Montes de Malaga ~ Amintiri din munti

Daca pana acum o saptamana de abia asteptam sa ne asternem la drum prin Andalusia, o tendinita aparuta dupa tura din Iezer si un studiu aprofundat al zonei au ridicat noi dileme si intrebari: voi putea oare sa pedalez zile la rand cu orteza? Vom gasi locuri de cort, sau ne vom lovi de nesfarsite garduri? Ce facem cu zonele plictisitoare in care se intind cat vezi cu ochii maslini crescuti soldateste pe solul pietros? Tot plimb omuletul pe Google Maps si nu gasesc deloc ceea ce imi doresc sa vad. Asa ca reconfiguram pentru flexibilitate maxima: inchiriem o masina in care putem si dormi, facem ture de o zi fara bagaj si imbinam sportul cu vizitele culturale.

De la Malaga nu aveam asteptari prea mari. Un simplu punct de plecare, un hub unde gasim masina, facem ultimile cumparaturi, asamblam bicicletele, ne asiguram ca ele sunt si functionale si ne asternem la drum spre inima Andalusiei. Insa asa-i cand pleci cu asteptari mici: e loc sa fii suprins. Si sa apreciezi ce vezi in jur: un oras considerabil mai curat decat cele de prin Italia, structurat rectangular, asa cum suntem deja obisnuiti din nord, insa in primul rand un oras relaxat. In mod cert aceasta prima impresie se datoreaza si faptului ca am ajuns in Malaga in zi de sarbatoare, mai precis in ziua nationala a Andusiei si la ora 9 dimineata, in loc de oameni grabiti spre job si trafic infernal avem parte de magazine inchise, oameni iesiti la alergat si nenumarati altii pe cursiera. Pare ca jumatate din locuitori fac miscare, si asta nici nu cred ca e greu cand ai parte de temperaturi de 15 grade in luna ianuarie. M-am uitat cu jind o iarna intreaga la temperaturile si soarele din Malaga. Iar dupa ce am dat o tura prin muntii din jur, sunt convinsa ca as putea sa imi petrec aici o iarna.

Nu-i rau sa servesti cina pe malul marii la final de februarie

Dupa ce am inchiriat masina dorita si am asamblat bicicletele intr-o parcare pe malul marii, ne-am asternut la drum pentru o tura de jumatate de zi. Oricum ar fi, faptul ca am rezolvat pana acum doua aspecte esentiale: masina si biciclete functionale fac din ziua de azi o zi foarte buna. Tot ce vine peste e bonus.

Insa Malaga continua sa ne suprinda. In 3 kilometri de la masina traficul devine inexistent, drumul se ingusteaza si incepe sa urce hotarat, pe alocuri cu gradiente fanteziste precum 18%. Diferenta de nivel se strange in putini kilometri aici, cand urcarile tasnesc parca din mare. Dealurile uscate de pe Google Maps nu sunt insa chiar asa de rele. La vremea asta sunt chiar suprinzator de verzi, cu floricele pe marginea drumului, cativa pomi fructiferi intarziati prin curtile oamenilor si case albe imprastiate pe dealuri. La peste 600 m, padurile de pin aninate pe versantii abrupti isi arunca umbra si pe marginea drumului si coloreaza in acelasi timp atmosfera.

Oprim scurt la un restaurant pentru o cafea suprinzator de buna. Daca dulciuri nu sunt din lipsa de magazine deschise, macar cofeina sa fie. Ne petrecem orele pe drumuri frumoase ce merg serpuit pe dealuri, asteptand sa se imblanzeasca lumina. Prea putine masini au trecut pe langa noi. Drumuri atat de libere nu cred ca am vazut nici macar in Maroc.

Pueblos blancos

Coborarea de 900 m diferenta de nivel e desenata in serpentine perfecte ce fac ca marea sa se apropie vertiginos de noi. Pe malul Mediteranei ne vom sfarsi si ziua. Masa de seara e trista caci nu poti lega mare lucru din niste conserve, dar prajitura de la final si sunetul valurilor salveaza cumva situatia.