Iezerul mai alb ca niciodata

Timpul Iezerului, caci da, toate au un timp pe lumea asta, era in mod traditional dupa Craciun. Dupa mesele imbelsugate, nimic nu mergea mai bine decat putin frig si ceva miscare, si de la Slatina, Iezerul parea foarte la indemana. Acum insa, zilele de dupa Craciun ne vor gasi departe de iarna din Romania, asa ca mutam putin traditia cu 2 saptamani in avans si ajungem inca de la inceputul lui decembrie in Iezer. Tare-i frumos, caci pinguinii se alatura rand pe rand turei noastre de trekking si ne strangem un grup numai bun sa incalzim putin atmosfera de la refugiu. 

Din Voina, unde zapada abia era de 3-5 centimetri, cei 100 cm de zapada anuntati de jandarmii montani pareau doar gluma de speriat turisti nepregatiti, asa ca in mintea noastra, tura ducea cel putin pana pe Batrana si schitasem coborarea pe Plaiul lui Patru.

Pinguinii chiar au chef de tropait caci imbratiseaza cu totii, cu un entuziasm neobisnuit, propunerea lui Radu si a lui Andrei de a urca pe Vacarea. S-au uitat chiar si la indicator si nici timpul de 6-7 ore nu a fost de asa natura incat sa ii faca sa dea inapoi. Apoi daca voi vreti aventura, hai sa tropaim la deal! Ce e drept, vremea de afara te inspira. Putina zapada in padure, soare din plin, efortul te determina repede sa arunci de pe tine hainele groase, astfel incat am ajuns sa urcam cu totii doar intr-o bluza cu maneca lunga, iar cei mai curajosi, chiar si in colanti. Ignorand cu desavarsire prorocirea indicatorului, ne lalaim si o tinem tot intr-o vorba pana la Stana din Vacarea. 

Prin padure

Era abia miezul zilei, urcasem deja jumatate din diferenta de nivel si la stana era animatie. Cativa oameni de-ai locului urcasera de dimineata si au pus la cale un ospat cu tarie si bulz proaspat copt. Pai cand sta omul cu bucata de bulz in poteca, aurie si aburinda, cand odata rupt cocolosul de mamaliga, narile sunt extaziate de mirosul de branza de burduf topita si papilele gustative intra rand pe rand in delir, e tare greu sa te mai dai plecat. Amfitrionii nostri au chef de vorba, noi venim unul cate unul din padure si ritualul se repeta la fiecare om, ca mai apoi in grup larg sa ne tinem de poze si de povesti despre Iezerul in care muscelenii erau la ei acasa, dar care nici noua nu ne era complet strain. Poposim cam 30 de minute, si daca vara, 30 de minute nu inseamna prea mult, apoi iarna jumatate de ora e deja o saisprezecime din timpul total de lumina.

Pauza la stana unde suntem intampinati cu bulz cald (by Claudia)

Asa ca indemandu-ne unul pe altul ne asternem din nou la drum, ca sa dovedim galma din spatele stanei. Doar ca drumul spre varful Iezerului e presarat cu nenumarate asemenea galme, din ce in ce mai inalte, de parca burtile din Iona s-ar fi transformat in galme. In plus, culmea e putin curbata si varful cu momaile in apropierea caruia se afla si Crucea Ateneului se vede de departe, dar pe masura ce tu, drumetul obosit de apropii, el pare ca se indeparteaza, iesind din raza vizuala, fiind blocat de alte varfuri si dand impreia ca inaintarea e total neproductiva si ca mergi in van. Cand la asemenea ganduri sumbre se mai adauga si vantul, deja cheful de vorba scade si nerabdarea creste.

Lasand stana in urma, se deschide perspectiva asupra Craiului

Radu, antrenandu-se pentru adevaratele dune (by Claudia)

E insa suficient sa intorci spatele varfului transformat in Fata-Morgana si sa privesti in urma ta, ca inversunarea sa se topeasca: Craiul, Bucegii, Leota, Piatra Mare si undeva, hat departe silueta Ciucasului. Cand am fost in Iezer am prins in general vreme buna, dar asa de buna, o vizibilitate impecabila ca acum, nu ne-a fost dat sa prindem. 

Cu Bucegii in spate (by Claudia) 

2x Crai

Inserarea vine repede, odata cu ea frigul si culorile frumoase ale apusului. Vantul se inteteste si el, astfel, cumva, nevorbit Radu, George si cu mine incepem sa punem constant distanta fata de pinguini si o luam inainte, cumva cu intentia de a continua sa facem urme si sa prindem o bucata cat mai mare din culme pe lumina. 

Final de zi

Ajungem pe varful cu momaile cand aproape nu mai vedeam mare lucru si abia acolo aprindem frontalele. Pana aici a fost relativ simplu, urmai culmea si urcai, de pe un varf, aparea altul in fata si tot asa. De unde ne aflam noi in schimb relieful se aplatizeaza si vara e un drum, culmea latindu-se. Acum trebuie sa cautam cumva in zona asta larga crucea si indicatorul de coborare spre Refugiu. Raman in spate, pastrand insa siluetele baietilor in raza mea vizuala si ii ajung din urma cand se opresc in dreptul indicatorului. 30 de minute de coborare si in sfarsit liniste. Odata ce ne lasam dupa muchie vantul dispare, creste comfortul termic si ne putem intelege unii cu altii. E in-cre-di-bil de multa zapada aici, in caldarea cu refugiul si primii pasi sunt tematori, dar ne dam seama curand ca zapada e bine asezata si venirea noptii a stabilizat-o, conditiile de coborare fiind bune in ciuda nametilor. Nu are sens sa ma bag in seama pe coborarea asta. Il las pe Radu sa faca ce stie mai bine: sa navigheze si sa ne duca la usa refugiului. In mainile lui Radu misiunea asta pare simpla si dupa 30 de minute stam toti 3 in genunchi in fata usii refugiului, muncind sa dam zapada la o parte pentru a deschide usa metalica. Se rezolva si asta cu usurinta pentru ca zapada nu era inghetata si ne strecuram rand pe rand inauntru unde desi nu e mai cald, e mai adapost. Va fi si mai cald, odata ce pornim primusurile. Frontalele pinguinilor inca nu se vad, asa ca socotesc ca e timp sa topesc zapada si sa fac o prima supa pentru a-i putea astepta cu ceva cald. Or fi ei pinguini, dar ii mai razbeste si pe ei frigul. 

Tot iesind din refugiu ca sa adun zapda ii vad intr-un final la inceputul coborararii si pun pentru cateva secunde frontala pe intermitent. Mi se raspunde rapid cu acelasi semn si preget cateva minute afara, cazand pe ganduri despre cat de vesele pot fi aceste semne banale  cand stii ca in spatele luminii vesele se gaseste cineva care astepta sau pe care il astepti, cum noaptea nu mai e neagra si rece, ci luminoasa si calda in sufletele celor care asteapta sau se lasa asteptati. Caci am fi neoameni fara emotia asteptarii celor la care tinem, fara bucuria de a impartasi, de a pregati, de a trai alaturi de altii, fara bucuria de a-l duce pe celalalt afara si a-i arata constelatii si Calea Lactee, numarand stele cazatoare intr-o noapte propice dorintelor. Cerul spune: sa curga dorintele. Sufletul spune: nu am ce sa imi doresc mai mult. Uite-ma, sunt sanatos, aici sus, alaturi de oameni calzi la care tin de ani de zile, am o familie sanatoasa, am unde sa pun capul si ce sa mananc, nu fac excese dar nici nu ma chivernisesc pentru a face ce imi place. De ce sa imi doresc mai mult decat atat? De ce sa nu inteleg ca sunt mai bogata decat bogatii si de ce sa caut motive pentru dorinte care imi sta in puterea mea sa mi le implinesc? Iar de nu le implinesc, inseamna ca nu mi le-am dorit suficient, ca valvataia nu a fost suficient de puternica si simplul foc de paie s-a stins la fel de repede cum a inceput.

Refugiul printre stele cazatoare

Pinguinii ajung si ei cam intr-o ora, la fix pentru prima supa, mai mult calda decat concentrata. Supa mai diluata se lasa insa usor corectata cu visinata si apoi tinem primusul aprins toata seara hidratandu-ne cu supe din ce in ce mai consistente dar si mai sintetice.

E bine ca suntem singuri in refugiu deoarece confortul din dormitor e din ce in ce mai prost, saltelele de burete ramase arata infect si in urma lor au ramas doar grilajele curbate care iti intra in oase pe sub izopren. Ramane un mister de ce nu se inlocuiesc cu niste panouri cum sunt cele de la refugiile din Batrana si Tiganesti, punand pe foc saltelele alea mizere. Ne gasim totusi fiecare un locsor si dam stingerea inca devreme, pe la ora 21.00. Timp suficient de somn, mai ales ca vantul ne-a convins sa reconfiguram planul si sa coboram pe Piciorul Iezerului, lasand Plaiul lui Patru pentru o iesire viitoare la schi de tura.

Duminica avem parte de aceeasi vreme frumoasa, motiv pentru care descoperim cu uimire ca se vede Craiul direct de la refugiu. Ne punem in miscare tarziu, trecut de 10, dar mai mult de 5 ore nu avem cum sa facem la coborare, totusi. Zapada e neatinsa in intrega caldare, doar linia noastra de la coborare se vede pe versantul din fata refugiului. Ar fi o zi numia buna de arat pantele din caldare, daca am avea schiurile cu noi, dar sincer nu ne asteptam sa gasim atata zapada. Asa ca revenim la conditia de drumeti si spargatori de urme prin zapada mare, pana cand reusim sa iesim pe picior si sa avem din nou partea de zapada mai umana. 

Pregatiti de actiune 

Urme

Coborarea pe picior ar merge din nou pe schiuri, dar se amana si ea din lipsa de ...unelte. Aproape de intrarea in padure ne intalnim cu Cristi si punem iar de o pauza prelungita la soare. Ei nu s-ar dea la deal, noi nu ne-am da la vale si tot asa. Totusi pe noi ne atrage mai tare perspectiva prajiturilor de la Iepurasu;, ce e drept mai apetisante decat innotatul prin zapada ce le sta prietenilor nostri in fata, asa ca ne dam la vale cu convingere.

Si mai multe urme (by Claudia)

Munca, nu gluma 

Poteca 

Jonctiunea celor 2 grupuri (by Cristi)

Coborarea prin padure e din ce in ce mai enervanta, pe masura ce pierdem din diferenta de nivel, deoarece zapada dispare usor, usor, lasand loc unui amestec de zapada si frunze ude, apoi noroi inghetat si tot asa. Strangem din dinti si coboram fara prea multe pauze si fara prea multe vorbe, asteptand cu totii, cu nerabdare mai intai drumul forestier, apoi scurgerea kilometrilor, apoi Voina, apoi desfatarea de la Iepuras si apoi caldura caminului unde incheiem un weekend plin de soare, prieteni si stele cazatoare. Un weekend ca o dorinta....

Traseu: Cabana Voina-Culmea Vacarea-Crucea Ateneului Voinesti (BR)-Ref Iezer- Piciorul Iezerului-Cabana Voina (CA)

Foto by Radu, Claudia si Cristi