Maroc- Intalnirea cu desetul (Z6)

           "Homme, il faut savoir te taire pour écouter le chant de l'espace. 

            Qui affirme que la lumière et l'ombre ne parlent pas ?" Proverb touareg

Apropierea de desert nu se face cu camila sau cu 4x4, ci cu cei 2 cai putere din dotare. 30 km ne despart de hotelul cu care aranjasem cu o zi inainte bivacul in desert. Ne apropiem asadar usor de dune, pe un drum bun, liber pe sensul nostru de mers, dar avand de luptat cu vantul din fata.  Tot drumul o tine asa, cu dunele ce cresc usor, usor in stanga noastra. Din fericire nu avem decat 2 km de off-road si hotelul unde ajungem arata intr-adevar interesant. Construit integral din chirpici, cu vedere spre dune, amenajat simplu dar cu gust, o oaza de liniste cu o mica curte interioara plina de verdeata si cu soarele intrand prin diverse unghere, luminand salile in mod diferit. Suntem intampinati cu ceai si alune (cel mai bun ceai pe care l-am baut pana acum, infuzat perfect, nici prea dulce, nici prea amar) si dupa ce ne pregatim repejor bagajele nu avem nimic mai bun de facut decat sa stam cu fata la dune si sa facem bai de soare. 

Destinatia noastra 

Pana la dune, te mananca pustiul

Apropiere

De bun venit

Ahmed aduce camilele, ne ia bagajele si pe la 3 ne urcam in sa. Ahmed ne asigura ca este ca pe cal, dar pentru cineva care nu a calarit niciodata nimic mai mult decat caii de la carusel, nu poate fi un reper. Ahmed are 22 de ani (desi i-ai da mai multi), este var cu propietarul hotelului cu care am aranjat noaptea in desert si va fi ghidul nostru, conducatorul camilelor, bucatarul si principalul partener de discutie cu privire la viata din Merzouga, impactul turismului la nivel local etc. Camilele sunt ale sale, sunt de fapt 2 dromaderi (masculi) si au cam 10 ani fiecare, fiind ajunse la maturitate daca ne gandim ca un dromader traieste cam 25 de ani din spusele lui Ahmed.

Si zici ca acum trebuie sa ma urc pe ea?

Plecarea e interesanta mai ales cand camila se ridica in picioare cat e ea de inalta, 2 smucituri si te trezesti ca vezi lumea ca de pe acoperis. Primul kilometru pe drumul de pietris e cam zdruncinat, dar odata intrati intre dune socurile sunt atenuate si inlocuite cu un balans placut sus-jos. Cand urcam cate o duna, balansul dispare cu totul si e cel mai placut, cand coboram in schimb, trebuie sa ne tinem bine sau sa ne mutam putin centrul de greutate spre spate, caci camila are tendinta de a merge infranat si ne arunca putin inainte. Pe curbele de nivel ne balansam stanga-dreapta si tot asa petrecem vreo ora si jumatate- "une balade à dromadaire", asa cum anuntau panourile publicitare de pe marginea drumului, care faceau reclama la diverse hanuri, hoteluri etc cu nume care de care mai poetice (l’étoile du desert, la rose du sable etc).

Turistii au cam plecat. Ii vedeam dimineata cum se scurgeau in  4x4 si motorhome-uri spre centrul tarii (Marrakesh, Agadir) asa ca din zona asta suntem singurii care plecam. In plus am plecat si destul de devreme, pe la 3, cand in mod normal la vremea asta plecarea e planificata pentru 3.30-4.  Ideea e sa fii in zona cu cele mai inalte dune inainte de apus. In aceste ultime 2 ore desertul prinde viata, culorile se schimba, umbrele incep sa descrie diverse modele si poate in timpul verii si pasarile si micile animale ce lasa totusi urme inconfundabile, prind viata. Acum e sezonul rece, deci temperatura e placuta intreaga zi, nici  oamenii si nici camilele nu au nevoie de prea multa apa si nici nu cauta umbra. Ahmed spunea ca pe vremea asta camila poate sta zile intregi fara sa bea apa, dar cand e cald trebuie sa bea cam 11-13 l pe zi.

Pe masura ce ne apropiem de tabara, apar de dupa dune si alte grupuri de turisti. In general sunt cate 2, fiecare mic grup cu ghidul sau. Cu siguranta ne vom reuni cu totii pe cea mai inalta duna, catre care trag toti ghizii, si mai pe seara in tabara ce se vede deja amenajata la baza unei dune inalte unde a fost sapata o fantana si unde cresc cativa copaci, schimband culorile aurii ale desertului. De fapt dunele din Merzouga nu au auriul acela orbitor din imaginile pe care le aveam in minte cu Sahara, ci sunt mai degraba rosiatice, un caramiziu dechis. 

Din categoria Iola- Noi cu camilele

Ahmed ne lasa la baza unei muchii ce urca pe duna inalta de deasupra taberei si ma apuc de sapat poteca. Nu merg deloc usor, pe stanga, pe versantul inca in soare, fiecare pas declanseaza o mica avalansa de nisip (daca puneai urechea jos auzeai fasaitul particulelor de cuart), pentru urcare fiind mai potrivita partea aflata deja in umbra, unde nisipul e mai umed, are priza mai bune intre straturi si pasul se aseaza mai ferm. Daca pe camile am inghetat, fiind batuti de vant si neavand prea multe posibilitati de a ne misca, cu aceasta mica urcare ne-am incalzit binisor, desi vantul batea in continuare, aparent din toate partile, fara a transporta insa nici un gram de nisip in cer sau la sol. De pe duna cea mare se vad muntii din Algeria (nu ne despart decat 20 km) si cam intreaga suprafata de 50 kmp de dune (cam 5 pe 10 km).

In Maroc sunt 2 deserturi sau mai bine zis, 2 locuri unde poti experimenta desertul: Erg Chebbi si Erg Chigaga. Primul (unde suntem si noi) e mai mic, are insa accesul facil, pleci direct de la hotel pe camila, toata experienta fiind mai simpla ca logistica si mai prietenoasa cu mediul inconjurator. Pentru desertul cel mare (plecare din M'Hamid) e nevoie de un 4x4, fiind mai intins, parcurgi o parte din drum cu masina si o mica parte cu camilele. 

Desertul nostru

Petrecem mult timp pe dune, astfel incat ceaiul cu care ne asteapta Ahmed jos in tabara se racise si se infuzase cam mult, dar tot e placut sa stai pe saltele, sa bei ceai, sa mananci  alune si  sa faci pe translatorul intre Radu si Ahmed. Amandoi vorbesc franceza, dar nici unul suficient de solid pentru a face asocieri si sa il inteleaga pe celalat, care mai incurca/ stalceste cuvintele, si cum Radu are tot timpul intrebarile la el si Ahmed raspunsurile, eu pic la mijloc.

Dupa aceea ne asezam la masa, in jurul tajinului pregatit de Ahmed, o portie generoasa pentru 2 persoane, mai potrivita pentru 3, cu multa carne, masline, catraveti, rosii, ceapa, cartofi si lamaie, totul insotit de nelipsita paine. De cand am venit in Maroc ignoram tacamurile si mancam direct cu mana, painea pusa pe masa nefiindun-ne niciodata de ajuns. Ori nu avem noi tehnica si ca atare consumam multe paine, ori astia ne pun paine ca pentru turisti, asteptandu-se sa mancam cumpatat. Dar adevarul e ca painea marocanilor e atat de buna, incat cumpatat nu poti sa mananci. E rotunda si o gasesti in 3 dimensiuni diferite. Cea mica e 1 dh, cea medie 2 dh si cea mare 2.5 dh. E intotdeauna proaspata, coapta in cuptor, cu exteriorul crocant si interiorul pufos, crescuta cam de 2 degete, de cel mai multe ori alba. O singura data am gasit o paine cu interior auriu, care a fost si extrem de buna. Incheiem cu fructe, foc si muzica berbera cantata de ghizii fiecarui mic grup, unul la toba mare, unul la tobe mici, unul la castaniete si unul care era fochist sef. Pe la 10 ne retragem in cortul nostru, unde dupa ce imi fac culcusul folosindu-ma de paturile din dotare, sting frontala si constat ca e intuneric bezna.

Foto by Radu