joi, 29 septembrie 2016

India- Ultimul pas din drumul spre Leh (Z20)

Astazi e ziua ultimului pas inainte de Leh, dar si cel mai inalt din toate pe care le avem de sarit pana in Leh. 700 m diferenta de nivel si 20 si ceva de kilometri ne despart de Tanglang la. Pasul se vede inca din vale si drumul urca incingand versant dupa versant intr-o panta moderata de 3-4%. La altitudinea asta nici ca mai poti fi viteaz cu inclinatii de 10% cum erau in Shimla, dar aparent drumarii indieni au fost milostivi cu noi si drumul e numai bun pentru niste cicloturisti obositi ca noi, in plus, dotat cu un asfalt impecabil.

Traficul e aproape inexistent, dar fiecare masina vine la pachet cu un claxon de incurajare. Nu am impins bicicleta, nu am gafait mai tare decat la alte pasuri, am mers in ritm de metronom, urmarind doar linia drumului sau numarandu-mi pedalele in momentele de maxima plictiseala. Ce n-as fi dat pentru niste melodii din playlist-ul meu...

In pas poze, poze si iar poze, ne imbracam bine si apoi ii dam la vale. Faptul ca am urcat x pasuri ma lasa rece. Himalaya indiana e spectaculoasa in felul ei, dar e rece precum noptile la 4500 m si dura ca versantii de piatra ce se ridica sute de metri deasupra noastra. Cumva mult mai cald si mai aproape de inima imi este acum, la 5000 m, concediul de anul trecut cu Claudia. Nu sunt omul palmaresului si cumva, cea mai interesanta parte a ultimilor 2 saptamani a fost procesul de aclimatizare care a mers mai bine decat m-am asteptat.
Cel mai inalt pas de pe Manali-Leh
Nu e chiar asa, dar sa ii lasam si pe indieni sa se laude putin
Nu a fost nimic planificat. Asa s-a nimerit. 9 ani de la casatorie 
Coborarea e lunga si friguroasa, desi suntem blindati din cap pana in picioare. Ma tot uit in spate la pasul care devine un punct pe versantii din spatele meu si ma gandesc ce proba de curaj si determinare e sa il urci din partea asta.

Pe masura ce pierdem altitudine intram in umbra, dar din fericire in Rumtse, primul sat intalnit in drum mai e ceva soare. Oferta la dhabele de pe marginea drumului e saracacioasa si mai mult de omleta si orez rece, nu gasim. E seara, e sfarsit de sezon si nu se mai deranjeaza nimeni pentru 2 turisti rataciti prin partile astea. Luam si o supa instant normala (zic normala, pentru ca standardul e cu masala) si mai coboram cale de 2 sate pana gasim un loc ok de cort, cu iarba, pe malul raului.
Imensa coborare de 1500 m
Regula de aur a traficului indian
In sfarsit, o borna...feminina
Track si date: aici

Leh- here we come! (Z21)

Nu eram convinsi ca o sa ajungem pana in Leh astazi, dar ne-am asternut la drum, ne-au ajutat primii 30 de kilometri de coborare, iar apoi am intrat pe Valea Indusului, rau pe care l-am gasit suprinzator de curat si albastru, total contrar asteptarilor noastre. Oprim sa mancam la o dhaba pe marginea drumului si luam apoi in piept urcarile si coborarile aferente. Desi e un drum mai important decat cel de pe care venim noi, traficul ramane rezonabil si fara sa pregetam prea mult la Thiksey si Shey intram in orasul spre care pedalam de 3 saptamani. Concediul nostru nu este incheiat, insa am ajuns la destinatie si inainte de orice, cel mai bine o sa pice o zi de pauza. Apoi or sa ne vina si idei.
Indusul, mai albastru decat ne-am asteptat

Land of stupas
Intrand in Leh

Track: aici

<<O noua zi, un nou pas (Z19)



Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu