Ultimul weekend de vara

Vineri, ora 20.30. PC-ul toarce incet, open space-ul este luminat doar pentru mine, muncitor intarziat la birou, pe cand pentru majoritatea oamenilor a inceput deja weekendul. Ma intereseaza prea putin acest detaliu, pentru ca eu merg acasa. Ma asteapta serpentinele Poienii, drumul larg de pe Stejeris si inscrisul de pe Tampa. Si un munte de liniste dupa o luna destul de agitata, petrecuta pe drumuri intre Bucuresti si Brasov. A fost o luna plina de sentimente contradictorii, de culori si non-culori, de sperante, deziluzii, rugaminti, rugaciuni, decizii. A fost o luna atipica pentru mine, in care munca era uitare si timpul liber era format din intrebari fara raspuns imediat. Insa orice suflet agitat si trup contorsionat de spasme si dureri isi gaseste la un moment dat linistea. Vremelnica sau definitiva dupa cata ata mai avem in fata noastra. Gandurile imi sunt curmate de telefonul Muhai. Imi culeg masinal lucrurile de pe birou, apas butonul de log out, imi trec mana peste intrerupatoare si las un etaj intreg in intuneric. Vremelnic. Doar pana luni dimineata.

Cele 3 ore pana la Brasov trec repede, prinsi in povesti si inghitind sub rotile Loganului cei 160 de kilometri pana la destinatie. Acum nu mai am nevoie sa mai pun pe GPS adresa din Brasov, dar trebuie sa ma ajut de GPS ca sa ies teafara din Bucuresti. Nu am mai venit de mai bine de un an cu masina in Bucuresti. Toate drumurile s-au rezumat la tren, citit, lucrat pe laptop, dormit. Sofatul in weekend a devenit ceva ocazional si mai mereu pe distante mai scurte de 100 de kilometri.

Pentru sambata, singurul plan e ca vrem sa facem o tura de MTB. Unde? Lasam banul sa decida. Moneda de 50 de bani a ales Bucegi si Saua Strunga. Nu mi se pare o alegere rea. O sa fie o tura scurta, e drept, dar doar MTB, de la primul la ultimul kilometru, fara asfalt, drumuri prafuite, anoste si rispa de timp. O sa fim pe munte si Bucegiul ne promite o zi superba. Racoare in padure, vizibilitate pe sus, vanticel cat sa nu ne supra-incalzim de la soarele inca puternic, si aveam sa aflam mai tarziu, un festin de afine si merisoare.

Toate drumurile duc spre Saua Strunga

Stiu ca lui Vali o sa ii placa maxim, Muhai o sa ii fie greu, dar o sa stranga din dinti, o sa mearga mai departe si o sa prinda din ce in ce mai mult curaj. Muha e genul de om caruia ii place bicicleta. Si nu la nivel declarativ, ci cu substanta, subiect, predicat si implicare. Si asta a dus-o intr-o serie de ture ce par grele la prima vedere: 200 de kilometri pana la Slatina, o potcoava a Bucegilor la inceput de sezon, o tura destul de tehnica acum. I-au iesit toate si multe altele, si in ciuda efortului, vad pe fata ei o bucurie sincera atunci cand este in sa. Nu e la fel de entuziasmata cand trebuie sa impinga bicicleta la deal, dar hei, cu ii place? 

Dupa 2-3 kilometri de forestier, de incalzire, fix la asta ajungem. Push bike-ul pana sub Bucsa. Pe unele bucati poti sta lejer in sa, pe altele muncesti ca sa stai in sa, iar in alte cazuri impingi pur si simplu la deal, cu capul in pamant. La intervale regulate bag in program o pauza de regrupare, pauze garnisite cu clatite cu dulceata scoase din traista Greu, greu, dar nu ne mai cinstim si noi? Eu sunt super relaxata. Stiu ca avem tot timpul din lume pentru tura de azi, vremea se anunta impecabila de dimineata pana seara si compania este din cea mai placuta. Astept doar sa iesim din padure ca sa fac si eu niste poze mai de Doamne ajuta.

Nimeresc  corect si fara probleme poteca pe curba de nivel ce ocoleste varful si ne va scoate direct in Saua Bucsa, doar ca pana acolo pedalele ni se incurca in malurile inalte ale potecii, ochii se agata de tufele cu merisoare mari, stranse ciorchini pe cate o ramurica verde, iar mainile nu se pot imparti intre bobitele rosii si acrisoare si afinele bine coapte. Abandonam bicicletele si ne ostoim mai intai capriciile culinare. Apoi ne gandim la prieteni si strangem o provizie si pentru ei, pe care o ascundem strategic intr-un bidon gol. Cand nu culegi merisoare si afine, sezi pe un smoc de iarba si te uiti la insiruirea de pereti din fata ta, de la Strungulita pana la Valea Gaura. Si uiti de tot si toate, de ce a fost si ce va fi, uiti de tine, ramai tacut si mirat fata in fata cu una din cele mai frumoase privelisti din Bucegi.

Gata cu push bike-ul. Acum mergem doar pe langa ele, pe curba de nivel., fara sa le mai impingem :)

Captura (una pentru mine, una pentru prietenii de acasa)

Nu ne lasam. Culegem si din mers

Iesim victoriosi la stalpii de marcaj ce vin din Leota, prindem drumul ocolitor si pedalam fara graba spre Strungulita. Merg in fata, opresc din loc in loc, scot telefonul, caut o incadrare, ii las pe oameni sa treaca, depasesc din nou si tot asa. Renunt la carry bike si tin drumul in continuare, iar atunci cand el se infunda in niste pante de iarba ma opresc si punem ad-hoc de o pauza. E deja aproape jumatatea lui septembrie, toamna bate la usa, cu zile mai scurte, vreme mai capriciosa, nopti frguroase, dar perspective inca bune pentru o serie de ture frumoase. 

Pe culmi domoale, ce leaga Bucegiul de Leaota

Uitasem de cat de frumoasa e urcarea pe aici si ce perspective faine ai

Oprim deasupra refugiului din Saua Strunga pentru o pauza de masa tihnita. Se poate spune orice despre tura de fata, dar in niciun caz cum ca nu am fi mancat bine. Am mancat foarte bine, de la plecare pana la sosire, chiar daca la ora 9.00 cand am ajuns in Moeciu, prin rucsacurile noastre cautai proviziile cu lupa. 

Apoi vine cea mai frumoasa coborare din Bucegi. 800-900 m diferenta de nivel de poteca la inceput tehnica, cu multe locuri bune de invatat/ exersat diverse miscari, apoi un drum lat prin padure, de viteza si sfarsind cu o coborare in serpentine pe o tentativa de single trail. As putea sa ma dau de inca 10 ori pe aici si nu m-as plictisi. Ne tot petrecem cu niste baieti cu full suspension, ne reunim in Poiana Gutanu, ca mai apoi ei sa coboare spre Simon. Prin padure, unde ma simt cel mai in largul meu, as vrea sa o mai bat pe Muha la cap sa mai incerce una, alta, insa ma multumesc sa nu fortez nota, caci sunt adepta pasilor mici si mi se pare ca experienta coborarii a fost oricum suficienta pentru astazi.

Magazinul din centru ne indestuleaza cu Cola rece si drumul ne poarta in Racadau, pentru o seara intre prieteni, in fata unui ceaun de mamaliga aurie, inobilata cu branza de burduf, oua si carnati. 

Date si track: aici