India- Drumul spre Pangong Tso (Z22) ~ Amintiri din munti

La 6.20 suntem la punctul de intalnire si taximetristul nostru, de fapt un prieten de-al lui, chiar apare asa cum am stabilit. Il cheama Mustafa si isi tot freaca mainile sa si le incalzeasca, desi, de cand suntem in munti am prins dimineti mai friguroase decat asta. Bagam bicicletele si bagajele in masina si ne asternem la drum. In ritmul muzicii locale de la radio pe care o fredona Mustafa (toti cantaretii erau barbati si toate melodiile sunau cam la fel dupa urechea noastra) traversam sate ce abia se anima, ca mai apoi sa incepem urcarea spre pas. Un monstru de urcare de 1800 m pe care ma ia cu nervii capului cand ma gandesc cum ar fi fost sa ii urc pe bicicleta. Drum prost si serpentine ce iti fura ochii.

In pas e frig, reasamblam bicicletele si pornim la vale. Pe la 5000 m e un post de graniceri si oamenii ne invita la un ceai cald. Coboram in continuare, coborare lunga si superba spre Dobruk. Pacat ca in 2 zile trebuie sa o urcam la loc.

In Dobruk ne oprim sa mancam si schimbam impresii cu un elvetian care venea de la lac si mergea spre Nubra Valley.

Tangtse e ultimul sat pana la lac, asa ca luam apa, biscuiti si paine. Acum suntem bine dotati cu mancare buna din Leh si pofte prea mari nu prea avem. Drumul devine in mare parte asfalt impecabil si merge valurit pe o vale larga. Ceva iarba pe malul raului, iaci, cai, magari si oi apar in peisaj, plus cateva catune. E liniste si avem vant din spate.

Totusi cei 35 de kilometri pana la lac trec greu, noroc cu peisajul diferit de care avem parte. Drumul se strecoara printre versanti, firul de apa de mai jos dispare inghitit de nisipuri si intreaga vale capata in cativa kilometri o tenta semi-desertica cu o mica furtuna de nisip, stalpi de curent ingropati in nisip pana la jumatate si tufe uscate ce fosnesc fara intrerupere.

Lacul ni se dezvaluie tarziu si gasim cu ultima geana de lumina un loc cu iarba unde sa ne punem cortul