Despartirea de toamna. Tot pe 2 roti

Ultimele 3 wekenduri au fost un fel de trilogie a MTB-ului, as zice ca nu numai pe luna noiembrie, ci pe intreg anul. In ciuda depresiei si deznadejdii care il cuprinsese pe Radu in octombrie, statistica anilor anteriori nu avea cum sa ma insele. In fiecare an, s-au gasit 1-2 weekenduri in noiembrie, cu vreme frumoasa, in care am mers "primavaratec" fosnind cu picioarele prin frunzele uscate si lasandu-ne mangaiati de soarele ce isi facea loc timid printre crengile golase. Am venit cu exemple, cu ture, cu precedente, dar Radu ridica doar din sprancene, crezand ca odata cu prima ninsoare din Bucuresti, peste intreaga tara o sa cada cortina iernii. Bineinteles ca nu a fost asa si noiembrie ne-a daruit o jumatate de luna foarte frumoasa, cu vreme stabila si cu soare in fiecare weeekend. Asa ca ne-am bucurat de fiecare in parte cu teama ca acesta chiar e ultimul si va trebui sa punem cat de curand bicicleta in cui.

Fara masina, ramanem fideli Vaii Prahovei si incropim pentru weekendul acesta niste ture inspirandu-ne din traseele de la Surmont MTB Challange (pentru sambata) si de la Brasov XCM (duminica).

La Susai, ajustand traseele

Intentia noastra buna era sa incepem in Azuga si sa urmam Valea Limbasel in urcare, dar pana la urma am ajuns sa mergem pe DN1 pana in Predeal si ne-am trezit intrebandu-ne ce mananca cei care urca partia Cocosul integral pe bicicleta. Desi dam jos de pe noi pufoaica, geaca, manusi, lipsa straturilor nu tine loc de antrenament. Norocul nostru ca toata povestea nu tine mult, caci nu trebuie urcata decat jumatate de partie pana cand marcajul CA coteste stanga si intra in padure. De aici apar si marcajele de pe traseul de concurs, dar oricum poteca o stiam din turele anterioare si am ales special sa urcam pe partie, pentru a putea beneficia de frumoasa curba de nivel spre Susai. Sa auzi cauciucurile cum fasaie prin frunzele uscate, sa cobori cat de repede te simti in stare, incercand doar sa ghicesti ce se ascunde sub covorul de frunze si sperand sa nu cazi in vreo capcana si sa te trezesti peste ghdion, si tot asa.

Urmeaza apoi urcusul pe drumul forestier, ce ne scoate chiar in poiana imensa din fata cabanei. Clabucetul Azugii se ridica fain in fata noastra si vremea se arata superba pentru ziua de azi. Asa ca tintim culmea golasa a varfului de 1500 m. Am parcurs-o pana acum pe schiuri, apoi in alergare, mai ramanea doar bicicleta, dar suntem pe cale sa bifam si asta. Din turele anterioare portiunea de legatura intre cabana si varf mi se parea mult mai lunga (evident proportionala cu viteza de deplasare). Pe schiuri a mers cel mai incet, in alergare a mers decent, dar acum, pe bicicleta dureaza doar 40 de minute. Locurile se preteaza pefect la alergare si MTB si nu e de mirare ca pe aici trece si Azuga Trail Race precum si doua concursuri de MTB din zona. Cu doar 2-3 scurte portiuni unde noi nu putem pe bicicleta (nu inseamna ca altii nu pot), in rest poteca se desfasoara lata si valonata, numai bine cat sa prinzi pe coborari putin moment pentru urcarea din fata. Radu urca mai bine decat mine pe bicicleta, eu recuperez cand vine momentul sa facem push bike. 

Pe drumul pavat spre Clabucetul Azugii 

In singurul luminis de pe aceasta portiune, cu vedere spre Bucegi

La stana de sub varf

Coborarea e lunga si urmeaza un drum forestier destul de frumos, in serpentine line, drum pe care trebuie sa mai si pedalezi, nu doar sa tii directia, ce ne scoate in Valea Limbasel. Initial am incurcat putin forestierele caci in zona Vaii Azugii e o adevarata retea de drumuri forestiere, mai mari sau mai mici, mai bune sau mai proaste, dar am coborat pana la urma la drumul bun, usor de identificat prin largime si mai ales prin starea buna a suprafetei de rulare.

Urcam cu spor, adevarata diferenta de nivel castigandu-o insa pe ultimele serpentine si mai ajungem odata in drumul forestier spre Susai, de unde ne lasam putin la vale, cu gandul de a cobori in Valea Garcinului. Asta pana cand trackul de pe GPS coteste stanga, numai ca sa mai faca o bucla spre Poiana Stanii din Pietricica. Radu vrea sa mergem, eu ma opun doar firav si socotesc ca putina aventura in plus nu strica, asa ca pornim in explorare. Si la final, cu mana pe inima, pot sa spun ca din toata ziua de sambata, asta e poteca ce mi-a ramas in minte. Dupa cum spunea si la descriere: poteca lata, dar valonata, usor tehnica, cu urcari si coborari pe radacini. Dar mai ales mi-a ramas in cap noul, explorarea, necunoscutul, un teren de joaca perfect pentru MTB si alergare descoperit total intamplator, urcari pe care simteai ca incep sa se lege niste lucruri si te prinzi cum sta cu ridicatul in picioare, alegerea raportului potrivit, momente cand tot efortul depus te storcea ca pe lamaie si reveneai la granny gear sau la push bike, dar mai ales un progress bar tangibil. Ne ia cam 40 de minute urcarea, si apoi facem legatura cu valea Garcinului urmand un triunghi albastru frumos, in coborare usoara. Toate segmentele de la Surmont au fost faine si deja am pus concursul pe lista de concursuri de MTB pentru anul urmator.

Apusul din Poaian Stanii din Pietricica

Coboararea lunga pana in Sacele este doar o formalitate, dar e lunga si pierzi ceva diferenta de nivel pe drumul cu serpentine dese ce ne scoate din mijlocul padurii pana la marginea drepresiunii Brasovului, astfel ca m-as gandi de doua ori daca se merita sa il fac la un moment dat si in urcare si sa leg astfel intr-o tura mai cicloturistica, Brasovul de Azuga.

Noaptea ne prinde la intrarea in Brasov, indreptandu-ne spre centru si visand la o masa la Sergiana. Dupa ce ne-am lasat bagajele, ne-am spicuit, ne-am aranjat, ne-am scuturat de praf si am iesit pe Strasse, la Sergiana. Doar ca visele nu tin de foame si cine isi imagineaza ca fara rezervare ar putea gasi macar 2 locuri la orele 18-19 la Sergiana, intr-o sambata seara, se inseala amarnic. Ce e drept putem astepta sa se elibereze ceva sau putem reveni dupa 20.30-21.00 asa cum ne sfatuieste persobalul amabil de acolo, dar noua ne ploua in gura dupa o ciorba si nu mai avem rabdare inca doua ore. Asa ca ne pierdem pe stradute, incercand sa gasim un local care sa serveasca si mancare si unde sa fie ceva animatie. Nimerim pana la urma la Taverna Sarbului, unde desi ciorbele sunt cam scumpe, cel putin portile erau mari.

A doua zi este dedicata Brasovului si imprejurimilor, evident tot pe doua roti. Alegem sa urcam pe forestierul de la Pietrele lui Solomon si raman suprinsa de cata lume pleaca la ora asta la drum, per pedes sau pe doua roti. 

Dimineata, pe racoare

Urcarea merge bine, aerul rece al diminetii ne ajuta sa ii dam cu spor la deal fara sa ne incalzim, in padure este liniste. Prindem apoi curba de nivel ce traverseaza partia Bradul si coboram la asfalt. Dupa o disputa legata de modul in care vom continua tura, alegem sa urmam din nou GPS-ul si ne inspiram din traseul de la Brasov XCO. Micul impediment este ca nu am studiat aproape deloc traseul acasa si nu am nici cea mai vaga idee cum merge bucla urmatoare, care e sensul corect de parcurgere. Nu ne batem prea mult capul cu aceasta dilema si cum intersectam track-ul parasim drumul asfaltat ce coboara din Poiana spre oras si facem stanga. Drumul de pamant este fain, complet uscat, ba chiar si in coborare usoara si merge ca uns, mai ales ca suntem si feriti de vant si ne bucuram si de soarele de mijloc de zi. Minunea tine pana cand ajungem la baza unui deal unde traseul face, sau mai degraba, vine din stanga. Ne dam repede seama ca Murphy lucreaza mereu si ca noi suntem pe sensul gresit de parcurgere a buclei. 

Cum niciunul din noi nu are chef sa faca push bike pana in varful dealului, ne lasam salvati de soseaua asfaltata de langa noi, ce urca tot in Poiana, dar din Rasnov. Nu ne este noua prea clar cat de departe e Poiana de aici si cat vom avea de urcat, dar nici sa facem din nou drumul de la venire nu ne incanta. Cel putin asfaltul merge cel mai repede dintre toate variantele si macar aici nu am ales rau, pentru ca in 20 de minute eram din nou in Poiana. Radu insista sa mai incercam din nou bucla, de data asta in sensul corect de parcurgere. 

Coboram ceva mai mult pe drumul asfaltat pana cand pe stanga ne apare un indicator turistic cu marcaj TG. Dupa ce ma trezesc putin din euforia coborarii si ma uit mai bine la drumul plin de frunze din padure, ma gandesc ca as putea sa ma urc pe bicicleta. Poteca lata ajuta, frunzele mai putin deoarece ascund radacini si pietre, pe care nu le vad si care mici, asa cum sunt ele, imi intrerup elanul meu razboinic de a dovedi panta. Ma panichez putin cand vad ca traseul face dreapta si urmeaza culmea in coborare, spre Brasov, dar imi revin cand vad ca poteca-drum merge la fel de frumos si inainte. Imi place culmea asta, e locul care mi-a placut cel mai mult din ziua de duminica. Imi aduce cumva aminte de Berlin, de padurile nesfarsite de foioase unde toamna era cel mai frumos anotimp. Pacat ca dupa toamna blanda si insorita venea griul nesfarsit si umezeala bolnavicioasa a lunilor de iarna. Din cand in cand in cate un luminis se inalta cate un stejar gros ce supravietuieste cumva inca asaltului toamnei. Un numar mare de brasoveni erau iesiti la plimbare cu copiii a caror joaca nu era limitata de gardurile parculetului cu tobogane, leagane si groapa de nisip din oras. 

Din fericire nu trebuie sa facem toata culmea, la un moment dat track-ul nostru lasandu-se la vale pe o vaioaga ce pare ciclabila. Coborarea pe vaioaga merge bine si ne scoate fix in varful dealului la baza caruia ne oprisem acum cateva ore. Aici dam si peste o stana si drumul bun ne coboara din nou la asfalt. Cum de prin primavara imi pusesem in cap sa fac pe bicicleta bucata Poiana Brasov-Poiana Stechil- Brasov si cum ea se suprapunea si cu traseul incarcat pe GPS, iata-ne din nou in Poaiana, impingand la biciclete pe marginea partiei pentru a reintra pe track. Intre bucata frumoasa pe curba de nivel si usoara coborare si o urcare anosta pe drumul Rosu o aleg pe prima. Daca am fi avut timp sa si urcam pe drumul Rosu, sa ajungem la cabana, sa stam la un ceai si la o prajitura, iar apoi sa coboram lung spre Brasov era ceva, dar daca ma pui sa aleg intre o urcare incompleta pe Drumul Rosu + coborare pe asfalt vs coborare pe poteca, o aleg fara indoiala pe cea din urma. 

Ce e drept, pana la Valea cu Apa merge mai prost, dar apoi, poteca se largeste, devenind aproape drum si noi zburam spre Poiana Stechil si mai apoi spre Saua Tampei. Suca are dreptate. E frumos, dar aici te impiedici mereu de o casa de vacanta, de o vila sau de un grup de turisti. Astfel si tu ca biciclist trebuie sa mergi atent, dar si turistii isi au partea lor de stress. Cu siguranta e mult mai bine in timpul saptamanii cand potecile sunt mult mai libere, sau si mai bine prin munti unde domneste Nimic-ul si unde singura ta grija este sa iti porti tie insuti de grija. 

Coborand spre Valea cu apa

Deja poteca-i drum

Cu cat ne apropiem de oras, cu atat simt ca vraja MTB-ului se destrama usor, usor. A fost un frumos preview anul acesta. Sa speram ca anul urmator vor fi mai multe ture, mai lungi, mai apropiate de conceptul nostru de MTB: locuri noi, autonomi si independenti, minimal si totusi suficient pentru aventuri de mai multe zile.

Pana atunci, la adapostul celor patru pereti in care ne-a manat ploaia din ultimele zile nu ne ramane decat sa visam si sa facem planuri. Si dupa ce ne saturam de popcorn si se astern primii fulgi, sa iesim din nou din casa, pentru ca a inceput deja sa ninga cu idei de weekenduri iernatice: "dupa ce ati pus burta de cat popcorn ati mincat, e timpul pentru un pic de actiune. Tridentul zapada, frontala, vertical de 1200 m va duce cumva cu gindul la o galeata de endorfine?" (Outdoor Romania).

Trasee:

Sambata: Predeal- Partia Cocosul- CA- drum forstier Cioplea-Susai-Cab Susai- Clabucetul Azugii- Stana de sub Clabucetul Auzgii- drum de legatura cu Valea Limbasel- Valea Limbasel- Cab. Susai- Stana din Pietricica (CR)- Valea Garcinului (TA)- Sacele- Brasov.

Ruta: aici

Duminica: Brasov- Pietrele lui Solomon- Poiana Brasov- Poiana Mica- Stana Turistica- Poiana Aviatorilor -drum asfaltat Rasnov- Poiana BV- Poiana BV- Poiana Mica- Spinarea Lunga pana intr-o poiana de la mijlocul culmii- vaioaga spre Poiana Aviatorilor- drum asfaltat Rasnov-Poiana BV- Cariera Vecha- TA- Valea cu Apa- BA-Poiana Stechil-Saua Tampei- TG spre Valea Racadau- curba de nivel pe sub Treptele lui Gabony- Telecabina.

Ruta: aici