marți, 4 noiembrie 2014

Doi pe doua biciclete



A trecut ceva timp de la ultima tura in doi. Daca ne mai straduiam putin se facea anul. Dar prefer de 10 ori o tura pe MTB intr-o zi calduta de toamna, decat toboganul Vaii Scorusilor. Dupa mine, nici sa nu vina iarna. Sa ramana o toamna lunga, cu temperaturi blande, cu soare si iarba uscata care sa imbie la evadari, care sa te motiveze sa te dai jos din pat si sa prinzi 3001. Sa fim seriosi, iarna e mereu un efort de vointa sa iesi de sub plapuma si sa te arunci in frigul de afara, stiind ca la munte te asteapta un frig si mai crunt. Vara, sari repede din pat, te bucuri o clipa de racoarea diminetii, dar apoi vei asuda tot o zi intreaga. 30 de grade la munte, fac cat 40 la campie. Toamna si primavara in schimb sunt frumoase. Zilele bune nu vin la pachet si te bucuri petru fiecare aliniere a planetelor (a se citi fiecare weekend si vreme frumoasa), natura se schimba mereu, alergi dupa soare, dar nu te ascunzi de el. Poti totusi zabovi si la umbra fara sa te congelezi. Apa aproape ca nu iti trebuie, tricoul nici nu se umezeste, entuziasmul e la cote maxime.

O astfel de zi am prins si noi duminica. Nu eram noi foarte convinsi daca trebuie sa ne ridicam din pat si sa prindem 3001, dar am profitat de ultima alarma a ceasului si am invins comoditatea somunului. Pentru 2-3 ore de somn dulce de dimineata nu se merita sa pierzi o zi superba pe munte. Plus ca 3001 e bun fix la asa ceva- la motait.
Si ziua, chiar a fost frumoasa
Pana la 8.30 am tot picotat (Radu a dormit de-a binelea). Putini muntomani, oameni diversi prin tren.

Bucegiul ne ureaza bun-venit inca inainte de Sinaia. O atmosfera curata la rasarit si muntele care se aprinde de sus in jos, pe masura ce soarele trece de creasta Baiului. Si desi este noiembrie, flacaul asta mai are ceva putere! 

In gara, in Busteni, cum iesim la soare ne dam repede seama ca tura nu o sa fie deloc rea si la urcare ne vom incalzi bine de tot. Nu dam noi primele pedale ca sa depasim Castelul Cantacuzino si eu deja arunc hainele de pe mine in rucsac. Drumul de pe Zamora e curat, fara noroaie de netrecut, fara obstacole, fara pante pronuntate, o placere sa ii dai la deal. 

Bicicleta lui Cristi e putin cam mare si desi ma las mult pe ghidon, unde e panta inclinata, ma trezesc aruncata de pe ea. Hoo, cal naravas, ca nu am de gand sa te imblanzesc! Nici Radu nu se descurca mult mai bine, el are ce are cu echilibrul ce trebuie cumva recalibrat, caci fiecare coborare de pe bicicleta trebuie calculata inainte. Eu i-am zis: sa puna mana sa se antreneze, ca sa nu fie nevoie sa se mai dea jos de pe bicicleta :).

Prima pauza mai lunguta o facem chiar la iesirea din padure, unde vedem pentru prima data, frumos, Bucegii. 

Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca stana din Zamora e inca populata. Tocmai ce ma gandeam dupa MPC ca acum e rost de pedalat, sa profit ca au coborat oile, dar se pare ca mai sunt si exceptii. Totusi nu avem nici cea mai mica problema la stana si ne continuam nestaingheriti urcarea. 
Aici e stana, mai sus sunt oile
Cand intersectam drumul de pe culme Radu nu vrea sa fie aventuros si nu vrea sa probam coborarea spre Valea Doftanei, via Petru-Orgojoaia si Traisteni. Pe de-o parte, Radu chiar are dreptate. E prea frumoasa ziua, e prea frumos sa fii vecin cu Bucegii si sa pedalezi paralel cu ei, decat sa le intorci spatele si sa cobori spre Valea Doftanei.

Uite, d-asta nu vrem sa plecam
Asa ca luam culmea Baiului sub roti. Din loc in loc ne mai oprim pentru a mai investiga un picior ce coboara spre Valea Doftanei, pentru a mai pune sau a mai da jos o haina de pe noi. Portiunea frumoasa de pe culme se scurge repede si coborarea abrupta si pietroasa spre Secaria se apropie. Bicicleta lui Cristi ruleaza parca impotriva mea, asa ca zambetul imi ingheata pe fata si eu pot doar sa sper ca nu o sa imi iau vreo tranta adevarata. Imi revin cand imi recuperez Simplonul de la Radu si ii dam in continuare la vale prin partea de sus a Secariei. Ajunsi la intersectia de la troita aveam varianta de a merge inainte pe drumul de culme ce intra apoi pe Valea Florei si de a cobori in final in DN1 la Posada, sau de a ne lasa in stanga spre Secaria (sau spre ce credem noi ca ar fi Secaria). 
Prezentandu-i lui Radu alternativele
Alegem macar aici un dram de aventura si coboram in sat. Trecem chiar si pe langa sectia de votare, dar ne zicem ca poate nu avem timp si amanam votatul pentru Comarnic. Urcarea de la Secaria se scurge repede, desi Radu nu era foarte convins, dar nu avea cum altfel, avand in vedere ca era si astfalt si nici nu e asa de sustinuta ca cea dinspre Valea Prahovei. Ajungem mai mult decat onorabil in Comarnic, votam, luam de mancare, ne panicam cum ca am pierdut DSLR-ul si prindem si trenul (cate lucruri poate sa faca omul in 45 de minute). Weekendul urmator va fi oricum o alergatura continua dupa lumina (sambata) si dupa prins trenul (duminica), asa ca putin antrenament nu strica.

Datele turei: aici

Foto by Radu

2 comentarii:

  1. Hai ca asteptam rt-ul asta macar de la tine ca vad ca Radu nu se grabeste sa scrie... Si mare pacat, ati prins o vreme de zile mari (ca pentru oameni cu suflet mare) si sunt niste poze mai mult decat faine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai pozele lui Radu au salvat jurnalul, ca inspiratia mea a lipsit cu desavarsire.

      Ștergere