Sea2Home

Suntem undeva, pe o linie dreapta si batuta de soare intre Urziceni si Albesti-Paleologu si m-am lovit de zid. Il asteptam. Era imposibil sa nu vina, desi in ultimii ani l-am evitat cu mare arta rezumandu-ma la distante/ durate de timp care sa fie provocatoare, dar fezabile. Mi-as dori sa existe un comutator, pe care sa il apas si care sa imi goleasca pur si simplu mintea. Dar el nu exista, asa ca trebuie sa ma lupt cu toate gandurile de neputinta, frustrare, resemnare si abandon specifice zidului. Mai stiu ca el o sa si treaca. Candva... Atata timp cat nu spun stop joc. Adevarul e ca nici nu am cum sa o fac, caci prima retragere viabila e prin Ploiesti si pana acolo mai avem 30 km. 

Cu o seara inainte, pe cand stateam linistiti si relaxati (poate Radu) pe o banca de pe faleza-promenada din Constanta, observand in mod egal oamenii iesiti la plimbare si pescarusii, ii spuneam lui Radu calculul meu realist pentru ziua urmatoare:

5% sanse sa ajung la Omu

10% sanse sa ma opresc undeva pe Valea Prahovei

15% sanse sa ajung acasa

50% sanse sa ma opresc in Ploiesti

Cate 10% sanse sa ma opresc in Slobozia sau Urziceni si apoi sa iau trenul spre Bucuresti si apoi spre Brasov. 

Cand Radu iti propune o tura de 370 km cu 3700 m diferenta de nivel, cu start pe malul marii, la rasarit si finish la Varful Omu, la apus, te gandesti ca mai bine stai in banca ta, luand in calcul ca cea mai lunga tura a anului a fost de 200 km cu 2000 m diferenta de nivel. Dar asa e Radu, daca observa o slabiciune cat de mica a NU-ului, insista pana te convinge. Asa ca imi iau concediu, rezerv o noapte de cazare in Constanta,  si ma apuc sa analizez variantele de reteragere. Asa sunt eu, calculata. Sau mai bine zis, imi stiu puterile. 

Partea logistica de marti merge struna. Ducem masina la Piatra Arsa si lasam mtb-urile in Sinaia. Coboram pe cursiere pana la gara, le transformam in biciclete demontabile si calatorim lejer intr-un tren aproape gol, spre Constanta. 

In gara e cald si arde un soare hain. Acelasi soare care va fi si una din problemele zilei de maine. Pe langa caldura  mai pun pe lista o glezna care nu stiu daca e 100% recuperata pentru asa ceva, un genunchi stang care poate face oricand nazuri la asemenea distanta si alte mici variabile precum contactul prelungit cu saua ori dureri de spate ce pot sa apara dupa atatea ore in sa. Pentru ele am la mine 2 pastile de paracetamol. Am studiat putin datele problemei, am citit niste sfaturi de-ale lui Mark Beaumont  (ciclistul de anduranta care a facut inconjurul lumii, pe bicicleta in 80 de zile) si am decis ca paracetamolul e o alegere mai buna comparativ cu nurofenul. Beaumont spunea intr-un interviu ca e normal ca de la un punct incolo, in turele lungi sa inceapa sa te doara ceva.. Tine de experienta sa iti dai seama daca acea durere prevesteste ceva grav/serios. Daca nu, e ok sa te ajuti cu ceva calmante usoare. Acum ce sa zic, Beaumont nu are cum sa stie ce bine merge un nurofen cand prima zi de menstruatie te gaseste pe bicicleta (eventual in concurs) si cat de atragatoare e perspectiva, la o pastila distanta, sa iti faci viata din nou roz. De data asta, insa, merg pe mana lui si pun in bagaj 2 pastile de paracetamol si claritine si aerius fara numar pentru toate lanurile de ierburi care imi vor retrezi la viata alergia la polen. Dar mai multe despre putinul pe care l-am avut la noi, la finalul jurnalului. 

Alarma suna la 4.30 si ne trezim mai odihniti decat ne-am asteptat. Abandonam la pensiune niste antifoane, un tricou si un incarcator de perete, umflam rotile si luam drumul marii. Trackul si intrecerea cu lumina trebuie sa inceapa de la malul marii, neaparat. Acum, la cei +300 km care ne stau in fata, 2-3 km in plus sau in minus nici nu mai conteaza. 

Pe plaja atmosfera e cat se poate de relaxata. Soarele nu va iesi rotund, perfect si rosu din mare, caci la orizont troneaza un fel de pacla. Imaginea aceea idilica a inceputului de zi ne intampina la ieirea din oras, caci soarele a castigat ceva moment si s-a ridicat peste norii matinali si e intr-adevar perfect de rotund. Startul acesta grabit, rasaritul, mirosul de sare ce pluteste in aer si traficul inexistent imi amintesc toate de mica vacanta pre-pandemica din Tenerife. Imi amintesc cum atunci imi imparteam turele de 3000 m diferenta de nivel in "Poieni" (respectiv calupuri  de 450 m diferenta de nivel, ca sa le fac mai digerabile). Asa imi vine ideea sa impart cei +300 km de azi in calupuri de 10 km. 30 km sunt prea multi, 10 km te gandesti mereu ca mai poti pedala. Imi definitivez gandul pe cand ceasul imi face primul autolap de 10 km, aproape ca o confirmare a planului. 

Ne asternem la drum

Dobrogea a fost o insiruire de eoliene, lanuri de floarea soarelui, curmale moi si mari mancate din mers, cate un minaret pe ici, pe colo si ceva dealuri. Nimic de speriat cand e racoare si esti la inceput de tura. Radu s-a ocupat de strategia opririlor si pe lista erau Harsova, Slobozia, Urziceni, Ploiesti, Sinaia. Intre ele, media in miscare trebuia sa fie de minim 30 km/h si media cu tot cu pauze, 27.5 km/h. Ca atare, pauzele treceau mai ceva ca cele de la scoala. Pe cand Radu intra eficient in benzinarie sa cumpere apa si mancare, eu ma invarteam bezmetica pe langa biciclete, dandu-mi cu crema de soare, ori intrebandu-ma daca sa merg acuma la toaleta, sau peste 2 ore. Ma ajuta Radu sa ma decid  cand imi indeasa in mana un sandwish si ma asigura ca pot sa mananc din el si cat timp stau pe buda. 

Cu ceva in stomac si in sub 15 minute, ne continuam drumul. 

La Giurgeni, pe la kilometrul 100,cand moralul e inca sus, trecem Dunarea. Cu ocazia asta iau si primul gel. Am stat mult sa reflectez cate geluri sa iau la mine, caci pe de-o parte ai nevoie de orice sursa de energie usor digerabila, pe de alta parte, nu poti manca doar geluri 15 ore si am ales o varianta de mijloc gel + mancare, alternand, la fiecare 40 de minute.

Giurgeni

Km 130 Imi intra un mesaj trimis de mama pe la 6.14

Salută Marea,

Salută Răsăritul,

Vă pup,

Să aveți spor și să îți facă bine la alergie! (mama)

Uh, mama draga, marea e la 130 km in spatele nostru. Acum tocmai ce am inceput sa ne coacem la focul mic al Baraganului. 

Baraganul e plictisitor si avansam cu vant de lateral si doar cu promisiunea ca isi va schimba o data directia, sa ne bata si din spate. 

Slobozia. Oprim din nou la benzinarie. Nu ne mai incurcam cu sticle de apa de 2l, trecem la bidonul de 5l plus  o sticla de suc de fructe. Care dispar pe repede inainte. Fac greseala sa pastrez un bidon cu izotonic (ultimul cu izo) si sa umplu unul de apa. Aveam sa regret amarnic cand inainte de Urziceni nu aveam ce sa torn pe mine, ca sa ma racoresc, caci bausem apa si ramaseaem doar cu izotonicul lipicoos. Radu deja incepuse sa toarne apa pe el, cu religiozitate. 

Urziceni. Facem o pauza mai lunga la Lidl. Cumparam supe reci la borcan, haribo acrisori cu gust de cola, un bidon de 5 l de apa si 2 sandwishuri. Intra toate in sistem cu exceptia Haribo care sta bine in food pouch. Morarlul revine, dar minunea nu dureaza decat vreo 20 de kilometri. Cand esti racorit, iti arde si de glume precum Regina Iadului fierbinte etc, dar glumele se topesc precum guma de mestecat lasata prea mult la soare. Incepem sa visam furtune cu apa rece si ne uitam cu jind la toate tarabele care vand pepeni pe marginea drumului, dar nu vedem niciuna care sa aiba si umbra si unde sa aiba sens sa ne oprim. 

Dupa Urziceni

Undeva cu 10 km inainte de Albesti Paleologu ma lovesc de zidul despre care scriam la inceput. Apa rece pe care o punem in bidoane la fiecare oprire, devine ciorba in 20 km. Bem, turnam pe noi, dar nu ne putem racori. Asa ca schimbam strategia si oprim la benzinarii. Intram in benzinarie si frecam menta pe acolo, doar cat sa beneficiem de aerul conditionat. Facem asta in Ploiesti si in Nistoresti. 

Traficul de langa Ploiesti e redutabil, cu multe camioane care merg spre Bucuresti si pare ca centura nu se mai termina. DN1 e ok din toate punctele de vedere cu exceptia caldurii si ajung sa numar kilometrii pana la benzinaria de dinainte de Nistoresti. Aici reusesc sa il conving pe Radu sa plece singur spre Sinaia, caci deja sta prost cu timpul si apusul pare sa castige intrecerea. Mie nu imi displace sa continui sa pierd vremea prin benzinarie, cu un sandwish in mana si o salata de fructe in fata. 

Pana la urma ma mobilizez si eu sa o iau din loc. Pe la Comarnic, unde deja incepe sa mai apara putina umbra, cochetez scurt cu ideea de a urca macar pana la Piatra Arsa, mai ales dupa ce opresc la o farmacie sa imi iau o crema de protectie solara. Dar vitejia imi trece pe serpentinele de la Posada unde imi dau seama ce picioare-jeleu am. Cu ele abia reusesc sa urc serpentinele amarate de pe DN1... Asa ca raman la planul cel mai cu sens, acela de a ajunge acasa pe bicicleta. E ok. Ma multumesc si cu locul 2 si un Sea2Home in spatele lui Radu. 

Pana acasa oricum mai mananc o paine si mai iau 2 pauze. Una la izvorul de la Sinaia, alaturi de toti turistiii turci care coboara din masini de inchiriat dotate cu aer conditionat, ca sa isi ia apa "proaspata" , dintr-un loc unde miroase imposibil a urina. A doua la Busteni, pentru o ultima masa inainte de Predeal. 

La Busteni, sezand pe-o banca

Insa trebuie sa admit ca pedalatul pe Valea Prahovei a fost incredibil de placut. Trafic putin spre deloc, racoare si pante domoale, chiar si pentru picioarele mele obosite. 

De la Predeal, totul e o formalitate si pe cand lasam bicicleta sa curga la vale spre Timisuri ma gandeam ca ar fi frumos sa inchei tura in Piata Sfatului. Intre inghetata si pepene+salata aleg sa imi dau doua palme si un sut in fund si sa ma duc sa fac niste minime cumparaturi si pepenele mancat in bataia ventilatorului e o mica razbunare pentru toate orele de canicula inghitite. 

Jurnal Radu: De la mare pana pe varful Omu

Date si track

Putinul pe care l-am avut la noi

Foita ploaie/vant (eu) 

2 x geanta de scule cu camera, leviere, petice, multitool + pompa

Topeak food pouch (la mine)  cu crema de soare, crema de bazon, si o mica trusa medicala cu 2x paracetamol, claritine (sunt alergica la polen) si 2 plasturi. 

6 geluri (aprox)  de persoana

Un cablu pentru incarcat telefonul. 

Mancare consumata (eu+ Radu) 

Geluri (tot ce am avut la noi) 

6 sandwich-uri 

Curmale

4 banane

2 salate de fructe

2 supe la borcan

O punga de haribo

O nuga mare

6 rondele de orez cu ciocolata

30 l de apa+ 3 l de izotonic (cel cu care am plecat in bidoane) 

Si mai mergea mancare, fara nicio indoiala. Adica am reusit sa acoperim prea putin din necesar. 

Concluzii:

• Cate zile oi avea nu mai invart pedala prin Baraganul profund
• Nu stiu cum traiesc si pedaleaza Hoinarii la Timisoara. Bine, acuma s-au relocat in Alpi, semn ca vara la Timisoara e prea mult si pentru ei. 
• Sea2home nu mai fac. Poate Home2Sea, dar peste X ani cand uit si cand se aliniaza astrele unei zile de iunie cu 20 de grade si cu vant de la vest la est. 

Foto by Radu