Jurnal de coronavirus. Prelungirea starii de urgenta

Luni

Citesc un articol pe spiegel.de despre un transport de masti destinate personalului medical, venind din China si ajunse o parte in Austria si o parte in Germania (Bayern). Nemtii, tipicari cum sunt, s-au apucat sa le testeze, cat sa constate ca 9 din 10 nu respectau standardele necesare. Sa nu ii linsezi pe chinezi? Nici nu vreau sa ma gandesc cate mii de alte comenzi similare, platite de altfel cu bani grei, nu au ajuns in Europa si au fost distribuite pe buna credinta, ducand la infectarea personalului medical. 

Si chiar nu cred ca toti europenii sunt hateri la adresa Chinei si Rusia cand UK-ul spune ca testele achiztionate nu sunt de incredere, Italia afirma la fel despre materialul de protectie trimis de mama Rusia etc. 

Marti

Ma adancesc in starea vegetativa in care imi scurg zilele si desi stiu ca ar trebui sa ies din ea, nici nu mai stiu daca vreau sa o fac. As prefera sa intru in hibernare si sa ma trezesc cand o sa pot din nou sa umblu libera pe afara. 

Miercuri

"Inchis pana trece balamucul". Asta scria pe usa unui magazin de termopane de pe strada noastra. Dealul Cetatii e din ce in ce mai animat si tot batandu-i putinele poteci am descoperit ca este si murdar. Asa ca datile urmatoare cand vom mai merge, o sa facem si un pustiu de bine sa strangem o parte din gunoaie si sa le ducem jos. Parca prefer sa vad iarba si apus si nu doze de bere si carpe. 

Joi- Civilizatia si bunul simt numai cu amenzi si amenintari se obtin (la scara mare) 

Citeam dimineata un articol despre serviciile medicale stomatologice, de urgenta, im Brasov. Atunci cand s-au inchis prin ordonanta militara cabinetele stomatologice, Brasovul a ramas descoperit, avand in vedere ca sectia de stomatologie de la spitalul judetean este in renovare. Cam in 2 saptamani, o clinica medicala privata a reusit sa se doteze si sa primeasca avizele necesare pentru a efectua interventii chirurgicale de urgenta. Lucreaza cu medici voluntari atat pentru triajul telefonic, cat si pentru interventii, materialele necesare sunt asigurate din donatii iar pacientul plateste doar echipamentul de protectie al medicului (cam 300 lei). Doar ca au inceput sa curga telefoanele. Cu miile. Si probabil oamenii au avut si surpize cu pacienti care la telefon descriau o urgenta si la cabinet cereau un detartraj. Ca vorba aceea, daca tot stau acasa ori am timp, sa mai tai cevade pe lista. Ce conteaza ca ai ocupat locul unui alt om care chiar avea o urgenta sau ai irosit un echipament de protectie, astea sunt detalii. Asa ca acum stau cu politia la usa si daca ce descrii la telefon nu se potriveste cu evaluarea facuta la fata locului, pleci cu o amenda de 1000 lei. Daca cu vorba buna nu se poate, atunci facem educatie cu japca. 

Seara urmarim discursul si apoi sesiunea Q&As al Angelei Merkel si nu pot sa nu ma gandesc in paralel la clovnul de peste ocean. 

Vineri

Facebook-ul vuieste despre degrindolada din aeroportul din Cluj provocata de cateva curse charter pentru muncitori sezonieri, care plecau spre Germania. "Organizarea" romaneasca loveste din nou si duce la o masa de oameni stransi cu orele in fata aeroportului. La asemenea situatie, autoritatile au luat cea mai simpla si cretina masura: anulam restul curselor si pedepsim vinovatii. Radu spune ca vina e impartita, ca poate autoritatile se asteptau ca oamenii sa respecte disciplinat distanta de 2m. Eu cred ca este naiv sa iti imaginezi ca niste sute de romani, fara cine stie ce educatie care sa le permita intelegerea pandemiei vor face asa ceva din pura initiativa. Probabil ca o mare parte din oamenii astia au revenit din Europa de vest la inceputul crizei, au stat cateva saptamani la ei in sat unde viata merge ca si mai inainte si acum o iau din nou din loc. Sunt absolut convinsa ca este o diferenta majora intre carantina la oras (si mai ales in orasele mari) si cea de la sat.

Tot la categoria hater intra si un articol in limba romana despre sport in vremea pandemiei. Desi amplu, dupa ce l-am citit, am rama cumva cu sentimentul ca nu e nicio problema sa faci pauza de la activitatile sportive in aer liber pentru o luna de zile. Si chiar nu e. Problema e ca asta nu e treaba de o luna de zile. Asa cum tot insista nemtii si spera sa bage la cap si alte popoare mai din est, trebuie sa invatam sa traim in si cu pandemia asta. Minim un an jumate pana cand ar fi sanse sa apara un vaccin (sau pana ne imunizam cu totii, ca la cat de contagios este, nu e nici asta exclus). Ceea ce inseamna ca trebuie sa gasim solutii alternative pentru a construi o lume temporara cat mai normala. Nu vom putea si nu va sta nimeni tintuit in casa cu lunile. Trebuie sa ne gandim cum ne vom reorganiza viata, ce se poate si ce nu se poate, iar sportul individual si intr-o oarecare masura chiar si competitiiile locale cu un numar mic de participanti sunt absolut fezabile. Da, taiem de pe lista maratonele cu mii de participanti, stadioanele pline ochi, salile de spectacole ticsite. Dar nu zice nimeni ca nu exista solutii de activitati fizice de grup cu pastrarea unei distante de 2-3 metri intre participanti, ca stadioanele nu se pot anima si cu o treime din oamenii care participau pana acum la un meci de fotbal (si la fel si pentru concertele in aer liber). Si idei mai am....

Sambata

Incep sa ma plictisesc de Dealul Cetatii. In mod sigur, cele 3 zile succesive in care am iesit din casa au facut bine la moral, dar evident ca acum vreau mai mult. Gandul se indreapta iar si iar spre Stejeris si daca ajung pana acolo, sunt destul de convinsa ca voi putea haladui prin padure cat doresc. Radu nu are chef de plimbare si dupa ce merge lesinat in urma mea, face cale intoarsa si cum sedea el asa pe bordura strazii sub un copac inflorit, il ia si politia la ochi si il intreaba de sanatate. Eu am haladuit vreo 2 ore prin padure, am si stat la soare pe o poteca ce nu apare pe nicio harta, am citit, am privit printre trunchiurile foiaselor cum s-a mai consumat un apus spectaculos si apoi am incercat sa gasesc cel mai evaziv drum posibil spre casa. Ma frustreaza la maxim jocul asta de-a v-ati ascunselea cu politia mai ales ca nu ma vad cu nimeni, nu interactionez cu nimeni. Imi port pasii solitari printre frunzele inca uscate ale toamnei si caut cu ochii florile primaverii. Mai izolata de atat nici nu pot sa fiu...

In plus ma mai ingrijoreaza ceva. Am impresia ca pandemia asta ne va salbatici. Bun, ca nu ne vom mai lua in brate si pupa pe obraz, inteleg, dar acum parca fiecare se priveste suspicios cu fiecare, ne e teama sa avem incredere in omul din fata noastra. Si frica asta perpetua este un sentiment foarte urat. Credeam ca am scapat de ea dupa caderea regimului comunist, dar parca o simt revenind si aruncandu-si veninul peste vremurile actuale. Da, din pacate latinii sunt sociabili, spatiul personal are alta suprafata comparativ cu cel al nordicilor, dar nu e vorba doar despre spatiul personal. Cu asta ne-am putea cumva educa si obisnui. Insa pe langa asta mi se pare ca moare interactiunea sincera si bucuria interactiunii, bucuria de a schimba o vorba cu un om strain. De parca fiecare om cu care te intersectezi e o punga umblatoare plina de virusuri si de indata ce va deschide gura, vor iesi ca niste limbi de dragoni improscand in stanga si in dreapta. Nu stiu daca sunt singura care simte asta, nu stiu daca este o creatie a mintii mele ce inca face eforturi sa accepte ce i se intampla. Ca nu-i problema, de priceput, a priceput. E insa mai greu cu acceptarea.

Si daca astazi tot am avut una calda , una rece, hai sa trecem pe repede inainte si in modul obiectiv si sa vedem ce se mai intampla prin lume, in 3 idei simple:

1. SUA a preluat conducerea la numarul total de cazuri, asa cum era si de asteptat. Italia si Spania sunt pe un trend descendent consolidat.
2. De remarcat numarul mic de decese din SUA si Germania (raportat la 1 milion de locuitori) comparativ cu Italia, Spania si Franta
3. De remarcat si numarul mare de teste facute de Germania si Italia (tot raportat la 1 milion de locuitori). 

Saptamana aceasta este Pastele catolic si cam toti ochii se uita spre urmatoarele doua saptamani cand Germania, Spania si poate Italia vor incepe sa ridice o parte din restrictii si sa redeschide anumite magazine non-alimentare.

Duminica

Asta aproape ca a parut o zi normala de weekend petrecuta pe langa casa. Sau oricum a fost cea mai reusita zi de weekend de pana acum. A inceput cu o omleta si o cafea mancate in tihna, urmarind un documentar despre Adam Onda, a continuat cu 2 ore si ceva de miscare pe Zwift, cu alte 2 ore de plimbare pe Stejeris, o ora pe Dealul Cetatii si apoi la final de zi, doua discutii virtuale, una cu prietenii si una in cadrul unui eveniment de pe Facebook despre bikepacking.

Mai mult decat atata am si un plan pentru urmatorul weekend, ceea ce nu s-a mai intamplat de cand am revenit din Spania. Si asta nu pentru ca m-as fi obisnuit cu situatia de a sta inchisa in casa, ci pentru ca am iesit mai des la aer, sa imi oxigenez mintea.