Dimineata incepe cu un record negativ in ceea ce priveste temperatura: minus 3 grade arata ceasul si nici nu era nevoie de confirmare: bruma de afara si gheata formata pe tenda cortului vorbesc de la sine. Totusi nu avem timp sa asteptam sa ajunga si soarele la noi caci astazi seara trebuie sa fim in Marakesh si pana acolo sa mai tot fie 200 de kilometri de acoperit, asa ca nu ne ramane decat sa speram ca proverbul "cine se scoala dimineata departe ajunge" se va aplica si in cazul nostru. Cei 20 de kilometri pana in Azilal se scurg intr-o ora, cu ceva pauze pentru ultimele fotografii cu Atlasul Inalt. Peisajul s-a schimbat radical fata de acum doua saptamani cand am ajuns in Maroc, caci intre timp, un val de aer rece a adus cu sine si primele ninsori in munti si ceva contrast intre varfurile inzapezite si dealurile acoperite cu plantatii nesfarsite de maslini si portocali de la poalele Atlasului.
 |
| Pedaland spre Azilal in frigul diminetii |
In Azilal gasim usor autogara, insa aici nu exista nimic organizat si informatiile privind un potential autobuz spre Marrakesh sunt contradictorii. Dupa prima runda de intrebat oamenii, pare ca nu exista niciun autocar in directia Marrakesh. Dupa a doua runda de intrebari apare un autobuz care ar pleca la ora 14 si cum reusim sa confirmam ora din 3 surse diferite, nu ne ramane decat sa asteptam, pierzand vremea prin autogara unde se amesteca mirosurile de urina cu cele de ulei, penduland intre locurile cu soare si cele cu umbra si mancand mandarine. Autobuzul cu pricina tine de o companie privata, no name pentru noi, si ajunge inca de la ora 13. Asta e bine, caci dispare grija: vin/ nu vine autobuzul.
Marrakeshul ne primeste 4 ore mai tarziu cu aglomeratia specifica orei de varf si apoi cu haosul autogarii. Din toate partile rasuna destinatii spre care pleaca urmatoarele autocare: Agadir, Agadir, Agadir
Ouarzazate, Ouarzazate, Ouarzazate etc. Evident ca totul ar putea fi rezolvat foarte usor cu niste peroane fixe pentru fiecare oras in parte, dar atunci nu ar mai fi in stilul marocan de a face lucrurile.
Marocanilor la place sa se manifeste in public, multe lucruri se intampla in strada in vazul tuturor (de la comert la mancare, exceptiile fiind semnele de afectiune intre parteneri, alaptatul etc), oamenii sunt curiosi, iti sustin fara probleme privirea, se ofera sa te ajute cu o informatie/ un sfat, au simtul umorului, iar raspunsul cel mai bun pentru cei agasanti care vor sa iti vanda ceva e: "poate mai tarziu". Cu o astfel de replica win-win ambele parti vor fi multumite.
In Marrakesh punem bagajele pe bicicleta si ne facem una cu fluxul de oameni, masini, motociclete si biciclete care serpuieste prin medina, ca un miriapod fara inceput si sfarsit, prelingandu-se pe stradute, printre reclame colorate, restaurante, dughene comune si gheretele vanzatorilor ambulanti.
Schimbam hostelul la care am stat in prima noapte, pentru un altul (Hostel Riad Dia) care arata chiar interesant, cu o fantana in mijloc, un portocal in mijloc, lumina naturala intrand de pe terasa descoperita si ciripit de vrabii ce se strecpoara cu usurinta pe sub prelata deschisa, ciripesc de cateva ori si apoi evadeaza din nou deauspra medinei. Mai multe despre riad marocan, structura, arhitectura etc puteti citi aici.
Seara este evident dedicata spectacolului de culori, mirosuri si zgomote din souk-uri. Hotaram sa gasim altceva de mancare decat tajinurile, cuccusurile si harissa din Djema el-Fna, asa ca pornim haihui pe strazi, incercand sa ne departam cat mai mult de centru si sa aflam unde mananca marocanii. Ne oprim mai intai de toate in fata unui vanzator ambulant de la care luam 2 painici din faina integrala, calde si acoperite cu seminte pe care le asortam cu niste masline proaspete. Maslinele din Maroc sunt absolut geniale pentru ca nu sunt pur si simplu masline in saramura, ci sunt murate in diverse amestecuri de ierburi uscate si condimente.
Cu foamea amanata, ne revine cheful de hoinarit si reusim cu usurinta sa ne pierdem printe tarabele care vand orice de la genti, rochii colorate, obiecte din lemn, scaune gonflabile si un infinit de maruntisuri. Este interesant in egala masura sa observi cum explozia de culoare si agitatie din timpul zilei se transforma in ganguri intunecate mirosind dubios, porti inchise, gunoaie si pisici- stapanele fara echivoc ale acestui univers decrepit, pe masura ce noaptea isi intra in drepturi. Desi souk-urile sunt doar un mic colt al medinei, insa impresia generala este ca jumatate din locuitorii Marrakeshului vand ceva si cealalta jumatate cumpara ce vand primii.
La capitolul culinar, in seara asta vrem sa vedem ce mananca marocanii (care evident ca atunci cand ies in oras nu mananca tajin si cuscus), asa ca sfarsim prin a cumpata clatite uriase cu fineti si banane, prajituri, sandwish cu sepia si salata si daca mai puteam, mai incercam cel putin alte cateva sortimente de street food, caci orasele mari din Maroc abunda de asa ceva. Nu ai nevoie de un festival dedicat. Mancarea este peste tot, de la vanzatorul de nuci si seminte, la burgerii locali, sucul de rodii la coltul strazii, porumbul copt pe tejghea in fata ta si o multime de patiserii cu o varietate nesfarsita de dulciuri. Pentru mine Marocul ramane un regal culinar, cu o mancare incredibil de gustoasa, obtinuta in general din ingrediente simple si putine, dar mereu buna datorita condimentelor folosite si a faptului ca e mereu proaspata daca iti alegi bine locurile din care sa o cumperi/ mananci.
Fara indoiala in aceasta a doua vacanta in Maroc am adaugat noi lectii, noi experiente, noi peisaje, dar am pastrat certitudinea reintoarcerii. La momentul potrivit, va fi si o a treia vizita in Maroc, desi e loc, sunt idei si inspiratie pentru mult mai multe.
Date si track: aici
Foto by Radu
0 comments:
Trimiteți un comentariu