Cateva considerente despre Maroc, cursiera si minimalism

De ce pentru a doua oara in Maroc?

Primul contact cu Marocul a fost in 2015 si mi-a placut exotismul lui temperat. Un alt continent, pamantul rosu al Africii, o alta cultura, o alta religie si totusi inca multe lucruri familiar de europene care functionau totusi ca niste ancore. Au fost fara indoiala aspecte care mi-au placut (diversitatea peisajului, mancarea si aerul de stat captiv intre anumite reguli europene impuse de administratie si identitatea proprie a diverselor grupuri etnice care il compun), dar si lucruri pentru care e bine sa te pregatesti inainte (haos, negociat, standarde diferite de curatenie (ca sa nu ii zic murdarie)).

Totusi, cand la ceas de toamna-iarna Romania e prizoniera cerului gri si a primilor fulgi (insuficienti insa pentru a incepe sezonul de schi de tura fara griji), baile de soare si temperaturile diurne placute, fac din Maroc o destinatie care revine mereu in discutie. Si cel putin la gradul nostru de imaginatie, mai avem idei pentru 2-3 reveniri.

Marocul nu ii va dezamagi pe cautatorii de soare si vreme buna

De ce cu cursiera in Maroc? 

Avand in vedere ca in ultimii ani viata noastra graviteaza din ce in ce mai mult in jurul bicicletei si ca flota noastra de vehicule pe 2 roti s-a marit considerabil, alegerea trekking vs bicicleta si-a gasit rapid un raspuns. Mai ramanea dilema: cu ce bicicleta sa mergem (si implicit ce sa facem): MTB in Anti-Atlas sau cursiera. 

Varianta de mijloc a fost cursiera (si) in Anti-Atlas

Cursiera avea mai multa logica pentru ca in ultimii 5-10 ani marocanii au dus o campanie sustinuta de asfaltare a drumurilor secundare si desi asfaltul este destul de zgrumturos si gropile sau segmentele lipsa sunt o prezenta constanta, in Maroc este din ce in ce mai mult asfalt. Mai ramane oare loc si pentru MTB? Cu siguranta da, insa e nevoie de ceva munca de documentare/ planificare si vorbim aici de acel MTB de angajament in care iti cari bicicleta in spate si folosesti rutele de trekking. Asta presupune insa si o alta perioada a anului (mai-iunie sau septembrie-octombrie, maxim 15 noiembrie) cand nu mai este zapada prin munti. La final de noiembrie apar deja primele ninsori si desi drumurile rutiere prin pasuri raman deschise, lucrurile stau diferit pe poteci. Asa ca MTB-ul ramane tema de casa si hotaram sa mergem cu cursierele, autonomi si independenti, dar totusi cu un bagaj minim. 

Noi, cursierele si tot bagajul in pas in Tizi n'Test

In ultimii ani am facut usor, usor tranzitia de la coburi, portbagaje si biciclete de cicloturism, la bikepacking. Si ne-a placut usurinta deplasarii pe care ti-o da, inerent, o bicicleta pe care nu o incarci cu jumatate de casa. Faptul ca ea ramane, sub tine, bicicleta si nu tanc. Faptul ca ramane manevrabila in teren accidentat (mtb) si fasneata pe asfalt (cursiera). Prima tentativa de a merge cu cursiera intr-o tura de mai multe zile si a avea dupa tine tot echipamentul necesar (inclusiv pentru bivuac) a fost cand am mers spre Chisinau. Atunci au fost 4 zile, acum erau in plan 2 saptamani. Totusi sub raportul bagajelor nu e mare diferenta intre ce iei dupa tine pentru o tura de 4 si una de 14 zile. 

Pentru Chisinau norma a fost de 150 km/zi. Pentru Maroc, la jumate. Motivele pentru aceast reducere drastica de performata au fost mai multe. In primul rand comparativ cu 2011 cand am pedalat spre Mont Blanc si acopeream cam 110 km/ zi, am imbatranit cu 6 ani :). Asta e un fapt. Nu inseamna insa nici pe departe ca nu am mai putea duce aceeasi intensitate a efortului. Ci doar faptul ca am inceput sa apreciem viata traita intr-o viteza inferioara. Ziua aceea in care ai timp si iti permiti sa fii spontan, sa gatesti placinte cu cartofi la niste prieteni, sa citesti o seara intreaga o carte care te-a prins, sa iesi la o plimbare pe Tampa cu singurul scop de a admira apusul. De aceea s-a schimbat putin si rutina concediilor si cautam locuri si experiente care sa inghete parca curgerea timpului. Sau macar sa o incetineasca o perioada.

“People never seemed to notice that, by saving time, they were losing something else. No one cared to admit that life was becoming ever poorer, bleaker and more monotonous. The ones who felt this most keenly were the children, because no one had time for them any more. But time is life itself, and life resides in the human heart. And the more people saved, the less they had.”  Momo, Michael Ende

Timpul pentru micul dejun cu cafea si ceva dulce

Timp pentru apusul la ocean

Sau pentru scris jurnalul de peste zi in timp ce masa de seara se pregateste la primus

Mai nou ne intereseaza mai mult gradele (pantei) decat distanta zilei, sau sa gasim single-trailuri faine pe care sa ne dam. Ziua scurta, drumurile relativ proaste, diferenta de nivel inerenta drumurilor secundare pe care le alegem mereu in detrimentul celor principale se adauga si ele la randamentul nostru redus din acest concediu. Si totusi reusita unei vacante/ calatorii nu se masoara doar in kilometri. Se masoara si in locurile prin care ajungi si de data asta ne-am intrecut pe noi. 

Daca ar fi sa setez niste asteptari realiste pentru o tura pe bicicleta si asfalt in Maroc acestea ar fi:

- drumuri principale (nationale) cu asfalt bun si uneori cu o bretea laterala. Traficul e legat foarte mult de zona in care te gasesti si de cat de departe/ aproape sunt localitatile.

Drumul pe malul oceanului

- drumuri secundare (regionale) asfaltate, cu o banda pe sens in zonele de campie/ deal si trafic redus/ inexistent. In zonele montane e doar o banda mai lata de asfalt, suficienta pentru o bicicleta si o masina in paralel, totusi distanta dintre vehicule e pe la 20-30 cm. Daca nu aveti nervi pentru asemenea apropieri, va trebui sa cam iesiti pe macadam. Asfalt zgrumturos, nu foarte placut la pedalat, ajuta niste cauciucuri mai late/ presiune mai mica. Mai alea in zona montana, sectiuni fara asfalt/ cu asfalt maturat de ape, ocazional gropi, pietris pe asfalt etc.

Fasia de asfalt ce insoteste mai nou majoritatea drumurilor marocane

Asfaltul are si el diverse consistente

- Soferii sunt ca peste tot. Unii super de treaba, care mai degraba ies ei pe macadam decat sa te scoata pe tine (se aplica regula 50 cm), altii care isi vad de drumul lor, te iau in considerare, dar nu te trateaza in mod deosebit (aplica regula 20-30 cm si trec in viteza pe langa tine- si aceatia sunt majoritari) si soferii nesimtiti care depasesc fara sa tina cont ca esti si tu pe contrasens sau te sterg literalmente cand trec pe langa tine (2-3 cazuri).

- Profilul turei depinde foarte mult de zona prin care mergi si tipul de drum. Cele 2 drumuri mari care traverseaza Atlasul Inalt prin pasurile Tizi n'Tiscka si Tizi n'Test sunt cele mai domoale, cu panta moderata si urcari placute. Tizi n'Test (drum regional) e mult mai liber decat Tizi n'Tiscka (drum natioanl). Celelalte drumuri din Atlasul Inalt si din Anti-Atlas sunt mai valurite, pe alocuri cu urcari sustinute si pante ce depasesc lejer (si uneori pe distanta lunga) 10%. Unele pasuri de pe drumurile secundare au scos untul din noi, cu urcari demne de Campina/ Comarnic. Pe drumurile secundare veti strange o diferenta mult mai mare de nivel pentru ca de regula pana la urcarea principala, mai aveti o serie intreaga de mici urcari si coborari si cand fiecare mai adauga 100-250 m diferenta de nivel in plus, totalul zilei va sari in aer. Exemplu: daca intre punctul de start situat la 1800 m altitudine si pasul de la 2250 m calculati ca nu aveti de urcat decat 450m diferenta de nivel, pentru realitatea din teren, dublati aceasta valoare. Drumurile prin campie sunt evident plate (dar si monotone) asa ca nu am fost pe acolo. Pe malul marii, relieful e din nou foarte valurit (cel putin intre Sidi Ifni si Mirleft) si diferenta de nivel se strange lejer din mici urcari si coborari.

Tizi n'Test

Imi este greu sa ma decid daca se merita cu adevarat un concediu pe cursiere in Maroc sau nu. Daca mergeti pe formatul oferit de diverse agentii (masina de suport, fara bagaje, transfer intre bucatile interesante, sectiuni faine alese special), atunci sigur se merita. In varianta noastra struto-camila, cu cursiere + bagaje pe ele, drumuri care nu sunt incluse in ofeta niciunei agentii etc, atunci e o chestie de gust. Ceva spirit de aventura, curiozitatea de a iesi in afara hartii, credinta in constiinciozitatea marocanilor de a-si asfalta drumurile si o oarecare doza de masochism.

A avea totusi toate bagajele la tine, iti da un anumit grad de libertate, pe care noi il apreciem foarte mult

Ca varianta intermediara, pentru cei nu foarte pretentiosi cu cazarile si pentru care o masa la primus gatita sub o luna imensa, ori soarele care incalzeste cortul dimineata si iti permite un ultim pui de somn intr-o atmosfera placuta, nu sunt un ingredient obligatoriu al aventurii, un seat bag in care sa aveti un rand de haine de schimb si un sac pijama ar trebui sa fie suficient si nu ar trebui sa adauge mai mult de 2 kilograme la greutatea bicicletei.

Cazarile pot parea cam spartane, dar cand e frig afara, orice patura in plus e apreciata

Cum arata minimalismul nostru

Pentru cei curiosi sa afle ce a continut bagajul nostru in aceste 2 saptamani, iata mai jos lista completa si repartizarea acestuia pe biciclete, plus ceva observatii personale, pentru turele urmatoare:

- cort Quehua Quick Hiker

- 2 saltelute Thermarest Neo Air

- 2 saci de dormit Hannah Scout de vara

- arzator pe benzina, bricheta, chibrit, mic kit de desfundat arzatorul, sticluta benzina 330 ml, sare, ulei, condimente.Daca aveam nevoie de un recipient intermediar (de exemplu pentru a face cuscus cu legume, pregateam mai intai legumele in oala, le mutam apoi intr-un PET caruia ii taiasem gatul in prealabil eliberand astfel oala pentru a putea gati cuscusul si la final le ameatecam. Similar am procedat si pentru paste cu sos etc).

- oala, pahar din silicon pliabil, 2 tacamuri Light my fire + un briceag Victorinox

- mica trusa de prim ajutor (fesa sterila, leucoplast, betadina, 1 folie paracetamol sinus, cateva pastie de Nurofen, cateva de Claritine, 1 folie Nolicin, extractor capuse, ac, ata, ac siguranta). Cam orice oras maricel are farmacie si medicamentele uzuale sunt la fel peste tot. Nu e nevoie sa carati dupa voi ce puteti gasi oricum in farmacie.

- cosmetice (2 periute de dinti, o pasta de dinti mica, un sapun mic, un stick antiperspirant mic, o crema de soare mica, o crema pentru iritatii mica). Ideea e ca totul sa fie cat mai mic si mai compact. Nu caram dupa noi prosop (daca locul in care ne spalam/ facem dus nu ofera prosoape, ne  stergem cu tricoul de ciclism pe care il si spalam de mana ulterior). Nu am avut sampon (in Maroc se gaseste Head and shoulders la pliculete la orice butic).

- Haine: o pereche de pantaloni de bicicleta, un tricou de ciclism, 2 bluze cu maneca lunga, o pereche de heatere, un tricou bbc pentru dormit, colanti lungi pentru dormit, un hanorac (sau similar), pufoiaca, foita ciclism Btwin, 4 perechi de ciorapi, 2 bandane. 

- Trusa scule pentru ambele biciclete 4 camere, un set de petice, leviere, pompa, multitiool, duct tape, soricei, un lant.

- Electronice ( incarcatoare priza, 2 cabluri USB- mini USB, 2 baterii externe, 2 cabluri incarcare ceas GPS, 2 ceasuri GPS, un aparat foto).

Toate cele de mai sus si-au facut loc pe 2 biciclete

Distributia bagajelor pe biciclete a fost urmatoarea: 

Cursiera Mike: 

- un drybag de 8 l cu ambele saltelute, pufoaica + pantaloni lungi fixat pe ghidon

- un seat bag de la Revelate Design cu sac de dormit, oala + ustensile gatit, trusa medicala, cosmetice, restul de haine, electronice

- un saculet in care la nevoie puteam pune extra bagaj (o bluza mai groasa si/sau ceva mancare usoara)

- lant fixat pe tija de la sa

- 2 bidoane de 550 ml

- borseta la brau cu acte, telefon, lingura, briceag, servetele

Cursiera Radu

- cort fixat pe ghidon

- seat Bag Apidura cu sac de dormit, haine, arzator, trusa scule

- mic rucsacel in spate

- borseta la brau cu aparatul foto

- 2 bidoane 550 ml

- sticla benzina fixata pe pipa- de inlocuit cu o gentuta fixata pe cadru

Ce ar mai fi fost bine sa avem la noi:

- 2-3 saci menajeri

- 1 trident de rezerva pentru fiecare seat bag

Traseul nostru: 

Prima parte- Atlasul Inalt+ AntiAtlas+ Ocean
A doua parte- A doua traversare a AtlasuluI Inalt

Lista completa a postarilor din aceasta a doua calatorie in Maroc

1. Prima traversare a Atlasului Inalt (Tizi n'Test)
2. Primele pedale in Anti-Atlas
3. Ce ar fi desertul fara oaze? 
4. Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului
5. Simti oceanul?
6. A patra traversare a Atalsului Inalt. Si totusi noua ne plac muntii
7. In valea oamenilor fericiti
8. Final de poveste

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Maroc-Final de poveste

Dimineata incepe cu un record negativ in ceea ce priveste temperatura: minus 3 grade arata ceasul si nici nu era nevoie de confirmare: bruma de afara si gheata formata pe tenda cortului vorbesc de la sine. Totusi nu avem timp sa asteptam sa ajunga si soarele la noi caci astazi seara trebuie sa fim in Marakesh si pana acolo sa mai tot fie 200 de kilometri de acoperit, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca proverbul "cine se scoala dimineata departe ajunge" se va aplica si in cazul nostru. Cei 20 de kilometri pana in Azilal se scurg intr-o ora, cu ceva pauze pentru ultimele fotografii cu Atlasul Inalt. Peisajul s-a schimbat radical fata de acum doua saptamani cand am ajuns in Maroc, caci intre timp, un val de aer rece a adus cu sine si primele ninsori in munti si ceva contrast intre varfurile inzapezite si dealurile acoperite cu plantatii nesfarsite de maslini si portocali de la poalele Atlasului.

Pedaland spre Azilal in frigul diminetii

In Azilal gasim usor autogara, insa aici nu exista nimic organizat si informatiile privind un potential autobuz spre Marrakesh sunt contradictorii. Dupa prima runda de intrebat oamenii, pare ca nu exista niciun autocar in directia Marrakesh. Dupa a doua runda de intrebari apare un autobuz care ar pleca la ora 14 si cum reusim sa confirmam ora din 3 surse diferite, nu ne ramane decat sa asteptam, pierzand vremea prin autogara unde se amesteca mirosurile de urina cu cele de ulei, penduland intre locurile cu soare si cele cu umbra si mancand mandarine. Autobuzul cu pricina tine de o companie privata, no name pentru noi, si ajunge inca de la ora 13. Asta e bine, caci dispare grija: vin/ nu vine autobuzul.

Marrakeshul ne primeste 4 ore mai tarziu cu aglomeratia specifica orei de varf si apoi cu haosul autogarii. Din toate partile rasuna destinatii spre care pleaca urmatoarele autocare: Agadir, Agadir, Agadir

Ouarzazate, Ouarzazate, Ouarzazate etc. Evident ca totul ar putea fi rezolvat foarte usor cu niste peroane fixe pentru fiecare oras in parte, dar atunci nu ar mai fi in stilul marocan de a face lucrurile.

Marocanilor la place sa se manifeste in public, multe lucruri se intampla in strada in vazul tuturor (de la comert la mancare, exceptiile fiind semnele de afectiune intre parteneri, alaptatul etc), oamenii sunt curiosi, iti sustin fara probleme privirea, se ofera sa te ajute cu o informatie/ un sfat, au simtul umorului, iar raspunsul cel mai bun pentru cei agasanti care vor sa iti vanda ceva e: "poate mai tarziu". Cu o astfel de replica win-win ambele parti vor fi multumite.

In Marrakesh punem bagajele pe bicicleta si ne facem una cu fluxul de oameni, masini, motociclete si biciclete care serpuieste prin medina, ca un miriapod fara inceput si sfarsit, prelingandu-se pe stradute, printre reclame colorate, restaurante, dughene comune si gheretele vanzatorilor ambulanti.

Schimbam hostelul la care am stat in prima noapte, pentru un altul (Hostel Riad Dia) care arata chiar interesant, cu o fantana in mijloc, un portocal in mijloc, lumina naturala intrand de pe terasa descoperita si ciripit de vrabii ce se strecpoara cu usurinta pe sub prelata deschisa, ciripesc de cateva ori si apoi evadeaza din nou deauspra medinei. Mai multe despre riad marocan, structura, arhitectura etc puteti citi aici.

Seara este evident dedicata spectacolului de culori, mirosuri si zgomote din souk-uri. Hotaram sa gasim altceva de mancare decat tajinurile, cuccusurile si harissa din Djema el-Fna, asa ca pornim haihui pe strazi, incercand sa ne departam cat mai mult de centru si sa aflam unde mananca marocanii. Ne oprim mai intai de toate in fata unui vanzator ambulant de la care luam 2 painici din faina integrala, calde si acoperite cu seminte pe care le asortam cu niste masline proaspete. Maslinele din Maroc sunt absolut geniale pentru ca nu sunt pur si simplu masline in saramura, ci sunt murate in diverse amestecuri de ierburi uscate si condimente. 

Cu foamea amanata, ne revine cheful de hoinarit si reusim cu usurinta sa ne pierdem printe tarabele care vand orice de la genti, rochii colorate, obiecte din lemn, scaune gonflabile si un infinit de maruntisuri. Este interesant in egala masura sa observi cum explozia de culoare si agitatie din timpul zilei se transforma in ganguri intunecate mirosind dubios, porti inchise, gunoaie si pisici- stapanele fara echivoc ale acestui univers decrepit, pe masura ce noaptea isi intra in drepturi. Desi souk-urile sunt doar un mic colt al medinei, insa impresia generala este ca jumatate din locuitorii Marrakeshului vand ceva si cealalta jumatate cumpara ce vand primii. 

La capitolul culinar, in seara asta vrem sa vedem ce mananca marocanii (care evident ca atunci cand ies in oras nu mananca tajin si cuscus), asa ca sfarsim prin a cumpata clatite uriase cu fineti si banane, prajituri, sandwish cu sepia si salata si daca mai puteam, mai incercam cel putin alte cateva sortimente de street food, caci orasele mari din Maroc abunda de asa ceva. Nu ai nevoie de un festival dedicat. Mancarea este peste tot, de la vanzatorul de nuci si seminte, la burgerii locali, sucul de rodii la coltul strazii, porumbul copt pe tejghea in fata ta si o multime de patiserii cu o varietate nesfarsita de dulciuri. Pentru mine Marocul ramane un regal culinar, cu o mancare incredibil de gustoasa, obtinuta in general din ingrediente simple si putine, dar mereu buna datorita condimentelor folosite si a faptului ca e mereu proaspata daca iti alegi bine locurile din care sa o cumperi/ mananci.

Fara indoiala in aceasta a doua vacanta in Maroc am adaugat noi lectii, noi experiente, noi peisaje, dar am pastrat certitudinea reintoarcerii. La momentul potrivit, va fi si o a treia vizita in Maroc, desi e loc, sunt idei si inspiratie pentru mult mai multe.

Date si track: aici

<< In valea oamenilor fericiti

>> Cateva considerente despre Maroc, cursiera si minimalism

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Maroc- In Valea oamenilor fericiti

Ziua 13- Descoperind locuri noi Atalasul Inalt

Pana sa dormim la gîte-ul lui Omar planul de reintoarcere in Marrakesh era destul de simplu: coborat pana in Demnate si apoi lalait pe drumuri secundare pana sambata dimineata, la fix cat sa prindem mielul cald de pranz, in soukurile medinei. Asta pana ce Omar ne-a pus in brate un album de cantece populare traduse in franceza dar culese din zona vaii in care ne gaseam (Tassaout), album presarat si cu cateva poze. Acolo mi-a sarit pentru prima oara in ochi numele Ait Bogumez, ce insotea cateva fotografii idilice din valea omonima. Totusi locul cu pricina ar fi ramas cel mult o tema pentru o vizita ulterioara in Maroc daca Omar nu ar fi pus sare pe rana si nu ne-ar fi redesenat ruta de intoarcere spre Marrakesh recomandandu-ne fara ezitare valea Ait Bogumez si impartind drumul pe zile, cat sa ne asigure ca avem timp chiar sa ne intoarcem pe biciclete in Marrakesh. Parca doar ca sa se asigure ca noua ruta are potential de aventura, Radu intreba daca valea Ait Bogumez e mai frumoasa decat valea Tassaout pe care ne gaseam si care ne-a placut oricum foarte mult. Raspunsul soseste echivoc: da, e mult mai frumoasa. Si uite asa, cu 10 replici si in 5 minute, noi idei se infiripa. Si cand vine vorba de aventura, mintea noastra e un teren extrem de fertil. Sunt suficiente cateva seminte si putina apa pentru ca ideile sa prinda radacini si planurile ajung rapid sa creasca mai ceva ca vrejul urias de fasole din povestea Jack si vrejul de fasole.

Spre valea oamenilor fericiti

Asa ca ziua de miercuri seara ne gaseste la intrarea in terra incognita (pentru noi), la capatul satului Imi-n-Ifri, cu cortul asezat intr-o livada de maslini. Cum semintele au abia o zi vechime, informatiile abiguue din Lonely Planet tind sa ma faca sa imi schimb punctul de vedere, iar aparitia in ecuatie a unui pas de 2700 m face ca planul sa dea cu virgula. Asta pana pe la 12 ziua urmatoare cand tot nu stiu daca sa zic DA aventurii, sau sa lasam zona asta, care se anunta extrem de frumoasa, pentru o explorare ulterioara, tihnita si mai bine documentata. Simt ca ar fi pacat sa ne grabim pe aici si mai stiu ca vom reveni cel putin inca odata in Maroc. Atlasul Inalt are inca o multime de locuri de explorat, am ceva idei chiar si de MTB, iar nordul tarii ramane o tema pentru acasa.

Locul nostru de cort din livada de maslini

Radu e insa increzator ca o sa ne iasa, asa ca pornim pe la 12, dupa o pauza de dulciuri, sa dovedim prima etapa: cei 30 de kilometri pana in Ait Blal. Pe hartie pare simplu: doar vreo 300 de metri diferenta pozitiva de nivel si 30 de kilometri, ar iesi un rulaj numai bun. Doar ca realitatea nu e mereu atat de simpla in Maroc si mereu apare cate ceva: daca nu e drumul prost, atunci sigur ai de trecut 3 munti si 3 vai pana la destinatie. Si uite asa, urcare dupa coborare, strangem pana in Ait Blal 1000 m diferenta de nivel si nimerim in mijlocul unui targ unde se vinde orice de la ceainice, la lighene de plastic, apa la 500 ml si curmale. E un haos de masini, oameni si magari greu de descris. In Maroc magarul e animalul bun la toate: transport, arat, calarit. Daca nu e magar, e catar, dar caii sunt cu siguranta o raritate. Aprovizionam cu mandarine, niste curmale delicioase si alune (Radu a intrat din nou in haosul targului ca sa ia de-ale gurii) si pornim mai departe spre pasul de 2000 m.

Agricultura terasata de Maroc

Peisajul se schimba, valea plina de vegetatie de dinainte de Ait Blal ramane in urma, ultimile case se insira pe versantii insoriti cat timp drumul se prelinge pe curba de nivel pe versantii intrati deja in umbra. Cei 500 de metri diferenta de nivel ce ne despart de pas sunt brutali, pe unele sectiuni gradientul fiind respectabil (19-20% punctual zice Strava, 12% mediu). Ca si in cazul urcarii spre Tizi n'Test, dupa 1900 de metri intrii intr-o zona de platou, unde pantele se imblanzesc si urcarea devine un rulaj placut. Asa este si aici, desi trebuie spus ca cele 2 pasuri din Atlasul Inalt ce apar pe toate hartile si in toate ghidurile turistice (Tizi n'Test si Tiz n'Tischka) sunt si cele mai blande urcari posibile. Daca vreti sa va luati "la tranta" cu panta, iesiti din tipare, alegeti drumuri secundare pe care pare ca drumarii marocani au facut concurs: cine pune asfalt pe cele mai abrupte urcari. Cea de azi conduce detasat in clasament, dar mai avem cel putin una, maine, ce ar trebui sa ne duca intr-un pas de 2700 m.

Totusi efortul nostru a fost rasplatit cu niste privelisti pe masura caci ajungem in pas in ora de aur, cu soarele revarsandu-se darnic atat peste partea superioara a vaii verde in care se gaseste destinatia noastra pe ziua de azi (Ait Bouli), cat si asupra muntilor inzapeziti ce o stajuiesc. Locurile sunt intr-adevar foarte frumoase si imi doresc din ce in ce mai mult sa revin si intr-o primavara, sa vad un Maroc verde cu munti inzapeziti pe fundal.

Coboram alene in localitatea de sub noi unde cumparam mancare ca pentru sfarsitul lumii (maine e vineri.si stim din experienta saptamanii trecute ca macar parte din magazine vor fi inchise) si oprim la singurul gîte din zona unde speram sa avem parte de o noapte la caldura. Mancarea de seara a fost oricum delicioasa (un tajin de pui foarte gustos) si noaptea se anunta confortabila in caldura sacilor de dormiti ascunsi intre 2 randuri de paturi.

Maine continuam spre Valea Oamenilor Fericiti, asa cum mai este numita valea cu Ait Bogumez.

Date si track: aici

Ziua 14- Prn Valea Oamenilor Fericiti

Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de maritis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, ulei de masline, paine si niste musli cu banana pe care il caram dupa mine de cateva zile si suntem gata de plecare la 9.20, cand soarele incalzeste deja in mod placut valea.

Micul dejun cu ulei, miere, unt si ceai

Drumul ne conduce pana la 1800 m altitudine, de unde in stanga se lasa drumul nou ce merge spre Azilal. Noi avem totusi in minte sa vedem care e treaba cu drumul vechi, ce sare un pas de 2700 m, optiune care ne-ar permite sa exploram pe indelete valea Ait Bogumez. Si nu e greu sa iti dai seama de ce i se zice "valea oamenilor fericiti". In primul rand, comparativ cu tiparul majoritatii vailor din Atlasul Inalt, aceasta este mult mai larga, aproape o vale glaciara ca aspect. Raul ce ii da viata are si el un debit constant chiar si in aceasta perioada a anului, care in Maroc este o perioada secetoasa. Acest lucru permite practicarea la scara mult mai larga a agriculturii, fara captari si sisteme complexe de irigatii. Parcelele de pamant arabil sunt mult mai mari si se merita inclusiv o minima mecanizare, aici vazand al doilea tractor de cand suntem in Maroc. Si nu doar tractorul e o prezenta insolita. Si vaca si caii intra in aceeasi categorie pentru standardele din muntii Marocului.

Pe langa toate acestea, cel putin in ultimii ani, turismul si-a adus si el aportul la dezvoltarea zonei. Majoritar pentru trekking (dar nici catararea sau schiul de tura nu trebuie uitate), turistii vin in zona, fapt ce a dus la aparitia unui numar impresionant de gîte, fapt ce a dus la aparitia a numeroase magazine si servicii conexe si toate acestea se reflecta la un moment dat in nivelul de trai al oamenilor.

Pauza de masa

In 12 kilometri cat pedalam pana in Tabant, principala localitate a vaii, avem timp suficient pentru observatii si considerente economice. Daca punem la socoteala faptul ca din lipsa se asfalt, planul nostru cu pasul de 2700 m se amana pentru o data ulterioara si trebuie sa revenim inapoi la intrarea pe vale, cale de alti 12 kilometri, chiar am avut timp de reflectii.

Drumul nou nu mai urca pana la 2700, ci face legatura cu zona premontana printr-un pas de 2250 m, insa diferenta de nivel se mentine, caci inainte de a urca cei 800 m diferenta de nivel pana in pas, drumul coboara initial pana la 1450 m. Fata de alte urcari, aceasta merge totusi mai bine, si nu pentru ca am fi devenit noi niste catararatori mai buni peste noapte, ci pentru ca drumarii marocani au fost de data aceasta milosi cu noi.

Revenim usor. usor in zona arida

Ca si in alte zile, ajungem in pas in jurul orei 16.00, odata cu cea mai buna lumina a zilei si cu inca suficient de mult soare pe cer, pentru a prinde prima parte a coborarii scaldata in lumina calda a amiezii. 

Campam inainte de Ait M'hmed si incercam sa mintim noaptea friguroasa cu un foculet, o reminescenta a fantaziilor lui Radu din Anti-Atlas.

Date si track: aici

<< A patra traversare a Atalasului Inalt. Si totusi noua ne plac muntii

>> Final de poveste 

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Maroc- A patra traversare a Atlasului Inalt. Si totusi noua ne plac muntii

Ziua 11-  Si totusi noua ne plac muntii

Autobuzul ne scuipa in intunericul noptii din autogara din Ouarzazate. E ora 5.30 si un frig muscator ce iti taie orice elan de pedalat. Asa ca asteptam cuminti zorii si soarele. La 6.30 se crapa de ziua si in jumatate de ora este lumina bine. Frigul insa a ramas la fel si deja privesc cu teama la noaptea urmatoare si sper sa gasim totusi o cazare cu niste paturi in plus de aruncat peste sacii nostri de vara. Pana una alta ne asternem la drum dupa ce tragem pe noi cam toate hainele din bagaj si pedalam cu tot traficul matinal pe drumul bun ce merge spre Skoura. Dupa 15 kilometri facem stanga si prindem un drum secundar ce ne va trece muntii urmand sa ne scoata din nou in campia Marrakeshului. Drumul R303 este una din cele 4 traversari asfaltate ale Atlasului Inalt si singura varianta asfaltata ramasa neexplorata de noi. In fata ne stau 137 de kilometri despre care nu stim nimic mai mult in afara faptului ca sunt salbatici si putin umblati. In singurul sat de pe vale Ghassa, nimerim fix in ziua de targ si ne facem aprovizionarea cu mandarine, alune, paste varsate si un sandwish cu peste prajit care a fost destul de bun.

In ciuda frigului, mergem inainte cu promisiunea pasurilor de 2000 m ce ne stau in fata

Drumuri ce iti pun rabdarea la incercare

Desi pare greu de crezut, Radu a luat apa din bidoanele astea si nu a patit nimic

Desi pare sa avem de toate, soarele e sus pe cer si da caldura din plin, ziua e tanara, imi lipseste totusi entuziasmul si energia. E una din zilele acelea cand nu se leaga nimic la capitolul efort si decat sa te chinui cu un antrenament esuat, iesi mai castigat daca stai in varful patului cu o carte in mana.

Totusi, cand esti pe drum si in jurul tau oricum nu e niciun petic de pamamt prielnic pe care sa pui cortul, nu iti ramane sa te gandesti decat la urmatoarea pedala, precum Bepo din povestea lui Momo, de Michael Ende.

“...it's like this. Sometimes, when you've a very long street ahead of you, you think how terribly long it is and feel sure you'll never get it swept. And then you start to hurry. You work faster and faster and every time you look up there seems to be just as much left to sweep as before, and you try even harder, and you panic, and in the end you're out of breath and have to stop--and still the street stretches away in front of you. That's not the way to do it. You must never think of the whole street at once, understand? You must only concentrate on the next step, the next breath, the next stroke of the broom, and the next, and the next. Nothing else."

Primele serpentine ivite insa din senin reusesc sa ma scoata din letargie, starea de somnolenta dispare si eu ma umplu parca de energie din fiecare pedala pe care o dau la deal. Urcam pe un drum taiat frumos in versant pana la 2000 m, doar pentru a lasa privirile sa se plimbe pe o mare de varfuri rosiatice, unele deja pudrate de zapada, descoperind sate izolate pe cate un versant si descifrand meandrele drumului dupa fiecare curba. Acum, la a doua vizita in Maroc, geografia partii centrale a tarii capata sens, retina pastrand imagini din fiecare traversare a Atlasului Inalt, din campia de sub noi cu Ouarzazate si Skoura, cu Anti-Atlasul de peste drum, care urmat suficient de consecvent spre est va duce in final la ocean. Ramane insa cu siguranta de explorat tot ce se gaseste la nord de Marrakesh, un fel de terra incognita pentru noi. 

Unduirile drumului ne poarta fara gres printre varfuri, contabilizam si cate o pana de fiecare pe ziua de azi si profitam la maxim de soarele darnic urcand pasul de 2200 de metri in jurul orei 16.00, cand culorile sunt cele mai frumoase si lumina cea mai blanda.

Frumusetea urcarii

In pas

Din pas drumul se transforma in pista (drum neasfaltat) si pierdem astfel destul de incet altitudine. Locurile se anunta frumoase, firul de apa datatator de viata a aparut si mai jos va aduce cu el primii copaci, primele nuante de verde, primele case cocotate pe versantii insoriti. E o vale inguste ce capata pe alocuri aspect de canion, astfel incat la noi umbra si frigul fac casa buna impreuna. Totusi locurile sunt animate si oamenii se invart de colo-colo carand cele trebuincioase cu magarii. Pare un alt capat de lume, diferit de pustiul Anti-Atlasului dar cu o scurgere unica a timpului in aceasta vale ascunsa bine in munte.

Coborarea din pas merge intial pe un drum neasfaltat-pista, cum numesc localnicii

Ne-am dori o zi mai lunga si lumina mai buna sa o exploram pe indelete, insa ne alearga inserarea si tragem pana la urma la un fel de han/ locuinta de munte (gîte d'étape in franceza) ce ofera adapost in conditii spartane, dar totusi intre 4 pereti si cu paturi la discretie.

Intre patru pereti de caramida e totusi mai cald decat intre cei patru pereti de panza ai cortului

Frigul de decembrie la cort si aclimatizarea pentru zilele reci de acasa il amanam pentru seara urmatoare.

Date si track: aici

Ziua 12- O alttfel de lume

Ne incepem ziua in fata unei paini calde inmuiata intr-un ulei de masline local (mult mai tulbure si mai galben decat uleiul cu care suntem noi obisnuiti pe piata) sau unsa cu miere (dupa preferinte) si udata cu multe paharele de ceai. In Maroc, painea e baza si modul cel mai sigur de a umple stomacul. Si daca mai e si calda, nu ai pur si simplu cum sa ii rezisti.

Omar in fata gîte-ului pe care il administreaza

Pornim la drum putin trecut de ora 9 si drumul ne serpuieste mult si bine pana in Ait Tamlil- satul pana in care ar fi trebuit sa ajungem aseara si unde stiam sigur ca e un gîte. Pe cei 10 kilometri notam 2 pene la mine si momentan codunc detasat in clasamentul penelor din Maroc cu 4 la 1.

In Ait Talmlil vedem si niste oale cu ceva mancare calda, insa consideram ca e totusi prea devreme sa ne oprim sa mancam de pranz. Vom regreta mai tarziu caci pana sa incepem adevarata coborare spre campie mai avem de sarit 2 pasuri si vom mai pedala anemic pe drumuri proaste dar cu gradiente respectabile, pe care ar fi fost clar mai potrivita o bicicleta mai solida si cu cauciucuri mai late. Si totusi cu cursiera reusesti parca sa contracti timpul urcarilor si un pas care pare hat departe si spre care ai pedala jumatate de zi in granny gear pe o bicicleta grea de cicloturism se scurge in noile conditii in cateva zeci de minute. Si e placut sentimentul in care te apesi in pedala si serpentinele vin si trec pe langa tine.

Urcari, pauze de privit si repeat until end of the day(s)

Ziua e chiar placuta termic, soarele e generos cu noi (asta e aproape un sinonim pentru Maroc) si peisajul se schimba constant: varfuri de peste 3000 m inzapezite la orizont, sate ascunse intr-o vale, ginite mai mult dupa concentrarea de copaci si terase cu verdeata decat alte repere, caci casele in zona au peretii din caramida tiganeasca si ajung foarte repede sa se confunde cu pietrisul versantilor, in locurile mai deschise mici parcele de teren pe care aratul cu magarul si plugul e in toi, ori paduri de pini, o raritate in cele 10 zile de cand suntem in Maroc.

Tiparul satelor din zona montana-ascunse intr-un fund de vale si incojurate de padure

Terase si munca campului

Privind spre vaile vesnic verzi

 Portul femeilor s-a mai schimbat o data. Valurile lungi au ramas in Anti-Atlas si acum se poarta tunicile lungi si pulovere in culori vesele. Truda a ramas insa identica si sunt recunoscatoare faptului ca m-am nascut in Europa si nu intr-o familie traditionala (si religioasa) dintr-un colt de lume islamica. Gazda noastra de ieri ne-a oferit simtitor mai multe detalii despre cei 3 fii ai lui, decat despre cele 2 fete catalogate simplu: sunt maritate deja. Cu cine, unde, nu se stie. Pare ca singurul target al unui tata e sa isi vada fata maritata si plecata de acasa. Iar fetele ma indoiesc ca au prea multe vise. Nu ai cum sa iti faci vise cand o vezi pe mama ta cum isi traieste fiecare zi la indigo (copt 10 paini pe zi, facut mancare, avut grija de copii, spalat franghii de haine (de mana), adus apa, carat iarba sau fan pentru animale) si ramanand in general o aparitie fugara si rusinoasa in fata strainilor/ musafirilor.

Cu astfel de ganduri in minte trec prin sate uitate de lume, pline insa de copii care vin de la scoala si ma uit cu alti ochi parca la toate fetitele carliontate care striga buna ziua, sau care se aseaza in linie cu baietii sa dea palma cu noi.

Ultimul pas se scurge in minutele orei de aur si de acolo coboram lansati spre Demnate pentru a cumpara de mancare si a gasi un loc de cort. Ne ies amandoua din plin cu un loc de cort intr-o livada de maslini, o portie de paste cu ton si biscuiti home-made la desert.

Coborand spre campie

Date si track: aici

<< Simti oceanul?

In valea oamenilor fericiti >>

Foto by Radu

Citeste mai departe...

Maroc-Simti oceanul?

Ziua 9- Simti oceanul?

Ziua de azi ar trebui sa fie o zi scurta. 60-70 de kilometri, majoritar in coborare, asa ca nu ne grabim. Asteptam soarele sa ne usuce cortul dupa prima noapte cu umiditate de cand suntem in Maroc si luam micul dejun, in tihna, impreuna cu Said, un tanar de 17 ani care invata in Agadir si in weekend paste caprele familiei pe terenul pe care ne-am pus noi cortul. Daca initial ne refuza invitatia la cafea, cu putine insistente ni se alatura si pe langa mancarea pe care o impartim, schimbam si cateva impresii despre viata de licean aflat fata in fata cu bacalaureatul marocan. 

Astazi prima parte a concediului nostru-drumul spre Ocean- se va incheia

Ne asternem la drum dupa 10, lasand satele in urma si observand cum usor, usor apropierea de ocean schimba atat configuratia satelor (mai mari, mai inchegate, mai pline de viata), cat si culorile peisajului. Desi arborii de argan si arbustii sunt stapanii absoluti ai dealurilor pietroase, totusi ei sunt din ce in ce mai numerosi, pe alocuri apar palmieri, ori ochii descopera cu incantare un crang de foioase.

Parca si drumurile proaste trec mai usor cu promisiunea marii celei mari

Cea mai pregnant schimbarea se simte insa in aer. Si nu o spun la modul metaforic, ci cat se poate de serios, umiditatea si sarea fiind usor de perceput chiar si pentru narile mele mai mereu infundate. Prin urmare, privirea devine si ea nerabdatoare si scruteaza fara incetare orizontul cautand dupa fiecare deal albastrul nesfarsit spre care am pedalat zile la rand prin ariditatea Anti-Atlasului, insa imaginea mult dorita se lasa mult asteptata, iar atunci cand apare, intr-un final, pare mai mult o balta murdara in lumina tulbure a miezului de zi.

"Balta tulbure" spre care am pedalat in ultimile zile

Coboram insa lansati spre mica statiune de pe litoral, orasel ce se va dovedi foarte interesant: cateva cladiri in stil art deco ale vechii administratii spaniole (Sidi Ifni a fost pana in anii '60 colonie spaniola), o structura rectangulara cu strazi ce se intersecteaza in unghi drept (structura ce imi aminteste si ea de Barcelona), agitatia specifica oricarui orasel marocan unde convietuiesc laolalta localurile mai rasarite impreuna cele mai penale dughene, souk-ul cu de toate, cativa turisti si o mana de pasionati de surf ce anima plaja la apus.

Mostenirea colonialismului spaniol

Farul din Sidi Ifni

Cazarea a fost o sansa de la un capat la altul si un loc ce a rotunjit impresia faina a orasului. Maison D'hôtes Tiwaline apare pe booking.com ca avand camere libere, insa ajunsi la fata locului ni se spune ca sunt full booked. Cum stateam noi descumpaniti la usa, cercetand alt optiunj de pe Booking, revine proprietarul si ne spune ca a verificat si intr-adevar una din rezervari se anulase. Ne alegem asadar cu o camera mica dar luminoasa, spartana ca mobilier, dar atragatoare tocmaj prin simplitatea ei, cu fereasta (criteriu foarte important atat in riadurile din Maroc cat si in hotelurile din India), cu baie curata, apa calda si multe prize, cat sa ne incarcam toate electronicele pe care le avem. Imi plac micile detalii de la bancuta vopsita in albastru, la invelitoarea de pat si la combinatia de culori in nuante de galben pal amintind de nisipul plajei, albastrul oceanului dintr-o zi senina si albul curateniei, albul acela puternic si rar de vazut si simtit in Maroc. Alte doua locuri faine din riad sunt camera de zi amenajata cu mult gust si luminata natural pe timp de zi si terasa, aceasta importanta componenta a caselor marocane, un spatiu necunoscut noua, insa pe care clima blanda de aici iti permite sa il exploatezi la maxim si sa il transformi intr-un mic cuib, dupa chipul si sufletul tau, departe de agitatia strazilor si totusi neratand nimic din ce se intampla jos.

Pana la urma am avut de toate in dupa-amiaza de azi, inclusiv valuri si apus de soare la ocean, doar mancarea de peste a lipsit...

Ciclisti la cean

Asteptand apusul

Fiecare cu mijlocul de deplasare din dotare

Date si track: aici

Ziua 10- Pedaland pe malul oceanului

Am sta si am pleca in egala masura. Am mai zabovi prin Sidi Ifni pierzand vremea pe plaja ori pe stradutele orasului, privind tacut cum se scurge viata marocanilor obisnuiti, cum micile magazine isi deschid obloanele doar ca sa le inchida la amiaza pentru pauza de pranz sau cum se anima piata.

Insa noua pare ca ne sade mai bine cu drumul si pornim spre nord, sa exploram alte 2 plaje: Legzira si Mirleft.

Pregatiti din nou de drum

Legzira ne-ar putea vraji pe amandoi si daca am avea mancare la noi, ne-ar putea face sa ramanem aici cu cortul o seara. O plaja intima si curata (nu pentru ca aici marocanii (si turistii in egala masura) ar lasa mai putina gunoaie, ci doar pentru ca e maturata zilnic de flux), cu formatiuni stancoase interesante de care valurile se sparg ritmic cu mult zgomot si multa spuma, si destul de pustie pentru standardele tarii. Pierdem si noi vremea vreo 45 de minute invartindu-ne incoace si incolo, dar ne continuam pana la urma drumul spre Mirleft.

Plaja din Legzira

Singura arcada ramasa din Legzira. Celalta s-a prabusit de curand

Mirleft se vrea a fi ceva localitate pentru surferi, insa in afara dimensiunii si a varietatii de fructe si legume de la tarabe nu am gasit nimic interesant. Populatia de turisti tinde sa o egaleze pe cea de localnici, cel putin in centru, asa ca nu e de noi.

5 kilometri nord de Mirleft trebuie sa ne hotaram: urmam in continuare tarmul urcand spre nord, spre Agadir si apoi Essaouira, sau mergem inapoi spre continent, de unde speram sa gasim niste legaturi cu autocare de noapte care sa ne duca inapoi in munti. Ca alternativa la caldura litoralului aveam in minte sa exploram si cel de-al 4-lea drum ce traverseaza Atlasul Inalt, o inlantuire de pasuri, de fapt, intinse intre Ouarzazate si Demnate.

Hotararea e luata. Vom parasi malul Atlanticului si ne vom intoarce in munti

Dam cu usurinta marea pe munte, asa cum facem in fiecare weekend, singurul regret aparent fiind acela ca in munti s-ar putea sa cam murim de frig, comparativ cu temperaturile placute de la malul marii.

Tiznit, orasul in care ajungem e altfel decat orasele din centrul/ sudul tarii. Mai aerisit, parca mai organizat, exotismul ramanand probabil ascuns prin unghere. Aici gasim combinatia de autobuze care ne trebuie, cu schimbat in Agadir, un alt oras cosmopolit ce nu da semne sa doarma nici macar la ora 23.00 cand trecem noi pe acolo. Ma gandesc ce diferenta intre lumea lui Said din orasul unde face liceul si cea de acasa, cele doua locuri negasindu-se la mai mult de 200 de kilometri depatare (mai putin chiar, in linia dreapta).

Afara e inca noapte cand ajungem in Ouarzazate. Ne imbracam cu majoritatea hainelor groase pe care le avem si ne pregatim pentru o zi de pedalat prin Atlasul Inalt. Din nou!

Date si track: aici

<< Drumul spre ocean trece pe la portile pustiului

A patra traversare a Atlasului Inalt. Si totusi noua ne plac muntii >> 

Foto by Radu

Citeste mai departe...