Grüezi miteinand

In Decembrie, cand au plecat Andrei si Claudia nu imi imaginam nici in cele mai frumoase vise ca timpul care ne va desparti (temporar) va fi doar putin mai lung ca izolarea din pandemie. Dar pe malul marii, in linistea unui rasarit molcom de februarie, meditand la ce as putea face in saptamana dintre joburi, ideea a venit simplu si natural: pot sa o petrec alaturi de prietenii mei. Indiferent de cum va fi vremea, cate ore de soare si cate grade vor fi in termometru, diminetile molcome in care ma imaginam stand la taclale in bucataria luminoasa a Claudiei, tragand ore bune de o cana mare de lapte cu cafea (caci cafea cu lapte nu se poate numi ce beau eu)  ma incalzeau si ma bucurau in acelasi timp instant. Astfel incat, cale de 3 mesaje mai tarziu si cateva click-uri pe site-ul companiei aeriene, aveam pe email bilete de avion catre si dinspre Elvetia.

Radu se decide si el in aceeasi seara si dintr-o data realizam ca sunt toate sansele sa ne continuam viata nomada, schimband Costa del Sol cu perfectiunea elvetiana. Dar noi nu mergeam acolo pentru perfectiune. Cu asta ne consolasem deja din concediul de anul trecut. Noi mergeam pentru zile de calitate petrecute cu cei mai buni prieteni, mergeam sa luptam impotriva timpului si mergeam pentru ca suntem liberi de obligatii si nicio oportunitate de a calatori nu trebuie ratata, mai ales cand poti sa inghesui tot ce ai nevoie in rucsacul minimalist cu care ai voie ca bagaj de mana.

Elvetia a fost generoasa si ne-a primit cu soare, un inceput hotarat de primavara si o mana sanatoasa de prieteni care ne asteptau in fata aeroportului cum asteapta localnicii painea calda, iesita din brutarie. Painea aia care mancata cu branza creeaza dependenta. A durat fix jumatate de zi sa ne simtim in noul apartament al prietenilor nostri la fel de "acasa" cum ne simteam in apartementul din Racadau al carui paznici am ramas.

Vremea glorioasa invita la plimbare si curiozitatea de a vedea pe viu terenul de joaca din spatele casei e mare. In plus, in acelasi orasel, la 1km distanta locuiesc si finii nostri asa ca de multe ori, daca fiecare din ei iese separat, Strava imi serveste zilnic 3-4 calupuri de poze de pe Valea Rinului, de ajung sa stiu mai bine cum e vremea in Elvetia in detrimentul starii zapezii din Postavaru.

Bucurosi de revedere

Un copil la fel de bucuros caci are 2 noi parteneri de joaca

Pe Valea Rinului se gateste romaneste

Pentru duminica cerem recomandari pentru o tura lunga de cursiera in zona. Avantajul de a avea prieteni sportivi in zona vine la pachet si cu dotari corespunzatoare de echipament, asa ca amandoi ne alegem cu cate o cursiera pe care sa exploram dealurile din jur. Spun dealuri si nu pasuri pentru ca la vremea asta multe drumuri inalte erau inchise din cauza zapezii si practic terenul de joaca era cuprins intre 400 si 1300 m. Chiar si asa, fara cantonamentul din Spania eram mancati, caci si aici diferenta de nivel se strangea cu usurinta, mai ales cand te gandesti ca pentru a sari primul rand de dealuri trebuia sa urci de la 400 la 1000 m, asa de incalzire. La tura de astazi ni se alatura si Dani si petrecem toata ziua afara, absorbind soarele prin toti porii si prin toata pielea pe care ne induram sa o scoatem din umbra incalzitoarelor, pe masura ce se incalzeste afara. A fost fara indoiala ziua cu cea mai buna vreme si privind in spate, am facuf cea mai buna alegere sa stam ore intregi afara, chinuindu-ne la deal si bucurandu-ne de coborari.

Un filmulet cu tura noastra: aici

Marti-Cea mai pura esenta de balegar

Cum asta e cu siguranta doar prima vizita dintr-un sir mai lung de sederi pe pamant elvetian, am zis ca e cazul sa descopar terenul de joaca din jurul Altstätten-ului, mai ales ca numitorul comun al tuturor dealurilor din jur sunt urcarile. Lungi si asezate, cum imi plac mie. Daca duminica am reusit cu greu sa ma pozitionez pe harta si sa imi iau repere, astazi o iau mai organizat si iese o tura cinstita, minimul absolut in zona, cand vine vorba de diferenta de nivel (bine, excluzand Valea Rinului) sau cu alte cuvinte, Poiana locala.

Seara degustam torturile locale si ma bucur sincer ca am pastrat traditia aniversarilor intre prieteni. Unde ne reunim, e mai putin important cand oamenii, sentimentele si bucuria de a petrece timp imprena raman aceleasi.

Miercuri- Noroc cu luna din Spania

Pentru astazi Radu si-a luat o jumatate de zi libera si intentionam sa facem o tura mai lunga. Ceva cu +100 km si +2500 m diferenta de nivel desenase Radu, eu nu eram la fel de convinsa, caci...e mult pentru jumatate de zi. Plecam insa impreuna si ne oprim la brutaria din varful dealului. Cum sa va zic, e ca si cum undeva pe la Campina, alegeti voi drumul secundar, cineva isi deschide o brutarie unde vinde dulciuri si paine. Aleg o prajitura cu migdale si inca ceva bio, nu numai ca nu imi amintesc numele, dar nici macar nu sunt sigura ca l-am pronuntat corect. In orice caz, adaugam dulciurile in buzunarele tricourilor de ciclism, deja pline si ne vedem de drum, caci lung e drumul nostru. Cum sunt multe drumuri secundare, e super usor sa ajungi in locuri faine, lipsite de trafic, prin mici pasuri obscure, pe dealuri ce par un fel de Fundata de peste 100 de ani. E mare pacat ca praful Saharian a sters orice urma de contrast, dar ne cam putem imagina cum ar arata locurile astea intr-un aprilie/ mai, cu iarba verde, copaci infloriti si muntii inca inzapeziti in plan indepartat. Clar, un loc in care e de revenit la urmatoare vizita in zona.

Joi- Power hike in St. Anton cu Clau

Cum Claudia nu a avut inca timp suficient sa exploreze muntii mari si sa vina cu niste recomandari faine si cum in muntii mari e zapada si tot ce avem ca echipament de hike e o pereche de adidasi de trail, ne rezumam la dealurile din spatele casei, dealuri aflate cumva la granita dintre primavara si iarna. Totusi, nu voiam sa lasam reunirea asta fara o tura in doua. Cum eu nu mai alerg, iar Claudia se pastreaza pentru concursul din weekend, facem ce stim noi mai bine, un power hike, inghesuit in cele 3 ore in care Miruna e la gradinita. E inutil sa spun ca am terminat traseul in doua ore, caci motoarele inca merg (la mine), iar norul de praf saharian ascunde in continuare atat soarele cat si muntii. Asa ca de admirat nu prea ai ce, de stat in iarba e frig si cel mai bine ramane...sa te misti.

Pasul 1- lasi copilul la gradinita

Pasul 2- fugi cu cea mai buna prietena pe dealuri

Pasul 3- Grabesti pasul sa recuperezi copilul de la gradinita

Dupa-amiaza mai gasesc inca picioare pentru regulamentara Poiana. Traseul il alegem random, insa a fost o alegere inspirata, cu o urcare pe un drums secundar cu un gradient respectabil (ah ce dor imi e de Felt, pur si simplu simt ca de pe bicicleta lui Andrei imi lipsesc niste watti deoarece pozitia corpului nu e aliniata cu pedalele etc) si o coborare rapida e un drum principal, dar de viteza.

Vineri - Aclimatizarea pentru Brasov

In Brasov pare ca a revenit iarna. Nici aici temperaturile nu sunt chiar primavaratice. Soarele nu a mai aparut de cateva zile bune, asa ca dupa-amiaza, in Valea Rinului, abia daca avem 10-11 grade, iar sus, pe dealuri vorbim despre 8-9 grade. Si tura de astazi este de repetat intr-o alta zi cu vreme buna, caci are tot ce ii trebuie: munti mari, dealuri cu drumuri secundare, pasuri obscure pe unde nu trece nicio masina si sate elvetiene trase la indigo.

Sambata- Short hike in Pfänder

Pfänder e un varf cu deschidere faina spre Bodensee, varf care se nimereste sa fie pe drumul nostru spre aeroport. Asa ca pentru astazi, Andrei propune o scurta drumetie, in 5. Daca la dus ne cam luptam cu vantul, cu frigul si cu un copil sclifosit, la intoarcere avem parte de soare, de putina zapada cat sa facem copilul fericit , vantul se opreste si el si vremea incepe sa ne inspire pentru niste sesiuni foto faine, care sa ne tina pana la urmatoare revedere, pe potecile Postavarului.

Foto by Radu