vineri, 8 decembrie 2017

Maroc- In Valea oamenilor fericiti


Ziua 13- Descoperind locuri noi Atalasul Inalt

Pana sa dormim la gîte-ul lui Omar planul de reintoarcere in Marrakesh era destul de simplu: coborat pana in Demnate si apoi lalait pe drumuri secundare pana sambata dimineata, la fix cat sa prindem mielul cald de pranz, in soukurile medinei. Asta pana ce Omar ne-a pus in brate un album de cantece populare traduse in franceza dar culese din zona vaii in care ne gaseam (Tassaout), album presarat si cu cateva poze. Acolo mi-a sarit pentru prima oara in ochi numele Ait Bogumez, ce insotea cateva fotografii idilice din valea omonima. Totusi locul cu pricina ar fi ramas cel mult o tema pentru o vizita ulterioara in Maroc daca Omar nu ar fi pus sare pe rana si nu ne-ar fi redesenat ruta de intoarcere spre Marrakesh recomandandu-ne fara ezitare valea Ait Bogumez si impartind drumul pe zile, cat sa ne asigure ca avem timp chiar sa ne intoarcem pe biciclete in Marrakesh. Parca doar ca sa se asigure ca noua ruta are potential de aventura, Radu intreba daca valea Ait Bogumez e mai frumoasa decat valea Tassaout pe care ne gaseam si care ne-a placut oricum foarte mult. Raspunsul soseste echivoc: da, e mult mai frumoasa. Si uite asa, cu 10 replici si in 5 minute, noi idei se infiripa. Si cand vine vorba de aventura, mintea noastra e un teren extrem de fertil. Sunt suficiente cateva seminte si putina apa pentru ca ideile sa prinda radacini si planurile ajung rapid sa creasca mai ceva ca vrejul urias de fasole din povestea Jack si vrejul de fasole.
Spre valea oamenilor fericiti
Asa ca ziua de miercuri seara ne gaseste la intrarea in terra incognita (pentru noi), la capatul satului Imi-n-Ifri, cu cortul asezat intr-o livada de maslini. Cum semintele au abia o zi vechime, informatiile abiguue din Lonely Planet tind sa ma faca sa imi schimb punctul de vedere, iar aparitia in ecuatie a unui pas de 2700 m face ca planul sa dea cu virgula. Asta pana pe la 12 ziua urmatoare cand tot nu stiu daca sa zic DA aventurii, sau sa lasam zona asta, care se anunta extrem de frumoasa, pentru o explorare ulterioara, tihnita si mai bine documentata. Simt ca ar fi pacat sa ne grabim pe aici si mai stiu ca vom reveni cel putin inca odata in Maroc. Atlasul Inalt are inca o multime de locuri de explorat, am ceva idei chiar si de MTB, iar nordul tarii ramane o tema pentru acasa.
Locul nostru de cort din livada de maslini
Radu e insa increzator ca o sa ne iasa, asa ca pornim pe la 12, dupa o pauza de dulciuri, sa dovedim prima etapa: cei 30 de kilometri pana in Ait Blal. Pe hartie pare simplu: doar vreo 300 de metri diferenta pozitiva de nivel si 30 de kilometri, ar iesi un rulaj numai bun. Doar ca realitatea nu e mereu atat de simpla in Maroc si mereu apare cate ceva: daca nu e drumul prost, atunci sigur ai de trecut 3 munti si 3 vai pana la destinatie. Si uite asa, urcare dupa coborare, strangem pana in Ait Blal 1000 m diferenta de nivel si nimerim in mijlocul unui targ unde se vinde orice de la ceainice, la lighene de plastic, apa la 500 ml si curmale. E un haos de masini, oameni si magari greu de descris. In Maroc magarul e animalul bun la toate: transport, arat, calarit. Daca nu e magar, e catar, dar caii sunt cu siguranta o raritate. Aprovizionam cu mandarine, niste curmale delicioase si alune (Radu a intrat din nou in haosul targului ca sa ia de-ale gurii) si pornim mai departe spre pasul de 2000 m.

Agricultura terasata de Maroc
Peisajul se schimba, valea plina de vegetatie de dinainte de Ait Blal ramane in urma, ultimile case se insira pe versantii insoriti cat timp drumul se prelinge pe curba de nivel pe versantii intrati deja in umbra. Cei 500 de metri diferenta de nivel ce ne despart de pas sunt brutali, pe unele sectiuni gradientul fiind respectabil (19-20% punctual zice Strava, 12% mediu). Ca si in cazul urcarii spre Tizi n'Test, dupa 1900 de metri intrii intr-o zona de platou, unde pantele se imblanzesc si urcarea devine un rulaj placut. Asa este si aici, desi trebuie spus ca cele 2 pasuri din Atlasul Inalt ce apar pe toate hartile si in toate ghidurile turistice (Tizi n'Test si Tiz n'Tischka) sunt si cele mai blande urcari posibile. Daca vreti sa va luati "la tranta" cu panta, iesiti din tipare, alegeti drumuri secundare pe care pare ca drumarii marocani au facut concurs: cine pune asfalt pe cele mai abrupte urcari. Cea de azi conduce detasat in clasament, dar mai avem cel putin una, maine, ce ar trebui sa ne duca intr-un pas de 2700 m.

Totusi efortul nostru a fost rasplatit cu niste privelisti pe masura caci ajungem in pas in ora de aur, cu soarele revarsandu-se darnic atat peste partea superioara a vaii verde in care se gaseste destinatia noastra pe ziua de azi (Ait Bouli), cat si asupra muntilor inzapeziti ce o stajuiesc. Locurile sunt intr-adevar foarte frumoase si imi doresc din ce in ce mai mult sa revin si intr-o primavara, sa vad un Maroc verde cu munti inzapeziti pe fundal.

Coboram alene in localitatea de sub noi unde cumparam mancare ca pentru sfarsitul lumii (maine e vineri.si stim din experienta saptamanii trecute ca macar parte din magazine vor fi inchise) si oprim la singurul gîte din zona unde speram sa avem parte de o noapte la caldura. Mancarea de seara a fost oricum delicioasa (un tajin de pui foarte gustos) si noaptea se anunta confortabila in caldura sacilor de dormiti ascunsi intre 2 randuri de paturi.

Maine continuam spre Valea Oamenilor Fericiti, asa cum mai este numita valea cu Ait Bogumez.

Date si track: aici

Ziua 14- Prn Valea Oamenilor Fericiti

Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de maritis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, ulei de masline, paine si niste musli cu banana pe care il caram dupa mine de cateva zile si suntem gata de plecare la 9.20, cand soarele incalzeste deja in mod placut valea.
Micul dejun cu ulei, miere, unt si ceai
Drumul ne conduce pana la 1800 m altitudine, de unde in stanga se lasa drumul nou ce merge spre Azilal. Noi avem totusi in minte sa vedem care e treaba cu drumul vechi, ce sare un pas de 2700 m, optiune care ne-ar permite sa exploram pe indelete valea Ait Bogumez. Si nu e greu sa iti dai seama de ce i se zice "valea oamenilor fericiti". In primul rand, comparativ cu tiparul majoritatii vailor din Atlasul Inalt, aceasta este mult mai larga, aproape o vale glaciara ca aspect. Raul ce ii da viata are si el un debit constant chiar si in aceasta perioada a anului, care in Maroc este o perioada secetoasa. Acest lucru permite practicarea la scara mult mai larga a agriculturii, fara captari si sisteme complexe de irigatii. Parcelele de pamant arabil sunt mult mai mari si se merita inclusiv o minima mecanizare, aici vazand al doilea tractor de cand suntem in Maroc. Si nu doar tractorul e o prezenta insolita. Si vaca si caii intra in aceeasi categorie pentru standardele din muntii Marocului.

Pe langa toate acestea, cel putin in ultimii ani, turismul si-a adus si el aportul la dezvoltarea zonei. Majoritar pentru trekking (dar nici catararea sau schiul de tura nu trebuie uitate), turistii vin in zona, fapt ce a dus la aparitia unui numar impresionant de gîte, fapt ce a dus la aparitia a numeroase magazine si servicii conexe si toate acestea se reflecta la un moment dat in nivelul de trai al oamenilor.
Pauza de masa
In 12 kilometri cat pedalam pana in Tabant, principala localitate a vaii, avem timp suficient pentru observatii si considerente economice. Daca punem la socoteala faptul ca din lipsa se asfalt, planul nostru cu pasul de 2700 m se amana pentru o data ulterioara si trebuie sa revenim inapoi la intrarea pe vale, cale de alti 12 kilometri, chiar am avut timp de reflectii.

Drumul nou nu mai urca pana la 2700, ci face legatura cu zona premontana printr-un pas de 2250 m, insa diferenta de nivel se mentine, caci inainte de a urca cei 800 m diferenta de nivel pana in pas, drumul coboara initial pana la 1450 m. Fata de alte urcari, aceasta merge totusi mai bine, si nu pentru ca am fi devenit noi niste catararatori mai buni peste noapte, ci pentru ca drumarii marocani au fost de data aceasta milosi cu noi.

Revenim usor. usor in zona arida
Ca si in alte zile, ajungem in pas in jurul orei 16.00, odata cu cea mai buna lumina a zilei si cu inca suficient de mult soare pe cer, pentru a prinde prima parte a coborarii scaldata in lumina calda a amiezii. 

Campam inainte de Ait M'hmed si incercam sa mintim noaptea friguroasa cu un foculet, o reminescenta a fantaziilor lui Radu din Anti-Atlas.
Foto by Radu

0 comments:

Trimiteți un comentariu