Timpul Iezerului, caci da, toate au un
timp pe lumea asta, era in mod traditional dupa Craciun. Dupa mesele
imbelsugate, nimic nu mergea mai bine decat putin frig si ceva
miscare, si de la Slatina, Iezerul parea foarte la indemana. Acum
insa, zilele de dupa Craciun ne vor gasi departe de iarna din
Romania, asa ca mutam putin traditia cu 2 saptamani in avans si
ajungem inca de la inceputul lui decembrie in Iezer. Tare-i frumos,
caci pinguinii se alatura rand pe rand turei noastre de trekking si
ne strangem un grup numai bun sa incalzim putin atmosfera de la
refugiu.
Din Voina, unde zapada abia era de 3-5 centimetri, cei 100 cm de zapada anuntati de jandarmii montani pareau doar gluma de speriat turisti nepregatiti, asa ca in mintea noastra, tura ducea cel putin pana pe Batrana si schitasem coborarea pe Plaiul lui Patru.
Pinguinii chiar au chef de tropait caci imbratiseaza cu totii, cu un
entuziasm neobisnuit, propunerea lui Radu si a lui Andrei de a urca pe
Vacarea. S-au uitat chiar si la indicator si nici timpul de 6-7 ore
nu a fost de asa natura incat sa ii faca sa dea inapoi. Apoi daca voi
vreti aventura, hai sa tropaim la deal! Ce e drept, vremea de afara
te inspira. Putina zapada in padure, soare din plin, efortul te
determina repede sa arunci de pe tine hainele groase, astfel incat am
ajuns sa urcam cu totii doar intr-o bluza cu maneca lunga, iar cei
mai curajosi, chiar si in colanti. Ignorand cu desavarsire prorocirea
indicatorului, ne lalaim si o tinem tot intr-o vorba pana la Stana
din Vacarea.
Prin padure |
Era abia miezul zilei, urcasem deja jumatate din
diferenta de nivel si la stana era animatie. Cativa oameni de-ai
locului urcasera de dimineata si au pus la cale un ospat cu tarie si
bulz proaspat copt. Pai cand sta omul cu bucata de bulz in poteca,
aurie si aburinda, cand odata rupt cocolosul de mamaliga, narile sunt
extaziate de mirosul de branza de burduf topita si papilele gustative
intra rand pe rand in delir, e tare greu sa te mai dai plecat.
Amfitrionii nostri au chef de vorba, noi venim unul cate unul din
padure si ritualul se repeta la fiecare om, ca mai apoi in grup larg
sa ne tinem de poze si de povesti despre Iezerul in care muscelenii
erau la ei acasa, dar care nici noua nu ne era complet strain.
Poposim cam 30 de minute, si daca vara, 30 de minute nu inseamna prea
mult, apoi iarna jumatate de ora e deja o saisprezecime din timpul
total de lumina.
Pauza la stana unde suntem intampinati cu bulz cald (by Claudia) |
Asa ca indemandu-ne unul pe altul ne
asternem din nou la drum, ca sa dovedim galma din spatele stanei.
Doar ca drumul spre varful Iezerului e presarat cu nenumarate
asemenea galme, din ce in ce mai inalte, de parca burtile din Iona
s-ar fi transformat in galme. In plus, culmea e putin curbata si
varful cu momaile in apropierea caruia se afla si Crucea Ateneului se
vede de departe, dar pe masura ce tu, drumetul obosit de apropii, el
pare ca se indeparteaza, iesind din raza vizuala, fiind blocat de
alte varfuri si dand impreia ca inaintarea e total neproductiva si ca
mergi in van. Cand la asemenea ganduri sumbre se mai adauga si
vantul, deja cheful de vorba scade si nerabdarea creste.
Lasand stana in urma, se deschide perspectiva asupra Craiului |
Radu, antrenandu-se pentru adevaratele dune (by Claudia) |
E insa
suficient sa intorci spatele varfului transformat in Fata-Morgana si
sa privesti in urma ta, ca inversunarea sa se topeasca: Craiul,
Bucegii, Leota, Piatra Mare si undeva, hat departe silueta
Ciucasului. Cand am fost in Iezer am prins in general vreme buna, dar
asa de buna, o vizibilitate impecabila ca acum, nu ne-a fost dat sa
prindem.
Cu Bucegii in spate (by Claudia) |
2x Crai |
Inserarea vine repede, odata cu ea frigul si culorile
frumoase ale apusului. Vantul se inteteste si el, astfel, cumva,
nevorbit Radu, George si cu mine incepem sa punem constant distanta
fata de pinguini si o luam inainte, cumva cu intentia de a continua
sa facem urme si sa prindem o bucata cat mai mare din culme pe lumina.
Final de zi |
Ajungem pe varful cu momaile cand aproape nu mai vedeam mare lucru si
abia acolo aprindem frontalele. Pana aici a fost relativ simplu,
urmai culmea si urcai, de pe un varf, aparea altul in fata si tot
asa. De unde ne aflam noi in schimb relieful se aplatizeaza si vara e
un drum, culmea latindu-se. Acum trebuie sa cautam cumva in zona asta
larga crucea si indicatorul de coborare spre Refugiu. Raman in spate,
pastrand insa siluetele baietilor in raza mea vizuala si ii ajung din
urma cand se opresc in dreptul indicatorului. 30 de minute de
coborare si in sfarsit liniste. Odata ce ne lasam dupa muchie vantul
dispare, creste comfortul termic si ne putem intelege unii cu altii.
E in-cre-di-bil de multa zapada aici, in caldarea cu refugiul si
primii pasi sunt tematori, dar ne dam seama curand ca zapada e bine
asezata si venirea noptii a stabilizat-o, conditiile de coborare
fiind bune in ciuda nametilor. Nu are sens sa ma bag in seama pe
coborarea asta. Il las pe Radu sa faca ce stie mai bine: sa navigheze
si sa ne duca la usa refugiului. In mainile lui Radu misiunea asta
pare simpla si dupa 30 de minute stam toti 3 in genunchi in fata usii
refugiului, muncind sa dam zapada la o parte pentru a deschide usa
metalica. Se rezolva si asta cu usurinta pentru ca zapada nu era
inghetata si ne strecuram rand pe rand inauntru unde desi nu e mai
cald, e mai adapost. Va fi si mai cald, odata ce pornim primusurile.
Frontalele pinguinilor inca nu se vad, asa ca socotesc ca e timp sa
topesc zapada si sa fac o prima supa pentru a-i putea astepta cu ceva
cald. Or fi ei pinguini, dar ii mai razbeste si pe ei frigul.
Tot
iesind din refugiu ca sa adun zapda ii vad intr-un final la inceputul
coborararii si pun pentru cateva secunde frontala pe intermitent. Mi
se raspunde rapid cu acelasi semn si preget cateva minute afara,
cazand pe ganduri despre cat de vesele pot fi aceste semne banale cand stii ca in spatele luminii vesele se gaseste cineva care astepta
sau pe care il astepti, cum noaptea nu mai e neagra si rece, ci
luminoasa si calda in sufletele celor care asteapta sau se lasa
asteptati. Caci am fi neoameni fara emotia asteptarii celor la care
tinem, fara bucuria de a impartasi, de a pregati, de a trai alaturi
de altii, fara bucuria de a-l duce pe celalalt afara si a-i arata
constelatii si Calea Lactee, numarand stele cazatoare intr-o noapte
propice dorintelor. Cerul spune: sa curga dorintele. Sufletul spune:
nu am ce sa imi doresc mai mult. Uite-ma, sunt sanatos, aici sus,
alaturi de oameni calzi la care tin de ani de zile, am o familie
sanatoasa, am unde sa pun capul si ce sa mananc, nu fac excese dar
nici nu ma chivernisesc pentru a face ce imi place. De ce sa imi
doresc mai mult decat atat? De ce sa nu inteleg ca sunt mai bogata
decat bogatii si de ce sa caut motive pentru dorinte care imi sta in
puterea mea sa mi le implinesc? Iar de nu le implinesc, inseamna ca
nu mi le-am dorit suficient, ca valvataia nu a fost suficient de
puternica si simplul foc de paie s-a stins la fel de repede cum a
inceput.
Refugiul printre stele cazatoare |
Pinguinii ajung si ei cam intr-o ora,
la fix pentru prima supa, mai mult calda decat concentrata. Supa mai
diluata se lasa insa usor corectata cu visinata si apoi tinem
primusul aprins toata seara hidratandu-ne cu supe din ce in ce mai
consistente dar si mai sintetice.
E bine ca suntem singuri in refugiu
deoarece confortul din dormitor e din ce in ce mai prost, saltelele
de burete ramase arata infect si in urma lor au ramas doar grilajele
curbate care iti intra in oase pe sub izopren. Ramane un mister de ce
nu se inlocuiesc cu niste panouri cum sunt cele de la refugiile din
Batrana si Tiganesti, punand pe foc saltelele alea mizere. Ne gasim
totusi fiecare un locsor si dam stingerea inca devreme, pe la ora
21.00. Timp suficient de somn, mai ales ca vantul ne-a convins sa
reconfiguram planul si sa coboram pe Piciorul Iezerului, lasand
Plaiul lui Patru pentru o iesire viitoare la schi de tura.
Duminica avem parte de aceeasi vreme
frumoasa, motiv pentru care descoperim cu uimire ca se vede Craiul
direct de la refugiu. Ne punem in miscare tarziu, trecut de 10, dar
mai mult de 5 ore nu avem cum sa facem la coborare, totusi. Zapada e
neatinsa in intrega caldare, doar linia noastra de la coborare se
vede pe versantul din fata refugiului. Ar fi o zi numia buna de arat
pantele din caldare, daca am avea schiurile cu noi, dar sincer nu ne
asteptam sa gasim atata zapada. Asa ca revenim la conditia de drumeti
si spargatori de urme prin zapada mare, pana cand reusim sa iesim pe
picior si sa avem din nou partea de zapada mai umana.
Pregatiti de actiune |
Urme |
Coborarea pe
picior ar merge din nou pe schiuri, dar se amana si ea din lipsa de
...unelte. Aproape de intrarea in padure ne intalnim cu Cristi si
punem iar de o pauza prelungita la soare. Ei nu s-ar dea la deal, noi
nu ne-am da la vale si tot asa. Totusi pe noi ne atrage mai tare
perspectiva prajiturilor de la Iepurasu;, ce e drept mai apetisante
decat innotatul prin zapada ce le sta prietenilor nostri in fata, asa
ca ne dam la vale cu convingere.
Si mai multe urme (by Claudia) |
Munca, nu gluma |
Poteca |
Jonctiunea celor 2 grupuri (by Cristi) |
Coborarea prin padure e din ce in ce
mai enervanta, pe masura ce pierdem din diferenta de nivel, deoarece
zapada dispare usor, usor, lasand loc unui amestec de zapada si
frunze ude, apoi noroi inghetat si tot asa. Strangem din dinti si
coboram fara prea multe pauze si fara prea multe vorbe, asteptand cu
totii, cu nerabdare mai intai drumul forestier, apoi scurgerea
kilometrilor, apoi Voina, apoi desfatarea de la Iepuras si apoi
caldura caminului unde incheiem un weekend plin de soare, prieteni si
stele cazatoare. Un weekend ca o dorinta....
Traseu: Cabana Voina-Culmea Vacarea-Crucea Ateneului Voinesti (BR)-Ref Iezer- Piciorul Iezerului-Cabana Voina (CA)
0 comments:
Trimiteți un comentariu