miercuri, 1 iunie 2016

De ziua copilului- 4M Crai

Suflet, suflet de copil,
Hai-napoi tiptil, tiptil
În albumul cel cu poze
Unde visele-s doar roze. 
Unde nu ştii ce e teama 
Şi păpuşa spune “ma-ma”, 
Unde plânsul are leac 
Şi suspinele lin tac. 
Anda Calugareanu- Suflet de copil

Cumva, in mintea mea, reprezentarea perioadei constiente a copilariei este bicicleta. Tricicleta, bicicleta cu roti ajutatoare, bicicleta fara roti ajutatoare si mai apoi bicicleta de oameni mari. Pegasul pe care nu l-am avut niciodata, dar pe care il avea vecina mea de sus si cu care plimba toti copii din bloc. Mobilitatea si descoperirea pe care ti-o aduce la pachet bicicleta. Papusile sunt pentru acasa, bicicleta este pentru afara. Prima mea bicicleta a fost de fapt o tricicleta, de fier ordinar, cu scaun de plastic, la care tata a mai dat niste suduri de siguranta cand crescusem si cand greutatea mea depasea gabritul maxim acceptat de tricicleta. Am tras de ea cativa ani, apoi cu mari aventuri, am adus printr-un efort comun (rudele bunicii din Ucraina, bunica si cu mine) o bicicleta adevarata din Ucraina. Implineam 7 ani, trebuia sa merg la scoala si imi aduc bine aminte cum rudele bunicii au demontat bicicleta, au impachetat-o intr-un sac mare si negru, au suit-o in trenul de Romania ca pe mort si au pus-o in cuseta. Eu am primit instructiuni clare sa (ma prefac ca) dorm bustean cand vine vama. Era deja prin 1992, dar metehnele cu transportat bunuri legal si mai ales ilegal peste granita au ramas. Asa ca eu am dormit bustean, bunica l-a imbrobodit pe vames ca nu aveam nimic in cuseta unde doarme copilul si e om rau la suflet daca chiar vrea sa trezeasca copilul ca sa verifice, si am ajuns cu bicicleta in Bucuresti. Anii au trecut, bicicleta mare a devenit mica oricat de mult a ridicat tata saua, ghidonul, pipa etc, si eu am sarit direct pe o bicicleta de oameni mari, pe care o avea unchiul meu la tara. De fapt, bicicleta era principalul motiv pentru care mergeam la tara. Dadeam ture lungi pe strazile pustii si ma saturam cu greu de pedalat. Invatesem sa duc plase in echilibru pe ghidon, sifoane, cumparaturi, orice mai era nevoie. Cand am primit primul MTB cadou de la Radu, copilaria s-a comprimat in cateva minute. O Merida galbena, putin cam mica pentru mine, furata intr-un final pe scara blocului. De atunci bicicleta face parte din viata noastra, e necesitate si distractie in acelasi timp si nu mai este doar bicicleta, ci sunt bicicletele. Cu cat mai multe, cu atat e mai mare distractia.

Avand in vedere toata istoria de mai sus, pentru copilul din mine era clar ce o sa aleg de 1 iunie: munte si bicicleta. Adica o zi libera si MTB. Si cand stai in Brasov-Bartolomeu, cel mai apropiat munte e Piatra Craiului. Asa ca pe la ora cand ar fi trebuit in mod normal sa incep programul, o iau spre gara si Regiotransul ma lasa la picioarele Craiului.
Uite asa am petrecut Ziua Copilului
De aici, calare pe bividiu, spre La Table. Aveam in plan sa explorez si bucatile necunoscute de la etapa din Crai de la 4 Munti, doar ca am inceput tura din Zarnesti, din motive de logistica. Nici nu incep sa pedalez, ca ma lovesc de un magazin care vindea langosi, iau doua si le mananc pe loc. Ceva cam grase pentru gustul meu, dar au intrat ca unse. Cum magaiznele pe drum sunt rare, m-am gandit sa imi fac rezerve in stomac inca de la plecare :). Zarnestiul se scurge repede, Fantana lui Botorog, drumul care coboara din Magura si iata ca intram pe track. Pana in La Table nu am insa nevoie de el, caci trebuie doar sa tin drumul in sus. 29er-ul ma ajuta mult si nu trebuie sa imi fac griji de trasa ideala etc. Urc cu spor, cand pe la soare, cand pe la umbra pana in La Table, ca apoi cotesc spre Saua Joaca.
Inainte de "La Table". Compozitie moderna- 29er pe pajiste cu flori

Creasta Nordica
De aici e primul segment de Terra Incognita. In mod normal ar trebui sa vina o coborare lunga pana in Sirnea, doar ca pietrele ude, noroiul si baltile din drum nu o fac si cea mai faina coborare. Declicul se produce cand la o balta pe stanga, decuplez doar piciorul drept din SPD si dreptul ramane clipsat, bicicleta se inclina in mod periculos spre stanga si pana sa ma trezesc eu bine, sunt cu bicicleta, mainile si picioarele in balta. Noroi cat cuprinde. Sterg pe iarba ce se poate si dintr-o data mult mai relaxata, caci acum suntem murdare si eu si bicicleta, ii dau la vale mai cu talent spre Sirnea.
Terra incognita 
Noroi cat cuprinde
Ultima coborare, de la intersectia BR cu TR chiar mi-a mers la suflet, cu satul la picioare si Bucegii, Piatra Mare si Postavaru peste drum.
Ultima parte a coborarii spre Sirnea 
In Sirnea lucrurile merg repede, drumul bun ma scoate in asfaltul de pe culoarul Rucar-Bran si de acolo deja ma roade curiozitatea pe ce poteca o sa coboram in asfaltul ce urca la Cheile Gradistei-Fundata. Nu apuc sa ma intreb prea mult, caci track-ul face brusc stanga si apoi pe un single-trail ce se formeaza pe neasteptate pe dreapta, ajung in asfalt. Aici caldura mare, trafic 0 si sa-i dam pedala la deal. Urcarea imi este proaspata in minte, muzica curge prin casti si mie imi place. Inca e distractie. Suferinta mai tarziu. In Cheile Gradistei fac prima pauza mai lunguta, pentru ceva mancare, un mesaj, deschis track-ul de pe bike map etc.
Vremea ramane suprba, Bucegiul e mereu in raza vizuala
In Cheile Gradistei
Si pe aici mai descopar drumuri noi si frumoase si pe care merg bine. Noroiul reapare insa curand si o sa tot am parte de el, cu intermitente, pana ajung in Dambovicioara. Urcarea la Ciocanu o stiu bine. Imi place, doar ca acum ma omoara caldura. Stau la umbra pe un parapet de ciment, rontai cate ceva, beau apa si imi fac curaj. Eu arat ca un porc transpirat, bicicleta arata ...mizerabila, dar e de 10 ori, de 100 de ori mai bine, decat sa stau pe scaun la birou. Asa ca pornim din nou iPOD-ul si atacam cei 5 kilometri pana in Sirnea. Nu merg ei chiar dintr-o suflare, dar simt cum castig diferenta de nivel, chiar si fara sa ma uit la ceas, siu metri pe verticala curg parca mai usor decat cei pe orizontala.

Mereu Bucegii
A doua oara in Sirnea si de aici urmeaza necunoscutul. Distractia sau frustarea. Sunt oarecum convinsa ca Sbarcioara ori o sa imi placa, ori o sa o detest la culme. Primele acte ale coborarii sunt superbe. Poteci noi, bicla curge fain, pauze dese pentru deschis si inchis porti, sarit un gard de sarma, traversat o faneata sub privirile mirate ale unui cal si iata-o. Un fir de apa inofensiv. Tanjesc de cam multicel la ea, caci apa nu mai am, murdara de noroi sunt, transpirata nu mai zic. Nici nu aveam sabanuiesc ca o sa imi iasa pe nas de atata apa. “Apa” si sageata apar si pe un copac. Initial poteca ingusta merge pe langa parau si tot traversam de pe un mal pe altul. Traversari scurte dar adanci. Dupa prima incercare de a traversa pe bicla, soldata cu o aterizare in rau, ma cumintesc, iau bicla de coarne si o iau direct prin apa. Si tot asa, cand pe stanga, cand pe dreapta, cu incercari mereu esuate de a sta pe bicicleta, se instaleaza resemnarea. Deci asa va fi....Acum imi permit sa tot stresez bicicleta si sa incerc sa stau pe ea, dar varianta cea mai rapida ar fi sa fac ce stiu mai bine: sa alerg pe langa ea. Si o tinem asa, treceri fara numar. Drumul ala ce apare si dispare in vad ma enerveaza la culme si deja mi se pare sa sunt intr-o alta dimeniune, captiva in poieni cu iarba mare, tot trecand Sbarcioara, traversari fara sfarsit. Fiecare adapost de lemn, fanar, chiar si o exploatarea forestiera cu 3 barbati uitandu-se nedumeriti la o tipa care iese din apa pana la genunchi sunt alarme false. Satul apare cand deja se innecase si speranta.
Poieni, Sbarcioara, poieni, Sbarcioara, ca burtile pestelui din Iona
Nu apuc sa ma bucur prea mult de drum bun, ca intru pe Valea cu Cale. Drumul de pamant incepe promitator, dar unde e pamant va fi si noroi. Suficient noroi, cat sa pun la loc pe mine tot ce am dat jos in apele Sbarcioarei. Sunt ultimele sute de metri diferenta de nivel, dar trec greu.
Pe Valea cu Cale
Mai ratacesc si drumul putin, fac cale intoarsa, imping la bicicleta pana in culme si ma trezesc la realitate cand ma uit la ceas 18:06 si eu inca nu am intrat in Magura. Trenul de la 18.35 apare si dispare din fata ochilor mei ca o Fata Morgana. Frate, eu chiar vreau sa prind trenul ala. Nu am de gand nici sa stau in gara 2 ore jumate si nici sa pedalez pana la Brasov. Asa ca imi dau 2 palme, ma apuc sa imping mai cu spor la bicicleta si pe la 18.15 sunt in sat. Schimb planul din mers si cobor pe drumul principal spre Fantana lui Botorog, mereu cu ochii pe ceas. La 18.25 sunt jos si bag viteza cum nu am facut-o niciodata spre Gura Raului si apoi prin Zarnesti. Pedalez cu ura, de parca ma alearga toti monstrii padurii, dragonii si fapturile hidoase din povestile bune sa sperie copii. 36, 37, 38 km/h arata ceasul si minutele se scurg parca mai incet acum. 18.30 sunt in centrul satului, 18.33 la gara, ma infatisez spasita si noroita la insotitorul de tren si il intreb daca pot sa iau bilet din tren. Nu astept sa zica “da” de 2 ori si imi si urc bividiul, punand stop turei de ziua copilului. Cam la ora asta scapam si de la job, doar ca acum am in spate 70 de kilometri, frumosi, grei, provocatori, pe munte.

Mult mai castigata...Socoteala da pe plus, cand dupa un dus, cu un pahar de socata in fata, ma uit peste pozele din tura si ma asez sa scriu cateva randuri, la ceas de seara, despre o zi a copilului savurata din plin. Sbarcioara zici? O sa mai trec pe acolo, sa vad cum se dau aia buni pe bicla. Live.

Date si track: aici aici

2 comentarii:

  1. Super tura! Rapida si colorata :))
    Dana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a placut asa de mult ca am mai facut-o si duminica, si as mai putea sa o mai repet sezonul asta.

      Ștergere