luni, 13 octombrie 2014

Haiduci si domnite in Piatra Craiului



De Crai nu te poti satura. Cu atat mai putin cu cat uitandu-ma la prognoza, imi imaginam inca din timpul saptamanii un cer albastru, padurea arzand, scuturata de primii fiori ai frigului tomantic si calcarul alb al abruptului vestic. Ce daca au trecut doar cateva zile de cand am revenit din Crai dupa MPC? Atunci am dat roata crestei, acum ne vom strecura pe valcele noi, vom depasi poate cateva saritori, vom cauta variante de a iesi in creasta, vom urca fara preget, manati de curiozitate si de entuziasmul explorarii, avand aproape cei mai apropiati prieteni, aceia pe care te poti baza oricand si oriunde.
Cu prietenii in Crai (by Claudia)
Pentru sambata ne impartim in doua grupuri: grupul cataratorilor care pleaca in Muchia Bondarului si grupul exploaratorilor, care pleaca sa isi extinda orizontul pe Politele Martoiului. Nae a spus in tura din primvara ca se poate iesi in creasta prin mai multe hornuri/ valcele, parcursul fiind elementar, si in ziua aceasta superba de toamna, noi, cei 4 voinici au plecat sa sperie abruptul estic al Craiului si sa gaseasca macar una din iesiri.

Pana la iesirea in Politele Martoiului stiam binisor parcursul si nu ne-a incurcat decat vegetatia mult mai abundenta decat asta-primvara, rezultand pe aici pe colo, o lupta cu urzicile si cu coniferele pitice.
Iesind in Poiana Martoiului (by Claudia)
Pauza de admirat in Poiana Martoiului (by Cristi)
Apoi facem un ocol pentru a le arata lui Andrei si Claudia imprejurimile si manati de caldura atipica pentru o zi de toamna (am uitat demult ca la 9.00 dimineata strabateam Prapastiile in pufoaica) pornim sa gasim valcelul ce avea sa ne scoata in creasta. Cum Vio nu a fost cu noi, eu si Cristi am reusit repede sa amestecam reperele si tot mergand din sa in sa si din muchie in muchie, am parcus cam jumatate din Polite, terenul imbiindu-ne din ce in ce mai putin sa incercam o iesire in creasta pe unul din hornurile de deasupra noastra.
Cautand limba de grohotis in Y (by Claudia)
Oare unde o fi limba de grohotis in Y pe care o cautam si pe care am traversat-o cu Nae? Si stiu ca nu era micuta deloc, dar problema e ca singura limba de grohotis pe care am vazut-o a fost cea din Poiana Martoiului. Vrem nu vrem, trebuie sa ne intoarcem intr-acolo, pentru ca Andrei are chef de aventura astazi si nu ne vom multumi cu continuarea traseului spre Coltii Gainii. Ar fi cam 30 de minute la intors, insa norocul ne surade, caci dupa colt de locul in care ne-am oprit sa deliberam incepe un valcel. Il investigheaza mai intai Cristi, apoi ne cheama si pe noi sa ne dam cu presupusul si hotaram ca merge incercat. Pe o buna bucata parcursul pare usor, ceva in genul Valcelului cu Smirdar, cu grohotis ce alterneaza cu portiuni de iarba. Se poate merge usor pe langa perete, desi urcusul e abrupt si sunt necesare pauze dese. 
Urcand pe valcel (by Cristi)
Vedere spre Bucegi (by Cristi)
Prietenie in bratele Craiului
Cum vremea e frumoasa, suntem singuri in locurile acestea frumoase si rar, foarte rar batute, asa a ne bucuram de cadoul pe care ni-l face Craiul. Domnul Mititeanu ii spune Craiasa. Eu o vad la genul masculin. Cu creasta lui ce inca ma minuneaza, desi nu ma mai inspaimanta, cu abruptul vestic, accidentat, ce pare de nepatruns, vazut de la Plaiul Foii, cu al sau Mal Galben, ca o bariera impotriva drumetilor nepregatiti indeajuns sau carora le lipseste curiozitatea si entuziasmul de a trece dincolo de usa traseelor marcate. Multe din valcelele si hornurile de nepatruns sunt de fapt iesiri "secrete" in creasta. Fiecare brau ne poarta prin lumea caprelor, a florilor de colt ori a garofitei, ne scoate la sau deasupra refugiilor tainuite de padure. Si cat de bine poate sa isi ascunda Craiul scretele, cat de bolovanos le poate parea celor care nu intuiesc cate povesti graiesc stancile. Dar drumetul (inca) nepregatit, dupa ce va trece prin furcile caudiene, va abandona, va astepta, se va maturiza, se va intoarce mai spasit, mai experimentat si mai cumpatat inapoi, dupa ce va fi citit mult povesti, nu de capa si spada, ci de coarda si carabiniere si va cauta sa descifreze cu o combinatie de rabdare, intelegere si piosenie, locurile prin care oameni ca Alexandru Floricioiu, Emilian Cristea, Dinu Mititeanu, s-au legat in coarda si au parcurs/ deschis superbe trasee, batand cu ani inaintea noastra aceleasi poteci.

"E un munte fascinant. Stiu oameni care s-au indragostit nebuneste de Craiasa Carpatilor. Ca de o femeie, asa cum a scris Jean Coste: "J'aime cette montagne, comme on aime une personne". Stiu un Om care, de cateva ori in viata, cand i s-a cerut sa aleaga intre doua iubiri, a ales Craiasa. Unii dintre cei care iubiti Piatra, stiti despre cine vorbesc.

Ea te cheama mereu, de Ea nu te plictisesti niciodata. Unor amici care se mirau ca merg anual de cateva ori si dedic multe zile Acestui Munte, ei stiind ca "il termini in 3 zile", eu le raspundeam :" Depinde ce intelegem fiecare prin "a termina" ! " (Dinu Mititeanu)

"Pe parcurs tot discut cu Dinu despre Lespezile Lirei. Imi promisese el la Cluj ca "te duc in piatra intr-un traseu cum n-ai mai vazut". [...]
Sunt sus si sunt entuziasmat. Ah, Floricioiu, cel care a deschis acest traseu, e un tip extraordinar! Traseul sau intruneste superlativul" (Singuratatea Verticalelor, Alexandru Bradut Serban).

Nicio regula, nicio lege nu ne va rapi dreptul de a ne hrani din frumusetile Craiului, iar ceva interzis, va da nastere unei vraji si mai mari, unor dorinte si mai arzatoare. Anii de istorie si constrangeri au dovedit ca spiritele libere si puternice nu pot fi ingenuncheate si inregimentate decat la suprafata.

Creasta inseamna si ea libertate. Si deschidere, si cer albastru. Cu totii ne bucuram ca valcelul nostru ne-a scos mai aproape de Varful La Om decat de Ascutit, asa ca ne ramane o bucata mai mare din creasta nordica de parcurs. Andrei zice ceva de Varful Turnu, totusi ciorba de fasole si berea de la Curmatura sunt mai puternice si din Ascutit coboram pe Padinile Frumoase spre cabana, iar apoi dupa pauza regulamentara spre Fanatana lui Botorog.
Creasta ni se asterne in zare (by Cristi)

Pe unde o fi drumul? (by Claudia)
Uite, mami, se poate si fara maini (by Cristi)
Seara ne incalzim pinguineste cu 3 sticle de vin pe terasa cabanei Plaiul Foii (acum in renovare). Suntem nehotarati cu planul de duminica, dar ne salveaza Vio si Octavian: mergem la efectul UAU.

Duminica parcurgem inapoi aproape tot drumul spre Zarnesti si urcam spre Coltul Chiliilor si mai apoi spre Diana. Parasim repede poteca marcata si incepem sa urcam in sir indian pe urma de poteca ce se intrevede pe talvegul vaii cuprinse de vegetatie. Ne facem loc printre ierburi si printre braduti, razbind usor, usor inspre marginea padurii. 
Echipa completa indreptandu-se spre efectul UAU (by Cristi)
Totusi toamna i-a deturnat lui Octavian efectul UAU caci frunzele lipsa si raristile dintre crengi au inceput sa dezveleasca putin din citadela din fata. Oriunde te intorci ochii tai nu gasesc decat piatra. Turnuri zvelte, pereti surplombati, fisuri largi si lasate pe spate si trecerea barata de o mare saritoare. 

Batand la poarta citadelei (by Claudia)
In sus...
Si in jos (by Cristi)
Eu? Acolo? Cred ca glumesti! (by Cristi)
Urcam cuminiti pe limba lunga de grohotis, in pauze admirand...inchiderea. Daca ieri ne-am bucurat pe creasta de un peisaj nemarginit, azi privirile ne poposesc si in fata si in stanga si la dreapta pe coloane de calcar. Mergem cuminti sa batem la portile cetatii. 

"Caci am afla ca omul e asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortreata nimicita, deschisa sub stele" (A. de Saint-Expuery, Citadela).

Octavian stie intrarea secreta si baietii pornesc curajosi dupa el. Prag dupa prag, Octavian catara cu siguranta si ajunge sus. Apoi cu suprinzator de multa dezinvoltura il vedem sus si pe Andrei, apoi si pe Vali. Cristi e ultimul voinic, la urma ramanand noi, domnitele. Viorica preia conducerea domnitelor, iar Claudia si cu mine ii urmam.

Cand ajungem la pasul saritorii, Octavian ne ajuta cu cateva sfaturi. Mai mult nu poate face, insa sangele rece verticalitatea si expunerea si nici unul din noi nu s-a gandit la posibilitatea de a cadea 15 metri pana la baza saritorii. Cand apar asemenea ganduri esti pierdut, mai ales cand nu esti asigurat in coarda. Psihicul ramane tare, mana verifica fiecare priza, lipesti picioarele de stanca, iti faci cu atentie planul inainte sa faci urmatoarea miscare si apoi esti sus.
Baietii in cautarea iesirii secrete (by Claudia)
Cristi pe la jumatea saritorii (by Claudia) 
Domnitele, in prima parte a saritorii (by Cristi)
Din fericire acesta a fost singurul hop al zilei caci planul e sa intersectam Brana Caprelor si sa ajungem la Diana. Iesirea in creasta ramane pentru alta data, undeva intre amintirile incercarilor din anii anterior si dorinta unei reeditari/ reusite.
Limba de grohotis ce ne va scoate la Diana
Pauza pe Brana Caprelor (by Cristi)
Bufet suedez
Dar e timp, piatra nu pleaca niciunde. Doar anotimpurile trec, culorile se schimba si pe noi fiecare an ne cheama invariabil in Piatra. Oare care va fi urmatoarea "haiducie"?

Jurnal Claudia (partea 1): Piatra Craiului, de-a Politele


Foto by Claudia si Cristi

3 comentarii:

  1. Ce frumooos, ce ture faine am ratat :(. Craii sunt crai! Dar las' c-o mai fi timp. Noi o să ne potolim puțin dorul cu delusoarele din Polonia în weekend.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu am stiut la ce te invit! Una si una, turele.
    Polonia si va pregatiti pentru Valltelina sper!

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoasa tura. Craiul e doar unu :).

    RăspundețiȘtergere