Tour de Bucegi, cu Suzi

Ziua de astazi a urmat o reteta simpla. O zi cu vreme buna din mijlocul saptamanii petrecuta pe munte alaturi de oameni cu care imparti aceleasi pasiuni. Cand ai suficiente zile de concediu si prognoza spune ca toamna e dupa colt, o tura in muntii mai mari e de neratat. Pe lista initiala erau Iezerul si Fagarasul, dar cum nu ne puteam hotari la niciuna dintre ele, solutia ne-a dat-o Radu:Tour de Bucegi. E aproape, logistica e minima, timpul petrecut pe munte e maxim. Fara carry bike precum in Fagaras, cu coborari faine in program. 

Asta avea sa fie si prima tura in care aveam sa merg doar cu Suzi. Doua fete pe doua biciclete. Acum ceva ani ma lua cu emotii numai cand auzeam ca in tura vine si Suzi si vehiculam in minte imagini cu mine pedaland cu limba scoasa dupa fata asta. Intre timp ne-am cunoscut mai bine, Suzi si Iustin au devenit partenerii nostri de ture in muntii faini de langa casa si am petrecut momente faine impreuna. Dar nu am avut niciodata ocazia sa iesim doar noi doua, desi ceva imi spunea ca ne-am intelege bine si la vorba, si la pedalat. Fara indoiala ca Suzi merge mai bine, insa decalajul dintre noi s-a redus. Plus ca asta e o tura de placere si nu o alergatura in concurs. Ce e drept, nici nu stiu prea multe fete care sa se simta confortabil la o tura in munti mari, cu vreme capricioasa, cu 2000 m diferenta de nivel si care sa stea si in Brasov.

Dupa aceasta lunga introducere, sa ne asternem deci la pedalat. Dimineata in Valea Glajariei e rece, aerul strange, incalzitoarele sunt la mare cautare. Norocul nostru este ca tura noastra incepe direct cu o urcare. Soarele ne gaseste aproape de cabana Diham unde e o liniste mormantala. Cafeaua la care visam se amana pentru Lidl-ul din Busteni si nici noi nu ne grabim din cale afara avand in vedere ca muntii sunt invaluiti inca in neguri. O urmez cuminte pe Suzi pe coborarea spre Gura Diham si incerc sa ii tin trasa. Poteca ne pune zambetul pe fata si noroi pe haine, dar eu personal nu am nicio problema cu asta si sa stai sa te cureti inainte de a intra intr-un magazin e doar pierdere pe vreme.

Capucino-ul cald si usor dulce intra direct in sistem si ii simt in continuare gustul in cerul gurii, pe cand pedalam pe primele pante din Poiana Tapului. Forestierul ce leaga Poiana Tapului de drumul Sinaia-cota 1400, pe sub munte, e destul de noroios, dar il imblanzim cu discutiile noastre.Suzi cu siguranta nu e vreo taciturna si nici eu nu-s de lepadat daca ma pornesc si daca am cu cine. In mod cert stau mai bine la vorba decat stau la orientare, dar cu exceptia unei singure balbe care ne duce in Poiana Stanii, in rest ajungem cu bine la cota 1400, la fix cu momentul in care soarele a castigat batalia cu negurile si a adus dupa sine un cer albastru cu nori albi, pufosi si inofensivi.

Hotarasem inca de acasa ca astazi suntem pe modul placere (poate sa fie placere si fara durere) si ca vom lua telecabina pana la cota 2000. Niciuna din noi nu avea chef sa sa chinuiasca pe Drumul de Vara. Prindem fix prima cabina si in 7-8 minute ne scotoceam dupa foite si haine mai groase. Plecam rapid din zona, in cautarea soarelui si il gasim repede. Dam jos textilele, facem o poza de grup si ne apucam sa coboram Furnica, fiecare dupa puteri, respectiv abilitati.

Ma relaxez cam prea tare pe curba de nivel dinspre Piatra Arsa si reusesc sa ma imprastii pe niste pietre care aratau chiar nasol. Din categoria norocului chior, singura problema e doar ca trebuie sa mai bag putin aer in cauciucul fata. Imi promit insa sa merg mai cu grija de acum incolo. La Piatra Arsa fac niste calcule (destul de pesimiste) si ne rezulta ca reusim sa coboram pe lumina in Bran, de acolo beneficiind de suportul lui Radu care urca din Moeciu si cu care ar trebui sa facem jonctiunea undeva intre Batrana si Saua Strunga.

Ma incred in ochiul format al lui Suzi cand vine vorba de ales trasa si spre suprinderea mea nu facem niciun pic de push bike intre Piatra Arsa si Babele. Cheia e sa tineti drumul cel mai din dreapta/ cel mai dinspre Caraiman care este ciclabil integral. Inutil sa zic ca ajungem la Babele in jumatate din timpul estimat de mine si la fel se intampla si spre Varful Omu, desi ne-am oprit pentru pauza de masa si pentru pauza de luat apa din firele ce se prelingeau pe peretii de la Cerdac. La Omu e frig si ceata. Cabana e inchisa asa ca facem un selfie si plecam. Cam prea pe graba, caci concentrata la drumul pietros pe care coboram uit sa mai casc ochii dupa bifurcatia cu banda rosie ce merge spre Batrana si ajungem din nou la punctul de bifurcatie al traseelor care merg la Babele si spre Valea Ialomitei. Asa ca facem si putin carry bike, cat sa revenim in poteca buna, putin push bike pana pe Muntele Doamnei si regulamentarul workout pentru brate prin jnepenii din Batrana.

Push bike sub Varful Doamnele

Adpostite de vant fix de jnepenii pe care ii traversasem

Cum iesim noi izbavite si marea verde, miscatoare si intepacioasa ii vedem silueta lui Radu. Asocierea intre echipamentul verde de la Merida si bicicleta rosie e indubitabila. Continuam impreuna spre Saua Strunga si constatam si noi, asa cum a aflat si el la Pucioasa, ca regimul de mers in zona 2 de la Silk Road Mountain Race + dieta cu Snickers nu l-au afectat prea tare caci unde noi impingem, Radu urca pe bicicleta, unde noi coboram pe langa, Radu sta pe ea. Ma rog, dupa posibilitati...

In Saua Strunga e liniste si pace. Pregetam si noi la o pauza mai lunga, feriti de vant si apoi ne incepem lunga si frumoasa coborare spre Bran via muntele Secatura.

In depresiunea Brasovului ploua si norii acopera rapid versantii de piatra ai Batranei rapindu-ne spectacolul apusului. Dar noi suntem multumite cu ziua asta lunga, de inceput de toamna petrecuta in munti, de potecile lasate in urma, de nemarginirea culmilor rotunjite care se pierd unele in altele imprastiate in toate zarile. Si mai cred ca tura de astazi e un bun inceput pentru alte iesiri similare. 

Track si date: aici