duminică, 28 decembrie 2014

Maroc- prima intalnire


Am plecat in Maroc cu doar 3 cunoscute in bagaj: o sa fie cald, o sa dorm mult si o sa ma doara fundu’. Ati spune ca e normal sa te doara picioarele, dar nu, atunci cand bagajul tau de cala e compus dintr-o bicicleta si echipamentul de cicloturim, cu siguranta inaintea picioarelor te va durea posterioru’. Si daca ultima ta tura lunga pe bicicleta e hat-departe in amintire, atunci momentul “posterior” va veni destul de repede. In rest, alte planuri nu aveam, nici preconceptii nu mi-am facut. Am citit cat sa nu fiu tufa de Venetia, dar ma bazam pe experienta lui Radu si pe know-how-ul strans de el la fata locului, avand in vedere ca el avea deja 10 zile de Maroc in fata mea.

Prima zi avea sa ma arunce din start in turisticul Marrakesh si in aglomerata  Djemaa el-Fnaa. Radu a gasit un hostel ieftin pentru turistii nepretentiosi, chiar in centrul vechi, cu pat pe acoperis, apa calda la discretie si mic-dejun inclus, toate cu 6 euro, ceea ce pentru Marrakesh e un pret foarte bun. Nu pierdem prea mult timp si evadam repede in furnicarul din piata, tratandu-ne cu suc de portocale la discretie (1.6 lei paharul) si uitandu-ne curiosi la toti cei care mananca la comun in piata, localnici si straini la un loc, impartind aceleasi mese de tabla asezate in U in jurul tarabei bucatarului. La ce aglomeratie e aici, poti fi aproape sigur ca mancarea e proaspata, sau la fel de proaspata ca intr-un restaurant de fite. Cat despre igiena? Mancarea e preparata termic (fiarta/ prajita), asa ca nu iti ramane decat sa te speli pe maini si sa iti folosesti degetele si o bucata de paine pe post de lingura sau furculita. Lasa la o parte obisnuintele de acasa. Aici nimeni nu se uita la tine daca mananci cu mana. In plus, mai bine scoti din ecuatie un tacam, pentru ca nu stii niciodata cat de bine a fost spalat in prealabil (cel mai probabil a fost doar clatit). 

Suc de portocale la oferta
Masa la comun
Moscheea Koutoubia- cea mai mare moschee din Marrakesh
Ne retragem totusi repede din piata, pe deasupra fara a ceda la insistentele celor care te imbiau la masa, cedand insa in fata unui al 2-lea pahar de suc de portocale. 4 dh si un gust cum nu vei obtine acasa. De ce? Pentru ca niciodata portocalele si mandarinele de acasa nu vor fi la fel de dulci si de coapte ca acestea. Sunt pur si simplu irezistibile si presimt ca o sa mancam pe saturate, iar de acum, fiecare portocala mai rasarita imi va reaminti de Maroc. Acum, aici e vremea portocalelor. Le gasesti in pomi in orase, pe marginea drumului, In Marrkaesh sunt 6 dh, in satele neturistice le vom gasi la jumatate (2-3-4 dh).

Cum spuneam, cedez repede si la hostel mai ca adorm cu ghidul de la Lonely Planet in mana. Aventura va incepe abia maine si destinatia noastra sunt muntii pe care i-am vazut din avion, albi si inalti, strajuind Marrakeshul. Atlasul Inalt!
 
Foto by Radu