Astazi este echinoctiul de primavara. Intr-o lume normala, asta ar fi pentru noi un mare motiv de bucurie. Lumina se prelungeste pana mai spre seara, ture mai lungi dupa munca, se usuca potecile, scoatem MTBul din casa, reincepem aventurile in timpul saptamnii. Ba chiar, pentru vreo doua saptamani putem face si un Tampa breakfast / rasarit pe Tampa sau ce mai doreste fiecare.
Oh stai, dar totul e gresit. Toate astea s-ar intampla intr-o vreme normala. S-au intamplat anul trecut, acum doi, trei ani, cam de cand ne-am mutat in Brasov. Doar ca acum nu traim intr-o lume normala. Acum stam inchisi in casa si zau daca are vreo importanta ca soarele apune la 18.45 sau la 19.45. Nu are absolut nicio importanta. Pe trainer pot sa ma dau si pe lumina si pe intuneric, in jurul casei pot alerga oricand intre 6 si 22 daca am declaratia si cartea de identitate la mine, si oricum dupa prima zi de alergat si de invatat pasii, bordurile si gropile, pot lucra cel mult la alergatul cu ochii inchisi. Ar fi singura abilitate unde as putea progresa ceva. Asa ca echinoctiul asta ar putea la fel de bine sa stea si el la el acasa si sa nu ne mai tulbure zenul de vanatori-culegatori-aventurieri-umblatori prinsi intre 4 pereti.
 |
| Google Photos asa spune ca sarbatoream echinoctiul cu un an in urma |
0 comments:
Trimiteți un comentariu