Ziua 6- Ce ar fi desertul fara oaze?
Pentru astazi avem un singur plan clar in minte: sa ajungem in Tafraoute si sa ne facem plinul cu fructe si legume. Intre Maroc si
nordul Indiei nu exista termen de comparatie in ceea ce priveste diversitatea produselor, chiar si in cele mai mici magazine din cel mai izolat sat din Anti-Atlas. Totusi diversitatea e formata majoritar din alimente neperisabile, fructele si legumele proaspete regasindu-se doar in oferta oraselor mai maricele.
Desi harta ne spune ca inainte de Trafaoute trebuie sa sarim un pas, dimineata realizam ca suntem aproape de punctul maxim al urcarii si intre noi si festinul de fructe si legume promis nu se interpun decat vreo 600 m de serpentine.
 |
| Oare vom fi mai rapizi decat ploaia? |
 |
| S-ul perfect |
In Tafraoute ajungem la fix sa ne adapostim de ploaia ce vine in urma noastra si pregetam in oras cu diverse planuri si cumparaturi mai bine de 2 ore.
 |
| Pentru pranzul asta ne auto-gospodarim. Salata, masline, paine si ceai |
Nici macar atunci cand ne asternem in final la drum spre Ait Mansour nu putem spune ca avem parte de drum intins, caci ploaia ce vine si trece in valuri ne sileste la mai multe pauze la adapostul diversilor bolovani imensi de granit imprastiati haotic pe marginea drumului.
 |
| Adapost de ploaie. Stim ca nu va mai ploua mult, asa ca de ce sa ne udam? |
Parasim drumul plat ce merge spre Pietrele Albastre si prindem serpentinele ce ne vor urca din nou la 1650 m pe versantii invaluiti in ceata. Urcarea ce nu ne asteptam sa fie atat de lunga ne ia prin suprindere si ne simtim usurati cand ajungem in Taloust unde gasim ceva magazine si reusim sa facem aprovizionarea pentru seara, pentru ca mai apoi sa coboram pana in cheile Ait Mansour si sa punem cortul pe o albie de rau, intre palmieri. Locul de cort de astazi, intr-un luminis ramas intre trunchiurile inalte, cu frunzele late ca niste evantaie imense miscandu-se deasupra capetelor noastre, cu norii ce alearga pe cer purtati de vantul de 4 m/s si dezvelind din cand in cand o luna aproape plina ce lumineaza puternic aerul curat al noptii, impreuna cu mirosul de frunze putrede, radacini, nisip si mare, sa prevada oare noptile urmarmatoare din oazele ce ne vor mai iesi in cale?
Ziua 7- Foame mare. Toate magazine-s inchise
Ziua de azi a fost fara indoiala o zi a contrastelor. A inceput bine in palmeria de dinainte de Ait Mansour dar a continuat prost peticind 3 gauri/ taieturi in salteluta. Salvam dimineata cu o omleta si ne asternem la drum pe la 12, fara prea mare hotarare, caci stiam ca azi avea sa fie o zi cu vant hain dinspre vest, zi in care cel mai bun lucru pe care puteai sa il faci ar fi fost sa stai cu cortul intre palmieri, sa le asculti fosnetul coroanelor si sa privesti norii care alearga ca nebunii. Doar ca pe stomacul gol niciuna din activitatile astea boeme nu are haz si noi pornisem la drum, de fapt, ca sa cautam ceva de mancare. Faptul ca toate magazinasele din Ait Mansour erau inchise nu ne-a dat prea mult de gandit, am continuat sa coboram spre un sat mai mare unde ar fi trebuit sa gasim fara probleme magazine. Si ele existau, doar ca erau inchise fiind vineri- ziua sfanta la musulmani. Nu e prima zi de vineri prinsa intr-o tara musulmana.
Acum 3 ani, tot in Maroc am prins inclusiv nasterea profetului Mohamed si de foame tot nu am murit. Doar ca acum ne aflam intr-un satuc, cu o populatie probabil destul de religioasa si realitatea e ca toata lumea pare sa respecte ziua de odihna, moschea fiind punctul central spre/ dinspre care migreaza oamenii. Noroc cu cismelele de pe marginea drumului, ca macar apa e la discretie.
 |
| Cautand gaurile din salteluta |
 |
| In palmerie |
Cu burta goala nu ne ramane decat sa luam sub roti cei 14 kilometri de asfalt ce ne despart de urmatorul sat, unde speram noi, fie oamenii nu sunt la fel de religiosi, fie au terminat de sarbatorit si afacerile sunt afaceri. Distanta se scurg printr-un pustiu absolut, cu un vant hain din fata si de n-as fi eu in carne si oase ci doar avatarul meu, pe cuvant daca nu as da eject din jocul asta bun de testat nervii.
 |
| Inapoi in pustiul primordial al Atlasului Inalt |
 |
| Camilele sunt mai numeroase ca masinile |
In satul cu pricina in afara de cateva aparitii fantomatice de femei invaluite din cap pana in picioare si 2 magazine inchise, altceva nu e de gasit. La unul dintre ele insa il gasim pe propietar si facem rost de ceva dulciuri pe post de mancare si avem macar certitudinea ca nu vom muri de foame. Aparent in 10 kilometri, la drumul principal ar mai fi sanse sa dam de un magazin deschis, insa pana acolo ne mananca vantul si urcarile din Anti-Atlas. In timp ce imping la pedale in ritm de granny gear am certitudinea ca muntii astia arizi, monitoni si inospitalieri nu imi plac neam. Mie sa imi dati iarba, frunze galbene, un strop de verde si unul de albastru si nu doar vant ce suiera nebun prin campuri nesfarsite de pietre.
Magazinul mult-promis il gasim in Izerbi si Radu ar cumpara jumate din el, daca ar putea. Luam tot ce ne face cu ochiul si ne stabilim tabara de indata ce iesim din sat. Faptul ca s-a oprit totusi vantul, plus culorile frumoase ale apusului impreuna cu luna rasarita totusi parca prea devreme, ne mai cresc putin moralul. Sau sa fie sticla de 500 ml de bautura neagra si acidulata care se vinde cu mottoul "gusta si savureaza fericirea?". Greu de spus care a fost motivul real, cert e ca dupa o salata de rosii cu ton mancata din caldura sacilor de dormit, ziua de maine in care se anunta acelasi vant nebun din fata nu se mai arata asa ingrijoratoare la orizont.
 |
| Inspectia tehnica periodica a locului de cort ales (se repeta in fiecare seara) |
 |
| La rasarit de luna |
0 comments:
Trimiteți un comentariu