosii, iarba verde si munti inzapeziti. Atatea culori pentru ochi si pentru suflet. Doar pomii infloriti lipsesc. De fapt ei s-au si trecut si parfumul lor s-a risipit deja in cele patru zari, caci dealurile batute de soare au primit mai din timp vizita primaverii.

Bucurosi, ca am mai dovedit o urcare

Coboram rapid in Valea Doftanei si o portiune de pana in 10 kilometri o impartim cu traficul ce se scurge spre Campina, dar portiunea e valurita si merge repede pe foaia mare. Cristi parca este copia mea la indigo din 2011. Nu mai are rabdare si vrea sa ne apucam odata de Valea Fiarelor. Dupa ce dam 2 ture pe la baza, ca sa schimbam foi si pinioane, nu e nevoie sa ne indemnam prea mult si ne apucam de urcat. Scurta bucata, dar voinica. Acum sunt substantial mai multe masini decat atunci cand am fost prima data pe aici, iar masinile introduc un nou factor in ecuatie, caci trebuie sa te gandesti in ce ritm pedalezi, sa le lasi sa treaca, sa iei acele de par pe contrasens, cat mai larg se poate pe drumul ingust, ca sa poti ramane in sa. Prima portiune e nervoasa rau, apoi mai urmeaza una sau doua pante de 10% dar macar, intre ele, te poti odihni, mai poti rula si alte pinioane etc. Amandoi suntem cuminti si apelam la credincioasa granny gear. Sa fim seriosi, noi nu suntem viteji ca Em si nu avem fantezii cu foaia mijlocie. Cel putin nu pe aici, nu acum, nu la acest nivel. 

La baraj, la Paltinu

Inceput domol de Valea Fiarelor

Incantatoare fiecare urcare din tura de astazi, una mai diferita de alta, unele lungi si mai domoale, altele scurte si infipte, unele prin padurea deasa de foioase, altele sub soarele generos de primavara, fiecare scotand cate putin untul din noi, dar fiecare urmata de o coborare faina. Cea mai faina coborare a fost fara indoiala ultima, o coborare in viteza, cu curbe largi, in care nu trebuia decat sa ciupesti franele, cu vizibilitate maxima pentru a nu avea suprize cu vreo masina de pe contrasens si mai ales cu siguranta ca tot ce a fost mai greu a trecut, ultima urcare inainte de spital, nefiind decat o formalitate. 

La radio se anunta ora exacta (14.00) si noi pornim spre Bucuresti, reusind sa le facem pe toate: miscare, natura, timp petrecut cu familia, treburi restante. Cu alte cuvinte: si destepti, si frumosi, si devreme acasa.

Traseu: Campina-Sotrile- Vistieru-Nistoresti- Comarnic-Secaria- Valea Doftanei- Baraj Paltinu- Seciuri- Valea Fiarelor- Sotrile- Campina
Track: http://www.bikemap.net/en/route/465232-bike-campina/
Cateva date statistice: http://www.movescount.com/moves/move30087410

Foto by Cristi