Pentru weekendul de fata am corupt in sfarsit un prieten sa iasa cu noi la tura- pe Cristi. Am ales ca teren de joaca zona de la Campulung, aflata cam la jumatatea distantei intre Brasov si Pitesti. Cum sambata se anunta vreme mai instabila, Radu deseneaza o invarteala pitoreasca in jurul Craiului, in mare pe traseul facut in prima epica dupa finalizarea starii de urgenta. Doar ca atunci nu mai plouase de 2 luni (cam cat am stat noi in casa), pe cand acum a tot plouat si potecile sunt mega noroioase. In cei 37 de kilometri ai invartelii avem de toate: asfalt, forestier, poteca, padure, push bike si niste coborari din care eu si Cristi nu am inteles nimic, de am mers mai mult pe langa bicicleta, decat pe ea. Situatia trista din tura a fost salvata de un loc ok de cort, pe langa Stoenesti, unde am gasit combinatia perfecta intre rau pentru spalat, lemne de foc, temperaturi placute si tantari lipsa. Reusim, in 3, sa stam ore bune la foc si pot sa spun ca seara asta tihnita de vara mi-a facut mare placere.
Cristi era putin ingrijorat legat de tura de duminica. I s-a parut ca am facut mult si pe cei 30-40 km de ieri si nu prea vedea cum o sa descurcam astazi, 60 km. Il linistim ca e vara si e ziua lunga si cu curiozitate ne avantam in descoperirea unei urcari din Rucar, pe la Plesa Capitanului care sa ne duca in final in Saua Tefeleica, intersectand traseul lui Luci de la 4 Munti. Cu exceptia unei pene dubioase la bicicleta lui Radu, ne iese destul de bine. Mie una imi iese suprinzator de bine si urcarea de sub varful Papusa, dar mai departe nu am motive sa ma laud. Haul de pe traversarea de sub Papusa nu ma inspira nici de data asta, asa ca merg integral pe langa bicicleta. Nici coborarea de pe muntele Boteanu nu merge legata, caci portiunea finala, inainte de stana, e garnisita cu niste ierburi atat de mari, de nici macar full suspensionul meu nu face fata. Cercetam stana si constatam ca e locuita, deci nu ne putem baza pe ea decat din octombrie incolo.
Distractia adevarata incepe insa mai jos de stana, unde in mod normal intrii pe o poteca super faina si ciclabila care urmareste o muchie prelunga de deasupra satului Rucar. Acum insa pe aici s-au taiat lemne, si poteca a disparut, fiind una ciobaneasca si nefrecventata de turisti. Radu reuseste sa ne navigheze cat de cat prin zona de exploatoare, lucrurile se mai linistesc pentru o perioada si chiar avem sperante ca va fi din ce in ce mai bine, caci pe aici par sa isi fi facut veacul oamenii cu motoarele de enduro. Doar ca ei pot sari copaci/ busteni, putem si noi, dar nu la fel de mari. Si la un moment dat chiar ne plictisim de proba asta de 100 m garduri lungita pe 3 km si entuziasmul e din ce in ce mai greu de mentinut. El rezista totusi pana la intalnirea cu lanul de urzici. Drumul de taf care incepe in dreapta noatra si ne coboara in vale e mai ademenitor si astfel, spre bucuria lui Cristi, ajungem mai repede inainte. In orice caz, fara poteca de coborare tura nu mai are prea mult sens si probabil va trebui cumva reconfigurata caci nu ma astept sa se curete poteca prea repede/prea usor.
Doar o pedala, seara, cu Radu pe o lumina faina.
In fiecare vara ma bantuie aceleasi ganduri: stau in Brasov de atata timp si am mers prea putin in Fagaras. Anul asta, beneficiind de zilele de concediu ramase din 2019 si de entuziasmul Claudiei care isi doreste si ea mai mult Fagaras, e foarte posibil sa imi implinesc (macar partial) dezideratul. Pentru o prima tura in 2020 aleg ceva cunoscut: Dragusul si Cheia Bandei. Si mai mult nu are sens sa scriu, caci a scris Claudia atat de frumos si de sincer, de nu pot decat sa pun linkul aici.
Daca tot am terminat epica din Parang la ora 12, Radu e de parere ca e pacat de Dumnezeu sa iroseasca o zi de concediu conducand spre Brasov, asa ca pe cand mancam ceva la biserica din Jilet ne gandim ce tura am putea sa mai facem. Ne hotaram sa mergem pe bucla cu Tulisa, ramasa restanta de la Tara Hategului. Urcarea parea sa fie pe un forestier prin padure, asa ca, desi era miezul zilei, nu vom muri de cald. Doar ca energia picioarelor mele s-a consumat in cei 2600 m urcati ieri si pe toate gaturile pe care m-am incapatanat sa raman in sa. Astazi invart anemic pedalele si incerc sa imi distrag atentia de la urcus cu tot felul de metode precum mancat, ascultat muzica etc. Lucrurile devin ceva mai interesante cand iesim in final din padure si avem ceva deschidere. Coborarea nu impresioneaza cu nimic si ma bucur sincer ca in 2020 ploaia m-a ajutat si nu am mai urcat si Tulisa in concurs.Retin totusi tura pentru o revenire in zona cu prietenii, caci circuitul se preteaza unei zi relaxate si nepretentioase de pedalat intre prieteni.
Radu zice ca o sa fie un rulaj placut. In realitate eu am mers cam o treime din timp in zona 2, alta treime in zona trei si am avut si momente in zona 4. Nici picioarele nu m-au ajutat. Le mai trebuia macar o seara de pauza. Macar a compensat lumina frumoasa.
Din experientele anterioare am invatat ca dupa o tura lunga cum a fost cea din Piatra Craiului, cel mai bine e sa iau doua zile de pauza pentru ca picioarele sa se simta cu adevarat bine si puterea sa iasa asa cum trebuie. Cum si aranjasem cu Suzi o tura la Piatra Arsa, chiar imi doream o pereche de picioare odihnite, caci urcarea pana in Dichiu e neiertatoare pe cursiera. Doar ca de data asta nu a fost sa fie Sinaia. Un ambuteiaj de 30 min la Busteni ne-a facut sa ne reconfiguram planurile si sa ne orientam spre DN1A. Clar nu e la fel de fain ca in Bucegi, dar macar nu stam in masina ori ne strecuram pe cursiera printre masinile incolonate. Pedala a mers bine si pe DN1A, nu am de ce sa ma plang si cateva segmente au "cazut" cu diferente chiar decente. Dusul (pana in Pasul Bratocea) nu a fost foarte placut, mult trafic. Dar apoi lucrurile s-au linistit, iar la retur chiar am reusit performanta de a nu fi depasiti de nicio masina.
Pentru astazi era anuntata ploaie. Multa ploaie. Singura fereastra parea dimineata, asa ca ma mobilizez exemplar in ciuda atomsferei de noiembrie in care se scalda Brasovul. Soarele il gasesc abia pe la Podul Olt si m-a insoit pana la Prejmer. Ies insa 55 km cinstitit, doar ai mei, cu o medie de peste 30 km/h.
Daca in alti ani am gasit mereu moduri faine de a-mi sarbatori ziua de nastere, anul asta nu am fost deloc inspirata. Aproape ca as fi putut ramane inchisa, agatandu-ma de ideea ca ziua mea e cand vreau eu si ca restul sunt doar conventii. Noroc cu Andrei si Claudia care ma scot din letargie. Nu a fost decat o urcare pe Tampa, dar faptul ca mi-am petrecut dupa-amiaza cu prietenii si ca natura ne-a rasplatit cu un apus superb, asteptat pe un promontoriu dosit din Tampa cea batuta de atatia pasi, mi-au fost suficiente.
 |
| Foto credit Claudia |
Dupa 4 ani in Brasov, inca mai gasesc poteci noi in Postavaru cel din spatele casei. De data asta Oabanu. Suprinzator de abordabila chiar si pentru stangaciile de care sunt cuprinsa vara asta la capitolul MTB.
De multa vreme aveam in minte sa invart pedala pe reteaua de poteci de sub Tampa, partea ce da spre Centrul Vechi. Zilele se scurteaza si in curand va trebui sa inghesui tot in 2 ore dimineata, sau chiar si mai rau, in ora de pauza de masa. Asa ca am inceput sa explorez variante mai scurte, dar suficient de interactive. Potecile de sub Tampa sunt faine, le stiu de la drumetie sau de la alergat, doar ca necesita teren uscat. Altfel pietrele de pe terecerea spre Gabony sunt sursa de patinaj artistic. Si acum e uscaciunea maxima. Deci trebuie profitat. La fel, trebuie iesit dimineata, ca sa ai potecile libere.Slalomul printre oameni nu e ceva placut pentru niciuna dintre parti.
0 comments:
Trimiteți un comentariu