sâmbătă, 10 ianuarie 2015

Maroc- Revenirea in campie (Z11 & Z12)


Ca si in multe alte dimineti, micul-dejun e frugal. Un rest de paine, niste gem si 3 mandarine. Asa ca facem un ocol de un kilometru in primul sat care ne iese in cale, unde facem aprovizionarea. E o forfota de nedescris aici, arhitectura caselor incepe sa se schimbe (predomina caramida in detrimentul chirpiciului), mult mai multi barbati se imbraca in stilul european si magazinele au o oferta mult mai variata, si produsele sunt mai proaspete. Nimerim din nou o paine delicioasa pe care o cumparam calda si o mancam ca pe cozonac. Pana acum am mancat diferite tipuri de paine: toate rotunde, dar cu un gust diferit in functie de faina folosita. Unele albe si pufoase, unele cu miez galben, unele din faina integrala si usor sarate, dar nimic nu se compara cu painea calda. Ramane un mister pentru noi, cum de romanii fac in ziua de azi o paine atat de…proasta, pentru ca atat in Germania cat si in Maroc as putea trai numai cu paine daca ar fi nevoie (si asta vine din condeiul unui om care nu este “fan” paine, consumul nostru fiind  de o paine/ saptamana/ familie). 

Cu proviziile refacute pornim la drum si asfaltul ne poarta printr-o serie de urcusuri si coborasuri foarte pitoresti, dar care storc putin untul din noi. Memorabila ramane ultima urcare a zilei, inainte de El-Ksiba, o urcare lunga de 1 ora si jumatate si inselatoare, care ne-a dus in serpentine cand largi, cand stranse, pe un munte pe care noi, in naivitatea noastra, credeam ca il vom ocoli. Cu ocazia asta trebuie sa scriu putin si despre drumurile secundare din Maroc. Cu 10-20 de ani inainte, toate drumurile secundare pe care am fost in tura noastra erau neasfaltate- “piste” cum le zic marocanii. Apoi a venit o campanie de asfaltare si autoritatile au tras o banda de asfalt pe foarte multe asemenea drumuri. Pur si simplu, ai pe mijloc o fasie de asfalt lata de 2-3 m. Intre timp, din banda asta, pe margini s-a mai mancat asfaltul, au mai rezultat gropi, cratere, portiuni lipsa etc, astfel ca la fiecare intalnire cu o masina de pe contrasens sau de fiecare data cand esti depasit este necesar un calcul scurt si niste aproximari. Trebuie intuit daca veti avea loc amandoi (masina si biciclist) pe fasia de asfalt, ori nu. De cele mai multe ori, soferul nu va renunta la asfalt, chiar si cand conduce un 4x4, asa ca tie, ca biciclist, iti raman doua variante: ai suficient sange rece si ramai pe asfalt, tinand bine de ghidon, pentru ca distanta dintre voi va fi de 30-50 cm, sau cedezi si iesi in decor, dand prioritate masinii si ascultandu-ti instinctul de conservare. Cu asemenea calcule la fiecare masina nu ai cum sa te plictisesti, cat o fi ea urcarea de lunga.

Muncim ceva sa biruim urcarea asta, ultima pe concediul asta in Maroc, dar de prima clasa, o incheiere epica a traversarii noastre pe doua roti a partii orientale din Atlasul Inalt. Multumiti de treaba facuta, de ceea ce am vazut si simtit in zilele astea ne dam drumul la vale spre El-Kshiba, intr-o frumoasa coborare, depasim orasul care ne pare un adevarat megalopolis pe langa satele de pe munte si gasim loc de cort intr-o livada de maslini. Am cautat ceva locul de cort din seara asta, dar e fain, asa cum ar trebui sa fie ultimul loc de cort din concediul in Marco. Suntem la campie, e mai cald, asa ca ma spal pe picioare in gura cortului, privind printre ramurile maslinului de care ne-am legat bicicletele- ultimele nuante de rosu al unui lung si frumos apus.



35 km mai la vale si cateva sate din ce in ce mai aglomerate mai tarziu si ne gasim in Beni Mellal. Un oras mare ce nu apare in nici un ghid touristic, dar care are legaturi directe cu multe destinatii turistice din Maroc: Fez, Cassablanca, Marrakesh. In loc sa ne grabim catre Fes si sa petrecem ore intregi in autobuz, alegem sa mergem direct spre Marrakesh si sa ne pastram o zi intreaga pentru ce o avea orasul de oferit.

Dupa o calatorie linistita, fix inainte de intrarea in oras, spiritele se incing si asistam la o cearta live intre un grup de femei (4-5 femei) si ajutorul de sofer din autobuz. Si nici nu aveti idee cum se cearta femeile pe acolo. Totul a pornit de la o “duduie” care statea in fata noastra si care era foarte nemultumita de faptul ca soferul nu a vrut sa opreasca la nu stiu ce intersectie din oras ca sa poata cobori, si  ca a mers prin tot orasul, pana la autogara, cu usile inchise. Ce argumente irefutabile a adus femeia, sau ce raspuns nepotrivit a primit nu mai stim, cert este ca in spatele duduiei s-au coalizat si alte femei si a inceput un cor de strigate, cu femei urcate pe scaun si in punctul culminant, gata-gata sa sara la bataie. Noroc ca nu s-au luat si de sofer. Baietii din spatele nostru, pe care cu cateva statii mai devreme i-am pus la respect cu replica inefabila “acest loc e ocupat de sotul meu” (marocanii tineri au un interes deosebit pentru femeile straine si daca nu vrei sa te intinzi la discutii, e bine sa pui piciorul in prag de la inceput), ne-au asigurat pe amandoi ca e ceva normal si am debarcat fara alte incidente in Marrakesch, cu ganduri culinare deja bine definite pentru masa de seara din Djema-el-Fnaa



Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu