Noaptea la 4750 m a fost friguroasa, dar somnul a fost lung si odihnitor. E interesant sa observi cum se obisnuieste organismul cu altitudinea si cum luand-o treptat ajungi sa te poti odihni la o altitudine comparabila cu Mont Blancul. Insa cand incep sa ma agit pe langa cort, sa merg 10 minute pe firul unui parau ca sa scap de gunoaie si sa pot sa iau apa, ei aici lucrurile dau cu virgula, gafaiala si ameteli. Strategia pentru pasul ce urmeaza, Lachung La se numeste rezistenta, pace si cadenta.
Pasul a fost cel mai usor de pana acum, desi a fost primul de peste 5000 m pe care il trecem. Cei 300 m diferenta de nivel ne iau o ora (da, stiu, timpul se dilata si el intre 4000 si 5000 m :) ), iar in pas dam peste un american cu care stam la povesti si la poze trei sferturi de ora. E de departe si cel mai placut pas si ca temperatura, si ca vant.
Coborarea spre Pang merge neasteptat de greu din mai multe motive: drumul e rupt, canionul prin care trecem e superb si ne oprim des ori la poze, ori pur si simplu pentru admirat, si trebuie sa dam prioritate unor coloane cu vehicule militare, care atunci cand se pornesc, nu se mai opresc si merg cu zecile de masini.
Cand ajungem in Pang suntem lihniti de foame, iar tanti de la dhaba unde am oprit sa mancam pare sa se miste in reluare. 3 omlete, un orez cu legume, o supa cu taitei, 2 ceaiuri si niste biscuiti intra pe nerasuflate.
Cu foamea rezolvata ne asternem din nou la drum sa mai punem ceva kilometri sub roti, ca tare putini am facut pe ziua de azi. Din Pang o sa avem asfalt pana in Leh, dar drumul ne da in cap cu o urcare de 250 m care cu stomacul plin, numai usor nu merge.
Dar apoi, apoi sa te tii. In fata noastra sa intinde o fasie de asfalt bun, tras pe 2 benzi, cu un trend usor descendent, majoritar cu vant din spate care taie The Morravian Plains- un peisaj arid, cu varfuri mici si rotunjite, scaldat la ora asta intr-o frumoasa lumina de dupa-amiaza.
Kilometri gratis cum spune Radu. Punem foaia mare la bataie si rotunjim distanta zilei la aproape 70 km.
Track si date: aici
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu