Am un deja vu. Acum 2 ani eram in Andalucia si stateam cu ochii pe stirile care anuntau ceva ce generatia mea nu mai traise vreodata: o pandemie. Cu magazine goale, strazi pustii, zboruri anulate, granite inchise. Bineinteles ca niciuna dintre tari nu a scapat cu atat si prin toate a trecut, rand pe rand, tavalugul coronavirusului.
In Februarie 2022 suntem din nou in Costa del Sol. Afara s-a schimbat vremea. S-au strans norii, s-a ascuns soarele, a plouat. Prima ploaie pe care o prindem in locul in care parea sa fie vesnic soare. Aici a plouat cu stropi desi si lichizi. 2000 km mai spre nord-vest a plouat cu altceva. Ca sunt ele bombe, rachete sau pur si simplu vesti proaste. Si vestile rele sunt un fel de bombe la figurat.
Ca si acum 2 ani F5-ul si refresh - ul de pe telefon redevin un gest reflex. Ma afecteaza pe mine mai mult razboiul decat pe altii? Nu stiu. Nu am avut pana acum ocazia sa am o discutie profunda cu alti prieteni, ceva care sa treaca de statusurile si frame-urile de pe social media.
Update: nu, nu ma afecteaza doar pe mine. Toata bula mea, cel putin, e in flacari si in actiune.
Dar fara indoiala, nu neg aceasta posibilitate, caci bunica mea m-a apropiat, fara voia ei si poate mai mult decat mi-as fi dorit eu ca si copil, de povestea fugii pentru viata si a dezradacinarii. M-am suprins de mai multe ori gandindu-ma la ea zilele astea si bucurandu-ma in sinea mea ca nu mai este aici. Moartea a scutit-o de o grija in plus. Bunica mea s- a nascut si si-a trait copilaria pe langa Cernauti. Si a ajuns in Romania, ca refugiat, cand au intrat rusii in Bucovina. Multe ore in doua s-au scurs in povesti despre razboi, frica, supravietuire, intrebari fara raspuns, deznadejde, speranta, ziua de azi. Prin gura ei Al Doilea Razboi Mondial a capatat acel human touch, care unei parti din generatia mea, poate ca ii lipseste. Si acum, la nivel de destin individual, cel putin, pare ca istoria se repeta. Si din nou, din vestul cel insorit, ne uitam cu ingrijorare catre est.
In Costa del Sol am descoperit placerea statului la plaja. Pana acum nu am inteles ce-i cu obiceiul asta si nici nu voi deveni o pasionata a concediului la mare. Poate e semn de batranete, cine stie. Dar aici, pe malul Mediteranei cele 60-90 de minute, din cand in cand, imi cad tare bine. Am incercat si cu muzica din casti, precum si exclusiv cu muzica valurilor si e la fel de bine. La 4.15 ora locala soarele e deja bland si in zilele cu vant, nici nu pot spune ca e cald. Stiu deja cum cad umbrele palmierilor cand soarele coboara spre apus, asa ca am locul meu pe limba de nisip scaldata in lumina pana la ora 18. Nu ma bat cu nimeni, plaja e aproape goala zi de zi si sunt sigura ca asta contribuie la entuziasm. Daca ar fi o mare de prosoape si sezlonguri, entuziasmul s-ar face farame. Asa, poti alege nisipul fierbinte si mai departat de mare, poti alege nisipul amestecat cu scoici de la mal sau poti alege cativa palmieri intre care sa iti intinzi hamacul. Pana acum am fost fidela nisipului fierbinte in care incerc parca sa ma afund cu totul. Caldura nu da pe afara, nici dinspre pamant, nici dinspre cer. Soarele nu arde, ci abia bronzeaza. Si poate si asta contribuie la entuziasm. Oricum marti am constat ca am trait in ignoranta 3 saptamani. Intervalul perfect pentru a accelera bronzul pe 2022 nu este ora 17 cand ies eu, ci miezul zilei. Am iesit intamplator pentru ceva stretching si a fost la super oferta cu bronzul. Pacat ca pana martea urmatoare nu se mai intrunesc conditiile de soare, caldura si lipsa vant, dar sper ca pana plecam sa prind niste bai de soare cinstite.
Oricum, daca statul la plaja nu fost chiar cinstit azi, tura de dupa program a fost de angajament. I-a facut Radu reclama ca mergem legat, pace de 3-3.2W/kg, 100 km. E clar, aproape o sa murim. N-am murit pentru ca ne-a ajutat vantul. Enorm. A batut dragutul asa de bine pe primii 50 km... Picioarele au mers si ele, pulsul a fost la locul lui si mie imi parea ca zburam comparativ cu vitezele uluitoare de 23 km/h pe care le vad de regula pe ceas. Ar fi putut sa fie cea mai rapida 1000 m verticala din Costa del Sol pentru noi. Si zic asta pentru ca pe aici nu prea ai unde sa faci ture de rulaj. Daca nu e plin de giratii si semafoare, atunci bate vantul sau si mai des, ai de urcat. Mult... Peste tot. Asa ca am tot cautat si desenat pana am gasit o bucla care sa se aibe un raport decent de 100 m elevatie la 10 km. Mai bine de atat nu cred ca se poate... 30 km/h medie nu scoteam, dar daca am fi coborat in Fuengiorla, vedeam ceva cu 29 in fata. Asa, am luat drumul Mijas-ului si gaturile aferente ne-au stricat tot zen-ul, dar ne-au crescut TSS-ul. Mai e timp insa pana plecam sa incercam o tentativa de 30 km/h.
In Costa del Sol e uragan. Si cand e uragan, cel mai intelept lucru pe care il poti face e sa mergi la dus cu vant de spate si la intors...cu trenul.
Asta am facut si noi astazi, un rulaj fin, spre Alora.
Si pentru astazi se anunta vant. De altfel, se anunta o vreme suficient de trista pentru iesit la tura, cu vant, cer noros si temperaturi ce nu sar de 15 grade. Asa ca reincepem sa cotrobaim prin sertare dupa incalzitoare, caci a sta acasa nu e o optiune, avand in vedere ca asta e ultimul weekend pe pamant spaniol. Tura o desenam astfel incat sa megem la dus cu vant de spate si sa ne intoarcem in coborare usoara, cu vant de spate (si in plasa baietilor). Terminam tura la o bodega din Alora de unde comandam niste burgeri suprinzator de decenti.
Daca ziua de ieri a fost trista din punct de vedere al vremii, nici cu cea de azi nu imi e rusine deloc. Urcarea in Montes de Malaga a fost decenta, precum si coborarea in Colmenar. Insa reintoarcerea in muchie a fost tristetea absoluta. Pe o ruta aventuroasa desenata de mine, cuprinzand o coborare in fundul pamantului urmata de o urcare cu gradinte prohibitive si terminata cu o curba de nivel lunga, printr-o ceata uda care curgea pe noi ca ploaia. Am tremurat pana ce am coborat in Malaga unde am oprit sa imi iau ceva dulce si unde in final, vantul m-a uscat cat de cat, suficient cat sa stau vreo 15 minute sa ma hlizesc la parada de la carnaval.
Si totusi, astept soarele ce va rasari din nou, pe strada noastra, incepand de martea urmatoare
0 comments:
Trimiteți un comentariu