Maroc- Revenirea in campie (Z11 & Z12)

Ca si in multe alte dimineti, micul-dejun e frugal. Un rest de paine, niste gem si 3 mandarine. Asa ca facem un ocol de un kilometru in primul sat care ne iese in cale, unde facem aprovizionarea. E o forfota de nedescris aici, arhitectura caselor incepe sa se schimbe (predomina caramida in detrimentul chirpiciului), mult mai multi barbati se imbraca in stilul european si magazinele au o oferta mult mai variata, si produsele sunt mai proaspete. Nimerim din nou o paine delicioasa pe care o cumparam calda si o mancam ca pe cozonac. Pana acum am mancat diferite tipuri de paine: toate rotunde, dar cu un gust diferit in functie de faina folosita. Unele albe si pufoase, unele cu miez galben, unele din faina integrala si usor sarate, dar nimic nu se compara cu painea calda. Ramane un mister pentru noi, cum de romanii fac in ziua de azi o paine atat de…proasta, pentru ca atat in Germania cat si in Maroc as putea trai numai cu paine daca ar fi nevoie (si asta vine din condeiul unui om care nu este “fan” paine, consumul nostru fiind  de o paine/ saptamana/ familie). 

Cu proviziile refacute pornim la drum si asfaltul ne poarta printr-o serie de urcusuri si coborasuri foarte pitoresti, dar care storc putin untul din noi. Memorabila ramane ultima urcare a zilei, inainte de El-Ksiba, o urcare lunga de 1 ora si jumatate si inselatoare, care ne-a dus in serpentine cand largi, cand stranse, pe un munte pe care noi, in naivitatea noastra, credeam ca il vom ocoli. Cu ocazia asta trebuie sa scriu putin si despre drumurile secundare din Maroc. Cu 10-20 de ani inainte, toate drumurile secundare pe care am fost in tura noastra erau neasfaltate- “piste” cum le zic marocanii. Apoi a venit o campanie de asfaltare si autoritatile au tras o banda de asfalt pe foarte multe asemenea drumuri. Pur si simplu, ai pe mijloc o fasie de asfalt lata de 2-3 m. Intre timp, din banda asta, pe margini s-a mai mancat asfaltul, au mai rezultat gropi, cratere, portiuni lipsa etc, astfel ca la fiecare intalnire cu o masina de pe contrasens sau de fiecare data cand esti depasit este necesar un calcul scurt si niste aproximari. Trebuie intuit daca veti avea loc amandoi (masina si biciclist) pe fasia de asfalt, ori nu. De cele mai multe ori, soferul nu va renunta la asfalt, chiar si cand conduce un 4x4, asa ca tie, ca biciclist, iti raman doua variante: ai suficient sange rece si ramai pe asfalt, tinand bine de ghidon, pentru ca distanta dintre voi va fi de 30-50 cm, sau cedezi si iesi in decor, dand prioritate masinii si ascultandu-ti instinctul de conservare. Cu asemenea calcule la fiecare masina nu ai cum sa te plictisesti, cat o fi ea urcarea de lunga.

Muncim ceva sa biruim urcarea asta, ultima pe concediul asta in Maroc, dar de prima clasa, o incheiere epica a traversarii noastre pe doua roti a partii orientale din Atlasul Inalt. Multumiti de treaba facuta, de ceea ce am vazut si simtit in zilele astea ne dam drumul la vale spre El-Kshiba, intr-o frumoasa coborare, depasim orasul care ne pare un adevarat megalopolis pe langa satele de pe munte si gasim loc de cort intr-o livada de maslini. Am cautat ceva locul de cort din seara asta, dar e fain, asa cum ar trebui sa fie ultimul loc de cort din concediul in Marco. Suntem la campie, e mai cald, asa ca ma spal pe picioare in gura cortului, privind printre ramurile maslinului de care ne-am legat bicicletele- ultimele nuante de rosu al unui lung si frumos apus.

35 km mai la vale si cateva sate din ce in ce mai aglomerate mai tarziu si ne gasim in Beni Mellal. Un oras mare ce nu apare in nici un ghid touristic, dar care are legaturi directe cu multe destinatii turistice din Maroc: Fez, Cassablanca, Marrakesh. In loc sa ne grabim catre Fes si sa petrecem ore intregi in autobuz, alegem sa mergem direct spre Marrakesh si sa ne pastram o zi intreaga pentru ce o avea orasul de oferit.

Dupa o calatorie linistita, fix inainte de intrarea in oras, spiritele se incing si asistam la o cearta live intre un grup de femei (4-5 femei) si ajutorul de sofer din autobuz. Si nici nu aveti idee cum se cearta femeile pe acolo. Totul a pornit de la o “duduie” care statea in fata noastra si care era foarte nemultumita de faptul ca soferul nu a vrut sa opreasca la nu stiu ce intersectie din oras ca sa poata cobori, si  ca a mers prin tot orasul, pana la autogara, cu usile inchise. Ce argumente irefutabile a adus femeia, sau ce raspuns nepotrivit a primit nu mai stim, cert este ca in spatele duduiei s-au coalizat si alte femei si a inceput un cor de strigate, cu femei urcate pe scaun si in punctul culminant, gata-gata sa sara la bataie. Noroc ca nu s-au luat si de sofer. Baietii din spatele nostru, pe care cu cateva statii mai devreme i-am pus la respect cu replica inefabila “acest loc e ocupat de sotul meu” (marocanii tineri au un interes deosebit pentru femeile straine si daca nu vrei sa te intinzi la discutii, e bine sa pui piciorul in prag de la inceput), ne-au asigurat pe amandoi ca e ceva normal si am debarcat fara alte incidente in Marrakesch, cu ganduri culinare deja bine definite pentru masa de seara din Djema-el-Fnaa

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Maroc- Imilchil, orasul de la 2000 m (Z10)

Cei 9 kilometri in coborare pana in Imilchil se scurg repede si ajungem cat ai clipi in “Centre Imilchil” un oras asezat intr-o covata la 2150 m altitudine. Ce e drept, fata de satele prin care am trecut, asta e cu adevarat o asezare bine inchegata. Oprim in piata centrala, eu fiind repede reperata de 2 elevi de liceu care vin sa isi exerseze engleza cu mine. Dupa ce trecem de momentul de cumpana “sunt casatorita” si sotul meu e la magazin, acolo, si face cumparaturile, ne angajam in discutii generale despre Maroc, Romania, politica internnationala si religie, drumul prin Maroc, putina geografie si ceva fotbal, toate acoperite intr-un interval de 15 minute. Baietii ar tot sta la povesti si marocanii au un oarecare talent pentru limbi straine, avand in vedere ca in scoala invata 4 limbi (constante sunt azira, araba si franceza + 3 ani de engleza). In plus, pe langa ce invata la scoala, fiind oarecum constienti de impactul turismului la scara macro (ca sursa de venit nationala) si la scara micro (la nivel familiar- pentru bunastarea individuala) cei care interactioneaza cu strainii in mod direct stapanesc binisor // bine franceza si rup fie ceva engleza, fie ceva spaniola. 

Ii trimitem pe baieti la scoala si noi lasam in spate Imilchilul, indreptandu-ne spre un nou pas la 2600 m, ce ne va scoate din covata asta. Inainte de toate dam peste un frumos lac la 2200 m in care varfurile inzapezite se oglindesc de sute de ani. Langa lac e ridicata o casa cu acopris de tigla (o prezenta atipica in zona) si pe masura ce urcam, ne tot intalnim cu barbati care coboara, strunind magari incarcati cu lemne. Asta e semn clar ca peste pas, peisajul avea sa se schimbe. Pe partea nordica e mai multa vegetatie, sunt copaci si iarba, oamenii cresc mai multe animale (magari, oi, capre, dar apar si vacile). E placuta revederea cu copacii, cu iarba, e placut sa lasi ochii sa cada peste versanti intregi impaduriti, dupa atatea zile de ariditate. Trecem prin locuri faine, ce ne par si mai faine dupa atatea zile in care nu am vazut decat pamant, pietre si cer. Plus cateva smocuri de iarba intepacioasa pe care oamenii le culegeau si le dadeau la animale. Traversam zone intregi cu paduri de pin, sate mici, zone cu case rasfirate pe versanti si ne gasim loc la marginea unui drum laturalnic, inainte de a cobori cu adevarat in civilizatie.

Noi si camioanele ce umblam prin pasurile de la 2000 m 

Citeste mai departe...

Maroc- Pasul de 2700 m (Z9)

Incepem ziua in fata unei omlete berbere si unui cos cu paine calda, si dupa ce ne luam la revedere de la Hamid, promitandu-i ca vom lasa un review, ne asternem la drum. 

In fata Auberge-ului lui Hamid

In fata ne sta o urcare pana la 2700 m. Drumul este pustiu, satele sunt despartite de 20-30 km de "nimic", iar pesiajul arid nu lasa loc nici unei ocupatii sedentare precum agricultura. Asa ca ramanem in curand doar noi doi, cu pietrele, cerul albastru, aerul curat si fasia de asfalt ce ne va conduce spre un releu aflat incredibil de sus, unde banuim noi ca este si pasul. E o liniste, o salbaticie si o simplitate cum nu am mai intalnit pana acum in Maroc si noi urcam, urcam spre cer parca. Avem un usor vant din spate care ne ajuta si in sub 3 ore ajungem in pas.

Citeste mai departe...

Maroc- Lasand in urma desertul (Z7)

“What makes the desert beautiful,' said the little prince, 'is that somewhere it hides a well...”

In mod normal nu as face mai nimic ca sa parasesc caldura sacului de dormit pentru o trezire matinala, dar un rasarit in desert nu prinzi in fiecare weekend. Ne alegem o alta duna inalta si il lasam pe Ahmed sa ne pregateasca dromaderii pentru drum, cat timp noi privim primele culori ale zilei. 

Citeste mai departe...

Maroc- Intalnirea cu desetul (Z6)

           "Homme, il faut savoir te taire pour écouter le chant de l'espace. 

            Qui affirme que la lumière et l'ombre ne parlent pas ?" Proverb touareg

Apropierea de desert nu se face cu camila sau cu 4x4, ci cu cei 2 cai putere din dotare. 30 km ne despart de hotelul cu care aranjasem cu o zi inainte bivacul in desert. Ne apropiem asadar usor de dune, pe un drum bun, liber pe sensul nostru de mers, dar avand de luptat cu vantul din fata.  Tot drumul o tine asa, cu dunele ce cresc usor, usor in stanga noastra. Din fericire nu avem decat 2 km de off-road si hotelul unde ajungem arata intr-adevar interesant. Construit integral din chirpici, cu vedere spre dune, amenajat simplu dar cu gust, o oaza de liniste cu o mica curte interioara plina de verdeata si cu soarele intrand prin diverse unghere, luminand salile in mod diferit. Suntem intampinati cu ceai si alune (cel mai bun ceai pe care l-am baut pana acum, infuzat perfect, nici prea dulce, nici prea amar) si dupa ce ne pregatim repejor bagajele nu avem nimic mai bun de facut decat sa stam cu fata la dune si sa facem bai de soare. 

Destinatia noastra 

Pana la dune, te mananca pustiul

Apropiere

De bun venit

Citeste mai departe...

Maroc- Calatorind motorizat (Z5)

Pe jos s-a pus bruma, cortul e invelit si el in chiciura si pe masura ce zilele si noptile trec, ma gandesc ca pufoaica minimalista luata pe ultima suta de metri de la Decathlon a fost o investitie exceptionala, salvandu-ma de la nopti si seri reci. Iesim abia cand da soarele pe cort si plecam la 10 spre Skoura. Drum intins, apoi nehotarare mare, nehotarare mare daca sa stam aici o zi si sa vedem oaza, sau sa luam autobuzul, si daca da, pana unde sa-l luam? 

Cum in Maroc sunt si companii de stat si private, alegerea e si mai grea, mai ales daca orasul nu are o autogara unde sa aduni informatii si unde sa vina toate autobuzuele. Ne suim pana la urma in cel de stat, ce trecea prin Skoura la 14.30 si calatorim in conditii foarte bune, si noi si bicicletele pana in Errachidia, aproape de granita cu Algeria. Pana in Tinghir peisajul a continuat sa fie presarat cu multe sate, iar orasele turistice ca Boumalne Dade aveau ATM-uri si supermarketuri. In schimb dupa Tinghir revine nimicul, si daca Radu o fi ramas cu o fascinatie pentru drumurile aride si pentru intinderile vaste din Asia Centrala, mie imi place ce vad, dar de pe geamul autocarului. Ar fi fost cumplit de plictisitor sa merg jumatate de zi cu aceleasi peisaje pe stanga si pe dreapta. In stanga munti arizi de 1500 m, in dreapta pamant marocan de culoarea zgurei, plin de pietre si presarat din loc in loc cu smocuri de iarba. 

Pustiu

Cu fiecare oras autobuzul se goleste, si la fiecare plecare dupa o pauza mai lunga, soferul ne numara, sa fie sigur ca nu i-au ramas pasageri pe la toaleta sau pe la magazine. In Errachidia lucrurile se leaga si gasim autocare spre Rissani.  Cursa privata, mult mai colorata decat cea cu care am venit si mult mai multe femei cu copii. Autocarul e plin, gasim cu greu 2 locuri, dar un fel de ajutor de sofer muta 2 oameni ca sa ne aduca unul langa altul, asa ca putem comenta in tihna ceea ce vedem pe geam. Din cand in cand la cate o gospodarie de la marginea orasului se intrevad zglobii flacarile unui foc. In orasele pe care le traversam e agitatie mare, mult mai multa vanzoleala decat ne-am fi asteptat, toate magazinele sunt deschise, lumea se agita pe strazi si cate o fereastra luminata vorbeste despre o altfel de viata in spatele caselor de chirpici. Ajutorul de autobuz anunta prin viu grai in autobuz statia urmatoare si masina se goleste incet, incet. In statiile mari, unde coboara multi oameni, cobor si eu ca sa arunc o privire la biciclete. Cum ma dau jos din autobuz sunt reperata instant de rechinii, care doritori de o afacere incearca sa ma agate cu o oferta pentru Merzouga, transport, cazare, excursie in desert, tot ce iti mai doreste sufletul. Cat timp mergem inca cu autocarul e usor sa scap de ei. Urc si imi reiau locul pe scaun. 

E mai complicat cand ajungem la destinatie. Bicicletele ajung intregi, bagajele noastre integre si debarcam in Rassini care e capat de linie. Nici nu apuc sa dau jos coburile si cat timp Radu se ocupa de scos bicicletele din burta autobuzului, tabara pe noi un nenica. Modul insistent al marocanilor de a face afaceri ma enerveaza si de fiecare data, intr-un puseu de autoaparare le dau cu flit. Radu e mai comunicativ si uite asa ajungem intr-o zona dubioasa ca sa vedem 2 cazari posibile. Marocanii sunt insistenti, cand le inchizi usa, intra pe fereastra, cand le inchizi fereastra iti lasa o carte de vizita, poate te vei razgandi. Asta ma calca pe nervi si ne oprim pana la urma la cel mai ieftin hotel mentional de cei de la Lonely Planet in cartea lor. Aproape de autogara, avand un aspect usor communist, dar macar nu ma agata nimeni sa vad o camera aici. 22 Euro pentru niste conditii suspecte, dar are apa calda si asta e factorul determinant. Ne putem spala si putem spala haine. Ca functionalitatea baii e defectuoasa si Radu mai are putin si inunda camera (sigur baia asta nu a fost proiectata pentru dusuri de 20 min cu apa clocotita) asta e alta poveste. Cert este ca in Romania, cu 90 de lei e bec de curat si te simti ca la tine acasa, ceea ce nu poate fi cazul aici. Oricum, la oferta dintai nu ne mai intoarcem, mai bine campez in afara orasului…Dar pana atunci un somn bun in sacul de dormit, caci maine dimineata pornim spre desert.

<-- Maroc ziua 4                                                                 

Maroc ziua 6-->

Citeste mai departe...

Maroc- Noul an incepe tot pe drumuri (Z4)

Noul an a trecut…cu somn. Nu l-am prins nici pe cel de Romania si cu atat mai putin pe cel de Maroc. Dimineata dormim in schimb ca dupa Revelion si nu pentru ca am fi petrecut pana la cine stie ce ore, ci pentru ca am tot asteptat sa ne gaseasca soarele, ascunsi cum eram in livada de masilini.  Plecam si poposim curand in Ait Benhadou. Aici se gaseste un Kashbah inclus in Patrimoniun Unesco unde este evident si foarte aglomerat. Daca sunt turisti si preturile sunt pe masura (cam triple), asa ca ramanem nemancati si ne integram si noi in fluxul de oameni ce urca si coboara trepetele vechii cetati. Kashbah-ul e diferit fata de cel din Telouet. Acolo “piesa de rezistenta” era interiorul, aici totul e “la vedere” si punctul de interes e reprezentat de cat de bine a fost conservata cetatea (cu moschee, case, ateliere etc). Intrarea e libera si banii provin probabil din vanzarea de suveniri, dar locul e destul de aglomerat, cu autocare pline de turisti revarsandu-se pe alei.

Vedere de ansamblu

Citeste mai departe...

Maroc +2000 m si o bijuterie inca in picioare (Z3)

Citeste mai departe...

Marocul necomercial (Z2)

Peste noapte a fost frig. Cel mai frig de pana acum, dupa cum spune Radu. Asa ca dimineata, desi suntem satui de somn nu ne vine sa ne urnim. O facem abia cand pe plantatia de maslini de langa noi se anima atmosfera cu o familie venita la cules. Ne salutam si refuzam o invitatie la ceai pentru ca eram inca in sacii de dormit. Vazand ca nu venim noi la masa, omul  ne aduce micul dejun la botul calului- un ceainic mic plin, o paine si o farfuriuta cu ulei de argan. Acum nu mai putem zice "nu" si constatam ca totul e foarte gustos. Ceaiul cald si concentrat te imbraca pe interior, iar painea proaspata merge surprinzator de bine cu uleiul de argan (neutru la gust, sau cu un usor gust de nuci). Ne cautam prin punga de mancare si nu gasim nimic la schimb in afara de o punga de alune si multumirile noastre sincere.

Mike si Radu

Citeste mai departe...

Maroc- Primul contact (Z1)

Dupa principiul “ziua buna se cunoaste de dimineata” ne incepem ziua in fata unui mic dejun aproape tipic marocan. Am zis aproape pentru ca e ceva mai high-class decat ce mananca oamenii de rand dimineata.  Aparent auster si saracacios daca il compari cu risipa pe care o inteleg romanii prin bufet suedez, dar gustos, proaspat si mai ales perfect pentru a satisface nevoia de dulce care se afla in mine si in Radu in fiecare dimineata. Noi ne-am ridicat de la masa mai mult decat multumiti,  stiind insa ca in zilele urmatoare ne vom multumi cu mai putin si mai simplu. Tipic ar fi paine proaspata+ ulei de argan+ ceai. Ce am primit noi? Diverse specialitati de panificatie (painici, clatite mai groase, un fel de melci de patiserie- toate calde), unt, gem, miere, ceai, lapte si cafea. Toate in sala de mese a unui Riad din Medina Marrakeshului. Nu suna rau deloc...

Suntem primii la masa si primii care plecam, plimbandu-ne in voie prin piata Djemaa el-Fnaa acum goala. Doar masinile de gunoi si femeile care iti desenau mainile cu hena isi mai faceau veacul pe acolo. In rest, tot furnicarul de aseara, de la dresori de maimute la dansatori din buric isi refaceau fortele pentru reprezentatia din aceasta seara. Si stradutele din centrul vechi erau mai libere si te puteai invarti in voie, chiar si pe bicicleta. Dupa cateva task-uri administrative in orasul nou (schimbat bani si cumparat ceva produse occidentale de la un supermarket) iesim din Marrakesh cu directia Ouarzazate.

Luand cu noi un suvenir din Maroc, musai cu utilitate practica- recipient de sare

Citeste mai departe...

Maroc- prima intalnire

Am plecat in Maroc cu doar 3 cunoscute in bagaj: o sa fie cald, o sa dorm mult si o sa ma doara fundu’. Ati spune ca e normal sa te doara picioarele, dar nu, atunci cand bagajul tau de cala e compus dintr-o bicicleta si echipamentul de cicloturim, cu siguranta inaintea picioarelor te va durea posterioru’. Si daca ultima ta tura lunga pe bicicleta e hat-departe in amintire, atunci momentul “posterior” va veni destul de repede. In rest, alte planuri nu aveam, nici preconceptii nu mi-am facut. Am citit cat sa nu fiu tufa de Venetia, dar ma bazam pe experienta lui Radu si pe know-how-ul strans de el la fata locului, avand in vedere ca el avea deja 10 zile de Maroc in fata mea.

Prima zi avea sa ma arunce din start in turisticul Marrakesh si in aglomerata  Djemaa el-Fnaa. Radu a gasit un hostel ieftin pentru turistii nepretentiosi, chiar in centrul vechi, cu pat pe acoperis, apa calda la discretie si mic-dejun inclus, toate cu 6 euro, ceea ce pentru Marrakesh e un pret foarte bun. Nu pierdem prea mult timp si evadam repede in furnicarul din piata, tratandu-ne cu suc de portocale la discretie (1.6 lei paharul) si uitandu-ne curiosi la toti cei care mananca la comun in piata, localnici si straini la un loc, impartind aceleasi mese de tabla asezate in U in jurul tarabei bucatarului. La ce aglomeratie e aici, poti fi aproape sigur ca mancarea e proaspata, sau la fel de proaspata ca intr-un restaurant de fite. Cat despre igiena? Mancarea e preparata termic (fiarta/ prajita), asa ca nu iti ramane decat sa te speli pe maini si sa iti folosesti degetele si o bucata de paine pe post de lingura sau furculita. Lasa la o parte obisnuintele de acasa. Aici nimeni nu se uita la tine daca mananci cu mana. In plus, mai bine scoti din ecuatie un tacam, pentru ca nu stii niciodata cat de bine a fost spalat in prealabil (cel mai probabil a fost doar clatit). 

Suc de portocale la oferta

Masa la comun

Moscheea Koutoubia- cea mai mare moschee din Marrakesh

Ne retragem totusi repede din piata, pe deasupra fara a ceda la insistentele celor care te imbiau la masa, cedand insa in fata unui al 2-lea pahar de suc de portocale. 4 dh si un gust cum nu vei obtine acasa. De ce? Pentru ca niciodata portocalele si mandarinele de acasa nu vor fi la fel de dulci si de coapte ca acestea. Sunt pur si simplu irezistibile si presimt ca o sa mancam pe saturate, iar de acum, fiecare portocala mai rasarita imi va reaminti de Maroc. Acum, aici e vremea portocalelor. Le gasesti in pomi in orase, pe marginea drumului, In Marrkaesh sunt 6 dh, in satele neturistice le vom gasi la jumatate (2-3-4 dh).

Cum spuneam, cedez repede si la hostel mai ca adorm cu ghidul de la Lonely Planet in mana. Aventura va incepe abia maine si destinatia noastra sunt muntii pe care i-am vazut din avion, albi si inalti, strajuind Marrakeshul. Atlasul Inalt!

 

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Logistica unei ture cu bicicleta in Maroc

Pentru a intra pe bicicleta in Maroc, cele mai folosite variante sunt fie zbor direct pana in Marrakesh, Agadir, Cassablanca etc, fie un low- cost pana in sudul Spaniei+ ferry-boat).

Citeste mai departe...

Maroc- sau bagajul minim pentru un alt continent

Ce face neamtul iarna? Pleaca in tarile calde. Mallorca e printre destinatiile preferate, dar nici Marocul nu e departe. Nu s-a prins prea mult din felul de a fi al nemtilor de noi, dar gandirea noastra a avut ceva similar: dupa 30 de zile de noiembrie- decembrie fara pic de soare, dupa ceva zapada si frig, deja perspectiva caldurii devenea interesanta… Realitatea e ca aveam niste zile de concediu, pe care le puteam investi in alte "n" ture la munte in Bucegi, Crai, Fagaras (ture ce nu s-ar fi desprins prea mult din tiparul iesirilor de 2-3 zile din fiecare an) ori in a "n"-a tura de schi in Austria, sau puteam sa le investim in ceva memorabil, ceva ce sa ramana peste ani si nu sa se amestece de-a valma cu iesirile "obisnuite". Asa ca alegem Marocul. Avea toate ingredientele dorite: cald si uscat (ceea ce ne permitea sa mergem acolo cu bicicletele), peisaje variate, un nou continent, legaturi bune de avion. Din tura noastra de doua, respectiv trei saptamani se vor naste o serie de postari, zic eu interesante, mai ales ca avem de-a face cu o tara-punte intre Europa si Africa "profunda".

Postarea de fata este dedicata catorva generalitati despre Maroc, ce vor fi de folos pentru jurnalele ulterioare si ce prind bine si in bagajul oricarui calator ce se indreapta spre aceasta destinatie.

Tabloul

Mai tineti minte lectiile de la geografie, cu tara noastra frumoasa si armonioasa ca un buchet de flori, o treime munte, o treime dealuri si podis, o treime campie? Daca aveati impresia ca alte tari nu pot fi la fel, mare greseala. Marocul e chiar si mai interesant: munti de 4000 m (Atalasul Inalt), cu cele mai inalt varf din Africa de Nord, zone bogate in vegetatie in zona nordica (masivul Rif), dealuri impadurite contrastand cu versantii sudici si arizi ai Atlasului, desert, o mare si un ocean. Ce ti-ai putea dori mai mult?

Citeste mai departe...

Maroc- Todra Gorge (Z8)

Suntem din nou matinali, de data asta fiind motivati de un autobuz pe care trebuie sa il prindem din Erfoud. 

Noaptea a fost friguroasa

Citeste mai departe...