miercuri, 18 noiembrie 2015

Invitatie in Valtellina


Danei

Pe masuta metalica din fier forjat se odihneste un fund de lemn incarcat cu vreo 4 feluri diferite de branza, nuci si struguri. Degetele mangaie hoinare piciorul neobinsuit de lung al unui pahar de vin. Gandurile sunt plecate in visare. Simturile sunt adormite de licoarea de un rosu carmin ramasa doar ca o amintire pe fundul paharului. Ochii s-au inchis si ei goniti in spatele pleoapelor de soarele neobisnuit de puternic pentru inceputul lui noiembrie. Totul se combina tacut in simfonia lui dolce far niente.

Esti undeva in nordul Italiei, la 50 km sud de granita cu Elvetia si la alti 50 km nord de zona turistica din jurul lacurilo Lecco si Como. Aici este in schimb liniste. Zona e departe de magistralele turistice si oricum suntem in afara sezonului. Totusi toamna este atat de frumoasa. In 80 de kilometri treci de la dealurile imblanzite de terase cultivate exclusiv cu vita de vie, la livezile de meri pitici, aliniati pe randuri lungi cat vezi cu ochii, la muntii ce se ridica stancosi si neimblanziti 2000 m deasupra micului oras Bormio, aflat inainte de celebra urcare spre Passo di Stelvio.

La inceputul lui noiembrie pasul se inchide inca de la 1500 m. La propriu. Cu o bariera lata cat drumul. Asa ca nu iti ramane decat sa te sui pe bicicleta (preferabil pe cursiera ca sa fii in ton cu toti ciclistii din zona) sa iti strecori bividiul pe sub bariera sau sa il salti peste ea si sa ii dai in sus pe asfaltul perfect avand tot drumul pentru tine. Zadele te vor insoti o vreme, galbene de ciuda ca nu se pot pune in calea iernii. Trunchiurile drepte rezista stoic, dar acele firave au renuntat la lupta si la fiecare pala de vant, in padure ninge cu betigase galbene. O parte din ele se aseaza cuminti pe marginea drumului si somnul vesnic nu le e tulburat decat de vreun cicilist care coboara in viteza si starneste in spatele sau valuri de galben. Brazii sunt facut din alt aluat. Ei daca au apucat sa creasca fara sa ajunga brazi de Craciun, or sa vada ieri nenumarate. Dupa 1800 m nu mai sunt decat pajistile alpine la vremea asta decorate cu petice razlete de zapada. In pas la 2800 m e frig. Totul e inchis asa ca nu iti ramane decat sa pui pe tine toate hainele avand insa grija la cum te asortezi, caci vorba aia suntem in Italia si aici trebuie sa fii “bella in sella” si sa razbuni lunga urcare cu coborarea vietii tale. 
Culorile toamnei in Valtellina
Ce e drept nu ai in zona chiar asa multe urcari cat sa iti ajunga pentru o viata de ciclist, dar fiecare vale secundara e strabatuta de catre un drum asfaltat, ce se catara pe versanti in ace de par spectaculoase. Ai suficiente pentru 1-2 saptamani de cursiera in zona.

Insa eu una nu m-as multumi doar cu cursiera. Daca as putea mi-as lua si MTB-ul cu mine si echipamentul de trekking. Iar pentru pantofii de alergare se gaseste mereu un loc in bagaj. Pe un MTB iti vei largi fara indoiala orizonturile. O multime de drumuri neasfaltate si poteci care mai late, care mai inguste te asteapta sa le explorezi. Sa gasesti urcari provocatoare si coborari pline de adrenalina. Sa lasi bicicleta sa curga pe single trailuri ce traverseaza pajisti fara sfarsit. O bicicleta mai robusta iti va usura si parcurgerea rutei ciclabile de pe malul Addei. Adda, aceat rau cu nume de fata, curge drept si cuminte pe vale, iar pe malurile lui, ferita de trafic se intinde pista de bicicleta ce incepe in Sant’ Agata si se termina in Sondalo.

Cicloturismul impreuna cu plimbari usoare, vizite prin crame, experiente culinare cu specialitatile din zona este modul perfect de a simti locurile si de a degusta Valtellina. Caci da, locurile acestea se degusta. Tihnit, ca vinul bun. Podgorile se inalta deasupra oraselor purtand cu ele munca oamenilor din zona, darnicia soarelui de vara ce a copt ciorchini negri si grei si in fapt o traditie de secole. In cramele deschise publicului, butoaie de diverse dimensiuni stau insirate cuminti, asteptandu-si degustatorii.
Podgoriile in atmosfera de noiembrie, credits Fabio Menino/Giacomo Meneghello, Valtellina Wine Trail

Zona se lauda si cu alte experiente culinare in afara de vin:

- Diverse tipuri de branzeturi maturate (Bitto, Casera
- Lactate de tot felul de la iaurt cu fructe la ricotta si gorgonzola (vorba aceea pajistile si grajdurile sunt pline de vacute si pe aici pe colo am vazut si capre, ba chiar si cate o o oaie ratacita)
- Gemuri si dulceturi de tot felul


Iar daca nimeriti o gazda ca a noastra (Stella Orobica) s-ar putea chiar sa aveti parte de multe din cele de mai sus, in productie proprie. Afacerea lor este fara indoiala o traditie de familie cum sunt multe in zona. Nu la pensiuni ma refer, caci acestea sunt putine. Ci la magazinele imprastiate prin fiecare colt al orasului. Colo un magazin de branzeturi, dincolo unul de specialitati din carne, mai incolo o patiserie sau o brutarie, in piata o cafenea, o gelaterie, o cofetarie, o pizzeria, iar pe varful dealului un restaurant amenajat intr-un castel vechi de sute bune de ani. Cumva comunitatea se autosustine. Brutarul cumpara vin, medicul isi duce masina la mecanicul din sat, mecanicul cumpara prajituri de la cofetar si toti se intalnesc din cand in cand la restaurantul pensiunii noastre pentru o cina cu prietenii. Stella Orobica nu e doar pensiune, ci si un mic restaurant de 50 locuri. Care sambata seara era plin. Propietarii, ea o elvetianca sau nemtoaica (banuim noi) dintr-o bucata, el italian de-al locului, au pus pe picioare o oaza de ospitalitate si bun gust. Via din spate, vacutele ce pasc linistite pe pasune, cele 2 sere din spatele casei sunt surse de inspiratie pentru mancaruri gatite din ingrediene cat mai naturale. Camerele dovedesc si ele bun gust, functionalitate si atentie la detalii. Colo un cos de nuiele, dincolo o veioza hand made, pe hol o biblioteca cu albume din zona, carti in italiana despre Italia, beletristica in germana si chiar ceva carti pentru copii.
Atmosfera din camera mea
Aproape sigur, in Valtellina nu te duci pentru obiectivele turistice. Aici nu se ascunde nici vreun dom renumit, vreun colosseum sau vreo catedrala. 

Aici vii sa simti locurile si sa experimentezi zona in ansamblu. Dar asta nu inseamna ca cei care nu sunt neaparat pasionati de sport si escapadele in natura nu au ce face. Este loc pentru toata lumea si Valtellina are multe se oferit. In primul rand sate mici atarnate pe coama dealurilor. Un univers de piatra intr-o mare de verde. Un verde mirositor, mai ales la mijlocul toamnei cand podgoriile isi etaleaza roadele. Miros de struguri copti, de verde ravasit, de munca, de ciorchini zdrobiti in storcator. Gust de must, zgomot de vin ce curge rauri in butoaiele ce vor fi apoi asezate orizontal in fundul cramei. Preludiul unui vin bun. In sfarsit oamenii, dealurile si rodul lor se pot odihni. Plimbati-va pe strazi la inceputul lui noiembrie sa gustati odihna. Pasii vostri vor tulbura doar pentru o clipa linistea stradutelor inguste dintre case. Umbra voastra se va strecura fantomatica pe sub arcade frumos mestesugite, doar ca sa iasa dezorientata in curti interioare de piatra. Nu va faceti griji, va va prinde din urma cand va veti opri pe banca in cate o piateta scaldata in soare. Dupa amiaza, cand micile magazine isi inchid obloanele pentru pauza de masa si siesta inarmati-va cu o sticla de apa, luati cu voi o bluza cu maneca lunga si urcati pe dealuri. In general fiecare satuc are cocotata pe dealuri o biserica veche de piatra (sec. XVI), o cetate, o resedinta nobiliara sau un vechi castel (Castel Grumello in Sondrio). Si sunt mai multe satuce in zona decat zile de vacanta aveti voi.

Cu trenul regional puteti face escapade de o zi cam oriunde pe vale (maxim pana in Tirano). Din experienta voastra in Valtellina faceti in asa fel sa nu lipseasca o vizita la o crama si o degustare de vin. Iar daca va organizati din timp luati-va bilete si la Bernina Express, cu traseul sau spectaculos, poduri, tunele si apeducte-adevarate bijuterii ale ingineriei si constructiilor.

Trenno rosso (Wikipedia)

Sau inchirati o masina si mergeti spre Bormio in cautarea izvoarelor cu apa termala si a micilor bazine de piatra amenajate pe acestea.

Iar la final sa imi spuneti daca va veti mai intoarce. Eu una o sa o fac. Anul acesta am descoperit Valtellina alergand un maraton pe dealurile ei, am comprimat multe din experientele enumerate mai sus in 6 ore. La anul ma intorc pe doua roti si cu mai mult timp la purtator. Slow asa se degusta valtellina. Exact ca un vin de calitate.

4 comentarii:

  1. Pe mine m-ai convins 200% chiar daca am inclus mtb-ul si alergarea si mai putin cursiera :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai poate planificam la vara o vacanta de 10 zile in zona, in formatie mai mare. Sunt convins ca fiecare pinguin va gasi ce sa faca.

      Ștergere
    2. Si eu, si eu. :) Exact pe sufletul meu!
      Dana

      Ștergere
    3. Asa si acum daca tot m-am starnit, cam in ce perioada ai dori tu sa degustam zona :)
      Ai idee sau ti-ai dori o perioada anume ?
      Dana \:D/

      Ștergere