Buila, clatita si lumanarea

Blogul zice ca acum fix 2 ani, am facut fix acelasi traseu, fix in acelasi munte- Buila. Facebook-ul imi sugereaza o “amintire” de acum 4 ani cand am fost in aceeasi perioada la schi in Buila, partial pe acelasi traseu. Este clar, februarie trebuie sa fie o luna buna pentru Buila. 

Pentru a scoate aceasta tura din anonimat, o asortam cu niste clatite pe care planuiam sa le facem seara, la refugiu. Asa ca pe langa bagajul regulamentar aferent unei nopti de iarna, mai inghesuim in rucsac si oua, lapte, faina, gem, o tigaie, iar Cristi cara o sticla de vin rosu, ca sa avem ce asorta la clatite. Radu definitiveaza meniul cu ingredientele unui papricas de cartofi, punem si niste cafea pentru dimineata, si uite asa, tura noastra devine o tura primavaratica-gastronomica- inedita.

In rolul principal- Tigaia

Traseul il stiam destul de bine si de dragul plaiurilor Cacovei, domoale si cu deschidere spre Capatanii, induram cu stoicism si forestier, si noroiul drumului de taf, si poteca monotona prin padure, plina de capcane, crengi si radacini ascunse sub covorul gros de frunze netublurat de multa vreme de pasii drumetilor. Zona asta e putin batuta cand oile nu sunt sus la stana si iti da o senzatie de “tot muntele e al meu”.

Pe primii kilometri de forestier

Iesiti din padure

Cu Capatanii in departare. Fata si spate si profil

Iarna fuse si se duse

Cacova e mai putin baltata decat anul trecut si inclusiv la refugiul din Curmatura Builei zapada e pe duca. Asta nu inseamna ca pe aici se merge ca primavara. Combinatia de pamant inghetat si pudrat cand si cand cu zapada asternuta peste radacini alunecoase, impune atentie. In rest, suntem singuri. Nici o urma pe nicaieri. Nu poti sa nu te intrebi de cand domneste linistea asta aici. Cand au trecut pe aici ultimii bocanci si apartinatorii lor. Muntele apartine la acest moment din an doar animalelor. Urme de lupi, de vulpi, cerb si chiar de urs am descifrat cu usurinta pe poteci, urme de oameni, mai putin. Poate e mai bine asa. De fapt din cauza asta am si venit aici. Pentru a avea parte de liniste, de salbaticie, de tihna muntelui adevarat. Poteca de sub creasta se prelinge prin poieni, traverseaza cateva valcele mai inguste sau mai late si pare o ultima reduta a iernii.

Prin dosul Builei

Refugiul este neclintit, curat si friguros. Asa ca dupa ce ne instalam comod, revendicandu-ne fiecare cate un prici, pinguinii se pun la masa, iar eu si Radu urcam deasupra refugiului si mai pregetam 15 minute afara pentru a vedea apusul. Rosu, galben, portocaliu, nuantele se spalacesc unele in altele pana cand se pierd la orizont in spatele culmilor negre nesarsite ce se intind la orizont. Apusul de aici imi aminteste cumva de apusul de la Marea Baltica, soarele fiind inghitit usor de marea de linii curbe a dealurilor si muntisorilor din nord- vestul Olteniei.

Apus. Si inca unul frumos

Odata cu noaptea, in refugiu pornesc primusurile si ultimele pregatiri ale serii culinare pe care o pusesem la cale. Radu gateste o mancare de cartofi, Vali, Muha si cu mine facem munca de echipa la pregatirea aluatului de clatite intr-o sticla de 2 l, Cristi se lupta sa recreeze o lumanare din resturile de ceara adunate intr-un castron gasit prin refugiu si din niste vata culeasa si toarsa de pe betisoarele de urechi uitate prin trusa medicala, iar Andrei, el isi dezgheata mainile. 4 ore de intuneric pana la auto-impusa ora 22.00 de culcare par multe, dar cand ti le ocupi cu activitatile potrivite, cand compania e placuta si ne simtim bine impreuna, cand curg glume, si buna-dispozitie umple spatiile goale din refugiu, seara se anunta excelenta. Apogeul este evident operatiunea clatite facute la primus, la aparate trecand pe rand Muha, Vali, Radu si Cristi. Suprinzator interesul baietilor pentru intors clatite prin aruncare :).

Cartofii se pregatesc sa fie fierti, ceapa si ardeii sunt si ele curatate si taiate. In fundal, Muha bate ouale pentru clatite

Prima clatita dintr-o lunga serie de peste 20 de bucati

Invartind la clatite. Cu gem de visine 

Fiecare isi dovedeste maiestria la intors clatite

Eu raman fidela etapei “umplutul clatitelor” si randamentul este 0. Clatita produsa este mancata pana sa fie gata urmatoarea. Initial mancam toti 6, apoi renunta Andrei, Radu, apoi Cristi. Dar eu, Muha si Vali ramanem pe baricade pana la final si nu cedam pana nu dovedim si ultima clatita, una americana, mai groasa si mai pufoasa decat precedentele. Dupa cum descrie foarte plastic Vali, suntem plini de clatite pana in gat, iar omusorul pluteste delirand pe cateva visine din dulceata, ce pur si simplu nu mai au loc :).

Astfel, cu burtile pline, ne facem culcus si dormim neintorsi pana la 7.00 dimineata. A doua zi se anunta mai lunga ca distanta, dar cu mai putina diferenta de nivel, urmand sa incheiem bucla si sa parcurgem partea estica a Builei. Aici vom reintalni primavara si cum incepem coborarea din Curamatura din Oale, zapada se inmoaie de tot pana cand dispare cu desavarsire, iese soarele, iar la izvorul de dinainte de Patrunsa reintalnim campurile de ghiocei mult-asteptate. Poiana Scarisoara e chiar mai darnica, oferind la pachet ghiocei si branduse.

Coborand spre Pahomie

Desavarsind tura culinara cu cafeaua de la ora 13.00

Martisor :)

Iar eu sper din tot sufletul ca iarna sa nu se mai intoarca. Sper ca vrajile noastre cu clatite, vin si lumanari sa o faca sa inteleaga ca e mai bine ca anul asta sa se dea batuta definitiv si sa ne lase sa gasim noi locuri originale pentru operatiunea “clatita”. Asteptam sugestii.

Foto by Radu

Traseu:

Sat Pietreni- Cheile Costesti- Izvorul Priboiului -Valea Prislop (TG, traseul 3)-Muntele Cacova-Varful Piatra-Curmatura Builei (PR, traseul 11)-La Troita-Poiana de Piatra-Poiana Fata Piscului-Curmatura Comarnice (TR, traseul 5)-Curmatura din Oale-Stana Oale-Schitul Pahomie (PG, traseul 10)- Schitul Patrunsa (CR, traseul 8)- Poiana Scarisoara (PG, traseul 6)-Pietreni (TR, traseul 5)

Descriere: aici

Rute GPS si datele turei:

Ziua 1

Ziua 2

Harta