Chiar nu aveam de gand sa ajung intr-un spital la vremea asta, dar doua saptamani de simptome ciudate, niste analize de sange proaste si un episod de tremurat necontrolat si frisoane, m-au determinat sa pun piciorul in prag. Pur si simplu nu simteam ca mai am rezerve sa mai zac inca o saptamana pana ma perindam din nou pe la laborator, doua consultatii de specialitate si alte analize la care nu puteam decat sa sper ca o sa iasa ceva. Orice care sa constituie o explicatie logica al tabloului clinic ciudat pe care il expun la fiecare dialog cu un cadru medical. Calculul meu (gresit, dupa cum se va vedea mai tarziu) era ca intr-un spital o sa pot sa dau lucrurile pe repede inainte, si una sau doua saptamani de alergat pe la medici dupa diverse analize se vor comprima in 1-2 zile. Asta poate functiona in vechea normalitate. Noua realitate functioneaza insa diferit.
Vineri
Triajul de COVID de la Judetean merge chiar repede, dar apoi ne blocam in curtea spitalului. Din motive de distantare sociala, toata lumea asteapta afara. Si asta nu ar fi neaparat rau, daca nu ar bate un vant hain si nu ar fi un frig de martie afara. Eram pe cale sa plec de 2 sau 3 ori, si in lunga si infrigurata asteptare am aflat repede ca strategia castigatoare e sa vii totusi cu ambulanta. Macar asa ai prioritate si stai la cald.
Deci dupa ce s-au perindat 5-6 ambulante si alti pacienti mai batrani sau cu diverse accidente (cam 1.5-2h), intru si eu in spatiul care era folosit in trecut ca triaj. Scaunele alea albastre de plastic au disparut, au aparut banci puse la distanta de un metru si practic algoritmul e simplu: capacitatea din camerele de consult dicteaza cati oameni pot astepta aici, la vechiul triaj. Daca consult + triaj > numarul de pacienti, noii veniti stau afara. Din lunga asteptare am dedus ca dupa ora 23-23.30 se elibereaza si merge repede, deci asta pare un moment bun de venit daca urgenta voastra nu va pune viata in pericol. Ca un etalon de timp la 17 eram la cortul de triaj covid, la 17.30 in curtea spitalului, pe la 19.45 am intrat inauntru la vechiul triaj si pe la 21 am fost chemata la consultatie. Apoi business as usual: EKG, CT, analize de sange, perfuzie (cam asta e meniul complet cand ajung la urgente la alte specializari in afara de ortopedie). Si da, am ajuns la urgente cam o data la doi an, deci am strans o minima experienta in Bucuresti, Sibiu, Brasov si Campulung Moldovenesc :).
Sincer nu aveam niciun fel de asteptare de data asta, asa ca m-am lasat dusa cumva de curent. Dar aveam in rucsac minimul necesar pentru 2 zile de spitalizare (antrenamentul de a face bagaje pentru mers la munte ajuta sa ai totul la indemana si sa arunci in 10 minute in rucsac aproape tot ce ai nevoie, cu exceptia pastei de dinti si a sarii de masa). Analizele bune de azi, cand nu ma simt bine, nu se potrivesc cu analizele proaste de acum 4 zile cand ma simteam mai bine si nici cu tabloul clinic. Medicul generalist de la o clinica privata la care am fost nu are piste clare, dar nici el nu exclude 100% o infectie virala (asa cum nici eu nu am exclus-o de acasa). Medicul de familie imi mentioneaza si el acelasi lucru. Si la urgenta mi se spune la fel: nu ai simptome tipice de covid, dar tot ce ai tu se potriveste oarecum pe simptomele atipice. Asa ca noi iti propunem sa te testam. Aprob si dupa putin chin la exudatul nazal (deviatia de sept nu ajuta), plec cu ambulanta la spitalul CFR. Habar nu aveam ce ma va astepta acolo caci experienta mea personala cu spitalele din Romania s-a oprit la camera de garda (si sper sa ramana asa). Dar ma gandesc ca pana dimineata supravietuiesc eu cumva si apoi fac un inventar al situatiei si il pun pe Radu sa imi aduca ce am nevoie.
La fata locului, pe cand imi despachetam micul bagaj, constat insa ca e bine sa ai asteptari joase, supriza va fi mai mare. Nimeresc intr-o rezerva curata de doua paturi in care sunt singura (caci doar sunt aici ca suspect). Asternuturi curate, saltea si perna ok, curat in salon, curat la baie (care e pe hol, dar e doar a mea). Toata lumea vorbeste frumos si incerc sa imi vad cat mai bine de treaba mea, sa nu deranjez, sa respect regulile, caci nici viata medicilor, asistentelor si infirmierelor blocati cu totii cu orele in combinezoane, sub viziere, ochelari aburiti si masti de protectie nu e deloc usoara.
Mor de somn si sincer abia astept sa ma bag in lenjeria alba si curata si sa dorm, insa pe la mine se perinda asistenta cu termometrul, apoi cu un paracetamol (asta asa, ca sa iti dea ceva ca nu stiu ce mai era de scazut la 36.7-le meu) si apoi telefonul de la medicul de garda care imi explica ce si cum.
Imi fuge somnul si incerc sa imi mut gandurile ipohondrice in alta parte. Reusesc intr-un final si dorm bine, asa cum o fac, de regula, in orice pat.
Sambata
Covidul asta a adus in sfarsit sapun si curatenie la baile din spital.
Ma intreaba Andrei (si mai tarziu Radu) daca asteptarea nu e grea. Sincer momentan nu mi se pare grea. Nici acasa nu as fi facut mult mai multe lucruri, asa ca daca e sa stau in pat si sa bolesc, pot sa o fac oriunde sunt niste conditii decente.
M-am gandit daca as avea vreo preferinta legata de rezultatul testului si nu am. Daca e covid, macar stim ce e si simptomele mele capata o explicatie. Daca nu e covid, atunci nu e (ceea ce e cumva bine), dar asta inseamna ca trebuie sa scormonesc in continuare.
Altfel ziua se scurge intre o carte scrisa, o carte audio, ceva spaniola si povesti pe messenger. Mancarea si asistentele vin in mod regulat, dar cam atat. Contactul apropiat se reduce la minimul necesar si orice se poate face din tocul usii e preferabil. La pranz se agita putin atmosfera pentru ca a venit rezultatul testului pentru domnul din salonul alaturat si il externeaza. Al meu nu e printre ele, asa ca dupa plicurile de paracetamol aduse de asistenta dupa masa de pranz imi dau seama ca o sa mai stau inca o noapte pe aici.
Duminica
Ma trezesc deja obosita, de parca toata noaptea as fi dansat si baut in club. Asa ca jumatate de zi se scurge intre stat in pat si visat la prajituri. Eu nu sunt om de o portie de gem sau una de miere pe zi. Mie imi trebuie macar o prajiturica...cand nu visez la clatite, profiterol, eclere sau amandine citesc sau ma fac ca ascult o carte audio de calatorii, la care tot dau back la capitolele anterioare, caci simt ca ascult capitolele doar in prima jumatate si la a doua adorm.
Orele se scurg cum vor ele, trece pranzul si ma intreb daca pana la urma o sa vina si rezultatul meu sau mai stau aici o seara.
Pe la 4 ma suna doctora. Avem rezultat, dar e neconcludent. Cata bafta sa ai? Asa ca mai bagam o fisa si mai asteptam pana maine seara. Iesirea asta din apatie ma anima. Radu se infiinteaza cu mult dorita prajitura si dupa 200 grame de crema de lapte cu caramel ma simt fericita. Rezolv si ceva friptura si fac bilantul ca de la ora 12 am tot mancat (ceea ce e bine). Partea a doua a zilei trece pe repede inainte, ora 23 prinzandu-ma inca treaza, citind in paralel o carte de leadership si una despre comunism. Saptamana incepe din nou cu rabdare, dar fata tutun :).
Luni
Singura mea grija e sa nu ma trezesc si azi cu un rezultat neconcludent...Altfel as putea accepta orice, desi intuiesc ca situatia intr-un spital covid nu va fi asa de linistita si confortabila ca acum. Toata lumea ma intreaba cum ma simt, dar cum poti sa iti dai seama de asta intr-un salon de spital in care singura activitate marcanta e sa mergi pana la toaleta? Pe la 4 asteptarea ia sfarsit si lucrurile se precipita. La 5 ma vad deja afara, in curtea spitalului si profit de acalmia ploii pentru o plimbare spre casa. La 8 stau deja in fata unei portii generoase de clatite pregatite de Andrei, din care ma infrupt fara grija sau remuscari, impartind niste ore frumoase cu 3 oameni dragi pe care nu i-am mai vazut de 3 luni.
Ulterior, discutand cu medicul de familie, am aflat ca a avut pacienti care au avut chiar si 5-6 rezultate neconcludente la testul de covid si mi-a explicat si de ce. Asa ca dintr-o data m-am simtit deja norocoasa.
In alta ordine de idei, in toata perioada pandemiei, desi am citit diverse articole in romana sau engleza (unul scurt si relevant e aici), am reflectat prea putin la impactul pandemiei asupra sutelor de milioane de bolnavi (in stadiu cronic sau acut) si asupra programelor de dezvoltare si vaccinare pentru alte boli cu rata mare de mortalitate precum TBC, malarie, varicela etc.
Pe de-o parte, in Romania, exista fara indoiala practica curenta si nesanatoasa de a sta pana in ultimul moment si atunci cand nu mai poti, sa mergi la urgenta. Daca inainte de pandemie sa zicem ca ea functiona, acum este sortita esecului. Doar sa spui ca te doare stomacul de 2 luni, ca vei fi trimis inapoi acasa, chiar din usa spitalului, cu recomandarea de a discuta cu medicul de familie. Cat am stat la UPU insa au venit si cazuri care poate in vechea normalitate ar fi fost internate (mai ales un domn in varsta cu un accident de masina care ar fi trebuit tinut sub observatie 2-3 zile). Acum insa toata lumea pleca acasa cu o reteta si instructiuni clare de a reveni daca apar probleme majore. Spitalele sunt si ele goale. Pe de-o parte pentru a reduce numarul bolnavilor ce pot fi eventual infectati, pe de alta parte pentru a economisi resurse. Atat umane, cat si materiale. Si evident pentru a avea spatii disponibile imediat pentru un eventual nou val de infectari.
Medicii nu vad nici ei altceva decat covid. Ar face orice parca pentru nitica febra sau un semn clar de covid. Nu ne mai intereseaza nici tensiunea arteriala, nici alt gen de indicatori, un consult, ceva. Doar temperatura si saturatia de oxigen. Si oricum primesti paracetamol, just in case :). Nu as vrea sa fiu in pielea niciunui bolnav cronic in prezent.
Realitatea mondiala este si ea foarte interesanta. Pe de-o parte se observa o incetinire marcanta a programelor de cercetare pentru vaccinuri impotriva altor boli cu incidenta crescuta si mortalitate mare (TBC cu 10 milioane de cazuri noi in 2018 si 1.5 milioane de decese, malaria cu 228 milioane de cazuri si 500.000 de decese din care doua treimi sunt copii sub 5 ani, tot in 2018). Pe de alta parte avem programele deja in derulare precum vaccinarea contra rujeolei, care trebuie facuta dupa un calendar fix, pe care tarile sub-dezvoltate, ce depind de vaccinuri din import, nu il pot respecta datorita dificultatilor logistice/ de aprovizionare generate de faptul ca zborurile internationale sunt din ce in ce mai rare si mai scumpe. Alte articole pe aceeasi tema gasiti aici:
Asa ca traim intr-o realitate interesanta si din cand in cand e foarte bine sa ne mai zdruncinam putin, sa iesim din bula noastra legata de teama de a merge la magazin, dezinfecatarea fiecarui ambalaj etc si sa privim si alte directii. Nu zic ca pandemia actuala nu este o realitate, zic doar ca trebuie gasit un echilibru, trebuie sa rafinam niste procese, astfel incat sa ne fie bine tuturor, sau in orice caz, unui numar cat mai mare de oameni.
0 comments:
Trimiteți un comentariu