O seara de duminica asa cum trebuie (Saua Strunga) ~ Amintiri din munti

Am facut o obsesie in ultima saptamana pentru Saua Strunga, caci iata, am ajuns de 3 ori in ultimile 5 zile. Prima data, miercuri, pe MTB, alaturi de Radu. Apoi, sambata, cu partea mai sportiva a familiei. Si, iata, duminica seara, alaturi de cea mai buna prietena, cautand primele flori varatice. Nu mi-a fost greu sa o conving pe Claudia. A fost mai greu sa ma conving pe mine sa imi pun din nou in miscare picioarele oarecum deja obosite dupa tura de cursiera de dimineata. Dar daca picioare nu sunt, compensez prin entuziasm. Rucsacul se face repejor, cateva schimburi de mesaje, caci atunci cand pui tara la cale impreuna cu cea mai buna prietena nu e nevoie de prea multe vorbe. Dau si o ocheada pe camere. Vad de pe balcon ca in Postavaru ploua. In Sinaia, la cota 2000 ori ploua, ori e ceata. Dar prognoza e optimista. Claudia e chiar mai optimista decat prognoza, asa ca ne asternem la drum cu speranta ca ploile de vara isi vor descarca desaga pana ajungem noi la baza muntelui si vom avea parte de o dupa-amiaza linistita, cu aer curat si lumina faina.

In Valea Bangaleasa e liber. Majoritatea turistilor au plecat deja spre casa, poate goniti de vremea schimbatoare de vara. Ne intersectam pasii doar cu un grup de nemti, cu casa in spate, ce par sa mearga cel putin pana in Fagaras dupa bagaje. Nici noi nu suntem chiar "light", caci am pus si cortul dintr-o combinatie de pandemie, incertitudine si pura bucurie de a dormi la cort in Bucegi.

Pana in Gutanu dezbatem problema vechiului ciob si 45 de minute o disecam pe toate partile. Tot in Poiana trebuie sa ne hotaram daca urcam direct in Saua Strunga sau cu ocol prin Batrana. Ne uitam la ceas, ne uitam la nori si alegem Batrana. De atlfel abia de acum norii dau semn ca incep sa se imprastie si noi speram sa prindem lumina faina si un apus frumos pe sus. Pana atunci insa pantele de sub Batrana ne umplu inima de frumos. Stiam ca e sezonul florilor de iulie. M-am impiedicat-bucurat de ele zilele anterioare cand am mai ajuns in Saua Strunga. Dar acum, pe mana Claudia, ajung in regatul florilor. Miroase-o pe aia. Uite Sangele Voinicului, vezi ca ai un exemplar de bulbuc de munte chiar la mana ta stanga. Ochii mei vad doar culori. Galben, mov, urme de roz, cateva pete albe. Si valurile astea colorate arata frumos chiar si pentru un ateu floral ca mine. Claudia vede insa orhidee nevazute, Claudia vede habitate si asocieri, Claudia stie care flori miros a vanilie si la care merita mai mult sa le admiri doar culorile. Nu voi retine mare lucru din gradina prin care am trecut, dar mi-o voi aminti in zile de toamna cu iarba uscata, ori in zile albe de iarna, fara culoare si miros, asa cum statea ea, suspendata, intre bolovanisuri, inalta, asortata in mod natural. Ma bucur sincer ca am facut ocolul.

Prin gradina suspendata a Batranei (serie by Clau)

La Batrana bate alizeul si imi trag, rapid, foita pe mine. Spre Scara muntele e alb. Il vedeam din masina, ne imaginam ca e zapada aferenta ploii de la poale, insa muntele ne arata curand ca ne-am inselat. In zonele inalte nu a nins. A dat cu grindina. Bilute rotunde de gheata troneaza inca in poteca, stranse gramezi, gramezi. Acum ne starnesc doar spiritul ludic, insa avem picioarele prea bine infipte in pamant ca sa nu citim si printre randuri. Cu muntele nu e de glumit...

Nici nu a dat cu grindina (by Clau)

Drumul spre Strunga se tot lungeste, afara incepe sa se faca frigut, apusul se apropie. Ajugem deasupra refugiului odata cu ultimile raze. In sa e ceva agitatie, dar eu privesc, impasibila, cum oamenii vin si pleaca la refugiu. Prezenta cortului in rucsac ma linisteste. Stiu si unde il vom pune si anticipez deja noaptea linistita.

Cu culorile apusului peste noi (by Clau)

Platforma pe care o aveam in minte ne primeste cu iarba perfecta, fara nicio piatra, dreapta, moale. La refugiu sunt 3 baieti, cu ceva sticle si un radio. Prea multa agitatie pentru gusturile noatre. Cat timp Claudia se desfasoara in cort eu pornesc primusul. Piureul la plic e rezervat doar pentru genul acesta de ocazii si trebuie sa recunosc ca cel din Mega e chiar decent, mai ales daca il innobilam ulterior cu putin cascaval sau niste branza veche. Claudia pune pe masa niste strudel cu mere si vanilie (creatia lui Andrei), le trimitem poze cu festinul nostru si baietilor, multumim pentru masa cui aveam de multumit si la ora 10, tragem fermoarul cortului,nu inainte de a agata mancarea in stalpul de marcaj din Saua Strunga, la o distanta rezonabila de cort.

In loc de noapte buna

Lumina se prelinge initial albastra si apoi, pe masura ce devine mai puternica, rosiatica, printre gene. Imi bate bland la poarta ochilor, alunga somnul cu o mangaiere si duce alarma telefonului in derizoriu. Pe munte nu ai nevoie de artificii pentru a te trezi. E natural sa te reconectezi la ritmul naturii, sa te culci cand se intuneca, sa te trezesti o data cu lumina. Ma preling din cort, fac cateva poze si pornesc primusul. Mugurii de brad si cimbrisorul culese aseara ma asteapta pe piatra-masa. Le arunc in apa clocotita, iar in oala masor linguritele de cafea. E liniste, nu adie nicio pala, ne sorbim cafeaua, langa ea avem o prajitura de casa si traim clipa tihnita. Indraznesc sa imi pun o dorinta nerostita, inainte de a ne strange bagajele si a porni la vale. Nu cu graba. Desi in oras ne asteapta familia, job-ul, lista de activitati ale zilei, gasim timpul si bucuria sa pregetam culegand cativa muguri de brad intarziati si niste cimbrisor abia itit. Apoi ne afundam in padurea neagra de conifere, gandurile zilnice incep sa se scurga in mintea noastra, valuri, valuri, precum tumultuosul parau pe langa care mergem, calcatura in apa rece ne aduce cu picioarele pe pamant, iar forestierul lungut, cu ochii pe ceas.

Si totusi, stiu prea bine ca inca inainte de a opri activitatea, amandoua tanjim la o repetare. Poate in alt loc si in alt timp. Insa cu aceeasi bucurie sincera a mersului, in doua, pe munte.