India- prima ora, prima zi, prima pedala (Z1)

Mai avem 50 km pana in New Delhi. De indata ce vom iesi din avion, zona de confort va ramane undeva in urma si un gol in stomac creste si creste atunci cand las imaginatia sa zburde si ma gandesc la socul cultural ce ma asteapta dupa poarta aeroportului. 25 de milioane de locuitori, si noi, 2 caratori de papornite in orasul care imi da senzatia ca nu doarme niciodata.

Domnul din stanga mea, domn respectabil cu barba si turban, pe la 60 de ani a mancat mereu meniu vegetarian si a baut apa. Eu am profitat de puiul de la Lufthansa, trist asa cum e el, scaldat in sos si condimente ca sa il faca mai bun si l-am mancat ca pe ultima masa de carne pentru urmatoarea luna. Si am continuat cu bere si cola. Vecinul din diagonala stanga fata s-a uitat doar la filme indiene. Noi am baleat oferta Lufthansa intre documentare, sport, filme si desene animate. Si am mai observat ceva. Copiii indieni nu plang. Au fost o multime de copiii mici in avion si nici un scancet timp de 7 ore jumate.

Delhi se deschide sub noi. Avionul descrie loopuri largi pierzand altitudine. India, here we come. OMG!

Este ora 2.40 si stam langa aeroport asteptand autobuzul care ne va duc in oras. Radu zice sa mergem cu autobuzul, eu cu metroul si trenul. Facem cun spune Radu din 2 motive. Are mai multa experienta si el e cel care descurca itele.

Calatoria pana in Delhi ne ia o ora. Dupa ce trecem de cladirile noi si bulevardele pustii din New Delhi, intram in partea veche. Aici, la ora 3.40 gasim toti oamenii lipsa din orasul nou. O piata de legume se deschide adhoc pe trotuar si lumea apare la cumparaturi. La ora 3.40. Peste tot mizerie si oameni care dorm pe strazi. Pe cartoane, pe bancheta de la risca, printre gunoaie. Toata mizeria de pe strazi imi face greata. Imi reinnoiesc promisiunea sa ne pun bucata de carne in gura si sper sa plecam mai repede spre munti. Spre pustietate si sper eu spre mai putine gunoaie, pe principul unde nu sunt oameni, nu ar trebui sa fie nici (atatea) gunoaie. Inainte de autogara din Delhi nimerim in mijlocul unui targ de capre. Ne continuam drumul spre capatul de linie (si Kashmer Gate), care coincide in mod fericit cu autogara.

Gasesc un mod ok de a cara papornita care imi revine si trebuie spus ca nu ne incadram deloc cu ele in peisaj.

La controlul de securitate de la intrarea in autogara, intrarile pentru femei si barbati sunt separate. Cele 3 politiste dorm in post, una pe jos, pe niste cartoane, si 2 pe scaune. O trezesc pe una dintre ele si ma scaneaza in dorul lelii.

Radu gaseste un autobuz spre Chandigarh, care pleaca in 5 minute. Ne asezam pe bancheta lunga din fund, si dupa numarul interminabil de bilete taiate de controlor, deduc ca noi suntem singurii care mergem pana la capat. 5 ore de mers intr-un fel de IRTA, scurtate cu reprize de somn pigmentate cu claxoane, gropi si statii la care chipurile se schimba.

Deja ma gandesc ca din Leh pana in Delhi o sa facem 3 zile la intoarcere.

In autogara din Chandigarh cautam o toaleta si platesc cu 50% mai mult doar pentru ca sunt europeana si nu am marunt. Diferenta e cica pentru femeia care face curat.

Pe la 10.20 debarcam in centru, la magazinul de biciclete. Mie imi revine sarcina de pazitor de bagaje, intr-un loc relativ curat, la umbra, dar innabusitor ca o sauna. Prin fata mea au trecut mai bine de 1000 de perechi de picioare in cele 3 ore cat am stat si am citit, din fericre prea putini oprindu-se pentru calupul clasic de intrebari recitate in cea mai limitata engleza cu putiinta. Distractia continua.

Dupa vreo 2 ore petrecute in atelier, iesim pe usa cu 2 biciclete pregatite de drum lung. Spuneti-le cum vreti: browser sau vulpea de foc. Firefox pe numele marcii. Modelul nostru, un Firefox Target de 19.5''. Din bagajele noastre au venit sa, pedale, cauciucuri (niste Continental Race King), suport de bidon si evident portbagaj + coburi (pentru bicicleta lui Radu)

Mecanicii si vanzatorul de la magazinul de biciclete

Asta am cumparat

Si in vedere de ansamblu, fara bagaje

Revenim la magazinul cu cartele gsm si in sfarsit Radu reuseste sa isi activeze si 1GB de net. 4G. Laser frate.

Si apoi ne lansam la apa. Noi si bicicletele. Pardon ne imersam in traficul indian ce curge ca un fluviu pe strazile Chandigarhului. 

Primul challange: se merge pe partea stanga a drumului. Provocarea numarul 2: haosul si atitudinea indiferenta pe care trebuie sa o adopti la claxoane.

Problema numarul 3: praful care se lipeste pe pielea noastra transpirata de parca am fi dat cu super glue.

Ultimul hop al zilei de azi. Sa gasim o cazare. Tot ce e in centru e cam 50 de euro. Mult peste buget. Scump, domne, scump. Centrul lor arata ca Salajanul in 1990. E mizerie, magazine peste magazine si praf. Insa stau aici deja de ore bune, asa ca m-am mai obisnuit. Facusem o rezervare pe booking.com la un hotel care se incadra in buget si era undeva in zona garii. Intr-o mahala ordinara, haotica si prafuita, cam cum vedeti in documentarele cu India. Intru cu scarba, hotelurile incep sa apara si nu pot sa nu ma tem ca rezervarea noastra o sa fie o bomba. Actually e chiar curat, suprinzator de curat pentru imprejurimi dar nu ne lasa cu bicicletele in interior. Si noi in strada nu le legam. Asa ca plecan mai departe. Deja nu imi doresc decat sa ajung intr-o camera decenta, sa ma inchid in ea si sa nu mai ies pana la dimineata. Sunt convinsa ca totul e in capul meu. In afara de cateva exclamatii nevinovate in engleza, oamenii chiar erau binevoitor, dar instinctul de aparare era in post.

In sfarsit in camera de la hotel

Dusul din seara asta e divin si somnul se asterne instantaneu, cu gandul la ploaia musonica anuntata pentru maine.

>> Blow horn 

Foto by Radu