miercuri, 2 aprilie 2014

Malaestiul de...primavara.


"Turele de initiere au intarit relatiile intre oameni care nici nu se cunosteau, le-au sporit dorul de aventura si le-au redat increderea in propriile forte, pe care ei nici nu le banuiau." (Nae, in articolul Ture de initiere 18 noiembrie 2005 - 1 iulie 2007, postat pe 3 iulie 2007 pe carpati.org)
Ar fi trebuit sa fie "Malaestiul de iarna", dar iata ca au trecut anii si odata cu noi s-au schimbat si iernile.  Acum in martie nu mai trebuie sa fim multi ca sa spargem poteca pe Valea Glajariei, ca sa ii sustinem moral pe baietii care se lupta cu zapada pana la brau, ori ca sa ramanem muti in fata avalanselor scurse pe valcele pe care poteca blajina le traverseaza pe curba de nivel. Acum e primavara afara, desi noi nu mai suntem neaparat niste ghiocei ce abia au scos capul la lumina si descopera lumea muntilor.
Daca s-a schimbat ceva in ultimii 6 ani si jumatate? Da si nu!
L-am regasit pe Nae neschimbat, punctual la intalnire, matinal, glumet, jovial si aflandu-se mereu peste tot.
Cum ne-am regasit noi? Pai aici intervin nuantele. Discutiile noastre sunt serioase, nu mai vorbim despre echipament, ci despre proiecte, ne bazam afirmatiile pe argumente, avem in spate un rucsac usor ca bagaj, dar cu ceva mai multe ture la activ, intamplari, patanii, lectii invatate si mai ales ture pe munte, prietenii! Si pentru multi dintre noi, inceputul l-au reprezentat turele de initiere postate de Nae pe carpati.org. Am gustat si eu din acest concept, atat ca participant, cat si, mai tarziu, ca organizator, si desi nu ma pot pune in pielea lui Nae, pot spune ca eu una, tare bucuroasa am mai fost, atunci cand oamenii ramasi la urma, ce urca demult, in 2009, obositi, spre creasta Pietrei Craiului, si-au luat zborul si si-au gasit drumul pe munte, pe partiile de schi, duc la randul lor alti oameni pe munte, transmit mai departe o idee pornita atat de simplu de Nae in 2006.

Cand Aghiuta a adus in discutie aceasta idee pe Facebook, ea ne-a suras mie si Kyei si am incercat sa facem un Malaesti de iarna, ca pe vremuri. Ce e drept nu a fost treaba usoara sa cautam prin jurnalele postate cu ani in urma pe carpati, sa facem o lista aproximativa de participanti si apoi sa gasim contacte la zi (email, cont de facebook etc) pentru a putea sa transmitem mesajul nostru "cat mai la tinta". Peste articolul centralizator postat de Nae si la care am facut trimitere la inceputul jurnalului am dat prea tarziu, cand zarurile fusesera deja aruncate si eram deja cu "vorbele" pe ultima suta de metri. La multi din cei carora le-am scris poate ca mailul nostru nu a ajuns, fie poate pentru ca i-am omis din greseala, fie pentru ca nu am avut decat ID-ul de pe carpati, ID ce nu a mai fost folosit de ani de zile si care acum este inactiv, fie am dat de ei dar nu erau in tara, munceau, aveau alte obligatii etc. Ma simteam de parca as fi organizat o reuniune de clasa si e incredibil cat de mult se schimba viata oamenilor in cativa ani. Vorba aceea: Nu aduce anul, ce aduce ceasul.
Nu pot sa judec daca suntem multi sau putini, cert e ca podetul era lung
Totusi, sambata ne-am strans un grup frumusel de oameni (25 daca am numarat eu corect), fix cati au venit si in prima tura organizata de Nae la Malaesti (nici daca ne vorbeam nu ieseam atat de exact). Inceputul era promitator si de indata ce ne asternem la drum, pe forestierul ce urca de la Uzina Electrica Rasnov inspre Cabana Malaesti am un deja-vu. Cam asa ne insiram la fiecare tura a lui Nae pe forestier, amestecati, colorati, galagiosi, discutand unii cu altii, schimband des frecventele si purtand in suflet bucuria de a fi pe munte.

Tot ca in vremurile bune, cum dam cu nasul de poteca, se asterne si tacerea, semn ca la capitolul antrenament nu stam neaparat mai bine. Singurul lucru care ne este insa cu adevarat greu, este sa fim atenti si la Nae, ce urca in fata cu un ritm constant, dar si la multitudinea de fotografi ce ne aseaza si ne rasaseaza, ca sa ne traga in poza. 

Nu stiu despre altii, dar eu una, ocupata cu atatea discutii m-am trezit cu adevarat doar cand Nae si-a reluat bunul obicei si s-a apucat sa ne testeze cunostintele despre locurile prin care treceam. Ce e drept, cam prafuite cunostinte sau cam aiuriti oamenii, dar am scapat usor si ne-am realiniat cuminti pe poteca in serpentine ce ne conducea in ultimele 30 de minute spre cabana.

In mod cert am reusit sa stabilim un record in turele lui Nae in ceea ce priveste sosirea la cabana. Ora 14.00 nu e de ici de colo, asa ca pentru fiecare, programul de voie a insemnat ceva diferit. Unii au pregetat la povesti, altii au plecat mai tarziu intr-o tura cu Nae pana la Crucea de la Tiganesti si cativa am plecat spre Hornul Mare (Cristi, Catalin, Mihai, Claudia, Bianca, Alex si cu mine). Macar daca facem tura la Malaesti, sa o facem pe bune, cu tot tacamul.

Cand am ajuns acasa si m-am uitat peste fotografiile din 2006 nu am putut sa nu remarc saracimea zapezii din Valea Malaesti. Cu 8 ani in urma pe versantii din caldarea superioara se vedeau urmele unor scurgeri de zapada de mici dimensiuni si valea gemea la propriu de zapada. Si asta nu se intampla doar atunci, ci si in anii urmatori caci am revenit si in 2007 si in 2008 la Malaesti, cam in aceeasi perioada. 

Acum zapada e putina, iesirea din horn este curata, fara cornisa, fara acumulare de zapada, iar pe horn s-a taiat o poteca placuta ,ce urca in serpentine. Zapada e numai buna, asa ca eu, Cristi, Mihai si Catalin urcam cu spor si cei 300 m diferenta de nivel curg mai repede decat ne-am fi asteptat. Nu suntem singurii atrasi de o perspectiva a iesirii in platou, si in spatele nostru urca baietii din Sibiu cu schiurile si placa, plus un alt grup de 5 persoane. Platoul este linistit la ora aceasta, doar Rudy se vede cum vine gales spre Curmatura Hornurilor si cum nu e timp de un ocol spre Tiganesti ne retragem cu totii pe drumul pe care am urcat.
O iesire cam inghetata
Valea Gaura
In Curmatura Hornurilor
Totusi cu aceasta mica plimbare am reusit sa mai umplem 3 ore, si ora 18.00 arata mai potrivit pentru o sosire la cabana. Sala de mese e deja animata si acolo o regasesc si pe Laura, astfel incat am ocazia sa trag cu urechea cand la discutiile de la masa mare, la care s-au strans toti colegii mei de tura, cand la informatii "up to date" despre starea zapezii de pe vaile Bucegilor, informatii de care masa Laurei nu duce lipsa.

Ma retrag printre primii la culcare si dureaza ceva pana cand linistea interioara acopera galagia din sala de mese cu care camera noastra se invecina. Adorm intr-un final si aceasta stare de fapt dureaza pana pe la 1.00 cand ultimii petrecareti s-au strans pe la paturile lor.

Dimineata aflu ca optiunea de a cobori pe unde am urcat nu s-a schimbat, si cu riscul de a fi eu capul rautatilor vorbesc cu oamenii din masina mea despre o posibila intoarcere pe Tache. O plecare de la cabana la ora 9.00, o sosire la masina la ora 11.00 si o intrare in Bucuresti la ora 14.00 ar fi fost prea de tot. Muha si Vali cupleaza la propunerea mea si pe nesimtite ni se alatura si masina lui Octavian si apoi si masina lui Cristi.
Nae si Braila pleaca punctuali la ora 9.00, noi mai pregetam 5-10 minute si pornim pe Tache.
Grupul de pe Tache
Pe drum, pe masura ce urcam usor in diagonala, lasand cabana si Valea Malaesti din ce in ce mai in spate ma cuprind intr-un fel remuscarile pentru ca am determinat divizarea grupului cu care am urcat. Parca ziceam ca mie nu imi place sa fac chestia asta si nu o inteleg foarte usor. Totusi in sinea mea, simt cumva ca nu am gresit. Aceasta a fost o tura mai altfel, o tura in care ne-am strans la un loc mai multi oameni ce iubesc muntele si ce au facut impreuna primii pasi pe munte. Asta a fost demult, acum 7-8 ani. Intre timp sub picioarele noastre s-au scurs multe poteci, ochii nostri au vazut multi munti, degetele noastre au scris multe povesti. Fiecare tura pe munte ne-a implinit si ne-a copt si iata ca acum functionam cumva din inertie, fiecare avand o oarecare doza de autonomie si totusi infratindu-ne la drum pentru o perioada.
Tura de weekendul aceasta seamana cu o tura fireasca intre prieteni, acolo unde nu e nevoie de prea multe cuvinte ca sa ne intelegem unii cu altii atunci cand lucrurile nu merg bine, nu e nevoie de o disciplina de fier, pentru ca fiecare stie sa aibe grija de el insusi si de ceilalti, nu e nevoie de prea multa organizare. 

Facem pauze scurte in locurile de belvedere si nu ratam niciun moment pentru a ne trage in poza.
La Preleac
La baza Vaii Bucsoiului
De la Pichetul Rosu cotim spre Diham si avem parte de cateva momente de vis, stand in poiana plina de branduse, privind Bucegii inca inzapeziti si numind vai, brauri si creste pe care am mers. 

Stii tu Nae ca totul a inceput acum 8 ani? Sigur ca stii si indiferent cate vorbe serioase sau glumete am spus, cati de cuminti sau nu am fost, cat de libertini in fapte si in gandire am fost, fiecare dintre noi poarta in suflet ideea si atmosfera turelor de initiere,si acesta este motivul care ne-a strans pe toti in acest weekend la Malaesti. Cu noi nu vei mai putea organiza ture de initiere, caci nu stiu daca mai poti initia niste cai breji, dar sunt inca multe cotloane ascunse ale Craiului si Bucegilor pe care le putem (re)descoperi alaturi de tine si multe locuri frumoase ce ne asteapta sa le tulburam pentru cateva ore pacea ancestrala.

Foto by Cristi


15 comentarii:

  1. Chiar ma intrebam de ce in poze apare Nae doar pana la cabana si dupa nu, cum de au evadat invataceii ajunsi cu destula experienta cat sa ia decizii singuri :)
    Stii? De cand am timp sa-i port dorul muntelui, traiesc imaginar doua extreme: aceea de a merge si-a drege, de-a vedea tot si o a doua: a contemplarii, a statului in loc. Imi lipsesc ambele si cateodata cred ca dorul apare tocmai din pricina vitezei... dar daca n-ar fi ea n-ai stii dupa ce sa porti dorul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti inteleg extremele, Claudia, eu le port in mine si intoarsa fiind in Romania.As merge in ture, am o lista de locuri pe care vreau sa le (re)vad sau de lucuri pe care vreau sa le fac, de oameni cu care sa merg pe munte si in egala masura ma incearca si impulsul unor ture solitare in care sa imi vad eu, de ritmul si de nebuniile mele. Eu cred ca dorul apare oricum, el apare din cauza distantei fizice sau imaginate.

      Ștergere
  2. Frumos articol, frumoase ganduri si bineinteles frumoasa intalnire.
    Imi pare rau ca nu am venit si eu- am promis ca nu voi mai iesi din cuvantul lui Vali :))
    p.s. nu cred ca am procedat corect cand am ales sectiunea.... sper ca ma vei corecta
    Dana Crista

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar m-am mirat, Dana, cand l-am vazut singur pe Vali, sambata dimineata! Oricum, ma bucur ca te-ai convins ca nu a fost chiar asa, de speriat, traseul spre Malaesti.
      Cat despre sectiune, nu e cazul sa iti faci griji, special am lasat deschisa si optiunea "anonim" pentru ca fiecare sa poata posta ceea ce gandeste, indiferent daca are sau nu cont de google/blogger/wordpress etc. Oricum nu sunt atat de multe comentarii incat sa nu le fac fata, si daca e ceva nepotrivit, il pot modera ulterior din modulul de administrare. Dar gata cu explicatiile tehnice.

      Ștergere
  3. Multe zone ale Craiului si Bucegilor pot fi decoperite iar cu oamenii potriviti indiferent cat de greu, cu siguranta vei avea parte de momente de vis . Pozele vor fi de mare valoare peste cativa ani :). Si da, fiecare tura de munte isi lasa amprenta asupra ta. Felicitari si la cat mai multe iesiri montane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi Adriana, te vei convinge singura ca despre Pinguini se pot spune multe, dar cu siguranta nu li se poate imputa faptul ca stau prea mult acasa.

      Ștergere
  4. No foarte foarte ca acasa! Eu n-am facut parte din aceiasi echipa fizic niciodata si cred ca din aceiasi cauza nu am ajuns niciodata in Bucegi, dar v-am insotit mereu pe poteci prin jurnalele din saptamana imediat urmatoare turei si v-am facut cu mana mereu din ceilalti munti pe care ma prindeau weekendurile. De dor nici nu mai zic! Si stii cu ce m-am delectat zilele trecute? Cu minunata tura in Crai, poate cea mai numeroasa si povestea reconstructiei Craitei care e portie mea de melancolie! Imbratisari cu drag din prea calda Columbie! Si Mike, inca va asept cu drag pe aici! Nu-s Fagarasii, dar as gasi ceva pe gustul vostru!

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos scris. Pot citi in ce scrii dragostea adevarata pentru munte, pentru oameni care traiesc... Fiecare dintre noi are un Nae al lui si indiferent cat de versat ajungi in ale alpinisnului mi se pare fain, sincer sa iti amintesti de cel care ti-a starnit pofta de munte, pentru ca e o pofta frumoasa. Toata admiratia mea pentru organizare :)
    Ne vedem pe munte!
    Ana Diac

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumoasa tura si mai ales nostalgia ce razbate....
    Aduceai vorba de tura din Crai din 2009...
    am participat si eu la acea tura , de fapt prima tura cu cei de pe carpati. tura ce va ramane pentru totdeauna un punct de reper pt mine.....
    In cazul meu tu ai fost NAE al meu, multumesc....
    silviu321

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi Silviu pentru aprecieri. Sper sa ne (re)vedem cat mai curand, sanatosi, pe munte.

      Ștergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  9. Sibscriu la ce spune Silviu :)
    Multumim Mike si poate revii anul asta cu tura din Crai :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma straduiesc, Felicia. Poate nu cu aceeasi tura, ci cu o tura in Crai. Mai sunt inca multe locuri frumoase pe care imi doresc sa le explorez in Crai.

      Ștergere