Ziua 11- Si totusi noua ne plac muntii
Autobuzul ne scuipa in intunericul noptii din autogara din Ouarzazate. E ora 5.30 si un frig muscator ce iti taie orice elan de pedalat. Asa ca asteptam cuminti zorii si soarele. La 6.30 se crapa de ziua si in jumatate de ora este lumina bine. Frigul insa a ramas la fel si deja privesc cu teama la noaptea urmatoare si sper sa gasim totusi o cazare cu niste paturi in plus de aruncat peste sacii nostri de vara. Pana una alta ne asternem la drum dupa ce tragem pe noi cam toate hainele din bagaj si pedalam cu tot traficul matinal pe drumul bun ce merge spre Skoura. Dupa 15 kilometri facem stanga si prindem un drum secundar ce ne va trece muntii urmand sa ne scoata din nou in campia Marrakeshului. Drumul R303 este una din cele 4 traversari asfaltate ale Atlasului Inalt si singura varianta asfaltata ramasa neexplorata de noi. In fata ne stau 137 de kilometri despre care nu stim nimic mai mult in afara faptului ca sunt salbatici si putin umblati. In singurul sat de pe vale Ghassa, nimerim fix in ziua de targ si ne facem aprovizionarea cu mandarine, alune, paste varsate si un sandwish cu peste prajit care a fost destul de bun.
Totusi, cand esti pe drum si in jurul tau oricum nu e niciun petic de pamamt prielnic pe care sa pui cortul, nu iti ramane sa te gandesti decat la urmatoarea pedala, precum Bepo din povestea lui
Momo, de Michael Ende.
“...it's like this. Sometimes, when you've a very long street ahead of you, you think how terribly long it is and feel sure you'll never get it swept. And then you start to hurry. You work faster and faster and every time you look up there seems to be just as much left to sweep as before, and you try even harder, and you panic, and in the end you're out of breath and have to stop--and still the street stretches away in front of you. That's not the way to do it. You must never think of the whole street at once, understand? You must only concentrate on the next step, the next breath, the next stroke of the broom, and the next, and the next. Nothing else."
Primele serpentine ivite insa din senin reusesc sa ma scoata din letargie, starea de somnolenta dispare si eu ma umplu parca de energie din fiecare pedala pe care o dau la deal. Urcam pe un drum taiat frumos in versant pana la 2000 m, doar pentru a lasa privirile sa se plimbe pe o mare de varfuri rosiatice, unele deja pudrate de zapada, descoperind sate izolate pe cate un versant si descifrand meandrele drumului dupa fiecare curba. Acum, la a doua vizita in Maroc, geografia partii centrale a tarii capata sens, retina pastrand imagini din fiecare traversare a Atlasului Inalt, din campia de sub noi cu Ouarzazate si Skoura, cu Anti-Atlasul de peste drum, care urmat suficient de consecvent spre est va duce in final la ocean. Ramane insa cu siguranta de explorat tot ce se gaseste la nord de Marrakesh, un fel de terra incognita pentru noi.
Unduirile drumului ne poarta fara gres printre varfuri, contabilizam si cate o pana de fiecare pe ziua de azi si profitam la maxim de soarele darnic urcand pasul de 2200 de metri in jurul orei 16.00, cand culorile sunt cele mai frumoase si lumina cea mai blanda.
|
Frumusetea urcarii |
|
In pas |
Din pas drumul se transforma in pista (drum neasfaltat) si pierdem astfel destul de incet altitudine. Locurile se anunta frumoase, firul de apa datatator de viata a aparut si mai jos va aduce cu el primii copaci, primele nuante de verde, primele case cocotate pe versantii insoriti. E o vale inguste ce capata pe alocuri aspect de canion, astfel incat la noi umbra si frigul fac casa buna impreuna. Totusi locurile sunt animate si oamenii se invart de colo-colo carand cele trebuincioase cu magarii. Pare un alt capat de lume, diferit de pustiul Anti-Atlasului dar cu o scurgere unica a timpului in aceasta vale ascunsa bine in munte.
|
Coborarea din pas merge intial pe un drum neasfaltat-pista, cum numesc localnicii |
Ne-am dori o zi mai lunga si lumina mai buna sa o exploram pe indelete, insa ne alearga inserarea si tragem pana la urma la un fel de han/ locuinta de munte (gîte d'étape in franceza) ce ofera adapost in conditii spartane, dar totusi intre 4 pereti si cu paturi la discretie.
|
Intre patru pereti de caramida e totusi mai cald decat intre cei patru pereti de panza ai cortului |
Frigul de decembrie la cort si aclimatizarea pentru zilele reci de acasa il amanam pentru seara urmatoare.
Ziua 12- O alttfel de lume
Ne incepem ziua in fata unei paini calde inmuiata intr-un ulei de masline local (mult mai tulbure si mai galben decat uleiul cu care suntem noi obisnuiti pe piata) sau unsa cu miere (dupa preferinte) si udata cu multe paharele de ceai. In Maroc, painea e baza si modul cel mai sigur de a umple stomacul. Si daca mai e si calda, nu ai pur si simplu cum sa ii rezisti.
|
Omar in fata gîte-ului pe care il administreaza |
Pornim la drum putin trecut de ora 9 si drumul ne serpuieste mult si bine pana in Ait Tamlil- satul pana in care ar fi trebuit sa ajungem aseara si unde stiam sigur ca e un gîte. Pe cei 10 kilometri notam 2 pene la mine si momentan codunc detasat in clasamentul penelor din Maroc cu 4 la 1.
In Ait Talmlil vedem si niste oale cu ceva mancare calda, insa consideram ca e totusi prea devreme sa ne oprim sa mancam de pranz. Vom regreta mai tarziu caci pana sa incepem adevarata coborare spre campie mai avem de sarit 2 pasuri si vom mai pedala anemic pe drumuri proaste dar cu gradiente respectabile, pe care ar fi fost clar mai potrivita o bicicleta mai solida si cu cauciucuri mai late. Si totusi cu cursiera reusesti parca sa contracti timpul urcarilor si un pas care pare hat departe si spre care ai pedala jumatate de zi in granny gear pe o bicicleta grea de cicloturism se scurge in noile conditii in cateva zeci de minute. Si e placut sentimentul in care te apesi in pedala si serpentinele vin si trec pe langa tine.
|
Urcari, pauze de privit si repeat until end of the day(s) |
Ziua e chiar placuta termic, soarele e generos cu noi (asta e aproape un sinonim pentru Maroc) si peisajul se schimba constant: varfuri de peste 3000 m inzapezite la orizont, sate ascunse intr-o vale, ginite mai mult dupa concentrarea de copaci si terase cu verdeata decat alte repere, caci casele in zona au peretii din caramida tiganeasca si ajung foarte repede sa se confunde cu pietrisul versantilor, in locurile mai deschise mici parcele de teren pe care aratul cu magarul si plugul e in toi, ori paduri de pini, o raritate in cele 10 zile de cand suntem in Maroc.
|
Tiparul satelor din zona montana-ascunse intr-un fund de vale si incojurate de padure |
|
Terase si munca campului |
|
Privind spre vaile vesnic verzi |
Portul femeilor s-a mai schimbat o data. Valurile lungi au ramas in Anti-Atlas si acum se poarta tunicile lungi si pulovere in culori vesele. Truda a ramas insa identica si sunt recunoscatoare faptului ca m-am nascut in Europa si nu intr-o familie traditionala (si religioasa) dintr-un colt de lume islamica. Gazda noastra de ieri ne-a oferit simtitor mai multe detalii despre cei 3 fii ai lui, decat despre cele 2 fete catalogate simplu: sunt maritate deja. Cu cine, unde, nu se stie. Pare ca singurul target al unui tata e sa isi vada fata maritata si plecata de acasa. Iar fetele ma indoiesc ca au prea multe vise. Nu ai cum sa iti faci vise cand o vezi pe mama ta cum isi traieste fiecare zi la indigo (copt 10 paini pe zi, facut mancare, avut grija de copii, spalat franghii de haine (de mana), adus apa, carat iarba sau fan pentru animale) si ramanand in general o aparitie fugara si rusinoasa in fata strainilor/ musafirilor.
Cu astfel de ganduri in minte trec prin sate uitate de lume, pline insa de copii care vin de la scoala si ma uit cu alti ochi parca la toate fetitele carliontate care striga buna ziua, sau care se aseaza in linie cu baietii sa dea palma cu noi.
Ultimul pas se scurge in minutele orei de aur si de acolo coboram lansati spre Demnate pentru a cumpara de mancare si a gasi un loc de cort. Ne ies amandoua din plin cu un loc de cort intr-o livada de maslini, o portie de paste cu ton si biscuiti home-made la desert.
|
Coborand spre campie |
0 comments:
Trimiteți un comentariu