Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea deutsches eck. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea deutsches eck. Sortați după dată Afișați toate postările

miercuri, 11 decembrie 2013

Ursul berlinez



Daca in general nemtii au cate o statistica pentru orice si sunt destul de precisi cand vine vorba de date, ei bine, cand vine vorba despre istoria unuia din simbolurile Berlinului, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Nemtii stiu exact cand a aparut prima data ursul pe stema unuia dintre nobilii din zona. Mai precis in 22 martie 1280, dar nu exista o varianta unanim recunoscuta care sa explice de ce ursul si nu... vulpea de exemplu? Asta poate pentru ca nemtilor nu le plac atat de mult povestile si le este suficient sa stie "cand", "de ce" fiind deja in plus? Nu stiu sa raspund la aceasta intrebare, si ca sa nu ma arunc in supozitii, prefer sa astern mai jos cele doua din variante posibile ce ar justifica ursul ca simbol al capitalei Germaniei si ar face legatura intre nume si simbol.

1. Istoricii il scot in fata pe Albert I al Germaniei, poreclit si "Ursul", ce s-a impus in zona Brandenburgului si care a trait intre 1255 si 1308. Aceasta teorie are insa o hiba, pentru ca ea nu justifica si sufixul diminutival "-lein/-lin", ceea ce ar conduce la o traducere a numelui orasului: "micul urs/ursuletul".

2. Lingvisitii, incercand sa explice numele orasului, pleaca de la cuvantul indoeuropean w(e)rn/w(e)rl, radacina ce apare si in numele altor orase de pe continent (Verona, Berna) si care desemneaza o zona mlastinoasa, o zona in care panza freatica este foarte aproape de suprafata. Si zona Berlin-Brandenburg este un asemenea loc. Mergand si mai adanc in detaliu, pe firul radacinilor indo-europene, ajungem la bher-os care insemna in acelasi timp "urs" si "maro", si de aici poate asocierea dintre nume si simbol.

Din pacate marturii scrise din perioada respectiva ori nu au existat, ori s-au pierdut de-a lungul vremii, astfel incat, in prezent nu mai raman decat supozitii. Ceea ce este insa cert este ca ursul, ca simbol nobiliar, a impartit timp de 500-600 de ani (pana in secolul 19) sigiliul si stema, cu vulturul (simbolul actual al landului Brandenburg).
Steagul Berlinului, undeva pe Valea Rinului, la Deutsches Eck
Anual, pe 22 martie, in Berlin se sarbatoreste Ziua Ursului Berlinez, iar in perioada contemporana, simbolul e din ce in ce mai raspandit (si implicit mai vizibil), el fiind preluat in multe proiecte artistice, cele mai cunoscute dintre ele fiind probabil Festivalul International de Film de la Berlin (Berlinala), cu "Ursul de aur" pe post de premiu si proiectul Buddy Bär/Buddy Bear, din care fac parte toti acei ursi rapandit prin oras. In cadrul proiectului au luat viata 1200 de ursi in marime naturala, pictati pe fibra de sticla. Fiecare urs in picioare masoara aproximativ 2 metri inlatime si cantareste doar 50 de kilograme. Primul Buddy Bear a fost creat de oamenii de afaceri Klaus and Eva Herlitz impreuna cu sculptorii Anne si Roman Strobl, in 2001. In acelasi an, au fost pictati alti aproximativ 350 de ursi (cateva imagini cu primii ursi ai seriei sunt aici), care au aparut pe strazile orasului, ca elemente decorative. Desi cel mai intalnit urs este cel ridicat pe picioarele din spate (numit "Dansatorul"), mai exista inca trei alte modele: ursul ce sta in pozitie normala, pe toate cele 4 picioare (numit "Prietenul"), ursul care sta in cap ("numit Acrobatul), si ursul care sta in fund (pentru el nu am gasit nume). Intre timp, numarul de ursi a crescut de la 350, la 1400, din acestia 1100 nefiind in Berlin, ci in landul Brandenburg (care inconjoara practic capitala-aceeasi situatie ca in Romania cu Bucuresti-Ilfov). Pana acum s-au strans 1556 ursi, si cei mai multi dintre ei, au o imagine aici.
Ursul-dansator
Ursul-acrobat
Si ursul care...pur si simplu sta in fund
Ca ideea a fost una de succes, nu mai este nici urma de indoiala, pentru ca in 2002, a avut loc in Berlin, in fata Portii Brandenburg, prima expozitie internationala, cu 140 de ursi. Aproape fiecare stat din Natiunile Unite a avut un urs-tematic pe post de ambasador. Ursii erau aranjati in cerc, foarte aproape unul de altul, dand practic astfel senzatia ca se tin de mana. Astfel initiativa a dorit sa promoveze toleranta, buna intelegere si ideea de culturi diferite ce traiesc totusi in pace si armonie: "We have to get to know each other better, it makes us understand one another better, trust each other more, and live together more peacefully". Din aceasta cauza ei s-au unit The United Buddy Bears si au fost expusi intre iunie si noimbrie 2002, in jur de 1.5 milioane de oameni vizitand aceasta expozitie. Ulterior, ursii au fost mutati in fata ambasadelor tarilor respective, sau au fost vanduti prin licitatie publica si cumparati de diverse institutii/hoteluri etc, fondurile stranse ajungand la UNICEF. Pentru ca proiectul a avut succes, el s-a reluat si alti ursi au plecat in turneu, prin diverse orase din lume, purtand cu ei acelasi mesaj.

Daca ajungeti in Berlin si vreti neaparat sa va fotografiati cu un asemenea urs, am incercat sa pun pe harta de mai jos locurile unde gasiti cateva exemplare, si in egala masura, am facut un mic album in Picassa, cu imaginile suprinse de mine, in drumurile prin oras.Fiecare urs are ca descriere adresa exacta, pentrua fi usor de gasit. Galeria de ursi e disponibila aici.  Iar daca vreti sa luati unul ca amintire (in miniatura), aici aveti de unde alege (in functie de marime, motive etc). 

marți, 14 mai 2013

Castele, un fluviu si doua biciclete


"Le Rhin réunit tout. Le Rhin est rapide comme le Rhône, large comme la Loire, encaissé comme la Meuse, tortueux comme la Seine, limpide et vert comme la Somme, historique comme le Tibre, royal comme le Danube, mystérieux comme le Nil, pailleté d'or comme un fleuve d'Amérique, couvert de fables et de fantômes comme un fleuve d'Asie." -Victor Hugo
"Rinul reuneste totul. Rinul este rapid precum Ronul, larg precum Loara, strans in menghina stancilor precum Meuse, meandrat precum Sena, limpede si verde precum Somme, istoric ca Tibrul, regal ca Dunarea, misterios ca Nilul, cu sclipiri aurii precum un fluviu american, plin de fabule si de fantome precum un fluviu din Asia." -Victor Hugo
Cu asa prezentare nu am mai stat pe ganduri si ne-am suit in sa sa pedalam pe malul acestei ape de poveste....Am uitat si de Elvetia cu ai sai munti inzapeziti, si de pasuri inalte si de coborari vertiginoase si am revenit la pasiunea concediului din 2011: biciclitul pe malul unei ape. De data asta a fost o apa mare, un adevarat fluviu pe care l-am insotit pret de 3 zile bune.In timpul raului, zilele acestea sunt o sutime din infinit, pentru noi, muritorii, sunt ore si ceasuri pline, sunt sipet de amintiri si o tolba plina de povesti. Cateva din povestile Rinului le-am retinut si noi, pe altele le-am lasat, poate pentru o intalnire ulterioara caci e loc de revenit. In 3 zile abia daca am parcurs 25% din lungimea pistei ciclabile ce se intinde de-a lungul a 4 tari. Si sunt toate tari frumoase, pline de istorie, astfel incat calatoria voastra nu o sa aiba de suferit la capitolul diversitate. Dupa ce veti lasa in urma Elvetia cu ale sale varfuri si va veti mangaia auzul cu vocalele rotunde ale francezei, veti manca istorie pe paine in Germania si va veti odihni abia la tarmul marii Nordului, cand Rinul se pierde in mare si mai apoi in ocean. Noi ne-am rezumat de data asta doar la mancatul istoriei pe paine si am parcurs doar portiunea din Germania cuprinsa intre Koblenz si Wörth am Rhein (granita cu Franta), din aval in amonte, desi cam toate descrierile sunt date din amonte in aval.
Puteti alege orice directie doriti, cu siguranta veti gasi o nava sau un cargo cu care sa va insotiti drumul si cu care sa va luati la intrecere!

Cum spuneam, povestea noastra a inceput in Koblenz si am ales aceasta localitate ca punct de pornire din doua motive:

- unul pur organizatoric: ceva mai putini kilometri de condus
- altul strategic: cei 60 de kilometri dintre Koblenz si Bingen sunt inclusi in Patrimoniul Unesco pentru caracterul lor romantic extrem de bine pastrat. Aveam deci sa intram direct in paine si ce e drept, atata ne-am minunat de cate castele, cetati si fortificatii am vazut, incat nici macar aceasta distanta nu am fost in stare sa o dovedim din prima zi. Si numai de la nenumaratele popasuri ni se trage! Bucatica aceasta de traseu se numeste in germana: Oberes Mittelrheintal dar tare greu imi vine sa o traduc in romana (ceva de genul "sectorul superior al partii mijlocii a vaii Rinului". Observati pasiunea nemtilor pentru claritate si sistematizare si lipsa de originalitate in acelasi timp) . Iar pentru ca  zona are atat de mult de oferit, nu s-au putut hotari ce sa lase la o parte si ce sa considere demn de Patrimoniul Unesco, asa ca au introdus-o in intregime. Astfel fiecare localitate are la intrare o mica borna verde cu o scurta descriere, cu obiectivele interesante si activitatile posibile din zona, scrisa in 4 limbi (germana, engleza, franceza si...nu, nu olandeza pentru ca toti olandezii ar intelege oricum engleza, ci in italiana, pentru ca putini italieni ar intelege una din celelalte patru limbi).

Dupa cum va istoriseam, n-am plecat bine de la masina, caci dupa ce dam 2 pedale pe malul apei, ne intra in campul vizual o statuie imensa postata la confluenta intre Rin si Mosel.



Este statuia ecvestra a imparatului Wiliam I, iar locul in care se gaseste (confluenta celor 2 rauri) se numeste Deutsches Eck (in traducere apoximativa: "Coltul German").

Acest monument, ridicat in 1897, s-a dorit a fi asociat cu fondarea Imperiului German si cu refuzul Germaniei de a raspunde la pretentiile teritoriale ale Frantei. Dar roata se invarte intotdeauna si dupa ce in Al Doilea Razboi Mondial statuia a fost distrusa in bombardamente, zona a revenit sub protectoratul Frantei, care s-a gandit sa o stearga de pe fata pamantului si sa o inlocuiasca cu alta, mai adaptata noii situatii. Pana la urma insa finalul este fericit pentru nemti. Statuia a fost ridicata in forma ei initiala si acum este inconjurata de steagurile fiecarui Land in parte, simbolizand oarecum unitatea nationala.