Inca de cand ne-am intors din America de Sud aveam in minte o zi de trekking cu Claudia, dar a durat ceva pana cand s-au aliniat astrele pentru amandoua, am putut sa ne luam liber etc. Claudia isi doreste sa mergem in Crai si cum cu o zi inainte Alin a facut un Morning Glory fix La Om, culegem informatii proaspete si mergem cu temele facute.
 |
| Cam asa arata Craiul in ultimile zile ale unei toamne lungi |
E inca noapte cand imi culeg prietena de pe Dobrogeanu Gherea si rasaritul ne prinde din urma pe drum. La Casa Folea toate locurile de parcare sunt libere si dupa ce insfacam rucsacurile pornim la deal, ca sa ne incalzim. Avem la dispozitie cam 7 ore si jumatate si planul de acasa era sa mergem mai intai spre Grind/ La Om. Vantul se simte chiar si aici, intre dealuri, presimt ca mai sus de linia padurii o sa ne dea de furca. Ritmul este bun si desi nu alergam, mergem intins, de ne suprindem chiar si pe noi cand observam cat de devreme ajungem la refugiu. Doar gura poate concura cu sporul pe care il au picioarele si desi ne vedem saptamanal si ne stim bine vietile, tacerea nu ne caracterizeaza. Urcarea spre La Om nu ne aduce nicio surpriza. Caprele negre sunt la locul lor, grase si implinite (semn clar ca se pregatesc de iernat) si ne ignora cu desavarsivre. Zapada incepe cam la 150 m sub creasta, dar e mica, nu necesita nimic mai mult decat o pereche de bete, vantul ne bate din spate si diferenta de nivel se adauga metru cu metru. Ne dorim doar sa nu se incalzeasca prea repede si sa nu se dezghete pamantul pe care pasim acum, caci poteca are potential sa se transforme in patinoar la coborare (o sa ramanem cu doritul, caci de patinoar tot am avut parte).
Pe creasta e zapada putina si cu o pereche de snow line-uri, bete si putina atentie s-ar putea aborda atata nordica si sudica. Doar ca vantul bate ca nebunul, ceata nu ne lasa sa vedem prea mult in fata sau in spate, frigul e la datoeie, asa ca nu ne trebuie mai mult de doua minute ca sa ne hotaram fiecare pentru ea si apoi impreuna ca e parca mai bine sa ne dam jos de aici si sa coboram spre locuri mai primitoare.
Cum ajungem prea repede inapoi la Grind si vremea pare sa se indrepte, caci jumatate din creasta nordica e scladata in soare, iar noi mai avem in fata cateva ore bune de lumina, cautam continuari alternative si cea mai buna pare ideea Claudiei de a mai baga o fisa cu accesul in creasta, de data asta prin Saua Funduri. Speram sa se risipeasca ceata si spre sud si sa pridem o feareastra de cer senin pe la ora 14. Urcarea clasica de la MPC merge mai prost decat cea dinspre La Om, oboseala incepe sa se simta in picioare. Gura merge insa la fel de bine. Padurea de dinainte de Saua Funduri e cuprinsa de un pui de ger, zapada picura din copaci si cand unul din stropi ma nimereste din plin il simt cum se strecoara prin tesatura hainelor croindu-si drum spre pielea-mi calda. Cand nu cade chemata de graviatie apa suspendata pe acele cerate ale coniferelor batute de soare sclipeste in nuante aurii, aburii se ridica din noi, iar la capatul culoarului de brazi ne intampina soarele.
Mai apasam pentru ultima oara piciorul pe acceleratie si iesim in creasta sub cer albastru, cu valuri de ceata jucandu-se la picioare, stand supendate limita Pietricicai, ori pe picioarele galbene ale Iezerului, dar si deasupra noastra pe creasta sudica. In Saua Funduri rezistam ceva mai mult timp decat La Om, pentru ca soarele e darnic si compenseaza vantul ce nu s-a oprit nici acum.
 |
| Pietricica |
 |
| Iezer |
 |
| Si doua bune prietene, cu Sudica pe fundal |
Totusi hotaram sa facem pauza de masa la refugiul de sub Saua Funduri, unde ne asteapta o raza lunga si singulara de soare, cat sa incalzeasca putin padurea vopsita in alb si negru. Culorile toamnei s-au stins in non culori si domnia albului va incepe in curand. Cerul e singurul ce poate compensa putin dezechilibrul cromatic, dar azi nu va fi timp pentru apus. Totusi soarele de pranz are suficienta putere pentru a imprastia norii din intreaga tara a Branului si chiar de peste Bucegi, locurile linistite indemnand la stat.
 |
| Culori blande peste Bucegi si Tara Branului |
Din pacate momentul nu dureaza, cortina se lasa repede peste creasta si norii coboara grabiti. O ultima privire aruncata in urma in Saua Joaca descopera ca in spatele nostru se ridica un zid cenusiu ce avanseaza precum un tavalug.
Este timpul sa ne retragem si noi spre casa. Dorul de Crai ne-a fost ostoit. Si desi au fost zile cu vreme mai buna in luna lui brumar amandoua suntem multumite cu ce am primit si ce am facut azi. In spatele cifrelelor de pe ceas stau poteci, ganduri, fapte, ore traite liber, in natura, sta prima zapada si stau norii, atat de imprevizibili in acest sfarsit de toamna.
Date: aici
Foto by Claudia
0 comments:
Trimiteți un comentariu